luni, 1 iulie 2013

/ UMAN, PSIHOLOGIE / Mihai Ogrinji, dar și reeditare carte Ion Coman



... Te pomenești că uman și psihologie sînt în mare parte sinonime?...



I


Nu știu de par sigur pe mine în afirmațiile de pe aici, dar în realitate baalansez multișor...
Legat de ce afirma curînd Mihai Ogrinji...:


Tot la categoria noutăți putem situa și… omisiunile. Este vorba, mai exact, de unele pasaje, vizibil străine în corpul cărții, prin care se plătea vamă ideologică în acei cumpliți ani. Problema se discută și astăzi. Probabil, sunt destui cei care scarmănă cu fervoare acest “compromis”. E foarte bine! Ce era de preferat: să fie refuzate acele mici “tămâieri”, specifice epocii comuniste, și “Am îndrăgit munții” să nu fie tipărită? Opțiunea autorului a fost mai mult decât salutară! Din nefericire, nu exista, pentru o carte cu adevărat valoroasă, decât soluția acestei concesii…De data asta, noi am suprimat “impuritățile” fără a semnala gestul, în paginile respective, prin diverse semne specifice operațiunii. O vorbă veche spune, mai ales în rândul linotipiștilor și paginatorilor de odinioară – ce-a mai dat tehnologia peste noi… -, că “ce se tai nu se fluieră”. Și nici nu provoacă dureri! Am mai eliminat, tacit, și alte mici inadvertențe. Iar Dinu Mititeanu, prin câteva note de subsol, a adus și el o serie de lămuriri extrem de utile. Până și blândul Homer mai ațipea uneori…
( Îmi place aici falsa dilemă: "Problema se discută și astăzi..." , unde de fapt Ogrinji a ales de mult tabăra: "Probabil, sunt destui cei care scarmănă cu fervoare acest “compromis”...  )


...am stat la gîndit dacă nu exagerez, dacă nu greșesc eu...
De bine ce-am stat la cumpătat, am repornit din acel ungher mai în carne vie...

În spatele frumosului demers - cu toleranța, cu vremurile grele de altădată - șade, totuși altceva...
Unii îi spune Enteresul și iar enteresul.
În paralel unei acele caracterizări pompoase, șed nevoile bazale pomenite, între altele, de fostul meu profesor de psihologie, Matei Georgescu.


Omul nostru, Mihai Ogrinji pe nume, cînd scoate pasajele incomode ori măcar cuvenitele croșete, nu o face din grija unui Coman sau CristeaCi pentru că, dacă lasă acele pasaje, omul în căutare de idoli se dezumflă (căci judecă binar...), iar asta se va traduce prin lipsă de cumpărători ai revistei/cărții, eventual vizitatori ai siteului propriu.





Dacă alde cărțile șamd nu se vînd, e amenințată poziția de redactor-șef, iar în paralel de facilitățile oferite de aceasta. Căci nu e de colea să fii prin asociația jurnaliștilor din turism și alte alea... 
Meditam chiar că, la un 1991 în care a fost pus în situația să aleagă - condeier combativ anti-sistem la "România liberă" și poziția de lider la revista "România Pitorească" - , îi va fi defilat roz prin față tărîmul turismului, cu invitații, simpozioane, drumuri, cazări plătite șamd. Asta pentru că întotdeauna - mai ales în țări-potemkiniade -, cele legate oficial de turism oferă un trai dulce... 
Ghici ce a ales Ogrinji atunci?

Cînd un Mititeanu face (mai mult sau mai puțin fățiș) ba apologia compromisului, ba a luptătorilor anticomuniști - vezi link recent spre costumele populare ale oamenilor din Sagagea, la mijloc este tot interesul. A capta oamenii din jur. Ceea ce nu e rău, dar nici nu e de ascuns.

La o adică, și Coman și-a văzut doar interesul, la apariția cărții. Îl durea în cot că alții - inclusiv destui confrați întru patimă montană - putrezeau prin închisori, el își voia numele pe o carte. Pentru asta a acceptat inclusiv să introducă formule proletare, de mînie la adresa celor adăstînd la Sinaia ori a prețurilor de la casa Omul (am criticat și eu nivelul acestora din urmă, însă doar raportat la vorbele sforăitoare ale unor sprijinitori TCR! În rest, nu ne trăgea nimeni cu anasîna acolo.)
Coman - dincolo de simpatia mea pentru multe dintre gesturile si faptele sale - face parte dintre amorali. Asemeni multora din societatea românească, cum ar fi Beligan, Ștefan Iordache, Mircea Albulescu, pentru a da doar cîteva exemple și numai dintre actori. Or fi ei lăudați, dar nu am cum să nu văd că nu pare să le fi puțit măcar o secundă cele din jur. Esențial a fost doar să treacă, asemenea moșilor lor, acest nou hop istoric. Sînt de înțeles, dar barim să spunem lucrurilor pe nume!


Bineînțeles că, la acest stadiu al investigației subsemnatului, sănătos este să văd dacă eu-s mai breaz decît cei pomeniți, ori dacă măcar nu mi-aș fi tras un glonte în cap dacă eram tîrît în mediul în care au viețuit ei. Acela al corului robilor cu zîmbetul pe față, care de la manifestația de 23 august mergeau voioși în Piatra Craiului.




II


În materialul de unde am extras cele de mai sus, Ogrinji se pune apoi pe panglici... Ale ade le scot la circ clovnii pe nas.
Spuneam eu de curînd că publicul celor ca Ogrinji și Mititeanu este unul de imaturi. Care nu cunosc fenomenul descris, dar apreciază povestirea roză în sine - căci mai uită astfel de ale vieții.
Rozul...

La pastile pentru așa pătură (majoritară), redactorul șef al "României Pitorești" este neîntrecut.
Altminteri măp uit la ce face un Ogrinji, le ce fac ăi ca el și sentimentul că marea calitate în societate este nu să fii excepțional, ci să poți trăia colo... Să tragi minciunile necesare funcționării organizației, mai mică sau mai mare.
În sine asta nu e ceva rău, atîta doar că nu se vorbește despre mecanismele de funcționare cu pricina... Ori nu li se dă, mai la obiect, astă definiție a mea.

Ce scrie Ogrinji, ca reclamă la ediția secundă a cărții lui Ion Coman:


"Și fără modestele noastre intervenții, “Am îndrăgit munții” rămânea și rămâne o carte de căpătâi pentru literatura domeniului. Într-adevăr, plin de har, Ionel Coman a făcut o veritabilă literatură, captivantă și incitantă deopotrivă, din escaladări și explorarea peșterilor, din trăiri, revelații, încercări, popasuri, întoarceri în timp și pe diverse trasee. Fire curioasă, înarmat în permanență cu un umor fin, bun stăpânitor al suspanasului, dar și al lirismului (ponderat), Ionel Coman înlănțuie pasteluri și povestiri (cu cap și coadă), mici poeme în proză și… trasee de-o rigoare imbatabilă, fandări în timp și în spațiu, toate la un loc alcătuind o “arhitectură” rafinată, bine echilibrată, în care dimensiunea momentului rămâne în termeni bine controlați logic. Există, în toată această carte, o febrilă aventură a cunoașterii, a premierii; nu însă și o aventură a improvizaței, a instinctului necontrolat, muntele în sine fiind un ispititor deopotrivă de lacom și de fermecător. Nu știu cum să spun, dar când Ionel Coman se aburcă în coardă pe pereții de piatră ai senzația, uneori, că merge în picioare…"

"Trasee de-o rigoare imbatabilă" 
Ca să-ți dai seama de rigoarea cu ricina, trebuie să fi fost cu pasul, cu... carabiniera pe acolo. Or nu e cazul lui Ogrinji. 
Ceea ce se vede inclusiv de expresia: "Coman se aburcă în coardă pe pereții de piatră". Aici mai lipsa eterna întrebare: "... cine vă prinde frînghia, acolo suseți de ea, ca să vă trag? Și cum odezlegați, la coborîre?!..."


În același timp, legat de rigoarea cu pricina, nici azi nu pricep cum a făcut Coman 17 (șaptesprezece) rapeluri pe Albișoara Turnului - pag. 46-47 din carte. Nu pricep, la un om care va fi răsfoit din plin Buletinul Alpin și a stat de vorbă cu alpiniștii epocii, cum poate spune că în 1939 nu urcase nimeni în Marele V, dinspre Valea Seacă. Și altele, pe acolo.




III

Mă uit la un mesaj Coman spre Kargel, pe care îl reproduce Ogrinji



Ha! E genul de materiale pe care cititorul nu-s parcurge efectiv, atent. Pe de o parte, i s-a spus / se află acolo (materialul, scrisa) într-un anumit context. E glorios și vine de la un personaj mare. E ceea ce vrea el, omul simplu. O oază liniștită și cu protecție.
Altminteri rîndurile lui Coman mi se par excesiv de săritoare de la o idee la alta (ele însele pe paliere depărtate, totuși), după cum simt că este inut acolo un discurs mai degrabă pentru urechi profane, nu pentru un amic, pricepător al fenomenului montan în paralel.



Din ediția întîi:








Gherasim pare să fie călugărul din albumul Tulea.
În altă parte (nu a cărții) vine informația despre o tentativă erotică a aceluiași la adresa unui tînăr - dar cred că aici e de văzut de fapt o problemă personală cu Autoritatea masculină...



Totodată.
Coperta ediției întîi...


... e copiată după o imagine a lui Fritz Kasparek (unul dintre învingătorii Eigerului, în 1938). Fotografia însoțise cu cîțiva ani înainte un articol din Almanahurile noastre turistice, parcă, despre acest alpinist german.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu