miercuri, 15 mai 2013

/ Oarecum ISTORIA MERSULUI PE MUNTE / Despre sora lui Theodor Rosetti-Solescu, respectiv faimosul cumnat al acestuia din urmă

Doi prieteni mi-au trimis un material despre Elena Rosetti-Solescu, sora lui Theodor Rosetti Solescu, cel care suia trasee alături de Hans Dulfer, iar ulterior o va conduce pe Bucura Bumbravă pe Acele Morarului.


Elena Rosetti-Solescu a fost căsătorită cu cel pe care istoria avea să-l pună în nefericita postură de învins în cruciala bătălie de la Stalingrad, Friedrich von Paulus.


Textul de mai jos e foarte posibil să-l aibă ca autor pe dl. Ionuț Țene. Rînduri asemănătoare există însă și pe Vikipedia ori alte incinte de pe net..





"Puţină lume ştie că soţia celebrului comandant al Armatei a 6-a Germană, feldmareşalul von Paulus, care a fost nimicită de sovietici la Stalingrad în ianuarie/ februarie 1943, a fost de origine boierească românească.


Von Paulus s-a născut la Breitenau, Provincia Hesse-Nassau, în familia unui profesor de şcoală. A încercat fără succes să intre în Kaiserliche Marine (Marina imperială germană) şi, pentru o scurtă perioadă de timp, a studiat la Universitatea din Marburg. După ce şi-a abandonat studiile universitare înainte să obţină o licenţă, Paulus a fost încadrat în februarie 1910 ca ofiţer-cadet într-un regiment de infanterie.
S-a căsătorit la 4 iulie 1912 cu Elena Rosetti - Solescu (1889 - 1949), prinţesă dintr-o veche familie boierească română.
Elena Rosetti - Solescu (n. 26 decembrie 1889 - d. 1 septembrie 1949) a fost o descendentă a familiei Rosetti. Prietenii o strigau Coco./.../ Era strănepoata de mătuşă a altei doamne Elena Rosetti-Solescu, născută în 1825, care, la 30 aprilie 1844, s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza.
Pe 4 iulie 1912 s-a căsătorit cu ofiţerul german Friedrich Paulus. Cei doi s-au cunoscut deoarece cei doi fraţi ai Elenei erau militari în regimentul lui Paulus şi s-au întâlnit în timpul unei vacanţe în munţii Pădurea Neagră. Din această căsătorie au rezultat fiica Olga (n. 1914) şi gemenii Friedrich şi Alexander (n. 1918).

La izbucnirea primului război mondial, regimentul lui Paulus a făcut parte din forţa care a atacat Franţa şi a participat din toamna anului 1914 la acţiunile din munţii Vosgi şi din regiunea Arras. După o perioadă în care a lipsit de pe front din cauza sănătăţii precare, a fost numit ofiţer de stat major al Alpenkorps ("Corpul de armate alpine") dislocate în Macedonia, Franţa şi Serbia.
La sfârşitul primului război mondial a fost avansat la gradul de căpitan. 
Von Paulus a fost avansat general-locotenent în august 1940, iar în septembrie a fost numit adjunct al şefului Marelui Stat Major.


În această poziţie a participat la conceperea planurilor pentru operaţiunea Barbarossa de invadare a Uniunii Sovietice.
Paulus a fost numit la comanda Armatei a 6-a Germane în ianuarie 1942 şi a condus luptele pentru cucerirea Stalingradului. Cât timp a fost comandant al trupelor germane care asediau Stalingradul, Paulus a abrogat în zona sa de responsabilitate Kommissarbefehl (Ordinul privind comisarii sovietici capturați) prin care Adolf Hitler ceruse executarea pe loc a tuturor comisarilor politici identificaţi dintre prizonierii de război sovietici).
În schimb, Paulus a respectat ordinele lui Hitler de a păstra cu orice preţ poziţiile ocupate la Stalingrad, deşi armata sa fusese încercuită şi era ameninţată cu anihilarea definitivă. Încercarea de despresurare efectuată de noul Grup de Armate Don, sub comanda feldmareşalului von Manstein, a eşuat din cauza efectivelor şi dotării insuficiente, cât şi datorită faptului că tancurile lui Paulus mai aveau combustibil numai pentru un marş de 30 de kilometri. Oricum, lui Paulus nu i s-a dat permisiunea să încerce să spargă încercuirea, iar Armata a 6-a germană, o armată română şi unităţile auxiliare ruse aliate cu germanii au fost copleşite de Armata Roşie, atât la capitolul efective, cât şi la capitolele armament, muniţie, stare fizică şi moralul soldaţilor. 
Luptele pentru supravieţuirea în punga de la Stalingrad au fost extrem de violente, numărul uriaş de victime din ambele tabere adăugându-se bilanţului sângeros de dinaintea contraofensivei sovietice.
Von Paulus ar fi trebuit să-şi apere poziţiile cu orice preţ, până la ultimul om.


La 30 ianuarie 1943, Hitler l-a avansat pe Paulus la gradul de feldmareşal, în condiţiile în care pentru Armata a 6-a nu mai exista nici o şansă de scăpare. Cum de-a lungul istoriei militare germane niciun feldmareşal nu se predase niciodată sau nu fusese capturat în viaţă, semnificaţia înaintării în grad era clară: dacă Paulus s-ar fi predat sau nu s-ar fi sinucis, ar fi devenit o ruşine pentru armata germană.
În ciuda unor asemenea consecinţe şi spre dezgustul lui Hitler, Paulus s-a predat cu restul de armată din subordniea sa a doua zi, la 31 ianuarie 1943.
Vorbind în faţa membrilor Marelui Stat Major, Hitler a declarat: "Ce mă doare cel mai mult este faptul că totuşi l-am avansat la gradul de feldmareşal. Am vrut să-i dau această satisfacţie finală. Un asemenea om murdăreşte în ultimul moment eroismul atâtor mulţi alţii. El ar fi putut să se elibereze de toată amărăciunea şi să treacă în eternitate şi nemurire naţională, dar a preferat să se ducă la Moscova", conform wikipedia.ro.
În anii de glorie generalul von Paulus a devenit un prieten al mareşalului român Ion Antonescu. Hitler l-a folosit de numeroase ori pe von Paulus, care avea soţie româncă şi legături de rudenie în aristocraţia bucureşteană, ca şi mesager şi negociator al cimentării alianţei între România antonesciană şi Germania nazistă.
Von Paulus cunoştea relativ bine limba română şi era un cunoscut al cercurilor oficiale şi aristocratice româneşti de la Bucureşti. Mareşalul Ion Antonescu îl preţuia foarte mult pe acest general german cu soţie româncă.
Paulus a devenit un critic vehement al regimului nazist în perioada captivităţii sovietice, alăturându-se organismului susţinut de ruşi Nationalkomitee Freies Deutschland - Comitetul Naţional Germania Liberă şi a apelat la germani să capituleze.
Mai târziu a depus mărturie pentru procuratură în procesele de la Nürnberg. A fost eliberat în 1953, cu doi ani mai înainte de repatrierea prizonierilor germani din închisorile şi lagărele sovietice.
Comitetul Naţional Germania Liberă, (în limba germană: Nationalkomitee Freies Deutschland sau, abreviat, NKFD) a fost a organizaţie înfiinţată la Moscova la 12 iulie 1943 iar Erich Weinert a fost ales preşedinte. Scopurile organizaţiei au fost lupta şi propaganda antinazistă, sub tutela şi directivele sovietice.
Una din modalităţile de acţiune ale Comitetului Naţional Germania Liberă era încurajarea militarilor germani la acte de dezertare şi trădare.
Comitetul Naţional Germania Liberă era compus din comunişti exilaţi după 1933 din Germania şi prizonieri de război germani. În Septembrie 1943, Comitetul Naţional Germania Liberă a fost contopit cu Federaţia Ofiţerilor Germani, dar în 1945 ambele organizaţii au fost desfiinţate.
/.../
Elena Rosetti-Solescu a refuzat să divorţeze şi să se dezică de soţul său, fiind arestată şi persecutată de Gestapo /.../ care a încercat să-i impuna renunţarea la numele soţului, arestand-o impreuna cu fiul lor, Ernst Alexander. Celalalt fiu, Friedrich, capitan, pierise ucis la Anzio, in februarie 1944).

Elena Rosetti-Solescu moare în 1949 în mizerie, fără să mai apuce să-şi vadă soţul întors din captivitatea sovietică.
Ernst Paulus a lucrat în RDG ca inspector de poliţie şi a decedat în 1957 la Dresda. În ultimii ani şi-a scris memoriile şi a încercat să răspundă acuzaţiilor de trădare aduse de elita armatei germane. Von Paulus este înmormântat cu onoruri de către oficialităţile statului comunist RDG, pentru că a contribuit la refacerea armatei est-germane. Trupul sau a fost dus în Vest şi înmormantat alături de cel al fidelei sale soţii în cimitirul din Baden-Baden."





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu