vineri, 24 mai 2013

/ CLUBUL ALPIN ROMÂN / Idei personale, 24 mai 2013



Pe lista CAR, actualul președinte Andron și un disident schimbă - fie și nițel inflamat - păreri (v. PS).
Intervin și eu, cu gîndul că așa mesaje pot exista aici, nu și pe lista celui care vrea tare mult binele trecîndu-l nevoit strada...) Clubului Alpin Român.

Cele tratate de dvs în termeni mai mult ori mai puțini juridici mă depășesc, motiv pentru care nu mă hazardez la vreo părere.

Aș puncta doar că dl Săndulescu, plecat din tabăra de față, poate posta cele de aici... Nu-l barează, bannează nimeni.
Încercați să faceți însă același lucru pe lista taberei căreia dînsul a găsit potrivit să i se ralieze. Veți găsi o ușă ferecată, asta dacă nu veți trimite din greșeală vreun mesaj favorabil - transportate iute la reverul dlui Popescu.

Există colegi nemulțumiți de stilul conducerii ori ai unora dintre actualii lideri.
Rog să nu se piardă din vedere cum ar sta lucrurile sub aripa lui Eugen Popescu. Cu riscul unei relaționări poate exagerate, este precum o comparație între democrație și totalitarism.

Văd că nu-mi (nu ne?) mai parvine nimic de la lista lui Eugen (chit că eram la index, de pildă nu aveam acces la arhivă ori eram cenzurat strict la postare).
Fără îndoială omul și-a făcut curățenie. Căci vrea liniște. Vorba cuiva, se pregătește pentru Liga Campionilor...
Ce a intervenit în ultima vreme, generînd atitudinea pomenită? Păi acapararea, ori iluzia acaparării puterii în CAR.


În noua situație - cu popriri admiriste la judecătorie - , era normal pentru ei să adopte altă atitudine.... Dar, inevitabil, nu putea fi părăsit spiritul locului... Al lor.



Mi-am dat cîndva cu părerea că modul în care Eugen mînuiește sabia intimidării aduce din plin cu gesturile Puterii de dinainte de 1989.
Astăzi m-am luminat că aderenții recenți  spre așa spirit (
recte dl Săndulescu) nu-i exclus să fi avut și dînșii mai mult contact cu stăpînirea comunistă decît aș fi intuit pînă de curînd...
Faptul că domniile lor au afișat multă vreme simpatii național-țărăniste nu schimbă datele problemei.

Nu afirm asta din vreo paranoie, pur și simplu caut să-mi explic lucruri, gesturi, oameni...


Mă uit spre Eugen and co și mă văd despărțit de ei prin încă o idee. Eu cred că, de vrei să conduci așa asociație, esențial este să rezonezi cu ceilalți, să le trezești entuziasm eventual plăcere de a trăi. La ei pe primul plan este a-l buși pe celălalt, mai exact pe cel care îți interzice accesul spre jucăria preferată. De fapt nici nu e vorba de o jucărie, ci de o atmosferă care mai degrabă ține de familia Addams, dar fără pic de comedie în ea.

Arătam cîndva într-un post personal că-l simt pe Eugen P. captiv unei promisiuni, din prima copilărie ori din tinerețe, de a dobîndi o /jucărie/ pe care o persoană stimată ori dragă lui nu reușise s-o capete.
Este drept că atunci nu m-am gîndit și la particularitățile jucăriei dorite...

Or, într-un mediu dictatorial, și implicit toxic, jucăriile, dorințele nu pot fi decît pe măsură.

...Pare o neînțelepciune să continui a broda pe o supoziție, dar zău că altceva decît doi nu-mi dă la suma unu plus unu...

Îmi cade totodată sub ochi fruncea echipei Addams:

Mircea Sandulescu - Presedinte
Mihai Pupeza - Vice Presedinte
Eugen Popescu - Secretar General
Sforarul șef e pasămite în rîndul trei...

Cu cît e cineva mai sus în ierarhie, acolo, cu atît este în fapt o marionetă mai ușor de ghidat...

Dincolo de poveștile înșirate în mesajele sale recente ale domnului Săndulescu, o regulă de trei simplă elementară mă trimite la ce anume a modificat atitudinea dumisale: venirea echipei aflate azi al conducere.
Se pare că spiritul de la Cluj pică prost venerabilului confrate.


Prin 1991-92 l-am văzut eu în două luntri - a lui Sergiu Cunescu, respectiv a lui nea Baticu - dar i-am acordat toată înțelegerea: nu-i obligatoriu să te cerți cu toți, ca subsemnatul, ci poți și rămîne amic cu toții.
M-aș fi așteptat în conflictul de acum să rămînă la fel de imparțial / totparțial. Însă realitatea s-a vrut mai complexă decît vru leneșa-mi putere de adaptare... 
La Casa Schiller, cînd s-a lansat ediția doua a Amintirilor unui alpinist (parcă fu înainte de 6 aprilie), l-am întrebat amical ce l-a apucat pe Eugen al nostru. Continui să cred că nu e a bună, în existența unui om, așa luare razna... Mircea S. a luat atunci în mod neașteptat partea lui Eugen.
Nu am acordat importanță momentului.

Rămîn curios cu privire la motivul real a switch-ului efectuat de d. Săndulescu. Lipsă de considerație, în contextul nevoii sporite ce apare inerent la anumite praguri de vîrstă? Se poate, căci tot acum a apărut sportul domniei-sale cu forward-uri (nu contează că acestea compensează lipsa unui discurs, a unui mesaj propriu...)


PS


Domnule Andon,

 la convocarea ambelor sectii bucureștene,care au avut loc la o zi interval, în prezența președintelui clubului, dl. Dan Vasilescu, au existat minore vicii de procedură,constatate de vicepreședintele clubului,dl Constantinescu și recunoscute de președinții aleși, care și-au dat demisia de onoare,ceeace reprezintă o asumare cavalerească a unei greșeli care nu le aparține,dar de pe urma căreia ar fi avut un folos necuvenit.Cum nu a fost acuzată corectitudinea desfășurării alegerilor ci numai lipsuri în anunțul de convocare,făcut de conducerile demisionate ale secțiillor bucureștene,în AG din 10 aprilie au cerut adunării să accepte viciile de procedură, care nu au influențat alegerile și să valideze organele de conducere alese.Atât AG din 10.04, cât și cea ținută la Cluj își declină competența.Dvs.afirmați că alegerile la secția București sunt nestatutare,iar la secția universitară trebuie înlocuit doar președintele care a demisionat din motive personale.Aceleași fapte le judecați diferit, după cum vă servesc interesele și amicițiile.Mihai Cernat și-a permis libertatea democratică a opiniei, în timp ce Laurențiu face parte din același grup de interese cu dvs.și este yesman-ul de care aveți nevoie,cu atât mai mult cu cât este vulnerabil.Cunoașterea faptelor
> v-ar fi permis o decizie logică și coerentă în ambele cazuri,decizie a CD care trebuia comunicată membrilor celor două secții. O cunoaștere temeinică a faptelor și un pic de logică pot evita deciziile pripite și dezinformarea.


Domnule Sandulescu,

Pe scurt: o lectura a PV de la AG din 6 aprilie (dincolo de memoria evenimentului) prezinta situatia la cele doua sectii Bucurestene diferit de cum o prezentati dvs. Mihai Cernat nu si-a dat demisia (nu exista un astfel de document depus la CD si nici nu se punea problema demisiei in conditiile in care alegerea in sine era contestata). In ceea priveste U Bucuresti la AG nici un membru al acestei sectii nu a contestat nici procedura alegerii nici comitetul ales. Atat Andreea Bobonea cat si Mihai Cernat au solicitat in acea AG <>. Va rog sa imi explicati si mie, un necunoscoator al legilor si statutului CAR (dupa afirmatiile unora apropiati dvs) in virtutea caror prevederi legale (lege/art) si prevederi din Statut (art/lit) AG poate face lua o astfel de pozitie / emite o astfel de decizie / sau cum doriti dvs sa numiti <>.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu