miercuri, 31 iulie 2013

/ CREDINȚĂ, CREDINCIOȘI / Prin urbe, 31 iulie 2013...



Da, am o idee fixă.
Dar cred că este suficient de sănătoasă ca să-i repet exprimarea publică (cum, un blog e un strigăt în vînt? Poate da, poate nu...).

Nu mă înnebunesc de respect pentru credincioși, sau măcar o mare parte a lor. Aceea intolerantă.
(Un tip pomenit mai jos m-a lămurit că nici nu poate fi altfel, democrația fiind imposibilă în domeniu...)


I

Nimeresc la un amic, buchinist oborean.
Cărți religioase pe taraba lui, sumedenie.
Cum a aflat că mă pretind (nu e act ratat, ci am ales o formulă mai puțin dură) ateu, cum s-a apucat să mă tragă la dreapta creedință.

Degeaba îi explic că nu țin să-l duc, convertesc, de-convertesc pe el, în vreme ce el da.

Totodată, pas de-i explică faptul că nu scrie nicăieri că dreptatea e de partea lui... Omul este crunt chitit de faptul că la el s-a pogorît, liiin, depozitul cu Adevărul. La alții nu.
E nostim că la un moment, punîndu-mă necuratul să pomenesc de latura adulterină a reginei Maria, amicul se burzuluiește. Argument suprem în favoarea neprihanei monarhiței este faptul că i s-a arătat lui în vis.

Cum am rezerve și față de părintele Justibn Pârvu, nu găsește nimic mai bun de convertit decît să-mi dea spre lectură un text apologetic.
În general e convins că, prin lectura a ce trebuie, voi reveni la drumul bun.


Atari pozițiune (cea religioasă) se împletește strîns cu antisemitismul.
Hotărît lucru, mai am de citit, de lămurit  - chit că asta nu reduce din inerentele neplăceri structurale ale vieții...


II

Am mai spus că urmăresc, fie și via spam, siteul unui tip.
Omul - pseudonim Saccsiv - își dă cu părerea despre multe-multe, e posibil să cunoașteți gama: chipurile, evreii, homosexualitatea, ce a zis monahul Cutare de la Athos... Nu spun, și pe mine mă dă hipercriticismul afară din casă (asemenea unei jumătăți de Planetă, cea... umană), dar uneori îmi impun limite de intervenție. La creșterea moliilor de casă, de exemplu, nu mă bag. Nici cu presupusul în viața sfîntului Serapion nu-mi dau, căci, vorba hasek-ianului feldkurat Katz, are nume urît.
Eee, după intervențiile a tout azimuth, omul nostru are totusi o dorință. Mică, mică. La comentarii, să ne producem în duhul Ortodoxiei...

Cred totuși că aici e o scăpare a mea. Duhul ortodoxiei nu e totuna cu cel al blîndeței. Cel puțin în viziunea castei respective, ei se pot stropși din plin la alții, aceia nu la ei.
Cum, nu e corect așa ceva?
Într-adevăr nu este, dar ei sînt mulți.

Exista o butadă undeva: "Nu te duce cu floreta contra tipului cu ghioaga...". În traducere ar veni: "Ei sînt mulți. Și nu-au tulburări interioare, îndoieli și toate celelalte devitalizante...".



Aș zăbovi un pic asupra respectivilor, mai exact aș investiga un pic ce și cum...
Luînd-o dinspre capăt, aritmetic, tipii ăștia au mare disconfort de funcționare religioasă dacă ceilalți, mai exact fie și doar cîțiva, gîndesc altfel decît ei. Chestia asta - doi, trei, zece altfel -este precum tămîia pentru diavol. Insuportabilă. TOȚI trebuie pentru ca să fie cu ochii spre înalturi, acelea ortodoxe mai precis.
Ca urmare, nu m-am putut abține să-i spun, amicului anticar: "Paul, tată, îmi păreți precum un balon, de-ăl cărat de copii cu o ață, prin văzduh... Un ac e de ajuns să vă ducă dracului giudețul..."

Altminteri, dacă am văzut că nu pot opune alt baraj tentativei de creștinare, am început să fac glume cum o fi la cazanul cu smoală.


III

La taraba aceluiași amic, mintea-mi 'a proastă tot observă din pioasele titluri expuse o chestie: există sfinți oficiali, consacrați, și alții mai puțini. În general există o literatură de profil pe care o ghicești că, în democrație, și-a făurit-o cam oricine a avut bani, în ton cu propriile idei. O simți, să spunem, din desenele de copertă, vădit destinate corijenților clasei.
Simt (mi-i însușirea de căpătîi, cu argumentele stau mai prost...) în context c-alde vulgul are destule filoane de indisciplină. Nu știu cum stă cu supunerea față de mai-marii Bisericii, dar pare să dorească mult ca respectivii să-l ia ceva mai în serios - ca gust, ca idei.
La o adică, recentul cult pentru alde Gafencu, Boca și ceilalți vine și din dorința - iar umană! - de a ciopli și ei chipuri religioase. Mai exact, din iar omenescul (copilăros în fond) impuls de a crea noi înșine lumea, mai exact una care să ne simțim (tare) bine. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu