joi, 21 martie 2013

/ NAȚIONALISM, again / Opinie pur personală



I


În completarea celor din postul anterior.

Fără îndoială nu o să ajung deoparte în viața asta, socialmente vorbind. Ba chiar risc tigvă spartă, la ieșire pe stradă - dacă vreodată m-o invita vreo televiziune să-mi dau cu părerea...

După opinia mea, în alcătuirea manifestării numite naționalism intră un grad măricel de răutate, prostie și egoism/egocentrism. 
Și care-s vizibile în gesturile, declarațiile aferente incidentului Bentiței, dar nu numai.

E...
Trăind în mijlocul acestui ev aprins (cel de la Adam încoace, de precizat...), e necesar să te raliezi majorității - naționalistă în cazul prezent și carpatic - ori să stai precum paria.
Cred că nu pot să-mi retez niște glande, cele care au produs observațiile din postul anterior.
Nu aș putea nici să primesc prețul, respectiv să exploatez în folos propriu înclinația semenilor spre Sfînta Treime, cea pomenită mai sus... Să nu văd părtinirea relatării, trunchierea informației, mîngîierea ciufului propriu și stropșirea la cel advers - altminteri posedînd freză de tip comun.

O altă cale ar fi ignorarea pornirilor naționaliste - dar pînă acum n-am izbutit asemenea poprire (neputințâ care, la modul general, mă va condamna și la ratare socială)...


II

Oare de cînd patriotismul românesc e asociat cu Cele Trei (sau Mai multe)?
Înainte de 1916, un Domn Vucea spunea mult în domeniu, cînd ne vedea nu doar superiori, dar și gata să înșelăm lesne alte noroade.
Deci stilul nu e chiar nou...

La bani mărunți, alți frați întru pasiune la scară planetară cum vor fi procedat?
E foaaartee posibil ca la fel.

Chit că alții vor fi tratat subiectul infinit mai doct și mai apropiat adevărului decît mine, am impresia că patriotismul - cu fratele lui nițel mai prost crescut, naționalismul - se trag de la reușita plebei de a fi răzbit garnizoana Bastiliei. Care de atunci a putut să se manifeste, să-și facă știută ființa, înclinațiile, dorințele. Dincolo de excesele sancționate ale sanculotului, ale comunardului ori internaționalistului din Spania celui de-al patrulea deceniu, de la 1789 încoace stăpînirea nu a putut să nu țină cont de natura majoritarului.
Cu atît mai mult în țările unde diriguitorul politic al momentului este spiritualicește leit condusului...






Jean Paul Marat


III

Fără îndoial vreau eu prea mult de la viață. De la semeni. De la compatrioți...
Dar.
Ceva poate tot e de zis.

Un băiat de treabă din galeria Rapidului s-a apucat să dea foc - în tribuna meciului cu CFR Cluj, ultima apreciată drept ungarofonă - drapelului maghiar.

Regulile de bon ton spun că, în asemenea situații, nu e de bon ton dacă nu te agiți nebunește. Nu ridici ochii și pumnii spre cer. Nu reclami, nu te plângi la ce urechi se întîmplă să te asculte.

Chestia e valabilă și taberei adverse, dacă pui flacără steagului național propriu. Să te ții acolo, mai ales că noi sîntem teoretic vreo 18 milioane, ei vreo opt-zece.

Nimeni nu-și pune problema că respectivul piroman și naționalist a dat foc unei țesături oarecare. Căci altceva nu este în acel moment, în care un tip e încîntat foc de a ne fi putut face un vagon de sînge rău. Aha, mamă ce le-am făcut-o, spurcaților ălora de bozgori / valahi împuțiți!.
Nu se pune aici problema unui: "Interesant... Altceva ce mai ai în traistă. vere? Numai atît? Sînt dezamăgit... Păiii..., ne vedem altădată, ar ai grijă să vii cu ceva mai de Doamne-Ajută".

Vise taică, vise... Bănuiesc faptul că asemenea tipi reținuți ar fi priviți suspect taman de comilitonii lor cei cu tensiune mai mare... Căci nu pți privi cu ochi buni pe-ăl de poate pune o pauză mai lungă sau mai scurtă între stimul extern și reacție personală.



IV 

Între cei care. vorba unui amic, s-au bășicat la incidentul recent cu Bentița tricoloră a fost și Ministerul Educației. Care, titulatura anterioară fiindu-i și Naționale, a trimis urgent un comando în teritoriu.
Cum zeul Subiectivism nu mă ocolește nici pe mine, mi-a fugit mintea la Caragiale și inspectorii săi școlari. Cei din schițe. Oare să difere mult, uman, cei de la 1900 de cei de azi? Da, veți spune categorici: ante-antebelicii nu aveau smartphone.

Corect.

În rest, asupra atmosferei vorbea de curînd Alina Mungiu Pippidi:


"Lucrurile funcţionează aşa: tu ai o funcţie publică, ai aceleaşi lucrări academice pe care le aveai şi cu o zi înainte să ai funcţia publică, da? Dar de când ai funcţia publică, cei din establishmentul universitar vin la tine şi îţi spun: Vrem să vă facem catedră! Am citit opera dumneavoastră şi nu mai putem fără dumneavoastră! Păi dacă eşti ministru de Externe sau ministrul Educaţiei ţi se face catedră direct la Universitatea Bucureşti, nici nu se mai discută! Faceţi o analiză şi vedeţi câţi au primit catedre după ce au fost numiţi în funcţii publice. Nici nu te duci la concurs, că are grijă Universitatea, vin ei şi te anunţă să stai liniştit, că totul e bine, s-a rezolvat. Eşti profesor, gata!"

Oamenii ăștia vin apoi și-ți freacă ridichea. Că nu ai fost suficient de brici - ca dascăl, ca 
director - pentru imensa leafă ce-ți este plătită.

MEN este și instituția care l-a albit pe Victor Ponta în privința plagiatului din teza personală de doctorat. A fost aici referatul în sine al comisiei favorabile/prea plecate, dar și modul în care mai marii ministerului s-au stuchit la opiniile contrare. Este drept că din acel fotoliu, al dnei Andronescu, lucrurile trec de clișee, fie și cele moral-modernizatoare: sancționarea plagiatului ar fi dus în derizoriu nu doar prim-ministrul unei țări, dar și larga, majoritarea categorie de inși care-și obținuseră doctoratele pe aceeași cale, a preluării copy-paste.

Bineînțeles că poți fi obraz gros și să uiți că ai beneficiat și tu de avantajele sistemului curat mioritic. De pildă la un bacalaureat, demult-demult, la un liceu din Balta Albă bucureșteană, unde chiar profesorul aducea rezolvarea subiectelor la matematică, de pildă...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu