luni, 11 martie 2013

/ UMAN / Prin urbe, 10 martie 2013




I


Mai tabloid decît ce e sus, păi nu pot da titlul... Și nu e neapărat vorba de orgoliu - că oamenii trebuie să dea valma fără nici o bombonică - măcar stilistică - la bietele mele scrieri...
Dar prefer să nu alunec spre simpluțe (cum, asta e vanitate și mai mare?).

Îmi doresc adunate finalmente, toate aceste notații de blog, într-un volum. Iar ce e foarte diurn strică într-o construcție ce vrea să depășească barim un deceniu de prospețime...

Poate la mijloc - chestia cu volumul... - e tot dorința de a marca ceva stabil împotriva cursului de neoprit al timpului, iar în același timp a ceea ce pare să fie inutilitatea trecrii noastre pe lume... Nu o spun cu deprimare, pur și simplu încerc să iau lucrurile cum sînt.
Iar un volum din cel pomenit poate fi iluzia a ceva rămas. Bineînțeles rămas într-o lume, o scenă oricum volatilă...


Ieronimus Bosch


Apropo de suceala, de tulburătura celor de mai sus, prietena Tatiana mă acuza ieri că aduc în discuție subiecte morbide...
Pe acel soare frumos de martie, fata părea să aibă dreptate, subsemnatul săltînd la discuție idei precum a ne pregăti pentru zilele tîmpite de la urmă... "oare cum o fi în sufletul octogenarilor noștri de la parter?" (altminteri persoane nu prea stimabile, căci lucrurile nu-s chiar ca-n cărți, cu bătrânei de treabă și cel mult două jucării stricate...).
Vine deci acuza de morbiditate, la care pun punctul pe i.

"Măi fată, ia cască tu un ochi în jur... E soare, e frumos, e viață... Cîți peste 40 de ani vezi prin jur?"
Nema răspuns.
"Buuun. Ieri fost-am în parc la Titan. La fel. Numai tineri. Și crezi că e așa de plăcut șezutul în casă? Aiurea! Pur și simplu ieșind afară realizează că totul nu este nici etern, nici dumnealor stăpînitori ai lumii. Astea fiind senzațiile din tinerețe - întreținute ce-i drept prin iluzii."

Bineînțeles nu se înghesuie nimeni să ia în serios asemenea citate, căci ar tulbura tare neplăcut prin adîncul propriu.


II

De la acestea săr un pic la altceva, mai exact mă opresc la plimbarea-mi de care vorbeam, prin parcul Titan Doi (i-aș zice).
Domnului cel morbid nu-i ajunse o plimbare pe la Circ - spre seară mai vru una, pe pantele dinspre Poșta Titan unde bate atît de frumos soarele...
M-am așezat pe o bancă, numai bine sub raze... Îmi pun frumos căștile și sufletul preferă un post cultural. Ceva filozofie. Aristotel (mă recunosc tufă...). Care nu e precum Kant, zice o tînără unversitară. Șamd.
Și le ajunge vorba la Adevăr.
Dezbat cei doi rodiofoniști un pic în jurul ideii și se descoperă tipi cu bun simț. Mai exact admit că nu e o treabă să umbli după Acesta, să militezi (prea tare) pentru domnia lui. "Noi, românii, avem o vorbă tare plastică în acest domeniu: adevărul umblă cu capul spart!"
Aha.


Mai pe seară, prin la Realitatea TV o relatare.
Cum ajunse carul de reprotaj tocmai pe acolo nu știu, cert este că la poarta unui sătean din județul Bistrița parcă, o duduie cu microfon întreabă gospodarul dacă-s obținute/tăiate legal lemnele pe care acesta taman le-a adus în ogradă.
Acuma, recunosc faptul că mesajul nonverbal al unei asemenea întrebări, veniri mediatice este totuși Am venit să te facem varză!
Omul nostru, bistrițeanul, se schimbă brusc la față și VA RĂSPUNDE TOT TIMPUL PE ALĂTURI, nicidecum la ce e întrebat. Între altele își face interlocutarea nesimțită.
Tot dînsul, apropitarul, arată precum cel mai serios sătean din trei-patru ulițe învecinate. E interesant (la o adică, uman!) cum o ia pe arătură. În pană de argumente ȘI LUPTÎND VIZIBIL ÎN PARALEL CU CEVA DIN PROPRIUL  INTERIOR aruncă cameramanului parcă: "Escrocule!". Apoi, ajunge să arunce cu pietre, se pare că lipsit de multă acuratețe.

