vineri, 19 iulie 2013

/ MUNTE / Brîu-de-Caraiman (I)




În primele ceasuri ale zilei mi-a tot venit în mintea vorba: "Bătrînețea e vîrsta automatismelor" (completare: "...atunci devine vizibilă mașinăria din om").
Sînt și eu inevitabil marcat de astă constatare, căci la prima tură din acest sezon nu mi-a ars de cercetări ample, ci am mers chitit la ceea ce mi-a conferit în trecut maxim de satisfacție: o tură pe la mijlocul Caraimanului, de la nord la sud.

Mai exact, am mai făcut de două ori traseul proiectat azi (cu precizarea că scăderea în timp a abilităților alpine mă face să evit angajarea în săritori dificile - aici n-aș folosi pluralul, căci deja de prima nu aș putea trece...).
Din fericire, e loc destul de colindat, în zone oarecum accesibile.

(linia punctată verde cu are treabă cu traseu de azi, e a celui de la care am luat harta! De la cine a luat el harta nu spun.)

Ziceam de proiect, deoarece în practică fu un pic altfel, abandonînd la un moment dat planul...

Mai jos e filmul cu imaginile zilei. Sînt mîndru de el, mai ales de muzică, dar are dezavantaje, cum ar fi pierderea de calitate a imaginii, plus faptul că reproduce din pozele de la origine doar o parte, cum e cazul îndeosebi al cadrelor pe înalt.
Recomand să-l vizionați la urmă, dar îi semnalizez existența aici.



Nu mai știu cum am ajuns să identific în 2007 o trecere din Albișoara Gemenelor în a Crucii. Aș avea la îndemînă RT-ul zilei de atunci (am publicat și pe Alpinet), dar o aritmetică elementară a explorării în zonă identifică vreun mers anterior pînă sub canionul AG de sub Brîul Hornurilor. Unde vederea a identificat o posibilitate de ieșire la creasta dinspre vest, spre A. Crucii. Carele, la acel nivel, bănuiam să aibă legătură cu o posibilitate de suit în Brîul Hornurilor, parcursă anterior.

Anticiparea-mi s-a dovedit corectă.

Tot atunci, în 2007, din BH am cercetat și găsit accesibilă altă variantă teoretic de picior, care ocolește următoarea porțiune cu săritori (altminteri delicioase de escaladat, în alte vremi), de data aceasta a Albișoarei Crucii. Mai exact am suit pe un horn din dreapta/vestul ei, pînă în Brîul Gemenelor. Din acel punct, atins anterior cîndva (buna dambla, de a da un ochi prin jur...), s-a putut merge în Șaua Gemenelor, iar de acolo pe unde mi-o fi venit dor în acea zi.


Pentru azi, 13 iulie 2013, din Șaua Gemenelor îmi doream un mers pe Brîul Median (nu-mi vine să-i zic deja de aici, din creasta Picăturii, ca fiind al Portiței... mai degrabă ar putea fi numit de sub Spălătură, care apoi se leagă frațește, ... intrauterin aș spune, cu cel clasic al Portiței).

A ieșit însă altfel...

Intrarea-mi dinspre Verdeață fu prin coama, malul din dreapta - cum sui, al - Albișoarei Crucii. Coroborînd informații din timp, cred că e de mers aici ceva mai din dreapta, pe primul mic afluent din amonte al Albei, care trece printr-un gănguleț, apoi te lasă să faci stînga, scutindu-te de o zonă cam deasă cu copăcei pe muchia amintită anterior.
Atingi acolo, în stînga afluentului cu pricina, o adîncitură liniștită (chit că te mai apleci pe sub pomi), unde problema este să nu te duci prea mult în sus - mai ales cînd vizezi nu Albișoara Crucii, ci confluența acesteia cu Vîlcelul lui Cantuniari. Căci eu azi cu acesta am treabă...

Mai sus, sînt în acea zonă cu copăcei.
Reperul acolo de ne-înaintat prea mult este un perețel în amonte. Pînă la el, ochiul format deja distinge două abateri la stînga, dintre care eu am ales pe cea mai bună, cea inferioară (printre jnepeni), de-a lungul căreia intri în A Crucii peste o lespede și deasupra spălătorilor reproduse într-o imagine de mai sus.

Mai jos:
Albișoara Crucii își vede de treaba ei.
Una dintre cîștigurile zilei fu și constatarea că poți veni pe malul drept al acesteia pînă - hăt! - în preajma Săritorii-cazan, unde muchia se asprește, dar poți avansa doi pași pe talveg, suficient pentru a prinde variante de ocol ale amintitului obstacol.



Legat de zona înfățișată mai jos, mă lămuresc cum că muchia pe care voi sui e pasabilă - cel puțin statistic, nu aș renunța ce ce mi-e mai comod - și dedesubtul zonei urmată de mine. Mai exact, deasupra confluenței Crucii-Cantuniari, din firul ultimului poți ieși la stîna. Urmează de acolo o porțiune înclinată și cu jnepeni, dar tot e ok că se poate face. 
Este drept că, în coborîș, nu-ți dă inima și pace să te anini (fie și doar optic) deasupra rupturii pendinte de confluența Gemene-Crucii, căci pe aceasta cam o ai sub fund...


Eu am mers pînă la varianta clasică de traversat din Cantuniari la stînga, spre muchia de Gemene. De ce trebuie traversat? Păi vîlcelul se asprește deasupra. Iar alpinistul-autor de aici caută ce e mai simplu - nu puneți, vă rog, întrebarea de ce am mai plecat din București și nu am stat pe balconul apartamentului!...


Imagine tot de acolo, din Cantuniari, spre aval.
Mi-s dragi toate aceste locuri, chit că un psiholog s-ar scoate dîndu-și doctoratul pe așa înclinații umane.
Traversarea la stînga, de care vorbeam, mi-a pus ceva probleme, poate de la cele 20 kilograme în plus, față de epoca 30 ani.




Imaginea de mai sus  e din muchia atinsă. 
Aceasta posedă un jnepeniș amplu, teoretic foarte util, dar și obositor, mai ales la un pasaj mai înclinat de acolo. Acesta e motivul pentru care, mai ales azi, am încercat să evit lupta, cu prețul deplasării deasupra scăpăului aferent Vîlcelului Cantuniari.

Vag știam de posibilitatea aceasta, de ocol, dar uneori mai uit de ea (și să te ții luptă cu jnepenii, inlucsiv la o mică zonă înclinată). Acum nu am uitat deoarece, lipsit de antrenament, am evitat orice consum inutil de energie... În același timp, am decoperit că ea poate evita complet înotul prin jnepenișul pomenit, cu amenda acelei expuneri de care am amintit.

Mda, economia de energie... E poveste întreagă aici, chit că nu ține de tinerisme.
Iar eu-s în pasa în care am scris - azi - așa ceva.

Aveam de drămuit energie, respectiv de făcut încît eventualele inconveniente (oboseală, durere cutare) să nu afecteze bucuria nebună a parcurgerii, a revederii tuturor acestor locuri). Odată stabilită inconștient problema, soluția s-a ivit curînd, chit că ținînd de mintea cocoșului: negrabă. Mugurel și junii lui, de la mașină, au luat-o voinicește - spre Albișoara Turnului -, în vreme ce eu m-am ocupat să nu obosesc inutil. În plus, parșivul de mine, filozof ratat, s-a apucat să guste fiecare mișcare, fiecare pas, fie el și nu neapărat dezinvolt. Acel contact direct cu mișcările noastre are însă șarmul lui...

Repet, raportarea se face la ograda cuiva mai vîrstnic, nu la vreun tînăr, la care, vorba lui Teodor Mazilu, deșertul înflorește repede...


Cred că e cazul de menținut genul de expunere...
Pe la Portița, spre seară, oboseala a predominat, mai ales că nu am putut merge mai cătinel, ci eram presat de ora întînirii cu maestrul M., la mașină. Dar pînă acolo am fost încîntat descoperind ce trăgeam ca fraierul pe vremuri, fără îndoială sub biciul unui paznic interior: Mișcă mai repede! Totodată, să nimerești din prima, chiar fără antrenament, mișcarea de cățărare cea mai deșteaptă! șamd.
Dumneavoastră aici o să-mi dați o batistă udă, s-o pun cu nădejde pe frunte, dar știu eu ce spun (a la Ciulică, din Nestor Urechia: "He-he...! Știe moșul ce știe...").

Am mers încet și m-am simțit bine, chit că a existat - inevitabil și tot timpul - stresul decurgînd din conștiința zonelor delicate pe care le mai aveam de parcurs, în ziua respectivă. Legat de care, altminteri, mă linișteam singur: "Nu merge, asta e, ne oprim la cutare loc...". Ori: "Mergem doar pînă în Brîul Hornurilor, și vedem cum ne descurcăm pe acesta la coborîre, spre Albă...".

Segmentele socotite problematice priveau:
- trecere din Cantuniari în muchie
- urcuș cu luptă printre zade, la creasta Gemene-Cruce
- fața ulterioară spre BH (aceasta era cea mai riscantă, Mugur și-o amintește și acum, mi-o va spune seara, cu teamă de expunerea ei)
Cam astea erau, conform proiectului inițial.


Vedere, mai jos, spre V. Cantuniari. 
În plan apropiat, porțiunea acestuia din dreptul a ceea ce aș putea numi Padina Gemenelor (sfertul al doilea al acesteia, de jos în sus). Apoi, în zona stîncoasă din ultim plan, e Ruptura de jos (nu mă omor neapărat în a da denumiri, dar uneori e de individualizat!) a vîlcelului, cea de sub Brîul Hornurilor.
Anticipînd, deasupra ei voi fi peste circa două ceasuri.

Din ce am stat la observat, parcă și pe muchia din dreapta Cantuniari-ului se poate avansa.


(Nelu Cantuniari fiind cel din stînga, alături aici de Radu Țițeica, N. Butmăloi, Viorica și Vasile Steopoe:)


Dați-mi voie să mai reproduc o dată imaginea vîlcelului...




În plan oarecum apropiat, porțiunea acestuia din dreptul a ceea ce aș putea numi Padina Gemenelor (sfertul al doilea al acesteia, de jos în sus). Apoi, în zona stîncoasă din ultim plan, e Ruptura de jos (nu mă omor neapărat în a da denumiri, dar uneori e de individualizat!) a vîlcelului, cea de sub Brîul Hornurilor.
Anticipînd, deasupra ei voi fi peste circa două ceasuri.

Din ce am stat la observat, parcă și pe muchia din dreapta Cantuniari-ului se poate avansa.




În spate, cum suiam, este flancul Coștilei, între care Blidul Uriașilor.


Niște conuri tare drăguțe azi, la zade.

Am reușit, cum ziceam, să nu intru în jnepeniș, chit că - suspendat totuși deasupra golului Vîlcelului -  m-am ținut din plin de brațele lor. Curînd creasta și-a redus înclinația, a apărut și zonă de iarbă, pe unde am mers inițial aferent Cantuniariului, apoi am trecut cu multă plăcere în stînga, să văd ce mai e prin minunăția numită Albișoara Gemenelor.
Mda, amestecul de plăcere teribilă plus teamă decurgînd din sălbăticia locurilor (aici se află depărtare de locurile comune nouă, dar și pericolul care ne paște în destule pasaje, soldabil cu probleme de la răni ușoare, fracturi la moarte).


Da, acestei deschideri (care se pornește ceva mai în aval și duce în sus pînă în locurile pornesc flancuri înclinate de stîncă) i-am zis Padina Gemenelor. Denumirea nu e obligatorie și pentru alții.





Albișoara în amonte. Este al treilea sfert al văii, pînă la Brîul Hornurilor. Fiecare pătrime a văii are șarmul ei teribil (minus poate cea mai de jos, dificilă în cățărare și cu posibilități reduse de vals, de căscat ochii șamd).

Apropo de căscat ochii, m-am uitat la dunga ierboasă din stînga următorului canion. Pe unde pare că au suit în tura lor Țițeicii (1929), iar apoi am mers și eu în cîteva rînduri.
Te uți la așa zonă din din plăcerea de a le ști fezabile, chit că ochiul le dă ca teribil de expuse.



Om amorezat, după cum spuneam altundeva, crunt de aceste locuri.
Îmi pun problema, ca tot omul ce gîndește în exces, ce naiba n-am apucat însă exprim entuziasm, trăire din plin ș.a. prin late părți, de o fac atît de năvalnic pe aici.
Cum, ziceți că mă laud cu privire la năvălnicie? Mda, aveți dreptate, e loc de mai bine, de mai mult, mai ales că nu e obligatoriu să am spectatori - mă pot compromite doar în proprii mei ochi: "Ce țipi, domne, de bucirie ca nebunul? Și ce aspiri așa, ce, n-ai mai văzut aer curat?" șamd.



Canionul Albișoarei Gemenelor. Ce loc fain! Și ce sărace-s cuvintele...
Sus, domul cu pricina marchează deja locurile străbătute de Brîul Hornurilor.


Nu am deloc echipament modern (ca toți leneșii, bine că nu-s și conservator, să refuz modernitățile din principiu!), priveliștea fiind completată de burtă.
Asta e.




Nu am șezut mult la discuție cu acel punct atins în talvegul A. G. Am pornit spre muchia din dreapta, ce separă de Albișoara Crucii (mai sus, o grotă din apropierea crestei). În drumurile anterioare, am luptat la un moment dat cu un punct incomod, cu arbuști puși pe încurcat alpinistu'...
Unu. Locurile se prezintă astfel, că era să uit a face o descriere: nu am vizat traversarea la același nivel, căci avem treabă aici cu o anumită strunguliță, care-i ceva mai sus. Iar eventualul mers la ea pe creasta AG-AC nu mi-a părut o soluție comodă. Așa că se suie în imediata apropiere a muchiei, pe fața AG, mai exact Cantuniari (știți probabil că acesta se plimbă prin deschiderea AG, dar posedă scopuri proprii în viață, respectiv să-și unească destinul cu Albișoara Crucii).

Doi.
Cum nu m-am omorît după acel pasaj cu tras printre arbuști rebeli, am căutat ceva alternativ, dar la un prim și grăbit ochi, cîndva, nu m-am dat unor fețe din stînga. Azi ansă, m-am uitat din depărtare un pic mai atent, fețele păreau rezonabile, în suspans părînd douar cîțiva metri ascunși, de traversare în dreapta către locurile pe care le știam, și totodată spre strungulița pomenită.

Fața cu pricina a mers, a solicitat ceva atenție și grijă doar la traversarea spre dreapta, după care am prins posibilitatea comodă ( reprodusă foto mai jos) către strunguliță.



Imagine din strunguliță spre locul de venire de azi, cu mențiunea că obiectivul privește inevitabil prea sus.



Sînt așezat aici unul din cele două guguloaie, mai exact cel expus dincolo hăului A. Crucii - existînd un altul ce ocupă centrul șeuței. 
Din locul atins, cercetăm împrejurimile optice.
De pildă săritoarea-cazan din A. Crucii.

mmm, arată rău avalul ei, dar pe teren e rezonabil.
Ocolul se face, ceva mai de jos bazei săritorii, spre șeuța mea, respectiv în dreapta, spre jnepenișul vizibil în imagine, de unde prinzi ceva onorabil pe flancul săritorii, ce te scoate deasupra ei.
Jnepenișul din mijlocul imaginii ține deja de Brîul Hornurilor. Deasupra lui, e un altul, pendinte de această dată de fratele Brîul al Gemenelor.
Fața din prim plan, ca să nu mă iau cu vorba de locuri mai depărate, urmează a fi parcursă de mine, azi... E nițel expusă, cum spuneam.

Partea ei de jos e așa, cu precizarea că din strunguliță urmezi inițial un brîu, cam, la cucurigu... Instinctul mi-a spus însă că dacă nu mă grăbesc va fi ok. Și nu s-a înșelat nenea I., chit că, într-adevăr, un pas neîtent poate avea avea aici urmări proaste. Dar cine ne pune să nu fim atenți? Cum, ne împinge la așa atitudine tocmai graba de a scăpa de emoții? Păi, atunci, mi-am asumat o grijă benignă, la fiecare pas, consumînd totodată toate emoțiile care se iveau pe parcurs.
Cum, prea multă tiurie?
Poate.



Mai jos, conform unui vechi și universal poate obicei alpin, mi-a atras atenția o variantă, dar neclar/ascuns ochiului a rămas un punct, de traversare expusă pînă pe o față comodă. Nu m-am lămurit, ulterior, dar dacă acea traversare este cît de cît lărguță, poți defila liniștit cu hăul dedesubt. Cum am zis, nu am apucat să mă lămuresc, poate și încîntat că nu am avut probleme pe varianta clasică.


Filmuleț din strungă.

Cîștig înălțime.

Albișoara Crucii în aval.
În căutare de drumuri pentru nevoiași ca mine, miros că e de avansat pe muchia din stînga AG, pînă nu departe de săritoarea-cazan (unde se poate continua pe variantele pomenite deja). Creasta cu pricina e posibil să fie fezabilă și mai sus de acel nivel, dar probabil nu e pentru mine, asprindu-se.


Imaginea de mai jos e luată din strungă (nu are nume!). Ea arată nivelul plafonului.
Eu aveam plănuit să si la jnepenișul de sub cețălău. Cum locul paradisiac din acea prispă a Brîului Gemenelor își pierde mult din farmec (ba chair naște teamă) cu așa cușmă în preajmă, am decis schimbarea țintei: traversare pe B Hornuri spre Padina Cantuniari și, apoi, Tunelul Picăturii - urmînd să continui finalmente tot pe Brîul Portiței.

Aaa.
Varianta mea la Br. Gemenelor este aici prin spintecătura către șeuța din stînga-sus. În partea superioară a acelei fisuri e un pasaj îngust, fezabil, dar fără rucsac, ce vine apoi tras cu cordelina.
M-am uitat eu cîndva dacă e de ieșit prin stînga, dar părea expus. Acum re-privesc locurile și plănuiesc să mă mai uit cîndva, din iemdiata apropiere, dacă de la acel pîlc de jnepeni intermediar nu se poate ieși onorabil în stînga.

.... Apoi, brîul G. continuă în stînga, traversează un fir (pendinte de o copaie imposibil-fascinantă din amnonte) și scoate în talveg A. Crucii.

Mai jos imaginea reproduce iluzia optică a continuării spintecăturii pomenite cu o copăiță ce duce din prispa de acolo (pendinte, s-o spun, unei șiștoace intermediare, care acolo își are și obîrșia) spre muchia dincolo de care e împărăția Albișoarei Brîului. Mugur îmi spune că Ciprian de la Omul a reușit anul trecut să facă traversarea.
În context, dincolo de vreo invidie, mă bucur că în ultimii ani s-au ivit prin zona drumurilor elementare în abrupt tot felul de oameni la locul lor (nu contează că, probabil, și ei sănătoși prost consultați), posedînd în plus echipament și știință de cățărare.
Viitorul sună bine.


Copaia șiștoacă-creasta spre A. Brîului este cea de deasupra dungii prelungite de jnepeni.
mmm, ce frumos se vede (și e, în natură!) locul!

Pasajul de cercetat din stînga spintecăturii de acces.

Omul care își bate capul cu toate fleacurile de mai sus.

Brîul Hornurilor, în drumu-i spre creasta Gemene / Cantuniari - Crucii....
E de pus și o hartă, fie și mai puțin amănunțită (la vremea aceea, în 2000, nu parcursesem spintecătura, poate nici nu ieșisem din AC la dreapta, pe brîul Gemenelor):






Am atins creasta Cantuniari - Crucii.
Ia-uitem se vede în ultimul plan trecerea brîului peste creasta A. Hornuri - A Gemene!

Bon.
BH continuă la nivelul acesta, al brazilor din mijlocul pozei.
Rapelul ce urmează (căci îi perețel sub mine, la stînga) duce în altă ramură provizorie BH, ce nu duce însă mult în depărtare. Cum lucrurile te-au dus vrînd-nevrînd pe el, urci pînă la nivelul ramurii bune (că mai încolo și ea are două pasaje de atenție, asta e altă poveste).

În ultim plan, se văd un pic mai jos două chestii interesante (cînd ești pe acolo și ai timp) ce scot în creasta AH-AG.  Barim aia de mai sus are un șarm vizual teribil, dar și o fereastră neapărat de vizionat.

Albișoara Gemenelor, în aval. Mai exact canionul la care priveam în poze precedente de jos/ dedesubt. Uite și brîul ascendent de deasupra Canionului, i-aș spune Puntea Țițeicilor.

Rapelul. Cordelina mi-a făcut ceva figuri la recuperare.

Asupra locului.
Nae Moldovan descrie locul (1999, revista Munții Carpați), dar nu o mai rețin... Cert este că, la urcuș, dacă vrea să urce careva, recomandabile par să fie, de bradul din centru, o trecere în fisura ierboasă dins tînga acestuia, respectiv o ieșire din dreapta la creastă. Ultima mi s-a părut cam friabilă.
Dacă îmi cere careva părerea, nu m-aș omorî vreodată să sui, pe aici. 


Pomenisem de două ramuri de brîu, în dreptul vîlcelului Cantuniari (care a renăscut, după o ruptură!). În josula cestora, completînd o padină, se mai poate merge o vreme, într-un loc pe unde nu mai fusesem, dar mă trage ața acum.
Am făcut rapelul pe pe linia aia de creastă din mijlocul pozei.
Boala explorărilor m-a împins să ies și la brazii din dreapta, să văd de se poate traversa către A Crucii. Se poate depăși acolo un ceva mic și intermediat, pînă la creasta ridicată propriu-zis deasupra AC, dar să-mi fie iertat necheful de a merge neasigurat și singur (cur ezultat oricum incert!) pînă acolo...


Aici, pe brîul inferior, de unde tragi coarda.


Vedere spre o copaie endinte Coștilei, pe unde am mers cîndva spre Blidul Uriașilor (pfuuu, ce căldură a fost în ziua aceea de 2007...)


Deși pare sfîrșitul lumii, am avansat fără probleme, prin dreapta, pînă la pietrișul din centrul imaginii.

Locul ultim, deasupra rupturii (Cantuniari mai are de fapt una, dar sus-sus, deasupra Brîului Gemenelor, permițîndu-și luxul de a  avea finalmente obîrșie mai înaltă decît Doamna căreia îi tot trage cu tifla: Albișoara Gemenelor)

Circul I din peretele Văii Abe. 

Domn, deasupra rupturii I din Cantuniari.

Pe-acolo e și ceva apă. Nu sa ivit prin preajmă tipul ăla, Mencico... nu-știu-cum, să-mi spună că nu e bună. Oricum nu l-aș fi ascultat.
Am băut cu plăcere, păcat că era puțină...


Vîlcelul Cantuniari, în amonte, prin ceva zoom. Jnepenișul de mai sus deja ține de Brîul Gemenelor, cu precizarea că pînă acolo sînt vreo patru săritori, dintre care una tare și alta foarte tare.

La mijloc, mai sos, e ramura inferioară BH, respectiv padina Cantuniari, văzute de mine peste vreun ceas, dinspre est. Se vede că brîul sucombă (deși nu lasă a crede, frate-său se continuă, peste fețele aparent mititele din imagine).
Din ramura inferioară, poți sui la celălalt prin padină, dar și prin hornul ierbos care se vede aici.

Zade frumoase, în aceste locuri.

Canionul Albișoarei Gemenelor, cît și o prispă pe flancul dinspre mine. De la ea se poate urca, în lateralul acelei văi - locuri plăcute, cînd te-ai săturat de săritori.


Ori nu am fost vreodată, ori am uitat dacă de la brăduți se putea intra în Cantuniari. Drămuind energia, nu am riscat, am urcat ceva mai departe în ramura superioară, apoi am cercetat către vâcel, descoperind că trecerea în talveg e ok.


Ochi îndărăt, spre creasta de rapel.

Ajung în Cantuniari sub o primă săritoare (dacă o mai fi existat mai jos vreuna, se ocolește oricum lesne). În laterale, aici ești străjuit de două strungi, aferente crestelor de pe acolo...


Spre dreapta/vest, se poate ajunge lesne totuși la o strungă, de sub care scapă, o știu din alte prilejuri, un horn impozant spre Albișoara Crucii.

Impozant este și cel ce cade aici în Cantuniari, dinspre stînga, dar totuși mai mititel (20 metri?).

În strunga acestuia pot veni îndă din partea opusă...


De aici scăpase acolada verticală văzută anterior..

Pietre, frumoase pietre pe acolo, în strungă.

Revin în ramura bună, cea cu continuare spre AG.

Brîul bun este cel de sus, cel cu două cornițe în creastă.
La copaia de mai jos îmi bat capul dacă trecerea talveg-creastă poate depăși un bolovănoi care pare să bareze accesul. Ajuns ulterior în creasta de acolo, am descoperit cu plăcută uimire că există o fereastră în corpul stîncos al acelui pretins cerber.

Fascinanta și deloc simpla porțiune superioară a Albișoarei Gemenelor (ce loc dumnezeiesc, mai ales în soare!).

Brîul Hornurilor, în urma mea.

Pe aici e o porțiune oleacă mai spălată...

Prispa cu cerber, de pe malul opus. Nu ai cum să-ți iei locul de la ea...

Brîul, văzut de vizavi. S-ar vedea vag porțiunea cu lespede, după care urmează o altă zonă delicată, cel puțin unuia ca mine. Acolo am coborît un pic, unde și verdeața din imagine coboară. Cu atenție, totul a fost ok. De acolo, atingerea talvegului AG nu a mai pus probleme. Eventual doar de uimire asupra frumuseții aparte a locurilor.

Același loc, fără mutra mea poetică.


Cum ziceam, parte ade sus a Albișoarei Gemenelor, de dearupa Brîului Hornurilor.

Doi pași mai în stînga.


Sui spre creasta A. Gemene- A. Hornuri.

În sus, apare aici un horn pe unde ar părea că se poate ocoli porțiunea aferebtă de Albișoară, atîta doar că ulterior, de la obîrșia acestui scoc ierbos, rapelul e singura posibilitate de continuare, dar și acesta duce taman în săritoarea pe care voiai s-o eviți.
Frații țițeica au dat să se angajeze la 1929 pe aici, dar ceva stropi de ploaie i-au îndemnat să coboare pe unde au venit, adică pe Albișoara Gemenelor (unde vor fi urmat aceleași locuri ca mine, de unde bănuiala că nu am numit chiar ca prostul vîlcelul de acolo drept Cantuniari - însoțitorul lor din acea zi.).

Vedere asupra flancului vestic AG, cel opus sccului ierbos pomenit anterior. Jnepenișul de hăt departe ține de Brîul Gemenelor. La stînga lui e ruptura pe care o face în aste locuri firul superior al Albișoarei (Principalul sfîrșește la nivelul jnepenilor, undeva ascuns în stînga, în vreme ce frătînele mai mic o mai duce destul pe fața muntelui).

Aceeași albișoară, în aval.

Cele două cornițe pomenite la un moment dat sînt steiuri onorabile, a vreun metru jumătate-doi.

La est de ele apare vederii minunatul ținut al Hornurilor Crestei Picăturii. Se vede spintecătura Hornului I, iar undeva, în partea ei superioară, Tunelul.
Poza e luată ceva mai jos de Cornițe, unde am coborît să văd ce și cum cu copaia aia cu bolovan.


Uite copaia. De aici văd fereastra în bolovanul-cerber, dar nu am dispoziție de mers pînă acolo, mai ales că ar fi de un fixat coardă pentru balustradă - la ăi ca mine barim... 

De acolo, spre avalul AG.
Se vede o mică prispă, de care am pomenit, în preajma talvegului AG. 
Departe de tot, zăpada aferentă Văii Albe.

Hornul I, al Tunelului. Eu urmează, după un ochi asupra locurilor de la prispa din stînga (a Hornurilor, pendinte de Creasta Picăturii), să merg la tunel pe brîul din dreptul său.

Hornul I, văzut de dedesubt.

Din același punct, vedere spre Prispa Hornurilor.

Așa se vede de acolo, spre firele de obîrșie ale Văii Seci.


Ceva mai în jos, se vede banchiza de zăpadă de la confluența Hornuri - Vîlcelul Mortului.
Din același unghi, mă uit de se poate traversa, fie și teoretic, între prispă și un ceva, între care se află o copaie de abrupt ce scapă la sud de tunel. Dacă realmente ar fi loc de pas omenesc pe aici, îl recomand fratelui Adi Costache, cu asigurare bineînțeles.

Uite locul. Nu pot vedea cum este exact ocul între cele două zone. Expunerea este însă indiscutabilă.
Totodată, în aceeași direcție, spre sud de aici, Brîul Spălătură-Creasta Picăturii are un etaj inferior, pe care se poate merge o vreme. Întrebați ce treabă avem noi cu fiecare amărășteancă de posibilitate? Păiiiii... nu am răspuns. Dar atrage.

Linia directă a crestei Picăturii, în dreptul Hornurilor.
Jnepenii de sus țin deja de Brîul Spălătură/Creastă (poate fi considerat geologic al Portiței, iar totodată continuîndu-se spre nord cu al Gemenelor)

Din același punct, vedere spre vîrful care dă numele Crestei: Picătura.

Creasta dintre Albișoara Gemenelor și așa-numita Față Înaltă a Crestei Picăturii, tributară (F.Î.) hidro Albișoarei Turnului.

Jenenișul inferior este cel pe unde am venit de la Cornițe (bineînțeles nu ăsta le poate fi nume-de-tot!).


Jenepenișul pe unde voi merge, din alt unghi.

... Suiș spre el, prin copaia largă și înierbată de la acest nivel a Hornului III.


Una dintre Cornițe, dedesubt.

Mă angajez pe Brîul Tunelului, unde mă așteaptă o streașină. Ea se depășește onorabil cu pasajul următor nu mă împac prea grozav - pe niște prispe nu foarte sigure și la cucurigu.


Dincolo de Hornul II, e un loc mai larg. Unde mîncam cîndva cu Toni Luțaș și ne-a oprit dumicatul în gît o capră ieșind în viteză din Tunel.

Brîul, lăsat în urmă.

Albișoara Hornurilor, dedesubt.

Pasajul în sine complicat spre gura Tunelului, unde de mare folos este o clepsidră de care e agățată o buclă. Și în care ne punem sfoara proprie.


Am ajuns în Tunel.



Tunelul vertical, căci există acolo și un plus ultra.


(va urma) 

2 comentarii:

  1. Pana sub strunga jandarmului din dreapta imaginii http://mirceaordean.files.wordpress.com/2013/07/dscf6575.jpg?w=625&h=833 am ajuns odata. Ma cam oftic ca n-am incercat atunci sa continuam pe acolo. Faine locuri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cunosc și apreciez/explorarea voastră!

    Cu o proximă ocazie, luați-o de la capăt!

    RăspundețiȘtergere