luni, 1 iulie 2013

/ MUNTE / O intervenție a lui Dinu Mititeanu




Intervenția cu oricina e pe lista CAR, unde anunță apariția unei noi ediții a cărții lui Ion Coman, "Am îndrăgit munții" (acum pricep eu ce făcea Mircea Săndulescu recent, la Brașov...).


Apariția este în Colecția Verde a "României Pitorești".
Unde parcă-s puține cărți noi... Oamenii vor să meargă la sigur, pesemne...
În același timp, mă uit de nu e vreo invidie la mine, că nu îmi apare și mie mărgica (adică treaba aia atît de lăudată și cel puțin pe moment valorînd cît o sferă mică-mică de sticlă, de plasat indienilor la mare preț...).

Nu, cu oamenii ăia nu vreau să am de-a face! - am eu fixul acesta.


Bon.
Era vorba despre scris Mititeanu pe lista CAR.
Momentul este la nici o jumătate de oră după discuția cu un amic, ce din escroc nu-l scoate pe Mititeanu. Și care, într-un fel, îl reproduce pe Nae Dimitriu pe cînd trata vreo Creastă a Viilor Senzații, cea născută terminologic de Mihai Haret.
Eu unul nu aș lua chiar așa activitatea clujeanului.

Dar tot mă uit un pic curios la mesajul lui (trimis altminteri la cîte liste a apucat: CAR, Alpinet, Coștila și care o mai fi)...:


A apărut cel de-al patrulea volum din Colecţia verde - Ionel Coman - Am îndrăgit munţii. Această ultimă apariție editorială are 336 de pagini, costă 30 lei și poate fi achiziționată comandând-o la adresele de mail: romania_pit@yahoo.com sau romania.pitoreasca.33@gmail.com Şi dacă doriţi un motiv în plus ca să cumpăraţi această carte, iată ce scrie Dinu Mititeanu în finalul prefeței: “Dacă aveţi în mână şi aţi deschis această carte, e dovadă că puteţi spune „am îndrăgit munţii!”. Iar dacă unii o veţi citi din curiozitate, cred că ea vă va da impulsul de a vă împrieteni cu munţii. Eu, om cu părul „închiciurat de gerurile din Carpaţi”, vă asigur că nu veţi regreta. Dacă vă veţi apropia de Măria Sa Muntele cu respectul cuvenit, vă va primi cu prietenie şi nu vă va dezamăgi niciodată.

Prezentarea cărţii făcută de domnul Mihai Ogrinji pe site-ul Presa de Turism o puteţi citi la adresa: http://presadeturism.ro/am-indragit-muntii/
Prefata la editia a 2-a:
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/01-articole-recente/am-ndr-git-mun-ii
In viata moderna in care am ajuns, aceste carti pe hartie, sa fie pentru noi, internautii, macar cum sunt costumele populare ale oamenilor din Sagagea, despre care am scris aici:
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/01-articole-recente/de-s-nziene-la-s-gagea
Sa culegeti doar bucurii din munte, indiferent de modul in care il abordati fiecare !

Dinu Mititeanu


Eu am sentimentul, în fața acestor rînduri, că Mititeanu face precum România Pitorească, adică e în căutarea unui succes facil...
Nu cred că se adresează oamenilor de munte, ci unei mase mari de novici, de nepricepuți - acum și vreodată... De aceia are el nevoie, nici nu mai contează în ce construcție interioară...

Dacă te adresezi inșilor cu interes real de munte, nu are rost să-i îmbeți cu urarea să aibă doar bucurii pe munte, pentru că asta nu se poate. 
Și să să-i propui aceluiași un drog, astă vorbă frumoasă cu doar bucurii la munte, cred că nu-și are rost, la oameni care știu ce e muntele, cu ce se mănîncă, plus cîte clipe dureroase are - inerent - Acesta.
Aceiași inși de munte nu simt nevoia vorbelor din principiu frumoase, cu care îl asiguri în societate pe celălalt mioritic cum că respecți regulile jocului social.


Tot pe acolo, ca public vizat, este vorba: "Dacă vă veţi apropia de Măria Sa Muntele cu respectul cuvenit, vă va primi cu prietenie şi nu vă va dezamăgi niciodată.”
E unul cred că, oricît ne-am strădui, muntele ne va dezamăgi în destule momente... Asta dacă nu ne ascundem după plop, îns ensul că starea cutare pe munte nu e dezamăgire, respectiv că nu se cuvine să ne supărăm pe Munte. Eu unul, dacă acolo vine disconfort, nu văd de ce mi-aș ascunde starea ori aș spune că mi se pare / nu se cuvine să spui așa ceva la adresa Lui...

Muntele te va dezamăgi și pentru că întotdeauna vei veni la el cu un volum prea mare de nerezolvate din viață, care speră nebune - cel puțin în adîncul nostru (acolo e o chestie de stimat cu adevărat, nu muntele din poveștile lui Mititeanu!) - o dulce atenuare pe munte... Iritați-vă de așa afirmație, dar mi-o mențin! Asta și pentru că vd în jur destui care nu ar accepta ideea, dar nu știu cum de le apar riduri mai multe, într-o perioadă oarecare de timp...


Mititeanu este un tip care posedă nevoie de imaturi în jur.
Care la rîndul lor au nevoie să caște gura la cineva, să spere că un tip mare și picat din cerurile speranței le va drege din problemele sub soare...



Curiozitate în mesajul lui Mititeanu mi-este scărpinatul peste cap... El scrie ceva în prefață, un alt tip face apoi un mesaj, pe care tot fratele Dinu îl trimite pe listă...
Nici vorba "Dacă aveţi în mână şi aţi deschis această carte, e dovadă că puteţi spune „am îndrăgit munţii!"  nu am înțeles-o...”
Nuspun, mai scriu și eu aiureli dezlînate pe aici, dar barim le mai țesăl dacă am de gînd să le tipăresc...


Legat de  rîndurile lui Ogrinji, mă opresc aici la pasajul:


Tot la categoria noutăți putem situa și… omisiunile. Este vorba, mai exact, de unele pasaje, vizibil străine în corpul cărții, prin care se plătea vamă ideologică în acei cumpliți ani. Problema se discutată și astăzi. Probabil, sunt destuicei care scarmănă cu fervoare acest “compromis”. E foarte bine! Ce era de preferat: să fie refuzate acele mici “tămâieri”, specifice epocii comuniste, și “Am îndrăgit munții” să nu fie tipărită? Opțiunea autorului a fost mai mult decât salutară! Din nefericire, nu exista, pentru o carte cu adevărat valoroasă, decât soluția acestei concesii…De data asta, noi am suprimat “impuritățile” fără a semnala gestul, în paginile respective, prin diverse semne specifice operațiunii. O vorbă veche spune, mai ales în rândul linotipiștilor și paginatorilor de odinioară – ce-a mai dat tehnologia peste noi… -, că “ce se taie nu se fluieră”. Și nici nu provoacă dureri! Am mai eliminat, tacit, și alte mici inadvertențe. Iar Dinu Mititeanu, prin câteva note de subsol, a adus și el o serie de lămuriri extrem de utile. Până și blândul Homer mai ațipea uneori…

Omul nostru nici urmele 'crimei' nu mai lasă!
Este drept că obiceiul îi e mai vechi lui Mihai Ogrinji, dacă nu de cînd lumea. Acum doi ani, din textul Baticu-Țițeica a scos la fel ce nu îi convenea, fără croșete... Ca să nu dea idei de cercetare, ce o fi fost acolo?, unde lipsește text... După care curiosul cu pricina să părăsească cocoonul vrăjit al poveștilor frumoase (care altminteri aduce destule foloase șmecherilor).




Notă de final
Nu vă cer să-mi iertați răutățile, necuvenitele de aici - cum făceam altădată...
La vie se chante / La vie se pleure...










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu