miercuri, 12 iunie 2013

/ UMAN, PSIHOLOGIE / Țuțea, cel restant...




Nimeresc un material oarecare, navigînd în corabie .pdf pe internet.

A, e vorba de o carte în format digital.


Petre Țuțea

Ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz
FUNDAŢIA ANASTASIA 
Editura Arta Grafică


Coperta este foarte posibil să fie asta:


Pomeneam în postul trecut despre nevoia omului de siguranță existențială.
Pe de o parte, este musai (mă refer la cititori unor așa opuri) să te simți între cei mai cu moț între semeni. Nu e un moft, ci adaptare ideii dacă ataci, vei fi atacat.
Legea junglei, da! Sau traducînd din franceză, ce vrei să fii: compresorul ori asfaltul?

Nu-s neapărat cinic; după cum nu dorm cu satîrul sub pernă, iar ziua șed cu el la piciorul mesei. Pur și simplu miros și eu ce e prin jur. La bază cel puțin.

Ca să te simți mai cu moț, deci demn de supraviețuit, trebuie să ai un reazem solid. Imagini-vă că una e să nu ai nimic, una ee să te vegheze două entități cît casa (cît Universu', de fapt!): Dumnezeu și Neamul meu.
Că-s amîndouă al naibii de iluzorii, asta parcă nu mai contează, viața fiind la o adică un îndelung drum într-un balon de iluzii.

Deci, te simți altfel protejat de amintitele Două chestii.
(Nu ți-e rușine, bă!? Numești poporul Chestie?)

Interesant este de văzut cum e cu distanța față de Cele Două, de cele ca ele...
Și îmi fuge mintea aici la butada lui Nae Gheorghidiu, cu dusul oalei de noapte în partidul liberal, unde personajul camilpetrescian aderase acum o sută de ani . Totuși, oala celor Două nu o duce oricine. Nu o ducem noi, oamenii de rînd. Nu, noi ducem pe a lui Țuțea, abia el plimbă țucalul (cvasi)divin.

Între noi fie vorba...
Imaginați-vă că nu știți cine e tipul de pe coperta cărții. Și că vă cade - personaj și atitudine - prima dată sub ochi. Carele v-ar fi opinia?
Eu aș avea-o pe aceea de idiot pretențios.

Cum, nu-s doar nesimțit, dar rtotodată oricine va face haz de  așa pretenție?
Eee, totuși, hai să ne gîndim cum arăta un Mussolini... Cine zicea cîr în vremea lui de glorie? Și cum fu plebea italiană după 1943?


O altă propunere mică îmi este să vă maginați ce-ar fi făcut un Țuțea de-ar fi posedat, dobîndit putere absolută?
Eu unul am sentimentul că nea Petrică o făcea mai lată decît Il Duce...


Poate nu greșesc foarte tare în vorba mea...
Partea proastă este că setea mulțimilor de idoli este atît de mare, încît asemenea idei destabilizatoare deranjează îngrozitor.
Poate simpatia pentru vreun tătuc vine și din iluzia (iar ajungem la vorba asta, legat de trecerea prin viață...) că cam așa ne-ar șede nouă acolo, sus, unde în mod sigur nu e nici întristare, nici suferință.
Doar un atîrnat de picioare, la un moment dat...


II

Un asemenea deputat, adică reprezentant sus al omului de rînd, nu ar mai fi idolatrizat dacă nu ar avea cîteva trăsături...
Una e sigruanța de sine.
E chestia aia care, fie și nițel artificial (La beci cu ele! Să le dăm, vorba lui Benito, ulei de ricin!), gonește neplăcuta îndoială - de succesul gesturilor noastre, al vieții noastre.

Țuțea emite cam totul cu maximă siguranță.
N-ai vedea la el un dram de îndoială.
Motiv pentru care încep să mă întreb: oare de ce naiba fugea el, prin așa (cică) fermitate în păreri, în raportări personale la viață? Oare cum va fi arătat vreun Țuțea nevoit să accpte că lucrurile nu-s așa cum zice cum crede el?
Pfuuuuu! Nu cred că era departe de moarte, cu varianta ei de viață numită scrîntire. Nu mă credeți? A se întreba psihologul... Vorba unei Marie Cardinal: la poarta insuportabile stă de veghe Moartea... 


III

Bun.
Cu Țuțea pot pricepe ce și cum (voi reveni altminteri!).
Un pic mai greu înțeleg ce-i vine vreunui Gabriel Klimowicz (la care mă uitam, pe cînd răsfoiam pe vremuri "Cotidianul", ca la Dumnezeu...) și celor ca el de se bagă la căruță?
Chiar nu miros cu cine și ce au de-a face?



Doar chef de bani?
Măcar de-ar fi doar atît.

Altminteri, am sentimentul că mulți intelectuali sînt pur și simplu niște animale dresate, unde cititele (să admitem că intelgiente și înțelepte) marchează doar un strat subțire al psihismului. În fața vreunor probleme ORI A ÎMBĂTRÎNIRII, refugiul se face iute conform rețetelor îndelung verificate, acelea atavice.



IV
Este citat la greu un citat entuziast din Cioran, cum că Țuțea ar fi ajuns departe la Paris.

"Îi păstrez lui Petrică aceeaşi admiraţie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputaţie mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întîlnesc în viata mea", (aprilie 1974) 



Într-adevăr francezii par să fi sărit între occidentali - cel mai tare calul în materie de aiureli intelectuale, așa că teoretic se găsea loc pentru un fanfaron ca Țuțea. Cred totuși că ultimul era excesiv pînă și pentru mediul galic, bașca faptul că, la primele aplauze pe acolo, ar fi luat-o și mai rău pe arătură. De pildă se și vedea egal cu nen'su Dumnezeu...

(Aceeași dorință de siguranță, via categoric, ne face să credem că un Cioran n-ar fi avut, la 30 sau mai ales la 80 ani, momentele lui de afirmații aiurea...)


Întru valoarea scriselor lui Țuțea, nu neg c-or fi destule lucruri deștepte pe acolo (vorba geniale o las pentru alți...). Dar, dincolo de flașnete cu tot felul de filosofii și finețuri de gîndire (Steinhard e doctor în așa învăluire...), mă uit cum se descurcă respectivul în lucrurile elementare. Or, la Țuțea văd fanfaronadă, văd dispreț. Văd erori sau banalități, înfășate însă amplu în siguranță de sine, respectiv artificii retorice.


(mă uit la poza asta și-mi fuge mintea la vorba: 
"Nu prea ne schimbăm țintele în viață. 
Doar metodele de a le atinge."


Apropo de Dumnezeu cel tot invocat de Țuțea și nu numai.
NU ȘTIU CUM SE FACE CĂ ALEȘII (zic ei..) DE CĂTRE DUMNEZEU DEVIN MAI TOȚI ȘI FOARTE AROGANȚI. Măcar prin faptul că celălalt nu are dreptul să creadă altfel. Dar și prin pătrunderea în domenii unde priceperea respectivilor e minimă ori inexistentă. 
Să fie la bază tot mecanismul legat de care subsemnatul ridicase timid două degete...: dobîndim într-un mod oarecare forță, pe care o aplicăm apoi în încercarea de a domina pe alții?
Cum, astfel - pe ideile Ordean - nu mai rămîne nici nu gram de poezie (a se citi iluzie, a  se citi farsorie) în viață?
Nasol.


V

Cît de ciudată este mintea omenească - atunci cînd nu o cunoști, barim.
Ghici ce e în mintea cuiva care se entuziasmează de așa declarație, ba îi crează și micul monument grafic de mai jos...
Să cad pe spate de o vorbă (semn și de instabilitate, căci altădată declară opusul) ca asta, să găsesc necesar să pun alături taman acea poză... Da, căile Domnului e multe... 




Alta:



Idem (apropo de entuziasm neașteptat).

Îl vedeți dvs. pe Țuțea capabil de un dialog?
L-ați văzut vreodată în dialog cu cineva?
Însăși faptul că se înconjura (doar) cu novici spune destule  - că doar nu s-ar fi terminat maturii și echilibrații epocii sale!
Altminteri îl cred a fi căutat căldura sufletească. De-ar fi avut parte de ea nu mai pica, o viață, în logoree - fie ea și savantă...


VII

Te iei cu mîinile de cap!

Sursa:

"Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva lui!"

"În principiu, am certitudinea invincibilității poporului român; si ca, asa cum a ieșit din impas cu Ceaușescu, va ieși din orice impas. Asa cum a făcut Unirea Principatelor, impotriva a trei mari puteri, otomană, austriaca si rusa, si a facut unitatea inaintea Unitatii Italiei..."

"Prima condiție a unui roman este să creadă că poporul român este așa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e regnul mineral sau vegetal sau animal... Ce face poporul roman e mai putin important decat faptul ca el este pe lume." (Și aici o pîine de mîncat pentru psihologi... Vreo regresie la dorințele fazei de simplă recunoaștere a existenței, de către apropiații maturi ?)

"Nimic nu poate înlocui creștinismul; nici cultura antica precreștină. Eu sunt de parere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice in funcție de geniul religios al epocii, nu in funcție de isprăvi politice."






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu