luni, 8 aprilie 2013

/LITERATURĂ MONTANĂ / Privire fugară asupra unei recente (re)aparitii editoriale




Mi-a căzut abia zilele acestea în mînă (prin bunăvoința lui Liviu Enache) un exemplar al "Jurnalului unui alpinist și aviator", pe care editura "România Pitorească" a binevoit să-l publice cu puține luni în urmă.
Este vorba de reeditarea cărţii aceluiaţi autor in 1981, "Amintirile unui alpinist",  căreia îi sînt adăugate acum pasajele neadmise atunci (inclusiv paginile despre activitatea la manşa avionului).



Nu am fost de felul meu adeptul ridicării și păstrării de statui, dar trebuie să recunosc faptul că volumul lui Niculae Baticu din 1981 este o realizare de căpătîi în ce privește literatura montană, îndeosebi latura memorialistică a acesteia (dar nu numai!). Prin urmare ea se va afla în continuare, decenii bune, în centrul atenției, chiar dacă gusturile sociale se vor schimba mai mult sau mai puțin radical.
Din acest motiv, permiteți-mi să fac unele observații fugare asupra fenomenului "Amintirile unui alpinist" (adică inclusiv porțiunile cenzurate ori pur și simplu îndepărtate din motive redacționale în prima ediție).



Pentru completarea izvorului de informație, unele momente ar merita poate extinderi. De pildă, autorul notează, privind parcurgerea în vara 1936 a unei văi de abrupt:
"La ieșirea din acest traseu, doctorul (Vasile Steopoe), prevăzător, mi-a făcut o fotografie lîngă o stîncă, să o aibă pentru o eventuală… publicare în Buletin" (pag. 98, ediția II).
În opinia lui nea Baticu, lămurind cîndva nedumerirea subsemnatului, Steopoe se voia pregătit astfel pentru un alt… necrolog, după cel al lui Comănescu, din martie acel an.
Rebusurile de acest fel (pentru a-l cita chiar pe autor) nu sînt chiar rare, în volum - chit că mai puține decît în precedenta ediție.





O problemă realmente dureroasă este aceea de a puncta locurile unde - om fiind! - autorul a greșit în afirmație. Este vorba de pasaje descriptive alpine  de pildă pretenția că din Brîul Acelor pînă pe Acul Mare, pe traseul Nae Dimitriu, 1934, e doar o lungime de coardă. Pe linie… nealpină, nu poate fi adevarat că în 1937 Italia îl susținea pe cancelarul austriac Dolfuss, cîtă vreme acesta fusese asasinat în urmă cu trei ani (pag. 122).

În cazuri din aceeași plajă, poate se cuvenea intervenția celor care au îngrijit ediția a doua. De pildă pretenția pe care Baticu a avut-o la un moment dat, În urma unor informații mincinoase, că Erwin Csallner a ajuns pe Picătura cu doi ani înaintea lui Comănescu. În cartea din 1994 ("Pe crestele Carpaților", coautor Radu Țițeica), NB renunță la idee, care acum însă reapare, de-a dreptul fresh! Într-adevăr, îngrijitorii ediției au reprodus disciplinați manuscrisul, dar efectul este totuși aiurea (pag. 123)…





Cu regret este de spus în context că au fost preluate inclusiv formulările gramaticale mai puțin fericite...





Că veni vorba de cei numiți - în caseta tehnică a volumului - redactori și referenți ai cărții, ei intervin în schimb unde nu e cazul, de pildă modifică forma pe care o folosea N. Baticu, "Brîul Aerian", în favoarea celei poate mai larg răspîndite, dar de care NB se ferea (din motive lingvistice preluate de la Radu Țițeica): "Brîna Aeriană" (pag. 263).

Apropo de oamenii trustului - i-aș spune - România Pitorească, a fost pentru mine instructiv și incitant să citesc postfața lui Mihai Ogrinji. Este descrisă acolo transformarea lui Niculae Baticu din proscrisul antedecembrist într-un adevărat idol al redacției cu pricina.




În același timp, poate-i pomenit și faptul că, la întinderea unui asemenea volum, filele sale se constituie inevitabil într-o… carte deschisă (în sensul figurat) cu privire la firea autorului. Cu bune și rele.



Am sentimentul că toate aceste direcții pomenite mai sus pot fi extinse... Este drept că simt de pe acum, în context, existența a două tăișuri..
Pe de o parte, mai simplă i-aș zice, există riscul ca punctarea unor scăderi ale cărții, ale vieții lui Niculae Baticu să impieteze asupra modului cum este potrivit acesta de către admiratorii ori măcar urmașii săi din Clubul Alpin Român. Căci așa sîntem construiți, cam binar, să iubim ori (măcar) să nu iubim.
Pe de altă parte, ca posesor măcar al unor cunoștințe psihologice elementare, nu ai cum să nu fii tentat a pătrunde prin acele uși de cercetare pe care le vezi deschise, în scrisele și gesturile subiectului nostru. Terenul este însă mai mult decît minat aici (chit că e posibil să nu existe în paralel vreun atentat grosolan la adevăr)... Prin urmare, o glazură paralelă de înțelegere, respectiv de revelare a unor calități suplimentare este probabil obligatorie...





Dincolo de toate, un lucru îmi este însă clar: după această nouă lectură a cărții, sînt și mai puțin sugestionabil, influențabil la îndemnurile din CAR de a nu afecta prin vreo apreciere neluminoasă simbolurile asociației...
În același timp, parcă mi-au coborît de pe piedestalul calității și unele condeie de la România Pitorească...






PS

Între alte erori geografice:




În dreptul Crucii lui Alexandrescu (și mult către est, chiar) nu se află Valea Adîncă, ci un fir care scoate în căldarea inferioară a Văii Morarului.


Poiana Mălinului nu este pendinte de Valea Verde, avînd bazine separate.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu