marți, 20 august 2013

/ PSIHANALIZĂ, PSIHOLOGIE / Cîtă luciditate...


I

Am nişte probleme profesionale.
Mai exact, firma unde cu onor m-am produs de doi ani şi jumătate dă - fie şi domol - ortul popii.

În asemenea situaţii, Aux grands maux, les grands remedes.
La probleme mari, eforturi de rezolvare pe măsură.

Ceea ce înseamnă că e de schimbat ceva major în interior.
Iar interiorul mi-a raportat că lcururle-s cît de cît coapte pentru a remedia Iluzia de sine. Adică chestia aia Mie mi se pare / sînt sigur că sînt aşa şi aşa, treabă nu o dată rozificată (înfrumuseţată)...
Treaba proastă aici este că nu degeaba, cîndva, noi am optat pentru aşa. Fără ea am fi înnebunit sau aruncat de la etajele superioare.
La maturitate, în contextul măştii cu pricina, există ceva şanse de a ne trage spre ceea ce sîntem cu adevărat, se pare însă că preţul e tare dureros, mai exact sperie teribil ideea s-o iei pe drumul acela...

De pildă, e foarte posibil s-o las mai moale cu postările pe aici, mai ales pe latura de cronicar social. Aceasta din urmă şi pentru că, inclusiv sub Carpaţi şi la 2013, adevărul umblă cu capul spart - din motive altminteri de înţeles.

 

II

Nu ştiu cum voi rezolva schimbarea măricică şi interioară de care am pomenit.
Chestia cu Eul fals îşi are importanţa sa, însă rămîn atîtea lucruri incomode!...
Deşi, poate destule nu-s de dat la gunoi, chit că incomodează...

A fi cît mai aproape de firea noastră...
Mda, există aici trepte. Dacă eşti prea aproape devii nesociabil ori paria.
Trec în revistă nonagenarii pe care i-am cunoscut. În familie, cred că au trecut vreo trei pragul. Unul (mai exact una) destul de agresiv. Cred că i-a prins bine, din punct de vedere al longevităţii. Alţii fură mai la locul lor, iar aici am imrpesia că a prins binişor depozitul iniţial de îngrijire primit, graţie căruia cei doi nu au simit nevoia să iasă noaptea la colnic...

Dintre montanarzi?
Un Lehmann fu mai supus, dar a completat totul cu a face ce-i oferea plăcere: statul în natură.
Baticu: mai controlat (teoretic un dezavantaj), dar şi el urmînd un drum de inimă, muntele şi ale acestuia.
Dedula: direct, dar nu agresiv.
Beldie: în mare parte independent, fentînd astfel pe cît s-a putut lanţurile sociale.

E o statistică şi atît.

CHESTIE INCOMODĂ ESTE SENSIBILITATEA, aici trecînd inclusiv acuitatea - să-i spun mentală. E al dracului de dat îndărăt aici, mai ales după ce m-am străduit cred eu mult s-o sporesc...
Voi exemplifica!
Precizînd în paralel că e un cartof fierbinte - după cum am simţit-o azi încă o dată...

M-am mai plîns pe aici că unul din episoadele tare nefaste ale vieţii subsematului a constituit-o un sărit în spate al surorii personale - cam exact cînd nu-mi trebuia deloc-deloc aşa ceva.
(O să vedeţi unde vreau să ajung.)
Mi-a trebuit multişor timp să mă dumiresc ce mi se făcuse, cu acel prilej.

Am întors pe o parte şi alta comportamentul acelei rude, sesizînd în timp că nocivitatea venea din amestecul elementelor - amabilitate, respectiv agresivitate la greu. Totul, pe fondul particular că era vorba de o soră mai mare, cu vreo patru ani, legat de care baza psihismului meu o întregistrase drept mai mare, mai tare, mai deşteaptă, mai la locul ei (elemente decurgînd din ecartul de vîrstă, dar şi prezentarea făcută de altă persoană semnificativă din familie).

Pe acest fond (l-am mirosit foarte tîrziu, după amintitul incident), am fost victimă sigură multă vreme, situaţie care s-a tradus prin furie.
Furia înseamnă neputinţă plus durere decurgînd din ideea de nedreptate suferită.

În timp, am început să miros mai bine acea tehnică de a încăleca sau barim a răni pe cineva.


De curînd, am luat de (re)răsfoit o carte din bliblioteca prietenei Tatiana. Despre personalităţile dificile - editura Meteor Press.
Acolo, admiţînd din start că e părerea acelui autor (Roy Lilley), alături de categoria ostililor, agresivilor pă faţă, e pomenită şi o alta, poate mai puţin curajoasă dar la fel de virulentă, întru efecte. Este cea a lunetiştilor.



(Iertaţi-mă pentru calitatea mai slabă a reproducerii...)







Nu spun că distinsa mea soră, cît şi (fostul) amic la care voi face trimitere mai jos se încadrează în totalitate în elementele enumerate ale lunetistului, dar numeroase de pe acolo posedă...

Combinînd cele din carte (la o adică bibliografia poate fie extinsă, inclusiv căutînd termeni umani similari) cu observaţiile mele, cred că genul uman în cauză practică la gros ameţirea celuilalt - nu mă îndoiesc altminteri că  victima este aleasă cu grijă, căci sportul nu ţine cu oricine...
Una dintre arme este o abureală în urma căruia victima ce urmează a fi învăluită în fatalul cocoon capătă senzaţia că el nu e în regulă, că gesturile lui sînt aiurea - între altele imature, respectiv nesociale.


Al doilea caz este al celui pe care l-am considerat amic pînă azi, pe numele lui Dan Mârza.
Poate relatarea-mi de aici vă va fi utilă - la o adică e mai sănătos să înveţi din păţania altuia, decît din cucuiele proprii...

Dan e omul amabil, plus rotunjor la faţă, ca mine. Două motive pentru a-mi adormi în oarece măsură reticenţele.
Lor le-a fost adăugată cadorisirea unui computer petnru subsemnatul. Recunosc mărinimosul lui gest. cu pecizarea că are 1 Gb RAM. Adică posedă totuşi vechime.
La vremea aceea, eu aveam un calculator, pe care, categorisîndu-l mai slab (chit că avea dublul de memorie), l-am dăruit Alinei, fata Tatianei.

Cadoul cu pricina, cu precădere, mi-a adormit un sănătos spirit critic - la ce condei ascuţit posedă subsemnatul, cu Dan M. nu a avut totuşi vreo treabă...
Altminteri mirosisem - el om fiind totuşi - una-alta, dar nu m-am băgat... Vag de tot am sesizat că are ceva talent de a-mi da peste gioale, dacă se poate cu public - într-ale muntelui mai exact (un alt cunoscut montaniard mă sabota cînd intram în vorbe cu doamne - dintre puţinele care nu fugeau de mine pe la 26-28 de ani...).

Acum o zi-două, m-a pus dracul să intervin cu un comentariu la fotografia postată de un participant la o tură în Piatra Craiului, condusă de prietenul şi cumătrul Mugur Ilie.
Ultimul, om ca noi toţi (dar bifînd incontestabil mai puţine defecte decît mine), are un ceva. Care, aşa fiind sub soare, se întîmplă să mă deranjeze pe mine. E vorba de a nu pomeni -  în minunata-i actuală campanie de explorare a Pietrei Craiului - că în nu puţine drumuri iniţiale în abruptul masivului a fost condus de mine. Sub un motiv oarecare, el nu face această menţiune.
La mijloc, poate fi orgoliul meu de a fi băgat în seamă, după cum şi o banală cerere către altul de a fi ca mine. Mai exact, eu (paradoxal, un nesociabil, un tip anti-Autoritate) ţin întotdeauna să pomenesc cine m-a condus în cutare sau cutare drum minunat pe munte, la vremea cînd nu ştiam cum mă cheamă, în domeniu. 
Pot detalia.

Bon.
Posteurul cu pricina,
Andrei Badea la nume, pune o imagine cu o frumoasă rampă de sub Piatra Craiului, mai exact imediat la sud de Umărul de Sus.




(Ne-a prins foarte bine acel pic de umbră oferit de surplombă...)

Recunosc încă o dată: o fi orgoliu, vanitate, foame de faimă din parte-mi.
Dar.

Notez acolo:
"Întîmplător, v-a spus Mugur cine l-a dus pe-acolo...?
Ah, ce rău sînt!"
Un amic, la curent cu problema, punctează într-o primă fază, ironic (îi cunosc atît firea, cît şi genul actual de relaţie cu un prieten comun):
"Mircea, asta nu tine de lectiile de geografie, ci de cele de istorie"
Andrei:
"Parcă a menționat și niște explorări alături de dumneavoastră."
 

ŞI, DE AICI, SE LASĂ CU PROBLEMĂ...

Omul zice acolo explorări.
"Explorări sau condus?", îl aduc la cestiune.
Pe Andrei, poate îl înţeleg... Mugur îi era conducător al turei prin minunaţii Umeri, şi din diverse motive (de văzut cît de inconştiente) a evitat să-l retrogradeze. Să şi-l închipuie că şi el a fost condus cîndva.
Lucrurile ţin aici cu reticenţele copiilor de a face exerciţii de imaginaţie asupra propriilor părinţi, care vor fi avut ei şi numeroasele ucenicii, posturi mici între cei din jur, în trecut. Nu execuţi aşa ceva căci le-ar submina atotputernicia atît de necesară dezvoltării noastre în primii ani.

E momentul în care intervine Dan Mârza.
"Mircea, ce bine ca nu m-ai condus decat pe brauletul care ti-e atat de drag in Valea Alba... Altfel, ar fi trebuit de fiecare data cand as calca pe undeva unde am fost impreuna sa sa spun celorlati: "aici m-a condus Mircea". Oare crezi ca le-ar placea?"
Expresia imediat următoare i-o voi adresa un pic mai încolo (e vorba de succesiunea comentariilor la acea poză), dar aici se cere pomenită din start: parşivenie.
Şi agresivitate la greu, pe fondul unui (cred eu!) stat anterior în banca mea.


Poate am eu o rană, dar nu am cum să nu văd aici sărit aiurea în cîrcă. În genul felinelor mari altminteri. 


Deci îl duc pe individ într-un loc ce mi-e drag, mă comport cu acel prilej ca gazdă atentă, iar acum mă trezesc cu acel gest întors împotriva-mi!
(Mă simt nevoit să repet: nu am avut nici du-te mai încolo cu Dan M., nu am comentat scrierile lui nici cînd aş fi avut vreo observaţie - mi-am zis că avem un gentlemen agreement fie şi nedeclarat).

În această situaţie, am mers scurt la obiect, explicînd în paralel, ce şi cum:


"Constat o mică problemă cu oamenii foarte amabili. Devin ne-amabili cînd ţi-e lumea mai dragă - de înţeles poate...

To
todată:
Mă întreb dacă nu-s eu în mare pană de consideraţ
ie de solicit aşa ceva... Parcă nu-i chiar aşa însă.
E doar o chestie de abordare.
N
u am, de pildă, cum să uit vreodată pe cel care m-a condus în Umerii PC, chit că nu l-am reîntîlnit vreodată. Şamd.
Dar, cum am zis, e chestie de abordare..
."
Totodată:
"Poate nu e greu de mirosit de ce un om NU FACE precizări de genul celor amintite mai sus."
Adică nu spune cine l-a îndrumat...
Amiciţia deosebită pe care i-o port lui Mugur mă opreşte să dau detalii aici. Aş spune doar că
E de studiat în paralel bibliografia altor oameni care - în ce priveşte marile lor realizări - s-au ferit să dea detalii de predecesori.

Intervine la acest stadiu Andrei Badea:
"Nu cred că e nevoie să vă enervaţi, domnule Ordean... Poate că la urma urmei e doar vina mea că nu am ţinut minte dacă Mugurel a precizat sau nu aportul dumneavoastră. Sincer să fiu, e o posibilitate reală."

La prima vedere, afirmaţia păcăleşte.
E iar o paşivenie, chit că ceva mai puţin intenţionată.
Omul îşi fereşte/păzeşte interesul. Să nu fie atinsă statuia conducătorului său de tură, în Umeri - către care (o fi de precizat!) a translat inconştient o parte din respectul infantil pentru proprii săi părinţi.
Este drept că asupra respectului filial - în general - poate e de sondat ceva, pariez că lucrurile-s mai interesante decît par...
Andrei acţionează aici nedrept pentru că încearcă să bage preopinentul în categoria celor care s-au enervat, deci se manifestă diferit de restul lumii, cea atît de la locul ei pasămite...
O să vă uitaţi la rîndurile mele anterioare şi o să vedeţi că nu e deloc enervare pe acolo...
În paralel aici e de reamintit tehnica simplă de enervare a cuiva: să(-i) spui că e deja nervos / enervat...

Demersul în chestiune este accentuat de aparentul exces de amabilitate şi împăciutorism. De aici, Dan Mârza intervine cu trei calupuri:
"Vezi Mircea, cum faci oamenii sa-si asume vini imaginare? Si pentru ce...
Cat priveste amabilitatea, cred ca acesta nu exclude gesturile prietenesti de „tras de maneca” atunci cand orgoliul iti joaca feste online.


Despre modul de a intelege gesturile oamenilor din preajma, poti crede ca le-ai inteles doar daca judeci viata dupa anumite tipare. Daca inlaturi tiparele si tii cont ca fiecare om are universul sau care-i conditioneaza gesturile in raport cu lumea dinafara, nu te vei mai hazarda sa spui ca le-ai inteles.

Si apoi, acest colaj de fotografii exista deoarece proprietarul sau a dorit sa-si exprime bucuria de a fi acolo alaturi de coechipierii lui, nicidecum pentru a gazdui polemici privind antemergatori actuali sau fosti. Adi a sesizat foarte bine acest lucru (lui Mârza îi scapă ironia lui Adi, n. MO). Doresc sa inchid acest subiect. Prefer sa subliniez bucuria autorului de a fi parcurs acest traseu, bucurie care transpare din intreaga alcatuire a prezentarii."


S-o luăm pe rînd...
Există aici un praf în ochi, pasămite civilizat, domol, înţelept şi mai ales mimînd toată înţelegerea pentru oaia neagră.
Ultimul fiind cel care tulbură ordinea grupului, dar care, dacă tot s-a ivit, e numai bun de a găzdui - în calitate de ţap ispăşitor - defulările majorităţii. Spun defulări pentru că alde comme il le faut se obţine cu acest preţ, al descărcărilor - fie şi cînd nu ne vede nimeni ori în numele idelurilor măreţe.
Cum prinde bine (inclusiv demersului parşiv), intervenţiei îi este conferită haina gestului prietenesc al trasului de mînecă, ceea ce nu împiedică trimiterea la orgoliul celui ieşit din rînd.
În general, zisele lui Dan călcăie de pastile.
De zmecherii, cum le-ar spune mahalagii anilor '80.
Inclusiv retragerea dela final, aparent mai mult decît civilizată, dar în fapt un mod de a-şi ralia lumea cea la locul ei, în faţa previzibilei replici a celui pălit (atît de elegant!).


Dincolo de toate.
Mârza are o problemă cu tipul meu uman.
N-am idee de unde i se naşte antipatia.  E foarte posibil de la libertatea exisenţială. Sună cel puţin arogantă aşa pretenţie (deşi ăsta nu e un motiv pentru a nu contrargumenta la obiect). Libertatea cu pricina însemnînd a face mai mult după cheful propriu, între altele în ale sexualităţii.
E părerea mea. Şi completabilă (de cercetat în ce domeniu mă se simte concurent - de unde reacţia-i).

Nu pot să nu remarc faptul că el are curaj doar cînd victima e prinsă la colţ, în faţa mai multora.



III


Nu ştiu ce-i de făcut, în viaţa, cu aşa acuitate.
Zău că nu mint!
Şi n-ai cum s-o piteşti, căci ulcerul e gata! Ori alte somatizări.

Ţineţi-mi pumnii.



PS1
Nu sînt înger.
Am defecte cu carul.
Cred totuşi că sînt deschis la contraargumente.


PS2
Suplică.
Dacă aveţi idee de vreun job ori persoană ce are nevoie de un afurisit mod de gîndire precum cel de aici, daţi-mi rogu-vă de veste.
Deşi, cum zicea un oarecare in-amic, "La ce gură rea ai, te mai miri că nu...".


ULTIMA ORĂ.
Un bun amic s-a supărat crunt pentru afirmaţiile-mi de pe aici.
Şi îmi explică de ce.
"Consider ca ignori cu buna stiinta reguli de baza ale socialului. Subiectele pe care le abordezi cu obstinatie, ca si modul agresiv si grobian in care te comporti, afecteaza frecvent libertatea si viata privata a celorlalti. Iar Dan e doar ultimul exemplu dintr-o lunga lista. Centrul preocuparilor tale esti exclusiv tu, cei din jur sunt doar adversari ce incearca sa-ti schimbe viata in mod negativ. Prin ceea ce spun sau fac ori, mult mai periculos, sfidand adevarurile absolute pe care le afisezi permanent.
 
Cu totii facem greseli. Unii reusesc sa invete din ele, altii mai dau cu capul de cateva ori pana pricep. Tu esti o exceptie : nu ai de ce sa-ti schimbi comportamentul pentru ca esti mereu pe drumul cel bun, insa neinteles de cei din jur. Asa ca deformezi perceptia realitatii si aprofundezi analiza pana cand cauza si efectul se estompeaza si orice concluzie devine credibila, fara sa conteze ca nu mai are nici o legatura cu cauza. Faptul ca te lovesti mereu de aceleasi probleme este doar o coincidenta, nicidecum o consecinta a felului tau de a fi."

Aş face o singură singură observaţie.
Cred totusi că inerentele înţelegeri dintre oameni se dreg prin intermediul citatului. "E foarte posibil ca aici să nu ai dreptate, şi uite de ce..."

Apoi.
Dacă, întîmplător, văd şi dincolo de aparenţe, parcă nu aş arunca şi copilul odată cu apa din covată.
Nu am cum să nu observ - un exemplu! - că la un moment dat e vorba de "condus", iar celălalt trage preşul spre formularea "explorări comune". 
După cum nu mă pot împiedica să fiu curios DE CE procedează acela astfel.

Totodată.
În faţa refuzului (nici nu mai contează cum ambalat) de a face precizarea cu îndrumătorii de altădată, combinat cu alte indicii, nu am cum să nu mă întreb ce e dincolo de aparenţe, care e de faptul motivul real.

Altminteri mi-i clar că - realmente - voi avea probleme sociale măricele, cu aşa fire...



Între altele, Mugur mă acuză că îmi folosesc nefericit mintea, analiza a ceea ce e în jur.
Dar.
Mă uit la zisa lui Mârza de aici:
"Vezi Mircea, cum faci oamenii sa-si asume vini imaginare? "

Renunţ, în context, la acuza anterioară de parşivenie. E mai potrivită aceea de ticăloşie.
Cum translează el aici lucrurile în teritoriul atît de delicat (şi dureros) al vinovăţiei!... Mamă, de ce iad se foloseşte, pentru a-şi ralia lui şi crea mie un adversar decis!
 
Îmi fuge mintea la o vorbă: "Şi zici că-i prost..."

E vina mea că nu am realizat ce-i poate pielea, lui Dan Mârza.
Aviz celor care vor avea de-a face cu el.
 
Sînt curios foc (vorba vine, căci se miroase iute...), stima cui din grupul comun voia s-o dobîndească Mârza, cînd mă faulta, în public. Ca să-i las locul, în ce mult-dorită postură?
 
În ce-l priveşte pe Mugur, ar fi avut nevoie poate de mintea mea, aşa cum este ea... Care între altele îi sesiza în ultima vreme simptomele, acele strigăte deformate sau amuţite cu privire la interior.
Asta e, succesul la maturitate are şi dezavantaje.




9 comentarii:

  1. Schimbul de comentarii respective se află aici - https://picasaweb.google.com/116625059267985636704/TaineleCraiuluiUmerii#5910717667612587730 . De precizat că fotografia respectivă este realizată de Sorin Borza.

    Nu voi căuta să comentez opiniile dumneavoastră, domnule Ordean, chiar dacă m-ați vizat direct considerându-mă parșiv.

    Totul este bine când se termină cu bine! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. interesanta descriere ai mai facut.
    1.de fiecare data cand m-ai dus pe vreun traseu,am spus asta,peste tot pe unde am apucat,chia daca lucrul rspectiv nu cred ca te incalzeste cu ceva.
    2.daca te uiti in postarile persoale,recente,din Piatra Craiului,o sa vezi ca am precizat ca in locul "x" sau "Y"m-a dus "tovarasu' ghid " Dan Alexe,cum mi-a fost expresia.
    3.Mircea,ceea ce ai spus tu tine de onoarea celor pe care i-ai indrumat in unele zone montane,si de educatia lor.ai vazut,ca oamenii sunt foarte diferiti.
    4.nu cunosc persoanele incriminate de tine si nu ma intereseaza deloc aceste persoane,dar zau ca m-as fi simtit si eu,tare dezamagit,daca as fi aflat ca unul sau altul,colegi de munte,nu ar fi precizat ca eu i-am dus in locul cutare.
    5.nu stiu istoricul alpin al acestor persoane,si inca o data,repet,nu ma intereseaza,dar asa cum o spune si un coleg de munte de la Schiller,nu-i dau numele,in zilele noastre,in Romania,sunt foarte putini veritabili oameni de munte,nu neaparat alpinisti.ma refer la conduita pe munte,poate ca si dincolo de ea.unii de dau mari ca au facut nu stiu ce trasee sau ca au nu stiu ce materiale alpine,si prin prisma asta ii vad pe ceilalti si ii dezumanizeaza,sau daca vrei,ii pun la colt.
    6.sunt persoane care iti recunosc meritele de "tatic"in privinta abruptului Bucegilor,par example,dar nu le voi da aici,numele.
    e suficient sa stie cativa,nu trebuie sa stie toata lumea.
    iti inteleg dezamagirea.da,oamenii,unii ne tradeaza si sunt parsivi.
    recent mi s-a intamplat si mie o scena din asta ,cu 2 oameni cunoscuti de munte,care m-a dezamagit groaznic.as fi putut sa scriu pe blog situatia,nu m-ar fi ajutat la nimic.este,cum s-ar spune,o magarie..
    capul sus,esti un cineva si poti iesi din starea astea cautandu-ti ceva de lucru,mergand mai mult spre interiorul sinelui tau.
    iti inteleg problemele cu banii,am trecut prin asa ceva.poti iesi in atura,nu neaparat pe munte,daca nu sunt craitzari.nu sunt sfaturi.este tot ce simt eu ca as face.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Nu voi căuta să comentez opiniile dumneavoastră, domnule Ordean, chiar dacă m-ați vizat direct considerându-mă parșiv."

    Părerea îmi rămîne nu departe.
    Eu fac nişte afirmaţii cu subiect şi predicat în post, iar dumneata - sub mantie aparent filozofică, înţeleaptă - nu le contrazici.

    Oricum, reţin pozitiv ultima propoziţie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Legat de ultimele două comentarii, m-am uitat în text...

      Mă feresc - pe căt pot şi mai ales cînd e vorba de aprecieri neplăcute - să categorisesc pe cineva în vreun fel.
      Cel mult spun că vreo ACŢIUNE, VORBĂ, etc. a lui este în vreun fel.


      Aşa am citit cîndva că e corect. Mă strădui să ţin cont de acea recomandare.

      Ștergere
  4. Nu am ce să contrazic, domnule Ordean. Dacă sunteți atât de convins că am urmărit cu parșivenie și ticăloșie să vă stric prieteniile cu Dan Mârza și Mugurel Ilie, atunci vă înșelati amarnic și nu pot face nimic pentru a vă schimba părerea. Dacă o prietenie se strică din cauza unor pretenții precum ale dumneavoastră, permiteți-mi să cred că nu era o prietenie trainică.

    O acțiune sau o vorbă țin de contextul care le înconjoară; nu pot rezuma o personalitate.

    RăspundețiȘtergere
  5. I

    Cu mult respect.
    Dar unde am afirmat eu cele de mai sus?!
    Am spus doar, la un moment dat, că o "plimbare" a dumitale nu prea e ok, dar ţi-am acordat tot eu circumstanţe atentuante.
    Revezi te rog textul.

    Deci nu văd rostul afirmaţiei...:

    "Dacă sunteți atât de convins că am urmărit cu parșivenie și ticăloșie să vă stric prieteniile cu Dan Mârza și Mugurel Ilie, atunci vă înșelati amarnic...",

    ...cu atît mai puţin nu solicit cuiva SĂ-MI SCHIMBE, TOT MIE, PĂREREA.

    RăspundețiȘtergere
  6. II

    " Dacă o prietenie se strică din cauza unor pretenții precum ale dumneavoastră, permiteți-mi să cred că nu era o prietenie trainică. "

    Dacă poţi detalia aici, ţi-aş fi recunoscător! Nu pricep succesiunea ideilor...


    III

    "O acțiune sau o vorbă țin de contextul care le înconjoară; nu pot rezuma o personalitate."

    Eu mă referisem la intervenţiile lui Mârza de aici. Cred că transpare totuşi clar că nu era o tratare 'ca personalitate', în întreg.
    Vorba nu prea elegantă, dar cred eu potrivită în context (cu "Zici că-i prost...") era legată de aceeaşi 'scenă'.

    În acelaşi timp, amicul Ilie a plecat de la nişte afirmaţii de-ale mele şi m-a tratat ca pe o personalitate. Care nu merită amiciţia lui.
    Nu mă vait, cît remarc.

    RăspundețiȘtergere
  7. I

    Dacă o prietenie, sau amiciție, dacă așa doriți, care durează de ceva vreme - îmi imaginez că e valabil în ambele cazuri - se poate strica de la o intervenție online, în primul caz, fie ea oportună sau nu, impertinentă sau nu, corectă sau nu, și de la niște reproșuri pe care un prieten i le poate face oricând unui alt prieten, în cel de-al doilea caz, părerea mea este că acele prietenii/amiciții nu erau atât de puternice pe cât s-a crezut.

    De ce spun asta? Pentru că refuz să translatez viața reală în mediul online. Nu știu ce a fost în trecut între dumneavoastră și Dan Mârza, nu știu la ce cunoștințe comune vă referiți în comentariul de pe Picasa și, sincer să fiu, nici nu mă privește. Îmi miroase însă a niște bube vechi care pocnesc acum, în spatele fiecărui monitor, urmate de o spălare a rufelor în public.

    În al doilea caz, cel al lui Mugur, spuneți că v-a făcut observații cum că vă folosiți mintea într-un mod nefericit - cu alte cuvinte risipiți un dar rar. O astfel de remarcă din partea unui prieten ar trebui să tragă un semnal de alarmă, nu să nască o concluzie de genul "o să-i trebuiască lui mintea mea cândva".

    Acestea fiind spune, îndrăznesc să cred că poate nu a fost vorba de prietenii puternice între dumneavoastră și cei doi, fiindcă nu îmi explic - prin experiența-mi limitată - un astfel de comportament între prieteni.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dragă domnule Andrei,

    E interesant ce spui în primul paragraf.
    În acelaşi timp, şi cerinţele sînt mari într-o amiciţie importantă - poate aici este şi călcîiul acestui Ahile, mă refer la o prietenie strînsă şi de durată.

    În context, nu am apucat să citesc foarte atent, respectiv să 'simt' mesajul cel indispus al lui Mugur. Probabil o voi face în timp, sînt tip căruia îi cade fisa greu.

    A transla viaţa reală...
    Nu ştiam de acest procedeu. Am trăit cu impresia guşei şi a căpuşei.
    La chestia cu Mârza, problema este că nu fuse nimic în trecut, ba chiar lacrimă, şi tocmai de-asta voi fi multă vreme cu gura căscată. Deci, din parte-mi, nici vorbă de bube vechi, ba chiar era o prietenie unde păcătoasele mele nu intrau în rezonanţă mi se mai întîmplă) cu similare de la celălalt. Deşi, e foarte posibil ca şi aici -asemenea situaţiei cu Mugur - să-mi astupat compartimentul uman-critic.

    În ce priveşte spălatul de rufe..., eu nu am această optică. Se poate discuta aici ceva mai mult, ce şi cum.

    Legat de minte, e dreptul că să creadă orice. În acelaşi timp găsesc un pic nedrept tratamentul pe care îl aplici concluziei citate de tine mai sus. E acolo, în paragraful tău, o alambicare ciudată. De unde anterior vedeai prietenia drept slabă, acum iei de bune zisele celui retrogradat în prealabil, pentru ca în paralel să nu dai deloc credit afirmaţiei cu pricina - care şi-a avea ea ceva justeţe.
    Trec peste faptul că-i greu să schimbi o minte, ba chiar şi un comportament general...

    În ce priveşte finalul... Eşti poate un pic naiv, deşi observ că al tău subconştient intervine deseori în argumentaţie şi nu chiar obiectiv. Să fiu eu sănătos cîte amiciţii tăricele nu doar s-au făcut praf, dar au şi generat duşmănii importante. Nu spun că e cazul celor rămase între mine şi Mugur.

    RăspundețiȘtergere