miercuri, 15 mai 2013

/ CLUBUL ALPIN ROMÂN / Disensiuni mai mult decît mari



Credeam că certurile intestine din 1991-93 nu se vor repeta. Cînd două tabere puternice și grupînd numeroși oameni de valoare din C.A.R. s-au luptat stil no mercy.
Asta și pentru că astăzi lumea e mai așezată, mai dornică de colaborare (și cunoscînd în consecință valoarea muncii în echipă).




 Cum Murphy stăpînește peste tot, ar fi trebuit să rămînem optimiști, cum că se poate mai rău.

La începutul deceniului zece, oarecum capul răutăților, al gesturilor umorale a fost - indiferent ce mai declară vreun Adi Negrean (PS1) ori un Mihai Vasile astăzi - nimeni altul decît mentorul nostru, Niculae Baticu. Care avea însă în paralel un lădoi de calități, de atuuri.
După 20 de ani, noul în război cu toată lumea este Eugen Popescu. Care nu posedă nici charisma, nici realizările ale lui Baticu, dar tot a reușit să gripeze mașina Clubului. Iar asta nu neapărat prin noroc, ci pentru că ași pe masă își poate aduna cam oricine se zbate pentru așa scop...
Iar Eugen e meșter în ale chițibușurilor avocățești... (PS2)


(De menționat din start că semnatarul acestor rînduri nu fu nici el ușă de biserică, în asociația alpiniștilor români... Dar din an în paște se mai întreabă dacă nu cumva greșește și el, în luptele pe unde caracteru-i bezmetic îl poartă... - vezi cazul cărți sucită pe toate părțile de curînd, aici.)


Poate mă apreciez mai mult decît e cazul, dar natura a făcut ca nea Nae să fie moștenit pe două laturi ale personalității sale, bazate ambele pe chițibușeală: aplecarea contabilă, respectiv cea polemică în scrisele montane.
În cazul primeia s-a nimerit Eugen, la cealaltă subsemnatul.
Cam pe același plan, mă amuza acum o zi sau două faptul că la adunarea de constituire din 7 ianuarie 1990 Eugen nemurea prin procesul verbal la care fusese repartizat, în vreme ce altcineva bătea repere istorice prin fotografii.

Nu l-am urmărit prea grozav pe vechiul meu amic Eugen Popescu (ne știm din 1979) în primii ani de după Revoluție, cert este că nea Baticu l-a considerat de încredere nu doar la procesul verbal cu pricina, dar și în 1996, cînd - simțind că bătrînețea avansată îl lasă fără puteri - l-a rugat să preia bucătăria CAR, devenind secretar general. Nu am multe amănunte asupra epocii, cert este că Eugen și-a făcut datoria cu asupra de măsură, cheltuind bani, timp și probabil sănătate pentru a nu lăsa să se scufunde corabia Clubului.
Cum nu o dată posedăm defecte pe măsura calităților, nici Eugen nu este vreun campion al alcătuirii echipelor - la o adică, dacă era, probabil că nu mai rezona cu nea Nae pînă a fi găsit demn de încredere pentru a prelua Clubul. 
Cum-necum, Eugen a dus greul anilor de secetă, cam 1996-2000. În ciuda muncii depuse, și-a creat o faimă proastă, vizibilă de pildă și azi în arhiva listei Coștila. În paralel, a reușit să se certe cu valorosul montaniard Marian Anghel, care a preferat să-şi transforme secţia - din Galaţi - în asociaţie independentă.

CAR dobîndise la jumătatea deceniului zece o faimă tare proastă în lumea alpină, ca fiind un loc al eternelor certuri. Plus eterna pornire a românului pentru a primi, inclusiv cînd se înscrie într-o asociație teoretic de amici. Pe la 2000 cerul s-a mai înseninat. Este momentul în care vine în Club Dan Vasilescu, care, hrănit în primul rînd cu munca proprie, nu a ținut să primească cine știe ce funcție centrală, găsind onorant să se ocupe de secția București. Nițel diferită a fost situația lui Mihai Pupeza, om cu palmares altminteri, care a fost propulsat direct în fotoliul de președinte - mă iertați dacă nu mai știu exact anul, să fi fost un 2002.
Care Mihai, dincolo de relații interne și externe, poseda și el coasta lui nea Nae. Și din acest motiv a făcut o echipă foarte bună cu Eugen Popescu, teamul fiind - uman vorbind - cît se poate de sudat și astăzi.

În 2006, Eugen se retrage. Așa am avut eu sentimentul, că obosise, și e foarte posibil să nu greșesc. În paralel, s-a remarcat Dan Vasilescu, om cu experiență în cluburi alpine și în Federația de Alpinism. Vasilescu, de pildă, îi sugerează în această perioadă lui Cozmin Ardelean să înființeze Sectia Universitara Cluj a CAR - care a ajuns în 2013 la o importanță cît să furnizeze președintele Clubului.


În 2012-13, de unde pînă atunci stătuse liniștit (de pildă la întîlnirea veretanilor din 2011, unde ne-am întîlnit), Eugen devine agresiv, cu intervenţii foarte critice pe lista CAR. Cum el era și administratorul acesteia, președintele din epocă, Dan Vasilescu și colaboratorii săi înființează o alta. Deși Eugen vorbește astăzi de "o mana de oameni, cei nemultumiti de stilul meu si care ma defaimati", mesajele arată că majoritatea membrilor a preferat noua listă, chit că a primit newsletter-uri și de la cea veche.
Nemulțumirea lui Eugen a trecut succesiv prin acuze dure (în paralel nepermițînd puncte de vedere contrare pe lista sa) și finalmente la acțiune în justiție. El s-a justificat astfel:

"In 2006 cand nu am mai dorit sa conduc si i-am lasat pe altii, CAR-ul avea 366 de membri. Acum, dupa sapte ani, are 371 de membri, deci o diferenta de 5 membrii  /.../ Am avut destula rabdare cu voi timp de sapte ani, in care numai ati consumat din ceea ce eu am realizat si paradoxal m-ati injurat in permanenta.A venit timpul ca hotii, consumatorii trantori si pupincuristii sa-si gaseasca alta gazda, CAR-ul nu mai are loc pentru ei."

Nu am pretenția a fi descris perfect adevărul, la o adică rîndurile mele sînt doar o invitație spre o eventuală aprofundare a subiectului.
Cum aerianitatea, nedaptarea mea forte la real au probabil și o parte bună, mi-a sărit în ochi - în demersul lui Eugen din ultimele luni - cantitatea de iritare.
Aceasta (împreună cu sora bună, agresivitatea) vine nu o dată cînd te afli pe un drum existențial greșit. 
Nu știu de ce simt că Eugen nu are o aplecare grozavă pentru a conduce un Club Alpin. El este, fără îndoială, un bun administrator de firmă - dovadă reușita în afaceri. Exact ca într-un traseu dificil, E.P. pare să se fi încăpățînat să execute un pas prea larg, către hățurile CAR (nu îlinteresează, ca pe alii, onorurile funcției). Eugen, chit că nu asemenea unui urs nesociabil  tip Ordean, are probleme în a alcătui echipe, fiind dominator, dictatorial și probînd oarece doză de a-și umili supușii, cum am simțit-o și eu, după ani de nevedere, în 2001.

Pînă aici totul  este de luat ca atare, căci se întîmplă ciudățenii și mai mari pe lumea asta.
Or. Sentimentul meu este că poziția atinsă, prin acel pas foarte larg de care vorbesc, nu îi conferă prietenului meu satisfacție. Iar acea muncă fără plată sufletească generează iritarea de care pomeneam.
Îndrăznesc, fie și ca psiholog amator, să opinez că Eugen este prizonierul unei promisiuni făcute cîndva și cuiva, de a prelua el responsabilitatea unei întreprinderi oarecare. Așa simt. Va fi ținut la acea persoană (foarte posibil de sex masculin), care la rîndul ei - de dragul îndeplinirii unui deziderat propriu - a abuzat de încrederea tînărului, plasîndu-i o ogradă de care acesta din urmă va fi fost străin sufletește. Întregul demers, o aritmetică elementară o dovedește, se baza totodată pe ideea că ceilalți nu sînt de încredere, între altele pentru că fură. În general Eul bătrînului pare să fi funcționat pe ideea că posesorul său este corect, demn, harnic (adică opusul a ce reclama la ceilalți).
Acel Cineva inițial nu cred că a apucat C.A.R. postdecembrist. Se va fi referit la altceva, posibil vreo proprietate ce aparținuse familiei / acelui om. Tot la domeniul posibil, prietenul nostru e posibil să fi uitat promisiunea, tocmai caracterul cvasiinconștient conferind gesturilor captive de astăzi multă încrîncenare.


Asta e părerea mea, fără pretenția de a deține adevărul.




PS1

1 mai 2013, lista CAR:
"O simpla intrebare daca se poate pentru membri acestui minunat club care este C.A.R. ul . Oare nu am putea folosi aceasta lista de discuti pentru treburi legate de munte ?de exenplu ...pentru rapoarte de tura , descrierea unor zone montane , pentru a ne cunoaste mai bine noi cei care suntem colegi in aceasta minunata familie infintata de regretatul Niculae Baticu care daca ar vedea ce a ajuns clubul reinfintat de el cred ca nu i-ar placea deloc .

Acest mesaj nu este pentru o persoana anume sau o aluzie la cineva ,doamne fereste dar eu sincer as fi curios de anumite zone , de anumite trasee ,sincer.

De exenplu as vrea sa stiu mai multe de traseele de catarat din Bucegi , as vrea sa stiu detali despre Fisura Albastra unde as vrea anul asta sa intru si alte trase frumoase din Bucegi . de cate ori intru pe adresa asta de e mail vad tot mesaje de rea credinta . Avem de impartit muntele ?? nu avem loc cu toti cei care iubim muntele pe munte ? este muntele al unora ? sau e al nostru al tuturor, nu inteleg ce este de impartit ?

Noi suntem cu toti colegi la acest club pentru a invata uni de la alti , pentru a ne simti bine pe munte , pentru a ne catara impreuna . ce club frumos a fost C.A.R ul in primi ani cand sa infintat si cum este acuma . Sa se fi schimbat clubul si directia lui ??

Statutul clubului mai incepe cu randurile ,, DIN INITIATIVA CELOR CARE IUBESC MUNTELE SA INFINTAT CLUBUL ALPIN ROMAN ?? ......


oare le ar place lui Nea Baticu sau lui Moldovan Andrei ??
"



PS2
Aș completa ca personaj moștenit în doi pe părintele interbelic al CAR, Nae Dimitriu, avocat și polemist...
Dar hai să nu alunec în paranoia, în ich bin Alfa și Omega...



PS3
Am dat anul trecut în pozele de grup trimise de un amic, de chipul unui foarte tînăr montaniard. Ce reapare și într-o recentă tură, la miez de lună mai.
În general mulți ne dregem probleme interioare mergînd la munte. Iar necesitățile de la origine rămînînd oarecum nerezolvate sau oricum neștiute. Dar mă uitam la acel cam-adolescent că realmente el nu are treabă cu coclurii, cu sportul... Asta da rătăcire (din fericire, există belele mai mari pe lumea asta...)!

S-o supăra dacă îi dau poza?



2 comentarii:

  1. vrand-nevrand,te-ai apropiat zdravan de adevar,in privinta lui E P,mai ales la fraza cu"prizonierul unei promisiuni facute candva si cuiva....."
    Portretul lui EP este super-reusit.este doar parerea mea si atat.

    RăspundețiȘtergere
  2. DIN PARTEA PRIETENULUI MIHAI CERNAT:


    Mircea ,

    La unul dintre articole ti-am scris un comentariu larg, cuprinzator, pe care insa, nu l-a dorit internetul, pierzandu-l intre hatisurile lui.

    Al doilea articol face o trimitere la situatia de inceput a CAR -ului, comparativ cu cea actuala.

    Parerile mele ar fi urmatoarele :

    - tu faci niste afirmatii care pot fi luate drept adevaruri (desi "te acoperi" afirmand ca sunt doar niste simple opinii).
    Parerea mea e ca nu sunt tocmai corecte.

    - nu vad ce e rau in faptul ca Eugen Popescu sa-si tina o promisiune fata de cineva (presupun ca te referi la Baticu)

    - nu mi se pare corect din partea ta sa folosesti cuvinte clar jignitoare la adresa lui Eugen Popescu. Corect e sa nu folosesti deloc astfel de cuvinte la adresa nimanui, iar daca totusi o faci, atunci nu-i ierta nici pe ceilalti care au gresit de-a lungul activitatii lor in CAR.

    - cine a recuperat Caminul Alpin in instante ? Stii raspunsul: Eugen Popescu
    Atunci cine fata de cine a fost incorect ? Cum ar fi ca tu sa-ti castigi casa in instanta, dupa judecati grele si dupa cativa ani, altii cu care locuiesti, sa te dea afara ?

    - de cele mai multe ori faptele au dovedit ca marii jucatori NU au fost buni antrenori. Totodata marii antrenori au provenit din jucatori medii.

    La CAR eu am pretentia ca cei care conduc clubul sa fie in primul rand oameni care merg pe munte, care au o tinuta demna si verticala (nu care sa fie influentabili si nestatornici in afirmatii), care sa fie transparenti si echitabili fata de toti membrii, care sa fie onesti.
    Inteligenta este iar o calitate pe care astept s-o vad la cei care conduc CAR -ul ! ...

    Imi aduc aminte de anumite caracterizari ale tale facute lui Dan Vasilescu, mai demult. Stii tu mai bine ce ziceai la acele momente.

    Parerea mea e ca n-ar strica sa fim in primul rand obiectivi. Mai ales in momentele de rascruce.
    Poate ca traseul ce urca direct, pe muchii aeriene e solutia ce ne conduce spre Varf si nu poteca larga, cu ocolisuri, ce se deapana spre nicaieri.

    Mihai

    RăspundețiȘtergere