marți, 18 iunie 2013

/ UMAN, SOCIETATE, SUB-SOARE / O fotografie cu prelaţi




I

De-ale lui Mircea...
Mare parte din noi cunună şi botează. La figurat.
Te şi temi să scoţi în discuţie, la vedere anumite subiecte.

Pe de o parte, pentru că partea vizibilă a societăţii s-ar uita scîrbită, de stropul de tină cu care vii să strici îi petrecerea.
Altă parte - un picuţ mai cruntă la mutră - ţi-ar sări în cap vultureşte, fără să-ţi explice altminteri ce o deranjează în gestul tău.

Mă uit la imaginea de mai sus... Un îndemn interior m-a făcut să iau pe rînd mai fiecare chip de acolo.
Că nu văd sfinţenie, cum ne asigură cărţile sfinte că ar exista sub soare, e una. Dar cît lumesc în sine, iar pe de alta cîte de-ale Răului - NeSfîntului văd pe acele chipuri...













Haios...
Într-o lume pretinzîndu-se a purităţii, a Înaltului şamd, vin să o slujească tipi cît se poate de altfel...

Nu ar fi singura aiureală...
De stat (oarecum) mintea este şi faptul că nu vei ajunge vreodată să discuţi asemenea lucruri cu oamenii lui Dumnezeu. Decît dacă, am sentimentul, careva dintre ei se va face muci - folosesc expresia ca fiind foarte plastică - şi atunci va proceda precum un telegrafist Chodunski, în Svejk: "Vă spun tot" Mă cac pe el de jurămînt!"

În acelaşi timp, largile mase, cei adunaţi la Nicula ori la moaştele Paraschivei, vor sta în baia care le prinde bine, nici gînd să ai cu cine împărtăşi simţirile-ţi (pe care le crezi de bun simţ) asupra subiectului. Ba vor sări şi ele în sus, dacă le atingi cocoonul de simţit minunat.




Of, şi ajung iar la secvenţa din pelicula "Ziua în care vin peştii", cu tipi care dansează / cunună şi botează, în vreme ce o voce le spune degeaba Attention, please! (căci ameninţarea contaminării nucleare le era foarte aproape). Ori de aceea şi petrec atît de încrîncenat categoriile care pot ale omenirii? Ca să nu dea ochi cu ce nu le convine deloc-deloc...?

Secvenţa din film, la timer 1.39.00



II

Apropo de credincioşi şi de fragilitatea lumii lor (întărită cu tot felul de pari, precum clădirile şubrede, dar care influenţează atît de mult jurul).
Pe de  parte se laudă că au sprijinul divin, pe de alta se tem teribil de orice fleac le-ar ameninţa construcţia...
Senatorul Ioan Oltean afirmă "Nu sunt de acord cu căsătoriile gay. Suntem un popor credincios în proporţie de aproape 100 la sută".
Păi dacă sînt atît de puternici, pasămite, la ce se tem de un nimic?
Ori mai degrabă avem de-a face cu o fragilitate care face şi ea ce poate pentru a supravieţui: minte, bravează...


Apropo de expresia cu "popor credincios aproape 100%"
Tipul e prost, ori poltron?
Oricum ar fi, eu trebuie să fiu mîndru că-s alături de el, ca român de pildă.
Hm..., esenţa unui popor pare să a fi: "Să trecem cu vederea observaţii ca ale dumitale - adevărate, dar interesul grupului / poporului nostru este cel mai important..."



Nu ştiu cît de gay (mai exact bisexual, căci îmi plac foaaarte mult doamnele!) oi fi, dar mai de grabă mă sperie sensibilitatea la minciună - ce dracu' m-oi face cu ea, cîte decenii mai am de trăit?!
Spuneţi c-o să-mi treacă? Că vin reumatice şi-alte dureri care îmi vor lua gîndul de la asemenea fleacuri?


III

Apropo de fizionomiile din amonte..
Cîndva privisem la chipurile unor înaintaşi, în nişte poze altminteri ale Bisericii naţionale... Cu prelaţi, dar şi politicieni ai deceniului patru.
Cum şi vremurile erau altfel, la aceia citeai făţiş dispoziţia lor de a vărsa sînge (al altora), dacă bunăstarea le-ar fi fost ameninţată. Au şi făcut-o în slujba lui Carol II...

Am revăzut genul de mutre într-un recent număr al revistei Historia, conţinînd largi relatări despre Gabriel Marinescu. Oameni oricînd gata să ia gîtul altuia. Cum a fost cînd cu execuţiile comandate în septembrie 1939: nu au avut legionari în judeţ, au luat nevinovaţi şi pac-pac!



Peste toţi, tartor fu un tip pasămite cu sînge civilizat.
Cum se întîmplă în istorie, cu cît mai pramatie fu şeful, cu atît avu nevoie de cult mai mare... Cîţi, prin diverse instituţii la oraşe, orăşele, sate, nu proslăveau Majestarea sa, Voievodul la una sau alta...! Cîţi nu dădeau cu linia peste deşte la copii, dacă nu recitau bine poemul Restauraţiei...
În paralel, cum regimul lui Carol era puternic precum biserica de azi, un mijloc de a lupta cu adevsarul a fost şi de... a speria neutrii, cu execuţii în stradă şi lăsarea cadavrelor în stradă vreme de trei zile, cu pancarte pe măsură alături...
Iar azi eu trebuie să fiu mîndru că şi aceia mi-au fost compatrioţi, nu doar fiinţele de azi cu care nu am nimic în comun în afara poziţionării geografice...




Astea-s momentele în care, asemenea unui Caragiale la graniţa ţărişoarei..., încep să aplaud gestul unui Tudor Nicolae, tipul care a tras la Jilava în Gabriel Marinescu...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu