marți, 30 iulie 2013

/ PSIHANALIZĂ, UMAN / Completare la ultim post și nu numai


I


Am scris cele despre Cioran ieri aproape cu sînge.

Vorba nu e neapărat trasă de păr. Dar faptul că m-am abătut de la perceptele curente în lumea în care mă învîrt (românească în principal) s-a lăsat cu un frecuș crunt din partea Paznicului.
Aici nu i-aș spune neapărat SuperEgo, cel freudian.
Dar orice educațiune a copilului induce respectul valorilor din mediul unde se desfășoară acea familie, respectiv a nu șoca prea tare majoritate din jur (căci e rău să nu fii cu ea...). Iar acesta, copilul (ajuns apoi adult) ia în serios Mediul pentru că în suflet are un Paznic ce-l altoiește dacă procedează altfel. 
Cum a fost sădit acel paznic, nu e momentul de aprofundat aici. Cert este că, fără acel veghetor, am face destule nepotrivite cu scena noastră socială - la o adică inconștientul nostru cel animalic ar avea de unde alege, ca să-și facă antipatic ori insuportabil Purtătorul.

La cea mai mare parte dintre noi nu se ajunge la un conflict prea grozav cu Mediul. La o adică, subsemnatul - văzut prin urbe - pare cel mai civilizat stîlp al soțietății românești. În practică, deoarece dascălii parentali de altădată s-au vădit probabil neserioși în pretenții, subsemnatul ia la verificat orice afirmație din jur, ca să nu fie cumva vreun ceva poleit, dar în detrimentul țintei. Pe acest fond, îi este de-a dreptul natural să iasă din țarcul de credințe al Locului, ba să și o afirme.


Legat de Cioran, de articolul lui din 1940, al lui Ordean execută mai multe gesturi nepotrivite. În primul rînd nu ține seama de dorința din jur, aceea de a prezenta favorabil pe simpaticul filozof plecat din Rășinari. Căci, din motive asupra cărora se poate zăbovi, bonomia lui Cioran nu a trezit adversități, de unde aprecierile favorabile de azi.

Pe acest fond, aprecierile mele din precedentul post lezează imaginea respectivului, care la nivelul inconștient al susținătorilor cioranieni în seamnă oarece catastrofă, căci așa vor lucrurile să se petreacă acolo în adînc, în cazul unei zdruncinări de idol.

Ca să nu o mai lungesc, s-a lăsat deci cu bătăiță de la Paznic, pentru mine.



O precizare. 
Deseori stilul meu poate părea excesiv de dezlînat, și sînt primul care să recunosc justețea unei asemenea observații. Nici la corectură nu mă omor foarte, cel puțin pînă acum. Dar deseori asta e regula jocului, cînd comunici cu Locul de  unde îmi extrag eu mîrșavele idei. De acolo se iese cu placentă murdară, chit că - modest afirmînd - vine și minunea unei idei noi.

Altminteri, apropo nu atît de bătăiță, cît de a fi luat fără de scăpare pe valurile inconștientului (SuperEgo este o componentă psihică de acest gen), meditam azi ce naiba i-o fi vînturat pe confrații - "Ce tare tropăim noi doi pe pod, elefantule!" - care, pentru a scăpa de un insuportabil interior, au întins mîna la greu după paharul cu alcool.

Marin Preda mi-i primul exemplu.
Nichita Stănescu.
Cred că nici Teodor Mazilu nu s-a dus din senin devreme...
Nu am aprofundat subiectul, dar lista de amici Bachus între literați este extrem de lungă...

Cum va fi fost Urîtul din interior (nu ai tu deja unul, vrei să cunoști suplimentar și pe al altuia? Ori o faci pentru a nu fi singur în acel gen de frecuș?), la acești oameni?


(Tot) altminteri, cred că la scriitori e ca la copii - deși sînt încurcate grav aici planurile. Scriitorul, creatorul nutrește barim în adînc sentimentul că poate clădi dintr-un fel de plastilină cum vrea el. În același timp, societatea îi oferă statutul special, al Scenei - care iar poate lua mințile, în a te crede The Best, Unicul sau mai știu eu ce...

Într-adevăr, drojduiesc milioane de inși pe lumea asta, dar la lume fină precum cea pomenită agravantele sînt foarte la îndemînă.

În fine.



II


Nu aș fi scris cu una cu două cele de mai sus de nu dădeam la Facebookul lui Bogdan Duca de o zisă:



"Vedeți dar că deosebirea aceasta de structură spirituală se răsfrânge în însăși metafizică: noi căutăm în metafizică formule de echilibru, Apusul caută formule de mișcare. De aceea, la ei metafizica creează idealuri, pe câtă vreme la noi, în Răsărit, creează formule de echilibru indiferent.Prin urmare, kantianismul transformă metafizica într-o colecție de idealuri și împinge conștiința omenească înspre împlinirea acestor idealuri. De aici și caracterul de neliniște al civilizației apusene, față de caracterul de completă mulțumire, care merge până la animalitate, al Răsăritului".

Am realizat scurt că și aici este precum la Cioran, pe liniile pomenite mai sus. Adică la noi se cade pe spate la așa vorbe.

Nu spun că nu-s lucruri de reținut, cărămizi de oprit la zidul personal.
Dar, dincolo de toate, e un gen de afirmații pe care îl iei în serios doar de ești convins dinainte. Prin respect pentru autor ori pentru că așa se vorbește prin jur, pe Scena cea Mare a acelei țări.

Dacă ești un papuaș școlit cu cu neuroni suficienți, vei lua textul aceluia ca pe unul oarecare. Cum vei lua și paginile Bibliei. Iar din așa nimerită postură este inerent  - căci, totuși, te afli în fața unui lucru omenesc - să spui ori măcar să-ți spui: "Stai că aici nu e în regulă... "


Mi-a reținut atenția (chit că altminteri nici nu am atins fizic vreun volum de Kant) voroava: "...transformă metafizica într-o colecție de idealuri și împinge conștiința omenească înspre împlinirea acestor idealuri..."

Așa o fi, dar e și mult bon ton în acel domeniu... Dă bine să fii interesat de asemenea creații, ceea în continuare sporește valoarea scriselor cu oricina, într-o spirală ascendentă (cu risc de criză, căci nu se poate urca la infinit...).


III

Nu dau cu parul, doar observ.
Postez pe net cîteva imagini din interiorul refugiului alpin Coștila, din preajma Buștenilor Prahovei. Care arată urîțel (dar mi-i util!).
Și precizez acolo...:

"E mare modă (de la Adam încoace) să aruncăm vina pe alții.
Postînd aceste poze aici, fac o excepție.
E și vina mea, și a altora care se folosesc de Refugiul Coștila că el arată ca în imaginile alăturate.
În același timp, ăsta e mersul vieții, ca iarna să nu fie ca vara, și nici 2013 ca 1938 - între altele...
La o bucățică de treabă întru refacere cred că mă voi înhăma și eu, dar nu bat toba ce și cum.
Drumuri frumoase pe munte, oricum!"

Nu am cum să nu realizez - pornind de la mesajele ce au urmat, că în fața umorilor simpla vorbă (care nu rezonează, întru simpatie ori antipatie) rezistă cu greu. Vorba lui T. Mazilu, în adînc ideile nu valorează mare lucru.

PACAT!

ASA FAC ASA-ZISII "IUBITORI" AI MUNTELUI !!! :((((

Efectele democratizarii in alpinism. Oameni fara educatie alpina au invadat cararile ,alta data tainice, pe care noi , cei cu respect de munte, le aflam ca pe o initiere . Colibanii, Vasilestii ,Ted Tomov, Sandulescu, impuneau respect . Apoi au aparut minciosan , adi ploiesteanu s.a. Ierarhiile aici ca si in intreaga societate s-au bulversat . Efectele se vad dureros.


La acest stadiu, trag timid de mînecă:

"/X/, esti un om deosebit, dar am un pic alte păreri...În același timp, încă din start am precizat că nu caut vinovați."

Din nou, vorba fără rezonanță se duce pe alături:

"Draga Mircea , sa nu crezi ca pledez pentru elitism dar o initiere si un filtru trebuie sa existe ."

 În context, observam zilele acestea că situațiile legat de care se folosește vorba "Trebuie...!" au cele mai puține șanse să fie modificate. 
E vorba de lumea mică, de indivizi. La nivelul de stat, oficialitățile pot folosi vorba și purcede de pildă, în consecință, la construcția cutare. Folosind însă formula hei-rupistă cu pricina nu au nici o  șansă a modifica nepalpabile, gen "Să devenim mai civilizați" șamd


IV

 Sînt un admirator eperdu al sexului frumos (iar în paralel comit iresponsabilitatea de a nu fugi de inerentele-mi componente ne-heterosexuale).
Ca atare, la doamna Alina Gorghiu mă uit aproape ca la Dumnezeu. Mamă, ce frumusețe! Hîîîîî (respirație foarte adîncă)! Etc. (între golani există vorba cu dorință de a bea apă de undeva...)
După sau în paralel cu astă fază meditez. Mă deslușesc cît de cît în observații - care-s îndeobște inconștiente, de aceea vor gestiune...




Din start, știu deja că o femeie interesată de politică, mai exact de genul aparte de curvăsărie al PNL (nu afirm asta degeaba - la liberali tentativa de prostire a segmentului electoral vizat este inerent  mai simandicoasă decît la un PSD) NU E CEEA CE PARE.

Nu spun că  asta e rău sau bine, dar mă fascinează să caut a vedea sau barim doar a simți cine e acolo în realitate.
Pe moment, îmi recunosc progrese zero.

Dar pe drumul meu m-a încurajat o informare a Alinei: "Caldura mare mon cher! Sa traiasca cine a inventat aerul conditionat :)) Am fugit la Antena 3. Ne vedem la 20:30 la Subiectiv!"

Admit dlui Ciutacu dreptul la un loc sub soare. Dar cred că dînsul are totusi ceva de tomberon, după cum prestația, fizicul trimit fără dubiu (părerea mea) la mahala.
Doamna Gorghiu îl frecventează însă de parcă ar fi sală roză de bal.

Mda, e de cercetat.

Remarc doar dezinvoltura minunatei femei...


IV

Mă mai lungesc un pic...
Idem pe Facebook, cineva vine cu o captură de soi:




In premiera nationala, internationala, galactica si intergalactica  Membru supleant al CC al UTC, diplomat, sef al centralei spionajului romanesc, prim-ministru marioneta al presedintelui Basescu si adept infocat al proiectului minier de la Rosia Montana: MRU - fotografie inedita din anii '80."

Cum în serafica societate omenească mirosul sîngelui atrage iute și pe alții la sfîrtecat victima, încep să se producă și alte suflete alese:

"Scumbag!
"
"Un incompetent
"
" o fi de la pompieri?
"
"Tov. UNGUENT !"
"era precoc"

"Guzgan rosu, sovietic!
" (o spune un domn matur bine, cu papion)
"Vita de... Kobe."
"tipul clar al tocilarului. a citit mult, a inteles putin..."
"Problema nu e ca a citit sau ca a fost tocilar. Problema e caracterul. Ori a fost comunist convins ori nu. Daca a fost ar fi trebuit sa infiinteze un nou PC nu sa se dea democrat. Daca n-a fost inseamana ca e un oportunist ordinar, ca si Nastase si multi alti 'democrati    ..
."

Un singur tip face excepție: "Se zbate degeaba. Îmi pare rău de el. La o adică, viața e neam-prost, că ne pune uneori pe niste drumuri parcă vădit pentru a-si bate joc de noi.
Ii văd uneori portretul la sediul de pe Bd. Carol și-mi pare rău de el... Nu are sanse, aleargă după himere. DAR, OARE NU TOTI PROCEDĂM ASA?"

Recunosc, eu scriu cele de mai sus... Și n-aș fi recunoscut de nu voiam să adaug ceva. Asta că tot am pomenit de alcoolul la care ajung mulți... Ce angoasă, decurgînd din mari așteptări (inițial ale altora, apoi de sine) împinge pe tipul ăsta în liceu spre CC UTC, apoi în aranjamente soldate cu post de ministru de Externe? Iar ulterior, după un scurt dar fatal pus favorabil de mînă în cap al Sorții, trage targa pe uscat, previzibil pînă va închide ochii...
Ce farsă a vieții, ce morcov pus precum la măgarul de tracțiune... O să fii cineva, dacă te zbați...!"

Oare cîtă nereușită a părinților sau altor rude primare va fi fost aruncată, comod totuși, altminteri uman, în cîrca lui MRU?

(Totuși, mai moale, Mirceo, cu căutatul pe la alții... Oglinzi pe-acasă ai? Cum, văruiești și le-ai dat jos?)


PS
Cînd subiectele tind - după scala mea, cel puțin - spre foarte serios, spre dramatic, reduc scenografia constînd în imagini, lăsînd doar sublinierile ce călăuzesc mai ușor prin cearceaful de text.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu