marți, 16 iulie 2013

/ VIAŢĂ, SOCIAL / Observaţii spre 'jur', 16 iulie 2013


Intro

Ca dracu!
Nu reuşesc să scap şi pace de aroganţă.

Şi măcar de-ar fi puţină.
Nu, e destulă, Adrian Năstase fiind totuşi un copil - căci el rămîne totuşi un tip educat, cu acces doar la un ţarc îngust de mijloace...

De ce e rău cu pomenita aroganţă?
Pentru că ea este, de fapt, tot atîta vulnerabiliotate, tot atîta stat - vorba lui Ţuţea - cu blana de iepure în spate.

Dar.
Ca să rezolvi ceva din tine (chit că vom muri tot cu probleme, căci aşa e sub soare), cred că trebuie două lucruri - asta dacă ai avut bafta să realizezi că nu e bună cu acea deprindere - însuşire.
a) Să treci prin faza disperării că nu poţi schimba. Că ştii de hibă, de handicapurile pe care ţi le oferă, dar nu poţi modifica - mergi ca pe pilot automat înainte
b) Să apuci să vorbeşti despre ea.
Voiam să scriu zilele astea ceva pe Carpati.org. Imediat m-a luat o furtună a tuturor cunoştinţelor, ştiutelor interioare - cică nemaipomenite - şi să vezi ce tiradă înaltă către neştiutorii, fraierii şi gunoaiele de acolo era gata să se pornească (altminteri pe un subiect interesantissim: Cum e cu datul înapoi, provocat de vîrsta a treia, în mersul nostru pe munte).
Aroganţa, dar şi altele, sînt precum ciupercile alea de nedezlipit de pe piele, precum tumorile din corp... Trăiesc tare încîntate de resursele pe care le aduci în corp. Dacă aduci mai multe, făcînd eforturi să devii mai deştept, tumora le foloseşte creîndu-ţi pietre suplimentare de moară.
Totodată, deși voi declama atît de frumos mai jos despre infantilitatea altora, să vezi ce dependent-din-plin m-am dovedit eu însumi, între altele doritor de tratament special... Mă și jenez a gîndi cărei vîrste îi e propriu așa comportament...



I

Uitat la televizor. Am prostul obicei de a o face, la masă.
Ştiri matinale.

Nimeni nu are mamă, nu are tată, nu are Dumnezeu, dar se dă depozitarul adevărului şi al moralităţii.
Datul ăsta se foloseşte şi de înşelătorie, la gros şi cu cît mai multă artă a păcălelii.
Asta ca să ne poată trăi mai bine şoriciul cel gros. La o adică, e regula naturii.

Un tip de la Cîmpia Turzii, dat afară de la Mechel.
Face hîrtie către preşedinţie, guvern şi nu mai ştiu cine să i se permită eutanasierea. El fiind subiectul operaţiunii.  Că e şomer, a terminat banii...
Şmecherul, unul grăsuţ şi slinos, e dotat, nu glumă, mai exact serveşte aria ce prinde bine la alţii.
Căci mie mi s-ar fi părut normal să se sinucidă, şi gata. Dar arătarea pomeneşte de moarte doar de sanchi, în realitate aruncînd problemele personale altuia (nu mă întrebaţi de-o fac şi eu, aruncarea..., rar sau des!). Să-i facă alţii eutanasierea...
Staţi, că zmecheria nu e gata! Mai exact, ameninţă tipul, dacă nu i se aprobă să i se facă eutanasierea, declară greva foamei.

Zircus la greu!...

Cînd a fost concediat, l-a lăsat şi nevasta. Bineînţeles nimeni nu se uită mai atent la el ori nu întreabă ce-i veni femeii s-o-ntindă, cum arătau certurile dintre ei, ani la rînd... Nuuu, se reţine doar că acel biet nevinovat suferă. Şi că are doar un boţ de salam în frigider (doar nu era nebun să lase şi pet-ul la doi litri!...). 
Pariez că posedă şi cablu TV. Nu se poate fără așa ceva, ultima babă nenorocită din ţara asta e intervievată de cameraman cu un televizor în funcţie, în spate...
Ca să vezi, l-au dat afară taman de ziua lui... 
Înduioşător.
Aici pot lua eu şuturi, cum că sînt rău.
Dar oare acela e mai bun? În spatele jelaniei lui e mai multă măgărie, de pildă pentru cei în braţele cărora se vrea frumuşel plasat, el eventual făcînd doar precum lupul matur în scutece, dintr-un clasic desen animat?
Totodată, mă uit la textul din ziarul clujean. Dacă nu eşti atent, te duce uşor... Ce panglici flutură amicul, cît de treabă este el, cum merge la şcoala de duminică, cum spune sărut-mîna la vecine...
Despre alea ce-ar pica prost, bineînţeles Mucles! Că doar n-o fi nebun să-ţi dea cămaşa - nuuuu..., el vrea ca matale să rămîi în maieu!

Alte puşlamale, pe care ideea de patriotism te obligă să te bucuri că te afli în acelaşi brav popor, îi ridică mingea la fileu turdeanului, după care strîng probabil firele şi pleacă acasă. Ăi din studio, la rîndu-le, fac treaba cît mai lacrimogenă după care îşi văd de ale lor, căci nu?, au luptat pînă la unul. Eventual, două post meridian.


În aceeaşi emisiune, ştire cum că noul patron al CFR Marfă ar vrea să dea 2000 de oameni afară.
Infantilitate şi aici, la gros. Fiecare vrea să-i vină din cer - ploaie cu cîrnaţi, vorba Otopeanului. ŞI MULT. Am în vedere aici angajaţi, reporteri, cît şi omul de pe stradă chestionat asupra problemei.
Şi vrea să-i vină mult, din înalturi, pentru că i se pare nelalocul său ca el să sufere. Eventual să sufere prin rezonanță cu un altul ca el, care jeleşte.

Unul gras şi parazit de la sindicatele aferente vede şi el lucrurile cum îi pică mai bine (căci e om, nu?)  Intervin aici şi doi şmecheri. Unul e de la Realitatea TV, ceva mai tuciuriu, altul este the famous Cozmin Guşă. Barim ultimul e licheaua clasică, în vreme ce-ăl dintîi nu vrea neapărat bănet, cît şi faimă, respectiv a i se recunoaşte priceperea, combaitivitatea, unicitatea (zic şi eu ce văd pe sticlă!).
Ăştia, pasămite pricepuţi... Un Guşă ştie el - şi o debitează pretenţios - că sîrbii l-au gonit pe imundul patron de la ei, pentru că a concediat fie şi numai două sute de proletari. Povestea din urmă îşi trădează însă ingrediente de gazetă parşivă, pentru a o lua în seamă...

Patronul cu pricina.
În aşa tărăşenie bineînţeles că e nevoie de un ţap ispăşitor. Un rău de serviciu. Este Gruia Stoica.
La punctul de vedere al acestuia nu se gîndeşte nimeni, cu atît mai puţin nu cheamă nimeni cu detalii. Căci, evident, s-ar duce dracului giudeţul unui atît de interesant eşafodat. Interesant şi util pentru infantilimea (adică grup uman infantil) noastră.

Mie numitul Stoica nu-mi e foarte simpatic (i se vede însă multă tristeţe şi dezorientare în ochi...), dar îi las tot dreptul să vieţuiască sub soare. Dar apuc să gîndesc la faptul că omul o avea dreptul că facă cam ce vrea în tărăşenia unde şi-a băgat banii. Asta și pentru c-altminteri falimentul i-ar bate urgent la ușăSînt convins că nu ar concedia oameni de plăcere, aşa ca să aibă la ce rînji, gîndind cum o să sufere ăia (carele altminteri stăteau liniştiţi la o bere în maieu, seara, cînd lui i-o fi ţîţîit curul de milioanele angajate în vreo tranzacţie).

Mă uit la cetăţeanul ăsta, cît trage ca disperatul că să fie cum îi şopteşte o voce să fie... Nu cred că are multă treabă cu ce învîrte el pe acolo, pe la invidiata firmă, ăl mult i se oferă ocazia de a plăti poliţele pentru afronturi din vremea cînd era mic (imaginaţi-vă cum arăta la 12 ani şi cum îl tratau cei din jur). Nu o spun cu răutate!


II

Vorbeam de turdeanul cel voitor să i se dea eutanasiere.
Ăsta şi cel ca el nu se războiesc cu cineva mai tare... Cu atît mai puţin cu arme ok. (Este drept că şi tabăra aleasă îl foloseşte o vreme, apoi se duce într-ale ei...).
În situaţia respectivului, vinovat ori de luat în discuţie măcar este Dumnezeu.
Zic eu.

De aşa ceva nu te atingi, căci ţine de scuipat contra vîntului, eventual împotriva ienicerului cu paloşul scos.
Acea categorie socială nu se atinge nici de slujitorii Aceluiaşi.

Iar acei slujnicari, siguri pe tovărăşie cu originalul tip român de enoriaş, ţin nasul pe sus.
Un băiat bun de la Cluj, arhiepiscopul locului mai exact, se dă iritat pe proiectul de Constituţie. Care pasămite nu precizează clar că alde căsătoria este între soţi de sex diferit.

 ... Mă uit la tipul ăsta şi ghicesc uşurinţă cît de lumesc e în restul timpului (priviţi-i ochii!)... Iar totodată peste cîte cadavre (fie şi benigne, adică fără sînge) o fi trecut, ca să ajungă unde e... Cîte panglici a scos, în cursul deceniilor, cîte poale de popă va fi pupat pînă a ajuns să-i fie sărutată şi a lui...
Nu spun asta cu răutate, pur şi simplu mă simt copilul satului, care vede ceva clar ca lumina zilei, în vreme ce ăilalţi, maturii, inevitabil dresaţi de viaţă, de traiul în comunitate scapă esenţa lucrurilor din jur. Eventual o bîrfesc parţial seara, acasă.
... Oare cum l-or bîrfi pe acest Streza cei aproape egali cu el, ori femeia de serviciu...?

Deci omul ăsta vrea ca altul să fie obligat să fie, să facă precum vrea el.
Bineînţeles, de la Facerea lumii e  plină lumea de situaţii cu aşa obligări, ba chiar ce se întîmplă azi e giugiuc întru toleranţă...
Omul găseşte normal să tune cum o face...
Şi o face pentru că ameninţarea (pe care o tratează şmecher drept mare blestem pă neamu romînesc) acelui tip de căsătorie, de relaţii între oameni îi ameninţă lui scaunul. Pe o linie paralelă, îi zguduie eventual clădirea interioară, fruct al ce fu pînă acum.

Ca să aibă succes întru depărtarea de aşa situaţie neplăcută (distrugerea bisericii lui, eventual aceea interioară proprie), Streza nu face economie de pastile, de atingeri în locuri pe care le ştie sensibile auditoriului. Blestemul lui Dumnezeu, de pildă...
Ah, amicul e adorabil!
"Familia este compusă din barbat, femeie si copii, nu dintre soţi pentru că soţii pot să fie şi doi soţi şi două soaţe. Să ştiţi că este o pedeapsă a lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Dacă noi vom pierde lucrul acesta, am pierdut totul. Ne ajunge că trebuie să le spunem tinerilor că nu-i o joacă dacă ne dă voie statul şi legea să stea împreună să convieţuim. Nu convieţut, curvit! Nu-i convieţuire! Convieţuire este când în faţa lui Dumnezeu  îţi asumi toate răspunderile şi prima răspundere este naştere de prunci", i-a  avertizat ÎPS Streza  pe credincioşii prezenţi la slujbă.
Ce şcoală poate să aibă în el!.. Parcă văd enoriaşele, îngrozite  (alea se iau mai în serios decît bucureştencele de rînd...), stuchind alături!
Pedeapsă a lui Dumnezeu care vine asupra noastră... Dar ce să vină? Că nu pot eu, unul credincios oarecare de pe Someş, să opresc lucruri în țara asta?
Apoi:  Dacă noi vom pierde lucrul acesta, am pierdut totul. Sînt curios, în istorie, de cîte ori se vor fi jucat cu aşa vorbă, care merge la fix în mintea fraierului. Tipul ăsta putea activa liniştit în politichie.
Nici gînd de-un dram de îndoială că poate nu e cum zice / crede el, respectiv că altul are dreptul că nu fie ca el... Omul nostru îşi vede doar interesul propriu, trăsătură animalică ce are nevoie de un oposite pe măsură, iar asta înseamnă demagogie via dumnezeire plus moralitate astrală. În vorbe, se înţelege, cu scopul de a-şi asigura sprijinul numeroasei plebe. Care, dincolo de aparenţe, este pe chipul şi asemănarea prelatului, că doar nu l-o frecventa numai pentru că posedă barbă colilie?!
Iar ea, plebea, oare cum ar proceda, ajunsă individual în primul scaun ortodox de Cluj ori aiurea? Greșesc spunînd că la fel?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu