joi, 30 mai 2013

/ VIAȚĂ / Dincolo de etajele vieții


S-a nimerit ca o carte, pe care am plăcut-o mult la 15 ani, să o am de (relativ, căci nu țin să cad în vorbe mari) căpătîi și azi.
Nu e vreo minune lansată ori meninută cu surle și tîmbițe în atenție. Ci de "Enigma Otiliei", de George Călinescu.

Mirarea că ea îmi este proaspătă și azi vine din inerenta noastră schimnbare, în lungul anilor. Automat, cutare carte ce te entuziasma la n azi nu o mai face ulterior / peste decenii. De pildă "Bietul Ioanide". Dincolo de faptul că unele scene sînt savuroase, există și (mie barim) falsuri, trageri de păr.

Dar "Ce le pasă damelor", a lui Peter Cheynney, îmi ador și azi!
Văd că are și piesă de teatru radiofonic

La Otilica, totul (îmi) șade bine și azi. Potrivit umanei mele subiectivități barim, totul este acolo proaspăt, natural și la locul lui.

E, la un moment dat Pascalopol - într-un dialog la țară cu Felix - nu pricepe cum de vine omul în viață cu iluzii, cu speranțe, iar la un moment dat ceva se opune... Mai exact se opune de tot.

Am mai purecat pe ăst blog momentul, citatul, dar a fi iertat de-l reiau, mai ales că urmarea nu e aceeași cu acolo...:
"Vezi dumneata, domnule Felix, venim în lume cu gînduri mari, facem sforțări, dar cînd să înfăptuim, o datorie neprevăzută față de ai noștri ne împiedică. Atunci nu ne mai  rămîne decît să dăm cale liberă altora și, dacă se poate, să-i  ajutăm. Un astfel de ratat sînt și eu, însă vreau ca aspirațiile  mele de natură artistică să se realizeze în domnișoara Otilia..."
Aici mă bag un pic peste justificarea moșierului Pascalopol: nu cred că dintr-atît (datorie față de ai noștriiiiiii...) se duce naiba scopul, purpose-ul nostru... Pur și simplu el a avut nevoie de o justificare pentru o neputință personală - de genul ori barieră în față, ori nechef survenit în lungul acelui glorios 

Cum, trag prea mult de biata zisă a lui Pascalopol / Călinescu, o duc excesiv în direcția voită de mine?
Dar uite unde vreau să ajung (presupunînd că vreau și să ajung, nu doar să cercetez fără dor de final...):

Cred că necheful existențial care ne ia la un moment dat ține de nițică epuizare a drogului Nu am idee exact care e ăla, dar la tineri există mai mult, fie și pe fondul unor încheieturi fizice mai unse, mai neuzate.

Ca să treci prin viață, o chestie urîțică în sine - inclusiv la juni - e nevoie de un drog. El poate fi constituit inclusiv din simpla speranță - cam inconștientă - că vom avea parte de marea cu sarea...
/  Nu țipați la mine acum că m-am pus pe stricat cheful de viață al oamenilor, respectiv că urîtă invidie trebuie să posed de acționez așa, pe-ăia fericiții!Pur și simplu vreau să am și ceva idee despre ce se întîmplă. După cum n-o să stau acum crucificat, mortificat în explicațiile ce găsesc, doar pentru a nu strica buna dispoziție a nuntașilor vieții?!  /

... S-a nimerit de două zile să am chef de....  "Nu am chef", mai exact de una-două piese ale Vamei Vechi. Nu e generația mea, nu e nici pe stilul meu (cică mai serios), dar am apreciat ceva calități muzicale unora dintre piesele ei. Iar ieri mi s-a părut că mi se potrivește "Vara asta".
E, acolo, se spune, se pronunță către cineva:
"Vara asta am să mă îndrăgostesc / De tine".

Bineînțeles că milioane, miliarde de oameni găsesc afirmația ok. Eu o găsesc însă (și) drog. Ce e mai mare iluzie decît să crezi că celălalt (să presupunem că-ți place de el, deși chiar neplăcut fiind acela, tot e nemaipomenit să te știi iubit...) e îndrăgostit de tine? Să crezi că așa ceva e posibil?

Repet, e a doua mare crimă din parte-mi, în puține zile. Acum atac și o altă minunată floare a existenței....
(Și mai spun de un Noica a fi sec...! )

Mda, nu e frumos ce fac... (deși, să spui o să mă îndrăgostesc, la viitor, e mai onest? Ieste, pentru că menține iluzia asta frumoasă! Iar fără Iea e greu, simt io că e greu! Da'matale de ce crezi că bem noi mult acum  / ați băut voi mult cîndva? ). Dar este și prețul pentrua  trăi cît de cît rezonabil la vîrsta mea, întîmplător una cînd se plătește nu doar creditul luat la tinerețe, dar și dobînda...

De ce să tac?
Mă uit la ce frumusețe de nuntă, de relație avură cîndva doi cogeneri de la un etaj superior... Azi, un fiu de 28 de ani, scrîntit dar iubitor totuși de rap. Mama, abulică. tatăl, chit că tare pe picioare, se fofilează și el cum poate de celula societății, de familie...
Mă uit la prietena-mi de la 20 de ani... Ce iute a luat-o la vale, iar partea foarte proastă este că alde calvarul e departe de a fi luat sfîrșit... (are viața asta sadismul ei, de a nu se isprăvi cînd am vrea noi...).

Nu spun astea nici din răutate pe alții, nici c-aș fi ajuns la cine știe ce suceală... Pur și simplu e sănătos - cred eu - să (îți) comunici ceea ce vezi. 
Am oroare să refulez, mă strădui pe cît pot să nu fug de neplăceri...

O să spuneți iar ceva de a strica plăcerea neîmbătrîniților...
Păi, dacă se strică repede, înseamnă că e o treabă de avut realmente în atenție.
În același timp, țin minte că, instinctiv, din aceeași carte Călinescu am reținut cîndva despre dulgherul Scarlat, cel oropsit de doamnele familiei.. Peste vreo 15 ani, am ascultat cu luare aminte la Teodor Mazilu despre epoca în care deșertul nostru înflorește mai rar... Am reținut ideea, chit că mai aveam ceva de cununat și botezat...

Mai identific cele de mai sus (și suratele) inclusiv pentru că am vagă impresie a exista ceva onorabil de trăit, dacă îți faci ordine în viață - la ai mei 56 de ani de pildă.
Hm, îmi fuge mintea la Gică Petrescu, cel cu număratul anilor în floare... Da, procedeul lui este neserios, dar ideea lui a face ceva ordine în apartament, pentru ca apoi să mergi mai departe îmi place, chit că nu neapărat pe drumul dragostei cum voia nea Gică.
Nu pentru că aș avea ceva contra Doamnei Dragoste, ci pentru că viața pare a fi un pic mai complicată.

Hm, sună a Casandra, mai ales a șuturilor luate de aceasta... Dacă atragi atenția că nu e bună bucuria minunată a troienilor, ești luat de crunt pus pe stricat bucuria altora. Casandra voia, poate doar un șezut responsabil la metereze. Nu al tuturor, din rest putînd destui să bea o dușcă de vin egeean...


Am în pregătire două posturi.
Unul despre Dragoș Stanca, despre omul etern (tropăi și eu aici pe lîngă Patapievici, cu al său Om recent...).
Altul privește dorul de unele locuri pe munte, la care nu ajung și nici nu-s șanse multe s-o reușesc curînd... Hornul degetelor din Moraru... Vîlcelul Cantuniari, între brîuri... Poiana lui Rafail (am inventat toponimicul acum, recunosc...), între Spălătură și Hornuri... Sau Spălătura mai sus, în dreptul liniei Streșinei, cu eventuală coborîre în soare pînă la Săritoarea Bolovanului... Ca în 2009 parcă...
Apropo de așa dor de reveniri, ca în 2009, de peste 20 de ani îm în bandulieră, de la Mazilu, vorba cu: "Bătrînețea este vîrsta automatismelor. Atunci observi cel mai bine robotul din om". Știu că există, dar barim știu de ea. 
Mai urît de atît, nu știu unde citeam despre moarte (altminteri am plasat vorba într-un articol vechi de-al meu, Despre bătrînețe), cînd miliardele de celule se opun - dincolo de conștient - desființării...

Vise?
Acvariul personal cu jumătate dintre pești morți... Să te ții cădere nervoasă a doua zi, ieri adică - dar traversată onorabil, dacă nu am fugit excesiv de sinistrul ei...
Iar azi noapte, țineam să-mi dreg din bătrîna-mi casă, golită de mobile (am simțit că așa e semn bun, acest spațiu gol!). Mica problemă, o doamnă din preajmă-mi voia altfel...
Tot e bine că știu...


Bon.
Pentru bine dispus.
Vara cu pricina.

Ceva mai..?
Da, Dansul codrilor.
Dar mă opresc aici, pentru că pe urmă vrea nenea suflet Whole lotta love.


PS
Ah, Mircea răul!
Dar unde dracului sînt care fredonau echivalentul Verii asta, la un 1974 de pildă - cînd executam o escapadă în genul lui Tudor Chirilă din piesa de mai sus...
Nu mor de nostalgie - căci pînă una alta mai sînt lucruri frumoase în jur (zona la est de lacul Titan 2, cînd șezi la soare pe o insuliță a acestuia... Ce verde!) -, dar nu știu de ce mă înfurii de senin pe-ăi de fură lei cîndva și-acu.... Phu... Fac un efort de imaginație... Și măcar de-ar fi numai înfățișarea deprimantă... Să te ții gen de idei.
Modestule!

1974?
Demis Roussos.
Seasons in the sun.
Rubbets, Sugar baby love.
Celentano, Prisencolinensinaiciusol - abia acum o lună i-am aflat textul, mai exact pronunția la mișto a unui text totuși englezesc.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu