duminică, 30 iunie 2013

/ TULEA / 1937-38



Episoadele trecute, la:

1

2

3

4


Mai jos, Tulea este cel cu acordeonul... Pe Valea Cerbului!


Cum am mai scris, nu reușesc să-mi dau seama dacă cel cu ochelari din dreapta este Victor Knapp sau Dan Popescu.
Apropo de ultimul, iată un cadru din vila familiei acestuia, din Bușteni. Aici Knapp este sigur cel din dreapta, în vreme ce Dan și-a scos ochelarii (cum am văzut că proceda în poze, în Italia de pildă ori în Peretele Acului Mare...)

Mai e în imagine Gheorghe Creangă, care îl va succeda pe Dan (1939) în muchia nordică a Degetului Roșu.

După cum este și scris în Jurnal, după o noapte dormită într-un pod din Cheia, reprezentanții AR au ajuns la inagurarea casei de adăpost Ciucaș / "Alxandru Vlahuță" a asociației "România Pitorescă".
Animatorii acesteia erau foști colegi cu Nae Dimitriu în Asociația Excursionștilor Români.


Inițial, pînă la consultul atent al Jurnalului, am crezut că e o agapă a CAR. Este vorba însă de casa Ciucaș, în 1937, la inaugurare.

Văd eu bine ori steagul nu are stemă, apropo de modificarea Constituției din 2013...
Scuze că nu am avut vreme și dispoziție pentru prelucrat mai bine poza.

Probabil tot acolo.



Ecusonul din pieptul migrenosului de mai jos este al unei țări scandinave?


Sinaia.
Ca de obicei, generația tînără trăiește din plin, fără griji în ce privește mersul acelei societăți, nici în ale domeniului existențial...


Mai sus, Toma Boerescu. În preajma sa apare de acum cea care îi va fi soție, Gysi Bayca.

În dreapta, sus, N. Baticu (uniformă?). Am afirmat cîndva că are viață de boem în acești ani (vizibile în poze cu grupul Geresch ori alături de soții Titi Ionescu), dar miros destul disconfort interior aici...
Idem în imaginea de mai jos, unde NB iese pe o ușă, în spate...
(am revăzut tendința în imaginea de pe coperta recentei reeditări a Amintirilor.)



Încep lucrările la refugiul Coștila al CAR.
Este o modă în epocă. Că veni vorba, la punerea pietrei de temelie a casei ADMIR Babele a participat și N. Baticu, care nu este pomenit însă în documentul semnat de mai mulți atunci...

Mai jos, cel puțin două domnișoare. Dintre care cea cu fustă cu buline pare să se ia realmente în serios...

Mai jos, posibil să fie încercarea în Extrema estică la care a participat și Baticu.


De aici, în Creasta Coștilei.


Probabil Toma Boerescu. După cum se vede Valea Coștilei, poza e luată din Creasta Coștilei.
Îmi pare rău pentru calitatea imaginilor, deseori reproduc petice de hîrtie.

Colțul Gălbenele.

Baticu să fie pe moțoțoi, al doilea din stînga?
Apropo de moțoțoi, să fie cel de sub intrarea în traseu? Știu că inițial se venea pe muchia dintre Coștila și Gălbenele, abia tîrzior adoptîndu-se varianta de deasupra ultimei săritori a Gălbenelelor - rută de apropiere 'rasă' de căderea de bolovani de prin 2008-2010.

Mai jos, Creasta Vulturilor. Oamenii o suie abia în 1946.


Blondul din imaginile de mai sus (cel cu migrena, la un moment dat)  să fie Ronan/Ramon Schnabel?
Am auzit vag cîndva de el, cineva cu numele acesta era instructor de schi nu mai știu de unde din afară adus ...


Găsesc acum, undeva:
"Anul 1937 este debutul celebrei curse de coborîre pe Valea Cerbului, organiza-tă de Ski Clubul Bucure[ti. Societățile KSV (germană) și ASM (romănă) din Bra-șov aduc instructori străini, printre care H. Zachaus, S. Ruud, K. Schnabel, I.Oberisek, W. Obermann ș.a. În 1939, începe construcția trambulinei mari din Bunloc..."
Cert este că Roman Schnabl - scrie Tulea, la început de martie 1938, conduce un curs de schi la Peștera... 

Bîjbîieli precum cea din fraza precedentă nu-s onorabile, dar au fost și sînt un mod de a descifra prin întunericul inevitabil al neștiinței...
Dincolo de așa ceva, ne putem lăuda cu progrese măricele de știință asupra locurilor și oamenilor din imaginile Tulea, raportat la momentul la care mergeam cu Cristi într-un parc oarecare, la pozat...

Oare ce înțelege Tulea prin T.C.R.? (bineînțeles nu e vorba de Turing Club în ansamblu...)
Hm.., întrebările-s jumătăți de răspunsuri...
Inaugurarea extinderii Casei Omul... Ce lovitură pentru Haret (îndepărtat cu puține zile înainte de la conducerea TCR)! Pe de o parte îi dispare firma, de Casa Omul-Mihai Haret, iar pe de alta vin să ia alții caimacul, discursurile, alauzele după munca de reamenajare a cabanei din 1936-37...
Uite între schiori și o doamnă Madeleine Popescu... Mă lasă memoria ori așa o chema pe viitoarea doamnă Baticu? (Cert este că M. Knapp îl însoțește deja în septembrie 1938 în Surplomba Mare... Oare unde a deprins cățărătura?)

Un bordei la cota 1400, probabil în preajma viitorului hotel...


Mai departe...



Mai jos pare să fie tura pomenită de Tulea la 3 iulie 1938.
Interesată observația despre un coleg tînăr, bănuit de Tulea a fi de la poliție...
Tot de remarcat este exprimare "Și Niculae Baticu!". Baticu e trecut cam totdeauna la coada enumerărilor, cum se va întîmpla și la 24 iulie 1938...

În context, al lui Baticu, e de remarcat - să vedem dacă mă înșel - că Madeleine vine o freme cu Fănel Popescu, ce va rămîne singur apoi (îi ține companie... Tulea), în schimb apare Madeleine Knapp în preajma lui Baticu...
Uf, lume rea! Aia de sesizează, fără certitudine chiar, așa aspecte bîrfistice...






Se pare că e Baticu...






Mai jos, Dan Popescu.






Baticu.












De la tura diluviană (asta legat de ploaia sinistră care i-a surprins în perete) cu italienii nu sînt imagini, al căror fir este reluat odată cu escalada în peretele nordic al Negoiului.



Ce stingherit este aici Toma de eternul feminin, de ceea ce îi este fiecărui bărbat sortit...!


Exact poziția pitoanelor pe care i-o descrie Cristea lui Boerescu, în "Ani de drumeție"!







Pare să fie vorba, pornind de la însemnări Tulea, de Ion Christea, membru al C.A.R.
Ca ture, înțelegem că s-a intrat de două ori în perete, dintre care o dată a fost stabilită dorita premieră.


Hai și la lucruri mai serioase!







Jos, Costică Conteș, foarte posibil avînd - revenim în Bucegi! - Hornul Coamei în plan îndepărtat.




O imagine postată acum vreo șase luni pe net, asupra căreia mi s-a cerut și mie părerea. Regret, dar deocamdată nu știu cine sînt cei din stînga - dar poate e de avut aici la îndemînă numele celor care i-au însoțit pe Conteș, Boerescu și Tulea în drumuri izbutite din acea vară.



Tot atunci, Toma Boerescu atacă Surplomba Mare (anterior, partea de dedesubt fusese numită Extrema Vestică...).
În tură, potrivit caiet Tulea au fost Conteș, S. Tulea, Nicu Loga, Dorin Grigorescu și Edy Aerkeder..











Succesiunea imaginilor este foarte posibil să nu fie în concordanță cu derularea cronologică a turei.



Ajuns deasupra surplombei, grupul nu a continuat urcușul peretelui, 
ci a traversat spre Hornul Coamei.
Tulea găsește necesar să noteze că era să aibă un accident
de la care l-a ferit providențial Conteș

Apoi, Boerescu și Conteș au atacat Hornul Țapului. Se spune că, potrivit unei înțeegeri între Boerescu și Conteș, de data aceasta a fost rîndul lui Costică să fie cap de coardă.










Echipa: Boerescu, Conteș, Tulea,  M., Casassovici, Bărboi, Dorin Grigorescu, Ghizi (de la Ghizela, probabil) Baika.
E interesant că aît Dimitriu cît și Boerescu (poate și alții, e de căutat) par să fi agreat, să fi căutat chiar asemenea echipe voluminoase, probabil reeditări ale expedițiilor fericite (mai mult sau mai puțin eroice) din copilărie.

Imediat imaginile din premiera Fisurii Țapului (legat de care se consideră că e primul traseu de la noi la care au fost folosite scărițele, aflate de Baticu și Conteș în Italia),  în albumul Tulea se găsește următoarea serie - fără să-mi dau seama deocamdată dacă sînt pe creasta Seacă-Țapului:





În dreapta, Constantin (Titi) Toboc.






 
Belele vor fi însă la 11 septembrie... După escalada Crestei Coștila-Gălbenele, Adina Casassovici alunecă în partea superioară a Hornului Coamei, dar se oprește miraculos - fie și cu prețul unui umăr dizlocat.
Poate emoționat, Sorin lasă o frază incompletă asupra accidentului.
Vor dormi la Refugiu, cel de curînd inaugurat.

În grupul din acea zi s-a aflat și dr Titel Vereanu.
(o imagine a acestuia de peste mulți ani, la finalul postului).





PS

Fotografia cu Titel / Dumitru Vereanu (al doilea din stînga, Ion Simionescu)


Umblînd după alte informații D. Vereanu, găsesc aiasta (apropo de ascendența moldavă a doctorului...) 


Am pescuit ani de-a rândul, şi în balta Brăilei, pe gârla de la Muguroaia, la sud de lacul Ulmu, în partea de răsărit a bălţii, apoi pe gârla Gingărăşoaia, în partea de apus, unde veneam cu un grup de prieteni, cu doctorii Gogu Tătăreanu, Titel şi Nelu Vereanu, cu juristul Adrian Ghinescu /.../Fraţii Vereanu, moldoveni de fel, din Botoşani, cu rude la Piatra Neamţ, sunt, cum spune românul, buni “să-i pui la rană”. Unul, chirurg – Titel –, profesor la Universitate, binecunoscut în ţară şi peste hotare în domeniul chirurgiei infantile – e ceea ce se cheamă de iniţiaţi “o puşcă”, practicând vânătoarea de mai bine de cincizeci de ani; când şi când, e şi pescar, iar de când a prins pe Gingărăşoaia un ciortan mai mărişor, pretinde chiar că e specialist şi în acest domeniu. Hâtru, bun de glume, e o plăcere să-l asculţi; are şi “lipiciul” moldovenilor. Frate-său, Nelu, foarte bun internist, de asemenea membru al corpului didactic universitar, e medicul meu curant; a devenit un adept al breslei pescarilor sportivi, practicând această frumoasă îndeletnicire atât la munte, cât şi la balta şi în limanurile de lângă coasta dobrogeană a mării. Pe Adrian Ghinescu, de fel din Poiana Ţapului, judeţul Prahova, l-am cunoscut graţie “Istoriei Românilor”. Publicasem primele două volume şi, în vacanţa de Paşte, în 1938, pornisem, împreună cu soţia mea, într-o excursie cu vaporul, la Constantinopol şi la Atena. Plecarea din Constanţa avusese loc, conform orarului, la miezul nopţii. A două zi dimineaţa, pe când stăteam pe corventă, aşteptând să ne apropiem de Bosfor, văd înaintând spre mine un tânăr înalt, blond, bine făcut, şi elegant îmbrăcat, care îmi spune: “sunt unul din lectorii lucrării dumneavoastră  Istoria Românilor şi am venit să vă spun câtă plăcere mi-a făcut lectura acestei cărţi”.Am fost bucuros să-l cunosc şi vorbind în timpul excursiei cu el mi-am dat seama de calitatea fină a spiritului său şi de cunoştinţele variate ce avea. Bun schior, încă din copilărie, a devenit şi vânător şi pescar şi este azi unul din cei mai buni cunoscători ai vânatului de munte şi de baltă. A şi publicat articole despre vânatul nostru într-o revistă de specialitate din Franţa..."

Doar aparent citatul este excesiv întru lungime...
Adrian Ghinescu este un colindător al abruptului Bucegilor, în deceniul al treilea, pomenit în articolul "Curse grele" din Al treilea anuar al Bucegilor.





De asemenea:
"George Emil Palade a avut colegi de an extrem de serioşi, muncitori şi dornici de a se forma cât mai complex, pentru a deveni buni medici. O prietenie exemplară, pe viaţă, a legat din prima zi de studenţie cu Ion Juvara, celebrul profesor şi extraordinarul chirurg de mai târziu. Din acelaşi grup de prieteni făceau parte şi Dumitru Vereanu, Ioan Bruckner, Vlad Voiculescu, Panait Sârbu, Iuliu Popescu..."
De asemenea:

... Ce ne spune profesorul Cuti Juvara2/.../ Momentul când l-am cunoscut pe George. S-a dus vestea în an că e unul de la Buzău, cu 10 pe linie, inclusiv la bacalaureat, ceea ce era mai rar, că examenul se dădea cu profesori străini. Preşedintele era universitar. Mi-am zis: Cine o fi dom’le tipul ăsta? Băiat de ministru ori geniu? Ia să-l cunosc şi eu. L-am căutat şi, iaca, am devenit prieteni atât de buni, încât în facultate ne porecliseră Castor şi Polux. Mai târziu s-au mai adăugat Iulică Popescu şi Dumitru Vereanu...

O altă piesă de bibliografieVereanu D. Din amintirile unui chirurg de copii. In: Anca Michaela Israil, Palade RŞ, Zeletin CD. editori, Crestomanţie de familie. Bucureşti, Ed. Spandugino, 2012


Ucenic al lui D. Vereanu a fost Alexandru Pesamosca.



Un comentariu:

  1. Superbe fotografi, momente de viata si de pasiune, care ne scufunda intr-o epoca "curata", in care natura ramîne necucerita si nestapinita. E fantastic cit aceste saraci fotografi alb/negru, fara nici un machiaj sar in ochi si cit de puternice sint. O placere si o calatorie in timp de o calitate rara. Multumiri

    RăspundețiȘtergere