vineri, 14 iunie 2013

/ MUNTE, UMAN / Ioan Dobrescu, speolog cîmpulungean și general


I


Pînă de curînd Ion Dobrescu (speolog cîmpulungean și fan Emilian Cristea) era similar în mintea mea cu autoratul unuia dintre cele mai abjecte texte din istoria muntelui românesc.
Este vorba de cel publicat în 1985 în revista "România Pitorească", ca reacție la afirmațiile privindu-l pe Emilian Cristea din cartea "Pe crestele Carpaților" (autori, Niculae Baticu și Radu Țițeica, 1984).
(misiva este reprodusă în capitolul ultim al lui Sus la munte la izvor...)

Acum cîteva zile am descoperit întîmplător pe net că omul a urcat ierrarhia militară pînă la gradul de general.

I-am acordat prezumția de onestitate, chit că nu-s un om cu cea mai bună părere despre ofițerii armiei române.
În același timp, ceva s-a declanșat în mine...
De unde anterior nu avusesem dubii privind paternitatea lui Dobrescu asupra scrisorii spre "România Pitorească" amintite mai sus, brusc niște vechi îndoieli inconștiente s-au aliat cu ideea că, totuși, un om cu grad militar mărișor nu-i obligatoriu să facă orice pentru a produce plăcere vreunei Hedda Cristea (e care o vedeam drept inițiatoare a demersului).

Și am ajuns să cred nu doar că Hedda C. a intervenit în rîndurile cîmpulungeanului (cum punctasem de multișor), dar că realmente mai tot textul acela este opera ei. Nu de alta, dar nu-l văd pe un nevinovat în ale muntelui, care habar n-avea pe unde e Fisura Albastră, să-i dea peste nas (cu minciunele destule chiar) unui Niculae Baticu.
Totodată, este clar că anterior infamului text, Dobrescu stătuse de vorbă cu Baticu, acesta din urmă trecînd probabil întîmplător pe lîngă o tabără de corturi unde se afla și cîmpulungeanul, în preajma Căminului Alpin din Bușteni. După cîte îl știu pe nea Nae, nu cred că va fi stat la o propagandă fățișă împotriva lui Cristea, pe care Dobrescu s-o înfiereze apoi astfel:
"L-am zărit de cîteva ori pe Nicolae Baticu, de altfel anonim în mişcarea turistică de azi, so­sit pe la «Ştafeta munţilor» nu pentru a da o mînă de ajutor la buna des­fă­şurare a concursurilor, ci pentru a arunca în stînga şi în dreapta vorbe veni­noase la adresa lui Emilian Cristea. Ajungeau şi la urechea lui Nea Milică. Nu se supăra şi nu replica niciodată..."

Mai degrabă aș acorda credit relatării ulterioare a speologului, conținută într-o scrisoare către cel anterior terfelit în "România Pitorească"...:
"...Nu mai reţineţi că noi am discutat la Buşteni (la "Ştafeta munţilor", n.n.), că v-am prezentat cu mult respect şi că a fost o mare cinste pentru mine să vă cunoască prietenii mei [...] şi împreună ne-am întreţinut foarte mult, ne-aţi spus cîte ceva din bogata dv. viaţă..."

Mai mult ca sigur au rămas cît de cît amici (cu un plus major de considerație din partea musceleanului), ce-i drept nu pînă ca Baticu să participe la vreo manifestare montană, dintre care Dobrescu organiza deloc rar și la reverul căreia "eminentului veteran al alpinismului românesc" - cum i se adresa - ar fi picat mai mult decît bine

Prin urmare, am luat serios în calcul paternitatea directă, cvasitotală a Heddei Cristea, în ce privește faimoasa diatribă antiBaticu din 1985. Gest care spune multe despre caracterul acesteia (sau măcar o parte a acestuia), cît și despre cei care s-au apucat de-a lungul timpului s-o laude, respectiv s-o sprijine.


II

M-am aplecat în paralel, ce-i drept nu din primul moment al descoperii informației, să văd ce și cum cu (neașteptata) carieră cazonă a dlui Dobrescu.
Viața fiind un domino, cu piese legate una de alta, în paralel picasem peste Nicolae Leonăchescu...
...cel care scrie cu alt ochii (decît al altui fan) despre Alexandru Beldie. Cu acel prilej, văzînd cît suflet pune respectivul pe patriotism, mi-am propus un exercuțiu de imaginație: cum te simți oare în pielea unui tip avînd Patria, Țara drept umbrelă existențială. Poate neașteptat, am intrat aproape fulgerător în pielea unui asemenea om, a unui patriot. Mda, e o stare foarte plăcută... Protejat și puternic. Pur subiectiv, socotesc acea stare mai plăcută - barim în prezent - decît parteneriatul cu Dumnezeu: ultimul îți cere parcă mai mult, iar dragostea îi e nițel mai reținută...

Cu noua optică în minte, am zis să cercetez ce va fi fost pe la Ion Dobrescu.
Acolo, alt patriot:


Istoria unei mari sărbători! Biserica, şcoala, asociaţiile cu caracter militar sărbătoresc, ca în fiecare an, ziua de 9 mai, care este o sărbătoare trilogie, deoarece aminteşte comemorativ şi glorios câştigarea Independenţei Naţionale în 1877, în faţa redutelor turceşti, sub regele Carol I eliberatorul, ziua de 9 mai 1945, când în Cehoslovacia au încetat tunurile, prin capitularea Germaniei Fasciste în faţa coaliţiei internaţionale şi tot în acestă zi este Ziua Europei, pentru constituirea Uniunii Europene, un act istoric care va aduce pacea în bătrânul continent. Să sperăm pace pentru întreaga planetă, domnind armonia socială, pacea veşnică, armele de tot felul să ajungă la muzeu, ca o amintire tristă care să nu se mai întoarcă niciodată pe acest pământ. Iată de ce sărbătorim această trilogie de mare importanţă istorică, dar şi de glorie şi speranţă în pacea universală.

Este o datorie patriotică de buni creştini, o misiune sacră să ne cinstim eroii, fii ai patriei, care şi-au jertfit tinereţea pe altarul patriei, nemaiputând majoritatea să devină soţi, părinţi, bunici şi acest amănunt să ne determine să-i cinstim cum se cuvine, cu monumente ori troiţe în memoria lor nemuritoare, care va dăinui asemeni zeilor Olimpului, veşnic, pe pământul sfânt al patriei noastre udat cu sângele lor tineresc, dar eroic, de eroismul veteranilor de război care au supravieţuit războiului ca eroi în viaţă, dar care din 1945 au tot plecat unul câte unul şi, azi, au rămas tot mai puţini. În această zi să depunem prinosul nostru de simţire românească prin ofrandă de flori, coroane şi un muc de lumânare în memoria marilor eroi ai patriei, veteranilor de război şi Armatei Ţării, care ne garantează integritatea teritorială şi de Stat sub egida NATO şi ONU. Am recomandat comunelor zonei Muscel, prin adrese trimise, să sărbătorească nu festiv, ci ca cinstire patriotică aceste sărbători anuale care ne definesc ca buni români, aceste acţiuni fiind la fel de sărbătorite în toate statele civilizate.

Am recomandat ca la monumente, cineva să spună, în cuvinte simple, despre importanţa sărbătorii, să se facă slujba de pomenire, depunere de coroane şi flori, iar elevii să prezinte scurte programe patriotice de cântece şi poezii, iar de Înălţare să se împartă ouă roşii şi covrigi ori cornuri, să simtă cu toţii că este sărbătoarea scumpă poporului român, ca tradiţie moştenită de la înaintaşi.

Glorie nemuritoare eroilor patriei, veteranilor de război şi armatei ţării la ceas de sărbătoare, care să fie în mulţi ani de acum înainte! (Sursa)


Nu mi-a pierit între timp hipercriticismul (care n-o fi el doar acreală, cît și observații juste...), dar am lăsat omul să cujete cum îi pică bine, iar în paralel am meditat asupra atmosferei locului, cum e cu viața în Cîmpulung, unde un om se zbate, lumea îl privește în vreun fel sau altul rezultanta fiind un personaj apreciat.
În paralel, mi-am zis c-am de-a face cu un tip discret și harnic, care a suit treptele ierrahiei militare fără să bată toba, asta în țara lui Știi dumneata cine sînt eu?"



Legat de viața generalului Dobrescu, colegii, cei care l-au stimat au scris:
Generalul Ioan A. Dobrescu provenea dintr-o familie numeroasă, fiind cel mai mare dintre cei 8 fraţi. S-a născut în Bughea de Sus pe 23 martie 1923, şi a dedicat întreaga viaţă armatei, devenind veteran de război. Chiar şi după pensionare, acesta s-a implicat în problemele de orice fel ale judeţului şi ale Câmpulungului.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, avea 21 de ani şi a fost încorporat, în 1944, la Compania de Meteorologie, Regimentul 1, Aerotransmisiuni, Bucureşti. A ieşit cu bine dintr-un război în care nu ştia dacă va prinde ziua de mâine, moment în care s-a întors în Câmpulung Muscel. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri. Ca ofiţer a fost detaşat la Braşov, ca lector la Şcoala de Ofiţeri AA Braşov şi apoi la Centrul de Instrucţie al Artileriei A.A., formând multe promoţii de cadre militare superioare. Apoi a fost mutat la Bucureşti devenind locţiitorul Garnizoanei Capitalei, cu gradul de căpitan. Intrat în conflict cu regimul de atunci, a fost trecut în rezervă.
Pe lângă viaţa militară, a dus şi o viaţă culturală şi socială la fel de bogată în realizări, îndeplinind mai multe funcţii de conducere, dar cu gândul tot la armată. S-a implicat în presa militară, în acţiunile Cultului Eroilor, publicând două cărţi cu eroii musceleni şi alte trei despre speologie şi geografie...
Sau:
 "Generalul de brigadă (r) Ioan A. Dobrescu S-a născut la 23 martie 1923, fiind cel mai mare dintre cei opt copii ai lui Alexandru Dobrescu şi ai soţiei sale din com. Bughea de Sus, jud. Argeş. A absolvit patru clase primare la Şcoala „Oprea Iorgulescu” din Cîmpulung, fiind un elev sîrguincios, uimindu-şi dascălii cu dorinţa lui de a cunoaşte cît mai multe. De la o vîrstă fragedă a muncit alături de tatăl său în cărămidărie, la tăiatul şi prelucratul lemnului în pădurile din vecinătatea comunei natale. Deşi de multe ori venea obosit de la muncă, îşi găsea timp pentru lectură, care mai tîrziu avea să-şi pună amprenta asupra formaţiei sale de umanist. La vîrsta de 21 de ani, în 1944, a fost încorporat în Compania de Meteorologie, Regimentul 1, Aerotransmisiuni, participînd, timp de trei luni, pe frontul de vest. După război, s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri, la absolvire fiind repartizat ca lector la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie AîA. Braşov şi apoi la Centrul de Instrucţie al Artileriei A.A, formînd multe promoţii de ofiţeri cu dragoste pentru profesia aleasă. În anul 1952, a fost înaintat la gradul de căpitan şi numit locţiitor al comandantului garnizoanei Bucureşti. La scurt timp, cariera sa militară a fost frîntă. Pentru îndrăzneala de a lua de soţie pe fata pe care o iubea, dar care nu era pe placul autorităţilor comuniste, a fost trecut în rezervă...

(mai jos, imagini militare din epocă)



... După Revoluţia din Decembrie 1989, i-au fost înapoiate toate drepturile militare ca reparaţii morale la nedreptăţile suferite, fiind înaintat succesiv pînă la gradul de general de brigadă (ret.)..." 
(continuare la PS 8)

Aici aș avea o mică observație, altminteri apreciind munca, vitalitatea lui Ioan A. Dobrescu (e feroce în videoclip, pentru noi, leneșii, mototoii!...).
El are o problemă aproximativ în 1952 - avea grad de căpitan - și e trecut în rezervă. Este reactivat în 1990, probabil. Își va fi recuperat ceva drepturi, dar nu cred că a fost reactivat - avea totuși 68 de ani.
Cu toate acestea, din retragere (sper să nu greșesc legat de termen) suie pînă la gradul de general...
Este drept că pare a fi singurul... Ionescu-Quintus, lider liberal postdecembrist, marchează o ascensiune asemănătoare, chit că va fi servit în armată și mai puțin.

Parcă nu e în regulă...
Deși, cu vreo prăjitură serioasă de acest gen la nas, nu bag mîna în foc a nu proceda și noi la fel...

Totodată, și în acest Dobrescu văd un personaj de roman, fie și doar frescă a unui loc din țară...

În acelaşi timp, pentru un (năpîrlit) lup singuratic precum subsemnatul, este interesantă lecţia de succes - o voi aplica însă ... în altă viaţă - a energicului cîmpulungean.

http://bwshots.blogspot.ro


http://campulung.olx.ro

http://www.alexmazilu.ro

PS
Diverse informații în temă - care invită la dezvoltarea subiectului, a cercetării aferente.

0
Cu video.


Traian Basescu a facut avansari cu ocazia Zilei Veteranilor de Razboi


Cu ocazia Zilei Veteranilor de Razboi, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat decretele privind inaintarea in gradul urmator a unor generali in retragere, veterani de razboi sau acordarea gradului de general de brigada in retragere unor colonei in retragere.
Astfel, veteranul de razboi colonel in retragere Francu Ion din Ministerul Administratiei si Internelor a primit prin decret prezidential gradul de general de brigada in retragere, arata un comunicat al Administratiei Prezidentiale, remis Ziare.com.

Generalul de brigada, in retragere, veteran de razboi, Stoicescu Florica din MAI a primit gradul de general-maior in retragere, comandorul in retragere Leonov Alexandru din MApN a primit gradul de general de flotila aeriana, colonelul in retragere Vlaicu Mircea a primit gradul de general de brigada.

Alti colonei, veterani de razboi avansati in rad de general de brigada sunt Tudora Alexandru, Teodoriu Iosiv, Neagoe Ion, Ionescu-Quintus Mircea, Dobrescu Ion, Simofte Stefan, Cucu Stefan, Cosma Eugen-Viorel, Simionescu Gheorghe si Barbulescu Mihail.

Generalii de brigada, in retragere, Stoleru Ilie, Ienceanu Vasile, Epuran Nicolae si Bucur Constantin au fost avansati in gradul de general-maior in retragere.

Generalii-maior Pletos Dumitru si Di-Cesare Ioan au fost avansati in gradul de gerenal-locotenet in retragere. 
(2009, aprilie)


2

nedumeritu says:
Aprilie 2, 2011 at 6:28 pm

colegiul asta al ministerului,ori e compus din oameni total nepregatiti ori si aici s-a ajuns cu mita  cum s-a facut avansarea la gradul de general de brigada in retragere pe dobrescu a ioan din campulung,care nici macar  veteran de razboi nu a fost,e un simplu sarlatan,verificati-i inscrisurile depuse,livretul militar,evidentele unitatilor militare  incepand de la stagiul militar si pana la lasarea la vatra,se terminase razboiul cand a inceput el armata,motivul pentru care a  fost scos din armata,ha,ha,ha.Pe cuvant,daca ati fi urmat aceasta procedura l-ati fi pus pe basescu sa semneze un ordin de  anulare a toate decretele prin care fusese inaintat pana la gradul de general. Mai intai documentati-va la asociatia de  veterani de razboi din campulung muscel si apoi si la celelalte unuitati militare cat si cartea de munca a acestuia. Vedeti ca  mai este un dobrescu Ioan,care intradevar a fost veteran de razboi dar nu escrocul asta



pacat... says:
Mai 12, 2011 at 7:07 pm
nedumeritule,in primul si in primul rand,cred ca tu nici macar nu luasei fiinta in aceea perioada in care generalul (r)  dobrescu activa,asa ca parerea ta nu reflecteaza nimic,in afara de imensul vig stabilit in ceea ce tu numesti cutie  craniana.nu numai ca iti dai cu parerea intr-o situatie care nici macar nu te priveste,dar nu esti nici macar documentat in  legatura cu numirea in aceasta functie a domnului general dobrescu ioan.nu esti decat o persoana care din lipsa de activitate  si presupun ca si din invidie,k altfel nu se poate explica subitul tau interes pentru aceasta chestiune,nu poate decat sa  incerce(k nu va reusi niciodata)sa defaimeze o persoana integra,iubitoare de patrie si de frumos,asa cum este generalul  dobrescu.

Omule,in loc sa cauti sa critici si sa incerci sa pui intr-o lumina proasta anumite persoane,mai bine ai incerca sa iti  gasesti un hobby,k este pacat ca inca mai exista astfel de persoane egocentriste(cauta in dex cuv asta…ha-ha-ha) care nu  vor decat sa le fie cultivata imaginea(pentru ca este clar ca invidia te macina si ca doresti ca tu sa ocupi un post important)

….pacat,omule si rusine sa iti fie ca nu pot decat sa cred ca traiesti in trecut,sunt sigur ca inainte de 89 ai colaborat cu  securitatea,mai mult decat atat:TREZESTE-TE!!!! Domnul general (r) dobrescu nu numai ca avut numeroase activitati in  cadrul militar,dar a fost implicat si in numeroase alte proiecte social-culturale,prin intermediul carora nu a incercat decat sa  faca un bine comunitatii,nu a cautat sa isi reflecte interesele personale si nu cred ca a cautat vre-o data sa vorbeasca pe  cineva de rau,pentru ca nu ii statea in caracter (dansul poseda o personalitate aparte, spre deosebire de altii…) am avut ocazia  sa il cunosc din aproape si am realizat ce fel de om este,un om demn de urmat, de stimat, de o integritate iesita din comun, un  exemplu nu numai pentru conationalii nostrii,ci pentru intregul mapamond…inainte sa iti dai cu parerea pe diverse forumuri,  mai bine ai incerca sa cunosti o persoana sa vezi cum este in realitate si abia apoi sa incerci sa o calomniezi…nu pot  decat sa te compatimesc si sa ii compatimesc pe cei ca tine si repet:pacat ca inca mai exista astfel de persoane….
nu era mai  bine sa iti vezi de treaba ta si sa nu mai recurgi la metode comuniste de defaimare?!?

pacat si trist…………………


3


Distinsă redacţie „Jurnal de Argeş”

„Materialul cu titlul „Miliardari cu pensii de revoluţionari”, publicat recent, ne-a mers la inimă. Chiar mă mir că unor argeşeni de-ai noştri nu le este ruşine să se înfrupte din aceşti bani pentru care nu au făcut nimic. La Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, comuniştii s-au retras în tăcere, nu au avut loc nici un fel de conflicte nici discuţii, totul s-a derulat paşnic faţă de alte localităţi din ţară începând cu Timişoara. 
Tot ce au făcut revoluţionarii din Câmpulung a fost să dea jos tablourile cu Ceauşescu, dar ce mare brânză este asta? Şi au aşteptat evoluţia situaţiei din ţară
Eu m-am integrat imediat acţiunii, am fost singurul la Câmpulung care a organizat prima demonstraţie pentru a saluta căderea comunismului, am încolonat peste 300 de cetăţeni şi am pornit de la Primărie până la piaţă şi retur. Am stopat pe parcurs tendinţa unor ţigani de a sparge vitrinele celor două librării ca să ia cărţile lui Ceauşescu, le-am spus: „cerem cărţile, dar nu spargem nimic, toate vor fi ale noastre”. 
La înapoiere, la capătul de sud al bulevardului, am întâlnit coloana ARO condusă de ing. Busuioc Ionel, circa 180 de muncitori. Ne-am îmbrăţişat, am unit coloanele şi la Primărie le-am organizat pe blocuri. Apoi am urcat sus, unde unii stăteau fără rost, alţii beau bere prin încăperi dosnice, (erau dintre cei ce acum se bucură primii de banii care se dau fără rost). Ing. Ţărăngoi (fostul şef de la Romtelecom Câmpulung, n.red) instalase amplificarea de la balcon şi am fost primul care a luat cuvântul îndemnând oamenii să nu dea crezare zvonurilor că se otrăveşte apa, că vin teroriştii dinspre munte, etc. Unii au strigat: ce fac armata, securitatea, miliţia, cu cine ţin? Am spus, îi vom chema pe comandanţi aici să vă spună cu cine ţin! Am dat personal telefoane la securitate, miliţie, garnizoană, Vânătorii de Munte, comandanţii fiind toţi maiori, şi i-am invitat la primărie. I-am primit jos şi i-am dus la microfon şi toţi au spus că sunt alături de popor. Au fost aplaudaţi şi, într-adevăr, au organizat patrule de miliţieni în oraş, de pază la instituţii, în timp ce noi am trecut la alcătuirea aparatului Primăriei, propunând primari, primii trei au fost huiduiţi, al patrulea un impiegat a fost admis fiind primul primar postdecembrist. 
S-a constituit aparatul, eu am spus ca să intre tinerii, eu fiind veteran de război, dar am rămas în CPUN cu protecţia mediului. Cel care este preşedinte acum ( la filiala Câmpulung a revoluţionarilor, n.red), Cotenescu Serafim, bea bere la subsol cu ciracii lui, iar acum îl văd în lista de aşteptare pentru bani în timp ce dosarul meu a fost făcut pierdut de acest Cotenescu şi nu poate nimeni nega rolul meu activ în evenimente, deşi nu m-am gândit niciodată la recunoştinţă bănească. Am o pensie de 1.150 lei, după 49 de ani de muncă pentru societate şi război. Văd că milionarii iau bani grei şi pentru ce ? Ruşine, că au fost făcuţi atâţia revoluţionari pe bandă.
Şi la Câmpulung, eram atunci circa 35-36 prezenţi la şedinţe, cu cotizaţii, cu alte fonduri pentru deplasările preşedintelui etc, pentru ca să mă trezesc acum fără dosar. Iar alţii, care nu au fost cu nimic prezenţi la eveniment, iau bani şi vor lua bani promovând dosarele. Am certificate, legitimaţii, dar degeaba. Din cei 35-36 revoluţionari de la Câmpulung, circa 30 sunt opera lui Cotenescu, care i-a făcut pe parcurs, mai ales pe unii patroni. Chiar Cotenescu şi-a făcut soţia, cu care s-a căsătorit ulterior, revoluţionară.
Aţi amintit şi de Popa Dorin. Era casier la noi, înainte a fost şofer (la Exploatarea Minieră, n. red) şi a fugit cu 400.000 lei. Apoi ne-am trezit cu el preşedinte al Asociaţiei 22 decembrie. Cei de la Piteşti au tăcut din gură, iar cei din Câmpulung l-au considerat un fel de şef. S-a aranjat cu liceul, apoi cu facultatea, devenind jurist. Acest Dorin Popa a făcut revoluţionari în serie, pe bani, este un profitor de marcă, nu are morală. Nu ştiu cine ar putea face lumină în rândurile revoluţionarilor pentru că mii şi mii au apărut fără nici un merit, cât de cât mic. Nu cer autorităţilor altceva decât ca domnul Cotenescu să scoată la iveală dosarul meu pentru că el nu are nici pe departe meritele mele în evenimentele de la Câmpulung. Cotenescu are doar meritul că a condus organizaţia atâţia ani şi a profitat. A făcut revoluţionari pe bandă care nu se poate să nu fi fost generoşi cu el, ca atare a profitat de funcţie”.
  Cu onoare, Preşedintele Asociaţiei Zonale Muscel Cultul Eroilor.
General Br. (r) Ioan A. Dobrescu


4


IMPRESII DESPRE SATUL NATAL
UNDE NE SUNT SATELE DE ALTĂDATĂ?? 
Am apreciat această idee, realizată de revista „Satul Natal” de a-şi întoarce privirea către sat, şi care ar trebui preluată şi de presa centrală. Sunt veteran de război la vârsta senectuţii, locuiesc în Câmpulung Muscel strada Petre Zamfirescu 11 judeţul Argeş, colonel (r) Dobrescu A Ioan şi mă gândesc cu nostalgie la satul natal - Bughea de Sus -, care era aidoma tuturor satelor româneşti, cu specificul lor arhitectural şi obiceiuri strămoşeşti diferite de la o zonă la alta. Am fost nouă copii, familie modestă, dar noi, copiii, nu ştiam strădania părinţilor de a ne asigura traiul de zi cu zi; pentru noi, totul era frumos, era copilăria lipsită de griji. Acum mă întreb: unde sunt ţăranii cu frumoasele lor costume populare. În vremurile pe care le am vii în suflet, vremuri în care noi, copiii, purtam de sărbători la fel cu maturii, iile cu flori, fotele cu fir, maramele cu legătoare, broboadele de iarnă, iţarii (cioarecii) ai părţii bărbăteşti, cămaşa cu râuri la poale, mâneci şi gât, ilicul şi minteanul de dimie (postav lucrat în casă din lâna oilor), pălărie, căciulă de zi cu zi, opinci din piele ori din anvelope de cauciuc, de sărbători - bocanci, păstraţi în „casa mare“ - odaia cu lucrurile de preţ. Astăzi rar mai vezi portul tradiţional strălucit din vremea copilăriei . Unde sunt povernile de altădată, cu cartofii şi dovlecii copţi pe vatra de foc, păsatul cu slănină, boabele de porumb fiert şi părinţii care gustau licoarea ce se scurgea din prune în bota de lemn, cu poveştile şi snoavele depănate la gura cuptorului, în timp ce noi, cei mici, adormeam la căldura din povarnă, pe laviţe. Unde sunt lăutarii de altădată, care interpretau numai cântece populare din folclorul autohton? Azi, aceiaşi lăutari cântă manele, cântece de prost gust şi de împrumut, ce au îndepărtat folclorul popular, hora, sârba, alunelul, ungureanca şi altele, care erau mândria tinerilor şi tinerelor, dar şi a vârstnicilor. Unde sunt cârciumile cu mese negeluite, cu bănci pe care, la sărbători, toţi locuitorii veneau să ciocnească de Paşte un ou, să bea un vin bun, să ia parte la horă. Noi, copiii, gustam câte o limonadă, cu crâşmarii mustăcioşi, dar care aducea numai băuturi naturale bune. Unde sunt clăcile la care se spuneau tot felul de basme, de zicători, dar se făcea şi treabă? Se torcea lână, cânepă, se depăna la rodan, se împletea, în timp ce gazda prepara: păsat ori boabe de porumb fierte şi presărate cu zahăr ( nu erau cafele ca acum). Drumurile erau pline de praf, prin care seara când ne întorceam cu animalele de la câmp, înaintam, spulberându-l cu picioarele, zicând că suntem tren, deşi nu merseserăm niciodată cu trenul. Unde sunt doftoroaiele satului, Lelea Muta, Lelea Stanca, Nenea Serptei, care făceau masaje (tras), se spunea , pentru a lichida junghiurile, folosind cărbuni stinşi în apă gălbenuş de ou plimbat pe corp şi coaja acestuia se tocea şi la un moment dat pleznea., doftoroaia zicând: aici este „buba“ şi acolo apăsa şi mai tare. Botezurile, nunţile, înmormântările în sat aveau farmecul şi durerea lor sinceră, dar toate au dispărut, fiind înlocuite de viaţa modernă, în construcţii, ţinută, comportament şi nu este departe ziua când satul din trecut se va mai întâlni numai la Muzeul Satului din Bucureşti şi din localităţile care au realizat asemenea instituţii. Satul trecutului avea cursuri de apă limpezi, nimeni nu depunea gunoaie menajere pe râu, avea păduri falnice; omul tăia lemn numai cât folosea, se gândea să lase şi copiilor; credinţa era sfântă, biserica aduna populaţia de la mic la mare în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Fiecare credincios era un ostaş al Domnului, care păzea poruncile şi nu se abătea de la morala creştină. Nu se auzea de crime, de violuri, de tâlhării. Erau haiducii care, în Bughea, erau reprezentaţi de unul Băjescu, nea Petre Neferu, ce fugea de nici cu calul nu putea fi prins. Ei erau ortacii haiducului Fulga şi „călcau“ pe cei cu bani: preoţi, boieri, de la care luau banii, pe care-i dădeau celor săraci, înzestrau fete sărace. 
Aşa erau vremurile. Aveau satele şi oameni mai înstăriţi şi săraci destui, dar era armonie şi cei înstăriţi ajutau pe cei săraci. Azi, alta este priveliştea mediului rural, se apropie tot mai mult de cel urban şi nu vom mai trăi frumuseţea satului de odinioară, cântat de scriitori, poeţi, muzicieni şi păstrat în inimile noastre a clor vârstnici. Este bine că cineva se mai gândeşte şi aminteşte de aceste vestigii depăşite astăzi de civilizaţia modernă, dar care nu se dă înapoi de a ucide în războaie, terorism ori în sărăcie o lume care ar dori sa vieţuiască în linişte şi pace câte zile i-a dăruit Dumnezeu pe pământ. Păcat că aşteptăm întâlniri de gradul zero cu fiinţe extraterestre, dar ce le vom oferi în Mileniul III ? 
O planetă poluată grav, războaie, terorism, crime, violuri, tâlhării, lume interlopă, mafii, baroni locali, îmbogăţiţi pe căi murdare, parveniţi de toate calibrele, răutate, îndepărtare de credinţă, de omenie, de cooperare armonioasă. Să sperăm într-o redresare? 

colonel (rr) Ioan A.. Dobrescu, vicepreşedinte filiala Argeș "Cultul Eroilor"


5
Avenul Pereti, Culoarul Rucar-Bran
text: Ica Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racovita” Bucuresti),
Ioan Dobrescu (Clubul de Speologie Piatra Craiului Campulung Muscel)

6

7


...În societatea civilă, nea Ţică, aşa cum îi spuneau toţi cîmpulungenii, a desfăşurat o activitate neobosită în turism şi protecţia mediului, alături de somităţi muscelene ca: dr. Popa Victor, ing. Klein, prof. Pleşu Vasile, şi a fost argintul viu al concursurilor şi activităţilor turistice; în speologie s-a zbătut pentru a fi incluse în anuarul naţional cele 2362 de peşteri descoperite, explorate şi cartate în zona carstică a Muscelului, a fondat şi condus speoclubul „Piatra Craiului”, afiliat Federaţiei Romîne de Turism; a înfiinţat, în 1988, la Cîmpulung, Asociaţia „Negru Vodă”, în scopul cinstirii eroilor şi veteranilor de război; a fost membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice-Filiala Muscel Cîmpulung şi preşedinte de onoare al Ligii Naţionale „Dimitrie Gusti” - Filiala Lereşti Muscel. în calitate de fondator şi preşedinte executiv al Subfilialei Muscel a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, a desfăşurat, alături de ceilalţi membri ai Comitetului Director – colî(r) Ilie Tanislav, col. (r) Dumitru Badea, prof. Paul Cazacu – activităţi de restaurare a monumentelor istorice, a fost prezent în instituţii de învăţămînt, în mijlocul elevilor şi cadrelor didactice, în unităţile militare din garnizoană, vorbind cu un talent oratoric remacabil despre tradiţiile şi valorile specifice fiecărei arme. 
A editat două cărţi închinate eroilor şi veteranilor de război. A susţinut restaurarea cimitirelor germane, în care se odihnesc militarii căzuţi în primul război mondial în zona Cîmpulung, Valea Mare-Pravăţ, Lereşti, Dragoslavele, Rucăr. în anul 2007, i-a fost acordat titlul de „Fiu al Argeşului şi Muscelului” de către preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.
Despre activitatea celui pe care l-am iubit şi l-am admirat pentru dorinţa puternică de a trăi ca un bun romîn se pot spune încă multe lucruri. De aceea, cred că este nevoie ca, din cînd în cînd, de aici înainte, să ni-l aducem aminte aşa cum a fost Ioan Dobrescu, omul şi cetăţeanul.
Colî(r) Dumitru BADEA Secretar general Subfiliala Cultul Eroilor Cîmpulung  
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu