miercuri, 24 aprilie 2013

/ ISTORIA MERSULUI PE MUNTE, LA NOI / Album foto Sorin Tulea





Sorin Tulea este un alpinist român, care a trăit între 1915 și 2010, dacă am reținut eu bine trista dată a decesului său...

Știam de la confratele montaniard Cristi Cuțurescu despre existența acestui set de poze, pe care îl cumpărase cu sacrificii materiale totuși considerabile de la un anticar. Îmi vorbise de circa 800 de reproduceri foto. Bineînțeles că eram cu limba pe-afară să le văd și eu. Fericitul moment s-a petrecut ieri, în parcul zis cîndva IOR - nu cel cu lacul, ci acela din spatele (vest) întreprinderii de altădată.

În viața mea am mai trăit (perpessiciusian, aș zice) momente de maximă încîntare la descoperirea unor documente. De pildă Buletinele alpine, prin 1983-84, ori caietele de tură ale lui Radu Țițeica, patru ani mai tîrziu. Defilarea prin fața ochilor și a minții mele a fotografiilor rămase de la Tulea fu încă unul.

Nu țin să dau importanță oamenilor din cele trei neînsemnate poze de mai jos, ci momentelor. Nu spun că noi sîntem niștem Schliemann-i, dar poate contează și clipa rmașii descoperă comorile vreunei piramide...
Cum, e o aiureală să te entuziasmezi din așa fleacuri, mai ales cînd țara arde și care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca... 
Așa o fi, aiureală...





(Da, mai jos, recunosc a poseda o burtă indecentă pentru un pretins montaniard!...
Altminteri am tot dat tîrcoale băncii aceleia, oarecum în genunchi, pînă am reprodus foto vreo 250 de imagini)



În paralel (gîndind că voi posta undeva, voi supune vederii, judecății altora imaginile), inerent m-a străbătut îndoiala că băieții tineri de azi vor lua drept lucruri moarte peticele de hîrtie foto care entuziasmează un aiurit sau altul...
Ceea ce este normal, să-ți vezi doar de focul minunat alcătuit din prezent aparent etern și plin de vigoare (de fapt, sînt destui copți care nu pot băga mîna în flamă cum că așa ceva le lipsește...).

Dădusem ieri o definiție, pe aici, o metaforă personală a tinereții. Aceea cu o categorie de dansatori luminați de un reflector... În cazul muntelui, cred că avem de-a face însă cu o simplă scenă. pe care la un moment dat o ocupă, se produce pe ea o anumită generație, apoi intră alta... Scena rămînînd în sine aceeași, dar unde privești spectacolele altora ca și cum te-ai afla în fața unei reproduceri identice a locului, însă în galaxia cutare, la n ani lumină distanță... Astă comparație îmi veni în minte!

Ce să spun de spectacolul generației Tulea?
Evit să cad în superlative. La o adică, poate nu m-am aplecat eu tare spre showul generației anilor 50 sau al altora... Cert este că interbelicii, oamenii deceniului patru au lăsat din plin material legat de spectacolul lor. Bineînțeles că acele documente nu vor fi niciodată îndestulătoare pentru apetitul nostru de a evada uneori dintr-un prezent propriu (dar, așa fiind omul,  spre prezentul de azi vom tînji peste vreo două decenii...). De exemplu, e mare păcat că Tulea nu a lăsat și niște amintiri scrise, care să ne ajute să identificăm - în mai mare măsură decît putem acum - confrații din fotografii...

Cum, spune cineva că-l doare în pix (pardon!) de vechiturile alea? Mmmm... Never say never... Ce zici, amice, de poza unor Baticu și Cristea pe un tanc rusesc abandonat, de care vor fi fost pline drumurile patriei, la 1946-48?


(ştiu că blindatul e rusesc pentru că sub fundul lui EC e un G chirilic, se vede în altă imagine din acel loc...)

Precizez că imaginile au mic neajuns... Sînt făcute cu un aparat digital de duzină și în condiții nemulțumitoare de lumină - adică aceasta din urmă se reflectă deseori neconvenabil. Urmează să facă prietenul nostru Cuțurescu altele, cu aparat mai bun și sub nu știu ce fel de cort...
Iar noi să le și prelucrăm ceva mai mult, să le retușăm...

Nemaipomenit - între nemumărate alte fotografii - mi s-a părut un portret al lui Baticu, de după. După eliberarea din închisoare.



Ca să rămîn la același prieten, fie și demult și etern dus, subiectivismul meu selectează o imagine în Furci, la repetarea traseului din 1937:



Va fi avut probleme în noaptea ce a urmat, în  preajma piciorului de lemn, în doar pantaloni scurți fiind...



Cum am spus, vă rog toate aplauzele pe Cristi C., care la o leafă deloc uriașă a găsit milioane bune pentru acest album...

Bun.

Nea Nae la costum (uniformă?):



Deseori în imagini apare  - poate, prin repetiție, formula lui Kargel devine răsuflată - "sufletul Clubului Alpin Român", Nae Dimitriu.

Între oamenii săi, dar și pe munte.




E cel cu fruntea lată, al treilea din dreapta... Domnișoara nu știu cine e...
Apropo, dacă cineva identifică persoane din aceste imagini, altele decît cele punctate de mine, rogu-l să îmi comunice...
Altminteri o să mă așez cu Cristi la dat cu părerea, el fiind un pasionat (fie și tînăr) al domeniului, motiv pentru care utilitatea-i este incontestabilă...

Iar Nae și ciracii săi:
(Care să fie locanta? Remarcați oricum meniul...)





Cine e domnul cu ochii ăia teribili nu știu... Idem în cazul (an altă parte, al) unui tip cu un păr blond de asemenea de film...



Mai jos, dincolo de masă, viitorul suflet la CAR, Niculae Baticu.



În... aval, Dimitriu explică ceva unui coleg... Momentul este la construcția refugiului. În dreapta, remarcați un aparat foto cu burduf, dacă nu cumva e vreo sculă topo...
Cert este că Sorin Tulea lucra cu aparat tip Laica, relativ mic - cum va apărea în niște imagini ceva mai jos...



Tot la Refugiu, băieți și fete (una, șort cu bulinuțe, alta cu cochet batic).


(Poza asta a mai apărut pe undeva...)



(Cum am menționat, o refotografiere mai pricepută a imaginilor le va spori calitatea. Fără îndoială reproducerile vor 'ateriza' finalmente pe un site sub egida CAR.)

Chiar fără să fie the best (avea și el o vîrstă..), Dimitriu umbla și pe munte. A încercat să treacă în 1936 Surplomba Mare din Gălbenele - aici nu sînt de acord cu el, care grafia/pronunța Gălbinele! - , după cum peste un an a ținut să suie Furcile pe urmele mai junelui Baticu.



Imaginea de mai jos pare să fie din tentative din 1936 spre Surplomba Mare, dar o indispoziție serioasă va marca Dimitriu în Furcile, la 1937, cînd în tură - soldată cum am zis, și vom arăta, cu dormit în perete - Dimitriu a avut probleme cu stomacul..., ceea ce nu e de colea cînd ești într-un perete... Informația o am de la N. Baticu.





Alții din Club, în epocă.
Încep cu Ion Trandafir - mi-e greu să caracterizez viața acestuia, cu iubiri teribile de munte, dar și cu stat de șase la poarta Brîncovenescului, pe cînd nouă camarazi îl căsăpeau pe unu' Mircea Stelescu...



Mai jos este probabil pe linia Colțului Mălinului, căci nu are nimic interpus spre Morar...



A murit sinistru, în noiembrie 1938, alături de Căpitan, la Tîncăbești. Apropo de Codreanu, membrul CAR din imaginea următoare îi seamănă teribil (dacă pricep bine, e vorba de săpat trepte într-o banchiză tîrzie):



Alți membri CAR, cronologic.

Alexandru Beldie, la premiera din 1935 spre Rîpa Crucii:



Nu știu locul de mai jos. Baticu e al doilea din dreapta. În stînga, Constantin Conteș:



Conteș alcătuiește în epocă o echipă nemaipomenită cu Toma Boerescu.



Boerescu, privindu-și cu maximă concentrare colegul, pe cînd acesta depășește lungimea-cheie din Hornul Țapului, 1938.



Boerescu și viitoarea lui soție, care l-a însoțit în multe dintre ascensiuni (imaginile nu lipsesc, inclusiv din peretele nordic al Negoiului, 1938).



Constantin Conteș...
Tovarăș de idealuri cu Trandafir, are probleme în 1939, cînd un laborator clandestin de explozibil sare în aer, de unde numeroase arestări. Bineînțeles nu a putut evita soarta lui N. Baticu, fiind și el arestat în "lotul legionar" și făcînd probabil tot 16 ani de închisoare comunistă.

În această categorie intră și Tulea, dar contribuțiile "verzi" vor fi diferit, căci ultimul nu are de ce să se teamă - de pildă - după ianuarie 1941, cînd își vede liniștit de munte, în vreme ce un Baticu stă ascuns în abruptul Bucegilor (vezi notația din jurnal Tulea, pe blog Andrei Done).
L-am vizitat pe Conteș de două ori, în 1985.
Toma Boerescu s-a prăpădit în 1975. Că veni vorba, de la acesta au rămas niște înregistrări, care la un moment dat fură libere, pe net, apoi s-a transmis să fie retrase, căci familia ar vrea să scoaţă pe baza lor o carte. Pînă acum nu e vreun semn în această direcție.


Nu-mi dau s eama cine este cel de mai jos, din stînga. este clar un personaj ceva mai copt și privit cu deferență de tineri... Să fie Gheorghe Frim?
De investigat.



Altminteri lumea făcea treabă, cum este cazul marcajelor, al plăcilor indicatoare. nu o dată vandalizate de contemporanii mergători pe munte. Ceva nou sub soare?



Cetățeanul din stînga, cu mustață - modernă acelei epoci, nu e proprie unui austriac oarecare... -, e posibil să fie Titi Toboc...



După muncă, și distracție (Tulea e cel din dreapta)! Remarcați sifonul, cît și sticla de vin aparent negru.
Da, de luat în seamă ar fi și tricounii, acele chestii metalice atașate pe rama tălpii bocancilor.
Bașca alde costumul și cravata, pe munte.



Era să scap o poză absolut memorabilă. Baticu face aici rocadă cu fotograful imaginii de-acum clasice, la ieșirea din Trei Surplombe:



La urma expunerii din acest post, găsesc absolut utile reverențe către fotograf, către cel care le-a păstrat vreme de decenii. Și respect totodată pentru împărțitorul de baftă pe lumea asta...: că n-am apucat acele vremuri cînd veneau coborau niște tipi din jeep-ul rusesc GAZ, făceau casa cuiva vraiște, iar apoi scoteau un nefericit pentru ani buni din sînul familiei. Că vreunui zbir nu i s-a părut suspect albumul din care extragem imaginile de aici.
Că veni vorba, pare să mai existe unul cu moment de aviație, după cum un al treilea, cu clipe din entuziasmul legionar, va fi fost ars de mult de proprietar...





Cum am mai spus, mulțumiri multe-multe și lui Cristi Cuțurescu.



Să aveți o zi bună!














7 comentarii:

  1. FRUMOASE AMINTIRI! Bravo ca AI RABDARE sa le ARATI si ALTORA!
    SilviuM

    RăspundețiȘtergere
  2. Impresionant! Nu imi pot ascunde nici eu incantarea la vederea acestor "petice de hartie foto". Stiam de la Cristi ca a reusit sa intre in posesia unui album impresionant, dar nu am reusit inca sa il vad.

    Poate insemnarile lui ST postate la mine pe blog pot ajuta la identificarea persoanelor din poze. Daca va este de ajutor, pot pune la dispozitie un scanner, ma gandesc ca asa se obtine calitatea maxima de la fotografii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mircea, fotografiile sunt extraordinare! Nici eu nu înțeleg cum ar putea cineva să le anuleze valoarea. A descalifica aceste fotografii e același lucru cu a-ți nega părinții și strămoșii (cu toate ale lor). Mulțumiri ție și lui Cristi pentru că ați făcut publice aceste fotografii!

      Ștergere
    2. Mulțumesc, Andrei, o să ținem legătura oricum!

      Ștergere
  3. superb, memoria e nepretuita

    RăspundețiȘtergere
  4. bravo...superb ,emotii trairi adevarate,fara istorie nu se poate merge mai departe...oameni puternici si dincolo de viata...

    RăspundețiȘtergere