vineri, 22 martie 2013

/ MUNTE / Un ăla, ... poți trece liniștit pe lîngă el și să nu-l observi...


Mircea Săndulescu îmi trimite o imagine cu omeni de munte din deceniul șase. Am sentimentul că voia să afle cine e tipul din centrul grupului.



Nu l-am putut ajuta, dar inevitai, privind poza, nu aveam cum să nu zăbovesc asupra lui Walter Kargel - asta și pentru că l-am revăzut (tot... imagistic) în niște instantanee luate la o recentă lansare de carte.

Cartea, e necesară și de bun simț precizarea, aparține doctorului Nicolae Dimache și a apărut în editura "României Pitorești".





Fotografia cuprinzîndu-l și pe W. Kargel face parte dintr-un set postat de Doru Vasilescu pe lista Yahoo a  Clubului Alpin Român:







Kargel fiind acesta, la 2013:



Iar în 1952, acesta (în dreapta imagini, Dan Lubenescu):



Am pe undeva o poză cu WK în Circurile Văii Albe (vezi PS, ca să nu aglomerez excesiv partea a sta a postului!). Poet. Se vede de fapt și din scriitura sa, în particular din desenele sale hazoase care l-au făcut celebru (între altele).

Nu știu de ce îmi fuge în minte ideea, că barim cîteva nume mari și longevive ale alpinismului românesc au fost tipi la locul lor, fără dorință să mute... munții, pe lîngă care puteai trece sfără să-ți atragă atenția... Iar despre care, între cunoștințele montane nielmai depărtate va fi circulat vorba: Aaaa, e un ăla, unul de nu-l bagi în seamă.
Numele fiind Kargel, Baticu, Lehmann. Și fizionomic, atitudinal aparțineau categoriei de care pomenesc...
Idem era un Beldie, care a plecat dintre noi la 90 și ceva de ani.
Ceva mai cu ardere internă era un longeviv precum Cristache Dedula, dar sentimentul că el fu excepția ce poate confirma propusa regulă...

În schimb, inși ieșind atitudinal, fizic în rim plan au plecat iute. Cazul unui Eugen Stoian (altminteri atlet desăvîrșit, la tinerețe), al unui Toma Boerescu. Putem alătura listei pe Emilian Cristea, despre care voi fi contrazis că a murit datorită unui accident de bicicletă, dar la bani mărunți longevitatea ține și de ceva prudență, de știința de a da îndărăt nu neapărat cînd e prea tîrziu...
Ce să mai spun de un Mihai Haret, care moare de inimă la 56 de ani (au, nasol, e vîrsta-mi de azi!).

Kargel și Baticu au fost nu doar longevivi în ale trecerii anilor, dar au și scris, s-au ținut (pardon, în caz WK prbabil se ține!) la curent cu ce e prin jur...





PS 1











PS 2
Baticu












PS 3
Nu aș vrea să se creadă că semnatarul postului are pe moment temperatură... Dincolo de simpatia pentru pomeniții longevivi - în viață sau ba - unele diferențe de păreri ne rămîn intacte. Poate așa este și... sănătos.



2 comentarii:

  1. Mircea Săndulescu îmi trimite o imagine cu omeni de munte din deceniul șase. Am sentimentul că voia să afle cine e tipul din centrul grupului.Nu l-am putut ajuta..........

    Nu stim cine-i, dar putem sa-l catalogam ca betiv din ceva barfe auzite si sa-i batjocorim pana si mormantul. Ce importanta mai are cum arata el, sau ce fel de om era in realitate, noi dam cu batul pe hartie, ca suntem mari scriitori. E usor a scrie...., Când nimic nu ai a spune.

    RăspundețiȘtergere
  2. E interesant aici că ticălosul scîrța-scîrța pe hîrtie, cel face de doi lei pe oricine etc. ARE CURAJUL DE A SEMNA, eventual de a-și pune poza... Sufletele fine și morale, în schimb, se feresc de așa ieșire din anonimat...
    În paralel par specialiste la procese de intenție (nu am vrut să spun că neștiutul din poză e bețiv, în general nu am făcut în viața mea așa afirmație, cel mult am precizat că despre vreun Aurel irimia nu se scrie că a murit din alcool, la o cabană de munte...). Inclusiv sînt răpide în se juca cu vorbele de efect, inclusiv acelea cum că X nu are nimic a spune...

    Ah, ce parșive-s vorbele de genul ăsta! Vor fi stat un pic neputincioșii, lașii să cerceteze ce merge teribil de eficient la lingurica preopinetului... Chit că acela poate are ce spune, ba chiar s-o pricepe și la formă...

    RăspundețiȘtergere