Ca să fiu spumosul, naturalul momentului și mai și, trece un echipaj de poliție. Sexagenarul (ca vînă, altminteri e foarte posibil să fi trecut de 70) nu-l ia în seamă, după cum nici oamenii legii nici măcar nu-și opresc deplasarea motorizată. NICI EI NU AU ȘABLON DE COMPORTAMENT PENTRU NEAȘTEPTATA SITUAȚIE.

Altminteri gospodarul fără îndoială este cumpătat în viață, probabil credincios temperat (cum prinde cel mai bine sănătății!) și probabil se revoltă împotriva incorectitudinii altora.
Adică e om.
Pot ghici și cum a votat anul trecut, ba și considerentele.



E, v-am readus totuși în suportabil, cu așa relatare...
De ce nu v-am tratat mai zaharos și nenorocirile din prima parte a postului?
Nu știu de ce!
Cert este că prind bine, așa aflări, așa conștientizări...
Așa cred eu barim.



III


Că veni vorba, și legînd aici un pic de postul-mi despre gazetari (care la rîndu-i se cuplează ideatic de adevărul de azi, cel cu capul spart și neplăcut totuși Omului), iar l-am răsfoit pe jurnalistul Eminescu.
Și ajung să mă repet...
Dacă articolele acestuia sînt gazetărești și atît, are toată înțelegerea-mi și putem discuta cît de eficiente erau (și poate mai sînt).
Cînd e vorba de mai mult de atît, adică de o scală înțelept-deșteaptă, eu unul nu pot să-l iau în serios pă Poetul-nepereche. N-am cum! Căci vede lucrurile în alb negru, ia apărarea unora pînă în cer, iar pe alții îi beștelește pînă în iad. De pildă în "Pro Domo" (pentru eventualitate de dispărut linkul, trec articloul și la PS, cu litere mai mici).

Sună frumușel tiradele dînsului, mai ales în Poiana lui Iocan - însă atît. Totodată, la bile negre, maestrul cere adversarului ce nu face dînsul. De pildă, ne-atacul la persoană.
Bașca întrebarea ce-mi rămîne: de fu așa patriot, de ce nu era și dînsul alături de oropsții zoldați ai neamului? O să-mi aduceți motive, dar eu nu cred că rezista ceva în fața unui eventual dor de a pune efectiv și militar umărul...






În sine nu am nimic cu băiatul, ba chiar mi-e simpatic (fiind zdruncinat ca mine...), dar totuși niște chestiuni sar în ochi...
Și măcar de ar fi singurele!
Faptul că 90% dintre compatrioți cad pe spate la măreia Astrului (cum șade bine, citind foarte puțin din respectivul...) nu mă descurajează excesiv din mirarea mea...


IV


Pomenesc pe Facebook  despre existența acestui post.
Acolo, în paralel, cineva face trimitere la Elisabeta Rizea, cea cu luptătorii din munți etc.
Sans doute, sînt un mare porc, care în cel mai fericit caz doar strivește corola de minuni (adică de amăgiri?) a lumii.

I se atribuie - probabil e și adevărat - Elisabetei R. o spusă.
Căreia eu unul I-aș spune deja țuțism, fiind din categoria vorbei cu aflarea în treabă...

"Trei zile daca mai traiesc, da' vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea”. 

NU POȚI SĂ NU ÎNTREBI AICI.
S-a limpezit lumea, după cele trei zile?
Iar respectiva doamnă născătoare a vorbei a trăit mai mult de trei zile?


Pe de altă parte e simplu: la nivel subconștient este lansată ideea unei îndreptări în trei zile a lumii, a (insuportabilei noastre) vieți.
Dacă nu este așa cum spun, de ce ar dădea lumea pe spate la o vorbă totuși fără suport practic?


Înțeleg, femeia a suferit (chit că mult loc de cercetat mai puțin inflamat și, implicit, mai realist subiectul) , dar chiar să-mi țin mintea oarbă de dragul a ce spune, suspină, clamează Majoritatea din jur?
Nu știu de ce am sentimentul de a asista la un concurs: cine minte, îmborobodește mai frumos - scopul fiind înainte de toate o treabă de mers bine la inimă...

Hotărît lucru, negrelile din debutul postului nu mi se mai par atît de aiurea, de alăturea realității!

Că veni vorba, oare prin ce era atît de atrăgătoare pastila lui Țuțea, cea cu:
"Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români".
(În condițiile în care, am mai spus-o, el însuși se afla în treabă afirmînd acel lucru - nu știu să fi purces la așa doctorat sau măcar la extinsul ideii.)
Oare prin ce-și are succesul nebun?
Cred că e vorba de glanda infantilă, aceea a produsului bătînd din palme, eventual doar din dorință mentală. Un fel de hocus-pocus cu și mai puțină osteneală.


Am lăsat intenționat imaginea de amărăștean cu un picior în groapă de mai sus. El însuși acolo nu sesiza penibilul situației, cu un pe ducă dînd pe goarnă atîtea savantlîcuri, dar nici cei care îl ascultau nu realizau scena de Divertis  /  de Bendeac.
Și iar ce înțeleg greu: sute, mii de inși iau de-a gata minunăia de afirmaie, fără să o privească mai atent!!
Probabil și aici e la mijloc mierea lucrului valoros dobîndit foarte ușor...


PS

Pro domo
Mihai Eminescu

Iată „Simţimintele, iubirea de adevăr, bună-creştere şi limbagiul ales al nobilei şi ilustrei partide a conservatorilor“, exclamă ,,Românul“, reproducînd notiţa noastră asupra dorobanţilor din numărul de vineri 30 decemvrie.

Nobili, nenobili — ştim că-i ustură rău cînd le spunem pe nume şi arătăm cîtă deosebire este între frazele liberale, între esploatarea simţirilor celor mai sfinte ale naţiei româneşti şi între realitatea crudă pe care au creat-o ţării.

Martor ne e unul Dumnezeu c-am fi dorit să n-avem cauză de a arunca în faţa radicalilor acele epitete pe cari, din nefericire, le merită pe deplin. Dar scriitorul acestor şiruri e însuşi neam de ţăran şi priveliştea acelor jertfe ale frazelor liberale l-au durut. Radicalii trebuiau să ştie că războaiele nu se fac cu palavre, ci cu bani, şi că vorbele goale din Dealul Mitropoliei nici îl îmbracă nici îl încălzesc pe dorobanţ.

Iară dacă e vorba despre cuvintele aspre, apoi tot lucrul are numele său. Ticălos nu e decît acela care ticăloşeşte pe oamenii ce în-adevăr nu sînt ticăloşi; a le spune însă ticăloşilor că ticăloşi sînt nu e nici o cestie de „creştere“, nici cestie de „limbagiu“, ci o foarte tristă datorie a tuturor oamenilor care a luat neplăcuta sarcină de a judeca despre netrebniciile ce se fac în lumea aceasta.

Ba o foiţă care-şi macină palavrele tot la moara „Românului“ ajunge să se anine pînă şi de persoana colaboratorilor „Timpului“. Ba unul e ungurean, ba cellalt a fost corist la teatru. Despre asta nu e supărare, pot să înşire mult şi bine asemenea filozofii şi să se intereseze prea cu de-amăruntul de viaţa noastră privată, în care nu vor găsi nici umbră de faptă rea. Că unu-i român din Ardeal, că cellalt în copilărie a legat cîtăva vreme cartea de gard şi şi-a făcut mendrele printre actori nu dovedeşte nimic rău nici în privirea caracterului, nici în privirea inteligenţei lor. Dacă vor cerceta şi mai departe vor găsi că unul a legat araci în via părintească şi celălalt a ţinut coarnele plugului pe moşia prinţească şi, la urmă, că amîndoi sînt viţă de ţăran românesc, pe care nu-l faci străin nici în ruptul capului şi pace bună.

Cine n-a simţit pînă acum că în mucul condeiului nostru e mai multă naţionalitate adevărată decît în vinele tuturor liberalilor la un loc acela sau sufere de boala din născare ce nici un leac nu are sau [î] şi închide ochii cu de-a sila şi nu vrea să vadă.

Cînd d-lor ne zic nouă că nu sîntem români rîde lumea care ştie că ne ţinem grapă de părinţi ce neam de neamul lor au fost români; dar cînd le zicem noi d-nealor că sînt rămăşiţe si pui de fanarioţi atunci îi ustură rău, pentru că e adevărat şi se ştiu cu musca pe căciulă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu