joi, 7 martie 2013

/ LUME, LUME... / 5 martie 2013


I

Umblînd pe net, dar de filmul "Drumeț în calea lupilor" De care pomeneam ieri, fără să fi văzut însă pelicula.

Mda...
Vae victis...





Legionarii au numeroși și mai ales vocali susținători azi. Inclusiv cei pierzîndu-se în categoria preoțească (nițeluș la mintea cocoșului de ce au fost și sînt unii prelați interesați de acea doctrină, de Dreapta...). Ei nu vor putea însă, cred, să influențeze părerea defavorabilă pe care majoritatea românească  are despre Fenomenul verde.
Ba chiar, prestația emulilor de azi accentuează cele sădite în mintea omului de rînd de către Stăpîniri - cele reprezentate de Ion Antonescu, de comuniști, iar finalmente de Ion Iliescu (nu o supun cu răutate, legat de ultimul!).

Cum dreptatea istorică e de partea învingătorilor, la 1988 apare acest film, plin de clișee și de efecte teatrale ieftine.
Cu un Nicolae Iorga mai mult decît echilibrat - în total contrast cu scrisele contemporanilor... Și posedînd o voce la antipodul celei reale.



PS
Dacă Horia Sima, (să nu mai vorbim de Corneliu Codreanu) au numeroși simpatizanți la vremea liberei exprimări, un personaj chipeș, inteligent, playboy plătește și va plăti probabil etern pornirii sale de a ascuta doar de vrerea proprie... E vorba de Carol II.



II


Pomeneam ieri de-a dreptul incendiar despre încercarea cuiva (bărbat, mai exact) de a se lepăda de interesul pentru femei.
Tentativa a dat îndărăt, înfrîntă. Nevoia e prea mare, balele dorinței idem...
Iar doamna Realitatea la fel de rerfuznikă.

Cum e mai bine să vezi o sinistră nenorocire în fațâ (mă refer la situație, nu la minunatele Eve!), să faci pe tine de teama ei, decît să refulezi, să fugi de constatare, voi vedea cum e de supraviețuit în neplăcuta situație.

NU AȘ FI POMENIT AȘA IUTE DESPRE EȘECUL MEU (căci eu eram îndrăznețul de doi lei) dacă nu aș fi dat, în căutările din preajma filmului pomenit sus de tot, de o prezentare a unui tip, Dragoș Pâslaru la nume cîndva, acum ajuns părintele Valerian.
Tocmai pentru că am văzut pe dracul (neputința de a părăsi o situație sinistră) mai sus, aș fi ultimul să fac haz de cele pe care le spune azi fostul actor.
Stau doar și mă întreb ce s-o fi produs în sufletul său, ce e azi acolo.., de face afirmațiile din filmuleț....

După cum nu pot uita o schemă clasică, am numit-o cîndva Zosima, cînd omul urmează realmente traiectoria temperamentală a ființei umane, cu excese la tinerețe, după care brusc, descoperindu-și bateriile gătate și dincolo de ele - un Ceva de care a fugit îngrozit toată viața, se refugiază spre protecția divină.
Unde inevitabil vorbește de pocăință, de surparea lumii șamd.
Aș spune doar că bănui a ființa o stare sinistră în sufletul acestor oameni, de care scapă doar executînd bănuitele imperative ale unui Mai mare peste lumea asta.

Treaba proastă îi că acea Neplăcere poate paște inclusiv pe semnatarul acestor lucruri...

Dacă stau să mi-l amintesc pe Dragoș Pîslaru, pe cît am fost atent la el cîndva, era un tip destul de trist în viața mireană...
Apreciez (și probabil există la mijloc o lege a evoluției lucrurilor) în paralel că dacă omul nostru poseda pe vremuri bun simț, acesta nu l-a părăsit nici azi, drept fruct fiind faptul că nu umblă - poate semn al trufiei - după prozeliți. Își spune crezul, cu sloganele știute, dar nu tună precum mulți alții împotriva păcătoșilor...
Tot aparent paradoxal, și optimismul religios al părintelui Valerian este de bun simț (chit că și el vede bătălii cu neortodocșii șamd).


Nu pot să nu observ, în același timp, încă o dată fragilitatea expunerilor religioase, care nu pot fi rostite decît în mediu foarte favorabil, cu interlocutor ce nu contrazice, ba chiar ridică mingi la fileu.
Bineînțeles, tot eu realizez că Biserica are aliați pe măsură, mai exat fricile noastre de Marea Scenă, cea prezentă și cea ulterioară...













Închei manifestîndu-mi de a fi descoperit între slujitorii bisericii și un om (în același  timp, bănui a fi mai mulți, în țară) cu bun simț...
Așa simt eu, că acest om nu îți va sări la beregată, nu te va privi drept țicnit ori sortit Gheenei doar pentru că tpt Nen-su cel mare, din Cer, ți-a aranjat altfel celule.

Aș mai preciza doar că nu am crezut în diavol nici în vreme de credință personală.
Și zău că nu-s venit cu căruța ateistă de cînd lumea, am posedat și eu perioada religioasă. Dacă nu vă plictisesc, aș îndrăzni să relatez aici despre ea, cîndva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu