vineri, 23 august 2013

/ MUNTE, SUFLET / Poate util, de la o iritare



Din nou pornesc de la un buclucaş comentariu al subsemnatului...



... Eu sportul cu delicateţea socială (recomandat recent de Mugur Ilie) nu am ajuns a-l poseda...
Delicateţea cu pricina nu înseamnă doar a nu face pipi în plină stare. Ci în a nu spune inclusiv lucruri adevărate, dar neplăcute.
La o adică, atitudinea Societăţii ţine aici de sistemul bancă.
Nu-i spune acum, căci (pasămite) îi distrugi confortul interior. Lasăî-l să descopere atunci... - căci cam aşa e cum spui mata, totuşi...
Şi, în loc să guste în mostre mici remediul anti-otravă existenţială, omul simplu îl cam ia deodată pe tot, mai încolo...

 Comentez acolo:
"Zîmbeşte tare frumos domnişoara din prim plan... Piei, drace! Mi-am gonit prin această formulă bisericească nu vreun gînd erotic, cît curiozitatea despre cum va arăta peste vreo 20 de ani..."

Apare un comentariu.
Că autorul nu are poză, nu are nume real - o spune şi asta ceva (va spune şi atitudinea lui, dar sper că-l voi trata cu destulă înţelegere şi posibilă amiciţie)! - parcă-i ceva secundar:
"Sunt oameni care imbatranesc frumos cu zambetul pe buze, poate pentru ca dau, ofera dezinteresat tot ce au si stiu (Mititeanu, sa zicem...) si apoi sunt ratatii, oameni care imbatranesc urat, pentru ca au cute de incruntare pe frunte "Nimeni nu ma fura pe mine si nimeni nui mai bun ca mine (in ratarea mea!). Sictir!". (Cum ai fi tu, de exemplu.). Fata asta e ca Mititeanu, e evident dupa zambet. Va imbatrani frumos... Peste 20 de ani va fi acolo cu copilul ei de mana, si cu zambetul ei... :)

Sans doute, eu-s cel îmbătrînit prost...


I

Hm.
Cît de sensibili sîntem la aprecierile nedrepte ori măcar exagerate!
Această permeabilitae provine din absolut normalele răniri existenţiale, cînd cineva mai puternica proferat atari lucruri...

Categoriile aici sînt de două feluri. Sînt zisele de profil din partea părinţilor, a ceea ce se numeşte persoană semificativă. În faţa lor, credulitatea noastră noastră este foarte ridicată. Iar dumnealor, părinii, în ciuda poeziilor, au destule momente de răutate - atîta doar că nu e frumos să pomeneşti de ele... Dar ele există.
Un alt mod de străpungere în suflet a ziselor nedrepte este cînd vin din partea celor mai puternici. Atunci, poate în sine vorba Eşti aşa sau aşa... nu contează, cît umilirea de a nu putea face nimic împotrivă, cei este inevitabila asociată.

Te mai irită uneori crunt nedreptatea. Căci ştii din tot rărunchii că nu eşti cum te declară respectivul. Ori ce declară el, despre terţi.


II

Comentariul meu la poza minunatei  femei.
Nu e o răutate, doar ceva durere că lucrurile nu vor rămîne astfel.
Mai ales că duduia nu stă, potrivit ochiului meu, foarte străluce cu vitalitatea a la longue.
"Zîmbeşte tare frumos domnişoara din prim plan... Piei, drace! Mi-am gonit prin această formulă bisericească nu vreun gînd erotic, cît curiozitatea despre cum va arăta peste vreo 20 de ani..."

E interesant că, la acest stadiu, lui Angel Radios îi intră anumite conexiuni în lucru.
El alătură acestui joc al meu peste timp anumite conotaţii, care vor culmina mai la vale cu ceva aprecieri vesele la adresa subsemnatului. E dreptul său, dar n-aş pierde în vedere fondul.
Îngerul ştie că peste 20 de ani acea femeie nu va mai fi la fel. Ci într-un fel anume.
Totodată, el însuşi ştie că nimic nu va fi, nici el însuşi, cum sînt acum, la 2013.
Să-mi spuneţi unde greşeşte demonstraţia mea - nu mă supăr de observaţii.

Comentariul lui AngelRadios (iertaţi dacă-l repet...!):
"Sunt oameni care imbatranesc frumos cu zambetul pe buze, poate pentru ca dau, ofera dezinteresat tot ce au si stiu (Mititeanu, sa zicem...) si apoi sunt ratatii, oameni care imbatranesc urat, pentru ca au cute de incruntare pe frunte "Nimeni nu ma fura pe mine si nimeni nui mai bun ca mine (in ratarea mea!). Sictir!". (Cum ai fi tu, de exemplu.). Fata asta e ca Mititeanu, e evident dupa zambet. Va imbatrani frumos... Peste 20 de ani va fi acolo cu copilul ei de mana, si cu zambetul ei... :)
El scrie acolo că fata va fi aşa ori aşa (şi alege formule de mers la inimă, inclusiv cu copilul de mînă), dar însăşi iritarea îl trădează că, mai adînc, el însuşi se îndoieşte de asta.
Iritarea înseamnă rană. Ce va fi fost rănit acolo?

Domnul AR mă plasează între rataţi, îmbătrîniţii urît, cei avînd cute de încrîncenare pe frunte, dă şi un citat pe măsură.
Iar la antipod îl plasează pe Dinu Mititeanu.


Dumnezeule.
Una la mînă, parcă mai degrabă Dinu M. are cute pe frunte, eu stau mai bine.

Apoi, parcă nu-mi aduc aminte de zîmbete frumoase la Mititeanu, ori măcar în stilul distinsei domnişoare din poză.
Doamne, piatra aia în fîntînă şi înţelepţii ulteriori!...
A oferi dezinteresat tot ce ştim...
Îndrăznesc să cred că şi eu ofer - căci nu v-a cerut nimeni bani pe aici...
Cum, ziceţi că eu, totuşi, ofer lucruri neplăcute, greţoase, ghiavoleşti?

Păi să vedem.
Ce e drept, de vreţi iluzii frumoase, la taraba mea nu prea există, nici gratis!

Păi.
Omul nostru îşi dă de zor cu părerea despre ratare.
Ca să te pricepi la aşa ceva, în mintea mea cea proastă aş opina că e bine să fi cercetat subiectul ca experienţă personală.
Mai exact si fi ajuns la o etate de unde să tratezi cît de cît lucrurile mai în temă. Adică să fii la vreun peste 50 şi să spui despre vreun seamăn că e ratat, cu argumentele domoale de rigoare, bineînţeles!
Aşa însă, numai că ai auzit tu de la alţii de fenomen (altminteri, pe buza gropii toţi sîntem rataţi...), iar totodată ştii că - lansîndu-l spre altul - ăla se face cîrpă, parcă nu te-aş lua în serios...
Să nu-mi spuneţi că lămurirea - pe cît m-a dus mintea - despre ratare nu vă va prinde bine, cînd un şmecher vă la lansa aşa destabilizatoare acuză, de ratat...

În materie de Dinu Mititeanu, eu nu mă lansez în acuzaţii de ratare şi nici în tratamente bloc, pe întreaga personalitate. Ştiu doar că a inventat o carte, iar pe baza ei un cult altminteri foarte profitabil sufleteşte, propriei fiinţe. De ce şi cum, nu-i locul a extinde, am făcut-o cu alte prilejuri.
Cert este că nu aş cădea lat în faţa sa, chit las pe alţii s-o facă nestingheriţi. Asta e, cu un orag de sus ori mai multe fiecare e dator în viaţă...


N-am aflat, continuînd ochitul prin citat AngelRadios, ce-i cu citatul:
"Nimeni nu ma fura pe mine si nimeni nui mai bun ca mine (in ratarea mea!). Sictir!".  
 Parcă nu-i sînt autore...
Şi mă obţin totodată cu greu să vorbesc aici despre proiecţie, despre a atribui altui gînduri personale de care te ruşinezi altminteri grozav. 
 


Păi, cam atît.

Să aveţi o zi bună!


PS1



Am impresia că domnul de aici va mai lua ceva plase cu oamenii aparenţi buni...
Mă uit şi cu ce grabă îşi cere scuze, cît de iute renunţă la - cel puţin, exprimarea - părerilor.


PS2
Îndrăznesc a reproduce aici un mic schimb de idei cu Andrei Badea:

AB:
Domnule Angel Radios, oricine ați fi - căci în spatele unui pseudonim se poate ascunde oricine - am să vă rog să încetați atacurile la persoană. E de ajuns o discuție de acest gen la un album. Dacă aveți ceva de împărțit cu domnul Ordean, o puteți face în particular
. Mulțumesc pentru înțelegere!
 
AngelRadios:
Imi cer scuze Andrei, am sters! Esti un om bun!
 
Mircea Ordean:
Am găsit undeva intervenţia cu pricina, a lui Angel...
Nu-i nici o problemă, e părerea lui. Iar mie mi-e mai mult decît folositoare.
Fără îndoială, ca principiu, există afirmaţii ale celuilalt (cum i-au fost şi scrisele mele de mai sus lui Angel) care provoacă disconfort
. Dacă vrem, asemenea reacţii ale celuilalt ne pot fi extrem de utile - cei drept, cu un preţ măricel de durere.
Fra
tele Mugur Ilie reproducea deseori o vorbă: "Ce nu te omoară te întăreşte".
 
 Va exista în context un comentariu al meu mai amplu, pe blogul personal.
Nu cred că e jignitor, dar unora le poate fi extrem de dureros.
 
Andrei Badea:
Sunt de acord că reacțiile negative ale altora ne pot fi utile, dar contează foarte mult felul în care sunt acestea exprimate. O insultă aruncată într-un lac e egală cu zero și spune mai multe despre autor decât despre destinatar. O critică - fie ea și personală - se aduce împreună cu argumente. De aceea am reacționat prompt la spusele lui Angel, fiindcă le-am considerat doar atacuri fără substanță, gratuite.
 
Aștept cu interes (și curiozitate!) articolul de pe blog.
 
M.O.:
/.../ Părerea mea este că oricare poate să se exprime cum are chef - totul este cum iei acele mici furii ale celuilalt.
Cel care se manifestă într-un fel anume... are nevoie ca de apă de un stil similar, din partea oponentului. Asta, pentru a continua să-şi descarce din iritare, pe care altminteri a acumulat-o în situaţii unde nu i s-a dat voie să se manifeste.
Este, ce-i drept, un subiect ce nu poate fi prezentat cît de cît pe larg aici...
 
Treaba haioasă e la lumea zisă bună. Eu i-aş spune brînzovenesciană. Acolo e de studiat, cum o sparie conflictele în sine, başca faptul c-ar putea fi suprinse fie şi în apropierea băieţilor răi...
 
 
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu