duminică, 16 iunie 2013

/ ISTORIE ALPINISM / Informații noi despre componenți ai Grupării Alpine


I



Alexandru Steopoe, doctor chimist.


Este discret ca prezență în publicațiile turistice ale anilor 20, dar suficient de valoros pentru a face parte din foarte selecta Grupare Alpină, la începutul deceniului trei. Suie în 1933 Valea Poienii,  una din cele șase premiere ale formațiunii sale. (tot atunci, independent, parcurge locurile Ion Manof).

În imaginea de mai jos, spintecătura din stînga este Valea Poienii.



                                                                                                                      Zoltan Hascsi


                                                                                                   Foto: Laurențiu Pavel

Se află și printre cei care fondează în martie 1934 Clubul Alpin Român, căruia îi este chiar secretar general inițial. Cariera sa alpină se estompează apoi, nu și cea profesională.
(Niculae Baticu și-l aduce aminte cu respect.)


PROF. DR. DOC. ALEXANDRU STEOPOE

Alexandru Steopoe s-a nascut la 19 februarie (3 martie) 1887 in Bucuresti. Tatal sau, Dionisie Steopoe, inginer de Cai Ferate si profesor, a fost, la randul sau, fiul invatatorului, Alexandru Stiopoaie, din Sângiorz – Bãi.A absolvit Liceul Lazãr, “admis cum laudae” in 1916, iar in 1921 obtine licenta in chimie la Facultatea de Stiinte a Universitatii Bucuresti, cu mentiunea foarte bine 
A participat la primul razboi mondial ca voluntar, in armata romana , fiind ofiter de infanterie. Decorat cu “Virtutea Militara”. In 1924 a obtinut titlul de doctor in chimie cu mentiunea “foarte bine cu distinctie”.  
A functionat in Universitate, apoi ca sef al sectiei de Materiale de Constructie din cadrul Institului de Chimie Industriala (1924 – 1947), iar din 1947 a fost profesor si sef de catedra pana la pensionare si apoi profesor consultant la Institutul de Constructii Bucuresti. A desfasurat o vasta activitate de cercetare si a contribuit la rezolvarea multor probleme practice din domeniul constructiilor. A publicat: 332 de articole (din care 140 in domeniul liantilor, mortarelor si betoanelor); 404 referate de specialitate din care 362 in revista „Ciment si beton” si 42 in revista proprie „Materiale de constructie” ( editata in anii 1941 – 1942); 8 tratate si monografii, in care contributiile personale au fost multiple; 12 cursuri didactice etc. A fost conducator de doctorat si un profesor cu calitati didactice de exceptie, creand o scoala si contribuind la formarea multor generatii de ingineri constructori, de cadre didactice si cercetatori.A fost membru in comisii de expertiza, a fost Consilier pentru betoane al „Grupului Roman” pentru cosntructia de drumuri de Stat, participand la executia unor lucrari mari....

Material similar:

"...Doi pasionaţi de turism – Vasile Nicolau şi Alexandru Steopoe – pe care i-am cunoscut, amândoi fiind universitari de elită la Institutul de Construcţii din Bucureşti şi conducători de colective ştiinţifice, după război. Mai târziu, am aflat că tatăl ultimului universitar menţionat mai sus a fost Steopoaie Al. Dionisie, născut în Sângeorz – Băi, comitatul Bistriţa – Năsăud şi a studiat la Politehnica din Viena în anii 1876 – 1881, beneficiind de o bursă grănicerească. A devenit un foarte bun inginer mecanic în domeniul căilor ferate."
Nicolae Leonăchescu

Faptul de a fi supraviețuit profesional după 1950  arată că Alex. Steopoe nu a cochetat anterior cu adversarii ideologici ai acestora, iar ulterior va fi plătit vreun inerent preț aferent coabitării cu stăpînirea comunistă.
În contrast, fratele său, medicul Vasile Steopoe, a cochetat cu naționalismul epocii cel puțin pînă a menționa, cu oarece satisfacție, faptul că în noua clădire (1939) a Căminului Alpin din Bușteni nu au acces evreii...


II


Vasile Nicolau, amintit mai sus, a făcut și el parte din Gruparea Alpină.

Profesional, apare în diverse materiale ale Institutului Politehnic, chit că numele său ceva mai comun îndeamnă la prudență... În 1963 semnează de pildă "Teoria de calculul betonului armat a lui Gh. Constantinescu".
Deși nu și-o fi bătut vreodată capul cu trecutul său montan (nu reapare în vreun fel în domeniu, precum atîția cogeneri alpiniști), rămîne în istorie cu mica tinichea decurgînd din relatarea Baticu ("Amintiri...")  asupra unei tentative comune în Hornurile Văii Seci. Cînd Nicolau, deși decide să se retragă de sub Săritoarea Mare, îi cere colegului să spună celor din Club că au făcut TOT traseul...



                                   foto: Gabi Bazaclia

                                                                                       foto: Mihai Cernat



III


Nicolae Tipei




A circulat legat de el și prenumele Alexandru.

Urcă prin 1933 cu Alexandru Beldie (de pildă Valea Hornului, din Coștila, foto dedesubt), dar suferă un accident la mînă și nu mai poate urca.






Beldie îmi vorbea de el că, pe la 1985, se afla în Statele Unite, bine plasat la General Motors, motiv pentru care dau credit profilului de mai jos.
(Era călărășean, ca Nicolae Comănescu!).

Istoria alpină îl pomenește cu puține. Suie cu Beldie Colțul Gălbenelelor (iulie 1933), din Strunga Colților. La scurtă vreme se accidentează Tipei, motiv pentru care Beldie urcă singur Fața estică a Clăii. Viitorul botanist are și al apoi o mare belea pe munte, la 11 august 1933 (Acul Crucii, fața vestică), urmată de picior în ghips. Reapare la întrunirile celor din gruparea Alpină în miezul toamnei, cînd Comănescu anunță premiera Colțului Gălbenele - pe care ajunsese pornind de la obîrșia Secundarului Gălbenelelor.
Este momentul în care Beldie anunță reușita sa încă din iulie, ca dovadă aducînd o fotografie luată de Tipei, pe cînd colegul său urca treapta Colțului dinspre Strunga Colților.

"O fotografie nu poate fi o dovadă! Toți prereții arată la fel!" a contraargumentat cu oarece aroganță Comănescu."Cum, dumneata pui la îndoială autenticitatea fotografiei mele??!" a replicat tăios Tipei.

A urmat un drum la fața locului, unde Beldie a demonstrat că treapta stîncoasă cu pricina poat fi urcată. 




Nãscut la 6 aprilie 1913, la Cãlãrasi, Nicolae Tipei (1913-1999) a urmat Scoala Politehnicã. La terminarea facultãtii s-a angajat inginer la Ministerul Aerului si Marinei, revenind, în 1936, în învãtãmântul universitar, devenind conferentiar în 1950 si profesor, în 1954. 
În 1938 a fost inginer la CFR, Directia Atelierelor Grivita, iar în 1939 a fost sef sectie celule la societatea LARES. În perioada 1954-1964 a fost si sef de sectie la Institutul de Mecanicã Aplicatã al Academiei Române. De-a lungul activitãtii sale a predat cursuri de mecanica masinilor aeriene si a rachetelor, exploatarea masinilor aeriene si infrastructurã, lubrificatie. Cele mai multe lucrãri au un caracter teoretic fundamental, mai ales în teoria lubrificatiei, publicând monografia Hidrodinamica lubrificatiei si coordonând volumul Lagãre cu alunecare. 
În 21 martie 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, titlu care i-a fost retras dupã ce a rãmas, în 1971, în Statele Unite (asupra activitãtii si contributiilor sale, autoritãtile comuniste au introdus un adevãrat boicot). 
În America a predat la Universitatea Stanford si a fost, în paralel, membru al Laboratorului de Cercetare General Motors, Departamentul de Mecanica Fluidelor (1978-1983). În 3 iulie 1990, a fost repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române. A murit în SUA, în aprilie 1999.



Soție i-a fost Letiția Ileana ("...daughter of Emilia and Petre Radulescu (who passed away when she was a young child). She was raised by her mother and stepfather, Eugen Romanescu, whom she loved so much")



PS
Reproduc aici rîndurile despre doamna Tipei, de teamă (poate nefondată) că siteul de origine este nesigur...

 Letitia Ileana Tipei, fondly known as Letty and in more recent years as Grandma by all those who knew and loved her, passed away peacefully on Saturday (Nov. 27, 2010).
Letty was born in Bucharest, Romania, on Jan. 31, 1918, the daughter of Emilia and Petre Radulescu (who passed away when she was a young child). She was raised by her mother and stepfather, Eugen Romanescu, whom she loved so much.
She studied organic chemistry at the Bucharest Polytechnic Institute, where she met her husband, Nicolae Tipei, who taught there and later became a member of the Romanian Academy. They were married for 58 years and he preceded her in death.
The Tipeis lived much of their married life under Romanian communist rule and Letitia's career took a back seat to the daily rigors of gathering food, which was in short supply, for her family.
In 1971, the Tipeis defected and sought political asylum in France; eventually Professor Nicolae Tipei was invited to join the GM Research and Technology Center in Warren, Mich., and the family relocated to the U.S. They became proud U.S. citizens and were enthusiastic when it came to participating in the democratic process.
Grandma was an artist in both the kitchen and the garden. The neighborhood children in Michigan referred to her as "Lady Flower." As a hostess, she was unsurpassed.
She is survived by her son, Sever Tipei of Champaign, professor in the School of Music; two loving grandchildren, Remy, also of Champaign, and Alexandra, who at this time resides in Bucharest, Romania; and her constant companion of late, April her pup.
Grandma will truly be missed by all whose lives she touched. Though she leaves us physically, the wonderful memories will live on.
A funeral service in her honor will be at 5 p.m. Wednesday, Dec. 1, at Owens Funeral Home, 101 N. Elm St., Champaign. The visitation will be one hour prior to the service (4 to 5 p.m.). The funeral service will be followed by a gathering at the home of her son.
Donations may be made in her memory to UNICEF.


PS2
Pe un site romanesc găsesc  o imagine atribuită caporalului Mușat, cel cu statuie în fața gării Bușteni:


Imagini ale statuii:










Cineva comentează, lîngă una din aceste poze:
"Călătorii care coboară din tren în Gara Bușteni rămân parcă prea repede vrăjiți de versanții maestoși ai Caraimanului și Coștilei și trec fără să observe statuia Caporalului Mușat, eroul român căzut în Primul Război Mondial. Monumentul este realizat de sculptorul Dumitriu Bârlad în anul 1927, iar pe placa de bronz pusă pe pieptul soclului sunt amintiți 52 de locuitori ai Bușteniului căzuți pe diferite fronturi din război: Bucur Râșnoveanu, Dumitru Rădulescu, Aron Marin, Constantin Zuivertz, Gheorghe Vlădescu, Vintilă Alexandru sau Nicolae Seceleanu, sunt doar câțiva dintre eroii răpuși de război. Pe lângă trupul încrâncenat al celui care, rămas fără un braț continuă să arunce o ultimă grenadă în dușmanul nevăzut, se plimbă zilnic localnici, turiști și navetiști. În weekend, mai trec ci „Gipanele” cei care au case de vacanță în pitoreasca zonă montană. Unii mai știu de la părinții și bunicii lor povestea acestui brav luptător. Dar puțini. Alții habar n-au cine e și nici nu-i interesează. O statuie, acolo…"

Frumoasă specie omenească... Peste o sută de ani, alții vor venera oamenii, situațiile din 2013, respectiv se vor oripila de prezentul lor... Între altele, că alde contemoranii nu știu cine a fost Traian Băsescu, ori Dan Voiculescu...
Mda, interesantă manevra condeierului reprodus mai sus... Pe de o parte, scapă de angoasa că viața e sinistră - el plasînd așa miasmă doar în prezent... În același timp, se înfățișează sieși drept grijuliu de valori șamd, ceea ce face să se simtă și mai bine...
Nu pare a fi tot un drog, un mod de evadare din realitate?


Tot în materie de statui buștenene:


Bustul lui Ion Kalinderu
„In fostul parc din care astazi a mai ramas o treime sau poate mai putin, situat in dreapta si in stanga fostului Hotel Busteni - care pe timpul domniei lui Carol al II-lea a fost donat scriitorilor si dupa 6 septembrie 1940 a devenit sediul Administratiei Domeniului Coroanei, iar dupa 1947, Primarie, ceea ce este si la ora actuala - la poalele pantei impadurite cu zade si pini mediteraneeni, era amplasat bustul lui Ion Kalinderu, opera sculptorului bucurestean Oskar Spaethe. 

Pe placa de cupru de pe soclu scria: Ion Kalinderu, administratorul Domeniului Coroanei 1884-1913
Dupa anul 1947, acest monument a fost demolat, fiind in pericol de a fi transformat in cazan de tuica. Printr?o imprejurare fericita, a fost salvat, iar la ora actuala este adapostit, in siguranta, in holul actualei Case de Cultura, fosta Scoala Primara, ctitorita tot de acesta (extras din monografia citata mai sus. Dupa editarea acestei monografii, bustul lui Ion Kalinderu a fost adus in curtea liceului din localitate, liceu care ii poarta numele - n.r.)"




interesant

Imagini, altminteri destul de cunoscute, cu fratele lui Alexandru Steopoe, e vorba de doctorul Vasile Steopoe:



(aici, într-o tură pe Picătura din august 1935, alături de Nicu Comănescu și Cecile Benkner)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu