duminică, 12 mai 2013

/ POLITIC / Mihai I îngroapă monarhia



Mda, sună şocant...


Iar asta mai ales cînd văzut-am cu ochii mei ieşirea nesfîrşită de oameni - deloc de calitate proastă - de la Palatul Elisabeta, la 10 mai.

Problema este că treaba aduce al naibii cu ce fu la Coposu.
În jurul căruia a fost ridicată un fel de statuie, din care epigonii au consumat la greu. Iar cantitatea de credit fu, previzibil, finită...


Cei mai tineri din familia regală consumă pentru că în paralel au asigurată pensia bătrînului. Nu vreau să fiu necuviincios, prin această exprimare, dar alte metafore nu-mi vin în minte. Principesa Margareta face petreceri, respectiv iese august în balcon pe creditul lui Mihai...


Mihai I nefiind etern, vom rămîne într-o zi doar cu Margareta...
Care nu e nici vreo personalitate în sine, cu charismă, inteligenţă, iar totodată nu posedă ascetismul tatălui ei, arta de a nu spune trăznăi.

O altă parte proastă este că principele Nicolae, ţinut prin preajmă (am sentimentul că Margareta îl plimbă doar în speranţa că-i va prinde bine în eventualul ei drum la tron, nu că i-ar croi acestuia vreo cărare tot spre acolo), nu pare să posede însuşiri măreţe, de captat entuziasmul românilor.
Poate dacă era oprit la 1992 (cu mamă cu tot), ori repatriat curînd după aceea, ar fi vorbit altfel (contează!...), respectiv ar fi avut realmente în sînge ceva maiestuos, de os regesc. Or, cum se prezintă lucrurile astăzi, deja operaţiunea a demarat prea tîrziu.
(Altminteri, Nicolae continuă să-mi fie foarte simpatic!)



Nu am vreo supărare pe maiestatea sa Mihai I, căci şi el, asemenea nouă, este sub vremi. Inclusiv cele trecute, care au modelat un caracter supus, atît lui tătîne-său, Carol II, cît şi nevestei Ana. Din al cărei inconştient, de la 1947 încoace, visele de mărire nu puteau să lipsească. Iar dacă nu pentru ea, atunci pentru vlăstarele ei directe. Margareta fiind, dincolo de deosebirile aparente, cea care a moştenit firea adevărată a mamei. Aceea de dinainte de a-i fi survenit, cîndva fie şi demult, educaţia cea ponderatoare, de Bourbon fără tron.

Zic şi eu...

Aş mai opina ceva.
Ca să vină cîndva la tron, a fost nevoie de o decizie (inevitabil pe deasupra plebei, căci aşa era pe atunci) a elitei, către un om ce poseda credit de la casa regală căreia îi aparţinea. Doar aşa a putut sosi Carol II la Giurgiu, parcă, în 1866.
Pentru ca astăzi poporul ajuns suveran să fie dat gata, mai degrabă ar fi nevoie de un escroc gen Carol II... Bineînţeles şi de o situaţie asemănătoare celei din 1928-30.



Precizare.
Sînt susţinător - ponderat - al monarhiei, din 1990.


PS Uneori mă trag singur de mînecă, atunci cînd scriu pe aici, dacă nu mă cred prea dezinvolt în afirmaţii, cîtă vreme-s atîtea minţi luminate în ţara asta. L-am ascultat azi pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi mi-a venit inima la loc. Sînt şanse să nu fiu chiar la coadă...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu