duminică, 3 martie 2013

/ POLITIC, UMAN / Ion Iliescu


Ion Iliescu, aniversare - meditaţiuni personale

Neatent ("ce poţi să zici?..."), m-am apucat să scriu serios la un post de fapt negativ - să nu spun altfel... - de pe Facebook...
...Trecînd unu-două cuvinte acolo, am realizat că omul, Ion Iliescu merită mai multe.
A se ierta egocentrismul relatării...
Deşi ascultător de Free Europe, nu am reţinut despre Ion Iliescu din emisiunile acestui post dinainte de Revoluţie. Iar în faţa televizorului, pe 22-23 decembrie 1989, neatenţia mea îl confunda cu Brateş (scuză ar fi un pic faptul că nu aveam TV, pe care îl urmăream prin vecini...).

Ceva nu mi-a părut ok din 26 decembrie, pe cînd ni se spunea la gura metroului să NU mergem la cutare miting. Apoi, graba de a vedea schimbate lucrurile m-a făcut să mă bucur cînd şeful FSN a fost cam umilit pe tancurile zilei de 12 ianuarie... 



Scurtînd expunerea, atunci a pornit o lunguţă poveste de furie pe dumnealui, soldată cu răguşeli la mitnguri contra, cu alergări matinale (24 ianuarie 1990) ori diurne şi nocturne (septembrie 1991). După care a fost deştept adus Stolojan şi s-a terminat cu oftica pe faţă, pe caldarîm.
În continuare, observaţiile-mi legate de I.I. au fost directe, dar şi legate de prestaţia adversarilor săi. Recunosc cum că pe un fond de antipatie faţă de ţărănişti, am privit cu neplăcută uimire ieşirea lui Corneliu Coposu după legislativele din 1992, cînd ţipa că scrutinul a fost fraudat...


Se poate discta azi, sine ira et studio, cum fu prestaţia lui Iliescu la Revoluţie, în iunie 1990 - deşi eu unul, citind una-alta, cunoscînd în paralel un pic mai bine viaţa, am realizat că trebile-s mai nuanate în ce priveşte acele momente incendiare...
Cert este că Iliescu, după tabela mea valorică cel puţin, nu a făcut gafe după 1990. O fi ţinut el România în loc, dar noi ce păzirăm, ăi de voiam ţara altfel (dar o cunoşteam, pe ea şi oamenii săi, tare puţin...)? De ce n-am fost noi foarte deştepţi şi să îndreptăm Fluviul istoriei după vremea noastră...?



Deci, după opinia mea, omul nu mai făcu gafe. Ba avu şi bafta ca la un 2000 să venim noi niţel la Canossa, preferînd ştampila votului pe numele său, de groază să nu iasă contracandidatul de atunci, Corneliu Vadim Tudor.


 S-a purtat elegant atît după înfrîngeri electorale pentru PSD (1996, 2004), dar după şi debarcarea sa - peste un an - din fruntea acestui partid, de către lupii tineri ai formaţiunii.

 Într-adevăr, azi la Ion Iliescu nu vine ca la Mesia nici măcar partidul căruia îi este lider de onoare, dar octogenarul este foarte stimat, iar probabil ucenicii săi abia peste mulţi ani îşi vor da seama  cît de mult i-a influenţat fondatorul - fie şi din oarece con de umbră...
Marea provocare, pe care i-am lansat-i lui Ion Iliescu fie şi doar în mintea mea de băgător de seamă amator (există aşa ceva şi profesionişti / cu mult ştaif!) în ale politicii, era dacă va avea parte de nume de stradă, după ce, inevitabil, va pleca dintre noi. Ani de zile rezultanta mentală mi-e era că nu,  că pe de o parte va fi luată cu huo! decizia vreunui primar al Capitalei pesedist (în cazul unui edil al taberei adverse nici se punea problema!), pe de alta că tone de vopsea se vor abate mintenaş asupra indicatarelor cu pricina.




Acum însă, cînd m-a scuturat în ale problemei postul de-a dreptul mitocănesc al unui cunoscut, după ce mintea a rescanat inconştient subiectul, am realizat că s-a schimbat ceva în aerul socio-politic autohton... Am sentimentul că acea placă va rămîne întreagă (ce-i drept, depinde şi ce vor scrie pe ea - probabil doar "Ion Iliescu" ar fi cel mai deştept, urmînd ca peste ceva zeci de ani să completeze, tot deştept).
E posibil să nu mă înşel mult...
 

Deci omul nu făcu gafe mari, imputabile, în ultimii 20 de ani.
În paralel, prăbuşirea regimului Băsescu (pe care eu continui să-l simpatizez, ca pe un bandit al naibii de simpatic şi de util!) a arătat că tabăra adversă realmente şi-a epuizat fumigienele, pe ruinele a două guvernări fiind gol, în ce priveşte vreo personalitate istorică. Menţionez  că nu plasez în această categorie nici pe regele Mihai I, care-i teribil de posibil să rămînă în istorie drept un tip tare oropsit de istorie, plus de oarecare onestitate, însă atît.

Totodată. simt că majoritatea îl priveşte astăzi pozitiv pe Ion Iliescu pentru că Ea a ajuns să aibă oarece oroare de experiemente de dreapta (atenţie, eu îi sînt adept în continuare adept acesteia!). Iliescu fu cel care, vădit cît şi ajutat de istorie, a avut a la longue grijă de Ea. Iar urmaşii - Năstase, Ponta - i-au preluat trendul.


 Mai suportaţi-mi o precizare.PSD mi-i drag ca sarea în ochi şi-l voi vota vreodată doar la concurenţă cu un echivalent PRM. Dar nu pot să văd că, spre deosebire de adversarii săi politici care l-au scos de la guvernare, a părăsit cîrma ţării cu organismul întreg şi într-un mod elegant. Şi în 1996, şi în 2004. În astă vreme, alde CDR ori PDL au ieşit groggy - prima a ajuns chiar la cimitirul  istoric, iar al doilea nu-i obligatoriu să aibă supravieţuirea asigurată!



Faptul că băieţi de pe net sînt foarte chitiţi pe Ion Iliescu (care nu scapă îndeobşte de alăturarea KGB) nu mă sperie în aprecierea de mai sus. Apuc doar să mă întreb ce-i mînă de fapt pe căuzaşii noştri netişti?
Nevoia de un ţap ispăşitor, se pare...

Eterna relaţie proastă cu tata?
E posibil.

PS

http://mirceaordean.blogspot.ro/2012/02/istorie-28-ianuarie-1990.html

http://mirceaordean.blogspot.ro/2012/01/1990-aprilie-centrul-capitalei.html
ş.a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu