joi, 22 august 2013

/ UMAN / Am înnebunit: scriu şi pentru posteritate



Haios sună!
Ordean s-a simţit la anul cutare drept un neînţeles...
Fain. Ca urmare, pentru prima dată am rîs aproape cu lacrimi pe ziua de azi (e ora 7.45 am).



I

M-a amuzat şi în acelaşi timp m-a tulburat prost ieri ceva, într-un lift.
M-am privit întîmplător în oglinda acestuia.




Ştiam că ochii nu ni-s / mi-s deseori cum ne-am dori.
Sînt îndebşte mai trişti şi mai răutăcioşi decît - hai să trec la persoana I, restul să se autoanalizeze singuri - mi-aş dori.
Aşa mi i-am descoperit şi ieri în acea oglindă.

Mi-a plăcut că nu am mai fugit ca altădată, speriat ori oripilat.
Ba chiar am îndrăznit un 'ceva'. Am rămas cu privirea pe 'Ei', sperînd mai mult sau mai puţin conştient că lama lor se va domoli, va deveni mai amabilă.
Ţţ! Adică nu. Au rămas la fel de străini.

Chiar şi aşa, nu m-au mai speriat, indispus, mîhnit ca altădată.
Voi încerca să leg, în timp, ceva relaţie (nu ştiu de bună ori rea, dar ne vom fi oricum mai familiari) cu acea fiină vizibil independentă.

**

Vasile Dem Zamfirescu scrie undeva de şocul întîlnirii cu propriul inconştient. Avea dreptate.
(Interesant fenomenul acesta, cînd din acelaşi timp, în momente diferite ale viţii noastre, descoperim noi sensuri, respectiv noi paliere ale unui sens!...)

Tot prin zonă, citeam cîndva că omul începe să gîndească greu (sau deloc?), dar dacă se porneşte în acest sens, nu se mai opreşte.
Biata-mi trestie gînditoare nu cred că ar mai putea purcede vreodată la rînduri superficiale... A gustat pesemne din fructul oprit.


II

Felii de viaţă.

Miron Radu Paraschivescu nu m-a dat gata, ca om (e timp...), dar am găsit în "Jurnalul unui cobai" multe pasaje pline de sevă reală a diurnului.

"Stîpii de cafenea /.../ Unul, aşezat deja la o masă, îl cheamă pe altul care abia a intrat şi se vede bine că ar vrea să-l evite. Dar cel de la masă vorbeşte tare, ca să-l audă lumea şi pleacă mulţumit după aceea că şi-a făcut treaba. La plată îi spune celuilalt:
- Plăteşte tu, că eu n-am luat încă leafa... (mai înainte, cînd îl invitase la masa lui, îi spusese: 'Are o cafea foarte bună, veritabilă...')"


Scena e din 1953, dar unde nu o poţ regăsi pe scara timpului, la noi ori aiurea pe mapamond?

III

Dan Andronic reproduce pe Facebook o poezie, întîlnită undeva pe net:


UN BĂTRÂN CĂTRE FIUL SĂU

Te rog, nu-ţi fie silă, că tremurându-mi mâna,
Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă.
... Când erai mic, cu ea, eu te ştergeam întruna,
Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă ...

Când tot repet o frază,nu te-amărî pe mine
Că-ndrug aceleasi vorbe, până ce oboseşti.
... Când erai mic, copile, eu gânguream cu tine,
Şi repetam cuvânte, să-nveţi ca să vorbeşti ...

Ştiu că te enervezi, când mergem la plimbare,
Iar paşii mei greoi mă tin, pierdut,în urmă.
... Când erai mic,băiete, te căram în spinare,
Şi nu ştiam,atunci, că trupul meu se curmă ...

Ştiu că nu mă suporţi, să am faţa nerasă,
Să fiu mai ponosit, cu părul ca o claie.
... Când erai mic, copile, şi-acuma mă apasă,
Trezeai tot universul ca să nu intri-n baie ...

Ştiu că îţi tulbur somnul, durerile mă seacă,
Şi tot mai grea îmi pare,acuma, bătrâneţea.
... Când erai mic, băiete, dormeam pe la prisacă,
Că-n ţipetele tale, trecură-mi tinereţea ...

Mă iartă, tu, copile, că azi îţi sunt povară,
Că nu mai am putere ... hai, mergi şi te-odihneşte,
Şi să nu uiţi,băiete ... îţi spun a mia oară:
Că tot ce este viaţă, se trece, -mbătrâneşte ...



Dane, e o problemă aici...
Una la mînă, nu cred că vorbeşte senectul.
Doi, foloseşte multe figuri de stil totusi artificiale. Adică ce nu-i sînt chiar din suflet, din real, dar vrea să obţină mai mult 'ceva' decît ar merge prin mijloace obişnuite.

Mmm, nu aşa m-aş adresa fiilor mei, în acea postură - chit că, recunosc, E bordeie şi obiceie..

Mai e ceva.
As transmite ce-as avea de zis în mai puţine cuvinte.

Vorbele multe, cum îndrăzneam să comentez de curînd la un text Cioran (despre muncă), în semn că articlerul îşi descarcă şi altele, respectiv îşi acoperă din angoasă.

Totodată.

Nu cred în asa rînduri, fie şi versuri.
Noi sintem alcătuiti din mai multe...
E in noi inclusiv ură pe tinereţea altuia, inclusiv groază pe Ce se apropie...


După cum.
Poate vreau prea mult de la oameni... Dar tot e de spus!
Realitatea este amplă. Sînt multe între doi oameni. Un univers de clişee (chit că, ar fi greu fără ele...), dar şi unul de sentimente reale.

Aussi.
Ce jenă avem să ne amintim (dar e de înţeles, căci ni-i altă viaţă...) de iritarea proaspătului tătic de altădată, că nu-şi poate iubi consoarta, cu focul acelei vîrste... Consoarta avînd inevitabil atunci un alt personaj principal în viaţa sa, copilul - nu mai era ca înainte de venirea acestuia (s-o spună altcuiva că soţii se împacă tare iute cu noua postură... libidinală!).

Or aşa ceva nu se spune...

Poate, însă, e cazul să gîndesc - pornind de la poezie şi de la comentarii - să încerc timid să văd ce simt faţă de tatăl meu.
Haios!
Nu am purces niciodată serios în acest domeniu!

Cred că ar fi util. Ce minunăţie de teren nebătut, din existenţa mea (mă refer la urmele de azi, la ce e în sufletul meu!). Cum, e posibil să doar ca dracul, de ambele părţi - adică şi în durere, şi în încîntare?
Se poate.
Aaaah! Parantezele nesfîrşite ale lui Ordean!
Cum d... să nu-ţi pui problema (Stai, bre, că strici corola aia, ştii matale care...!)
În asemenea scrise, cîtă frică este a celui încă matur, a fiului, de bătrîneţe, de ceea ce a descoperit în general despre viaţă. Că aceasta curge, că nimic nu e sigur, că eforturile - dincolo de pastilele sociale - sînt cam în gol...



IV


Găsesc undeva pe net:
Reţeaua lui Gogu Radulescu .Gogu isi crease o adevarata retea de intelectuali acolo la Comana, unde statea el. Valeria Seciu era amanta lui, Blandiana la fel; isi facuse si casa acolo, chiar langa el, ca sa-i fie mai aproape. Pai Otilia Coman, ca asta-i numele ei, facuse inconjurul lumii de pe vremea lui Ceausescu.

Stau şi mă întreb...
("Întrebările conţin deja răspunsurile"...)

La tipi d-ăştia, convinşi că un Gogu Rădulescu - a se scuza de expresie - regula la greu la Blandiene şi Secii...

Trec peste faptul că mintea acestor tipi nu concepe că, mai ales la o vîrstă, poate exista şi alt gen de relaţie cu o femeie mult mai tînără.
(Mă întreb un pic cu groază cum le va fi acelora la bătrîneţe, fără putinţa de a descoperi confortările acelei vîrste...)

Dar.
GHICI CUM AR PROCEDA EI, CUM PROCEDEAZĂ EI DACĂ ÎN PREAJMĂ LE ATERIZEAZĂ O FEMEIE TÎNĂRĂ (Cum, să întreb ce fac dacă le aterizează în general una?).
Pot paria că le este una din cele mai neconfortante poziţii posibile, unde li se amestecă în suflet neştiinţă, frustrări din adolesenţă, ură pe mai tot ce mişcă uman în jur, din n motive...)



V

Doamna deputat Alina Gheorghiu face pe Facebook o trimitere oarecare...
... la care mitocanul ia astfel lucrurile:
Bineînţeles, Alina, că pe tine nu te interesează amănunte precum următoarele...
Cît de departe crezi că ajung în politică tipii superficiali la tinereţe?

Cum, un Ionel Brătianu părea foarte superficial la juneţe?
Corect, dar era şi Ionel, şi Brătianu!

În context, şi alt Ionel părea fluşturatic.
Era Iliescu totuşi.
(nu-i sînt fan, dar...)

5 comentarii:

  1. Da', chiar, cum te-ai adresa fiilor tai in acea postura de om batran care indruga aceleasi vorbe (pana ce oboseste junele), ori care merge cu pasi greoi (ramanand in urma la plimbare)?
    Eu cred ca este scrisa cu mult suflet poezia. Indiferent de varsta reala a celui care a scris.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Părerea mea.
      Multe din problemele de la senectute se datorează faptului că nu ne-am bătut capul cu ele (din n motive) anterior..

      Apoi.
      Am sentimentul că tragi nu tocmai fair lucrurile, discuţia. Foloseşti chestii în sine dureroase - "om batran care indruga aceleasi vorbe (pana ce oboseste junele), ori care merge cu pasi greoi (ramanand in urma la plimbare)" - dar ele maschează un 'altceva'.

      Este vorba de a mă înduioşa pe mine, preopinent, ori publicul - care s-o nimeri prin preajmă la discuţie.
      După acest înduioşat ori înmuiat, intervine cavaleria, mai exact direcţia pe care doreşti să o impui (la bani mărunţi, ăsta ni-i ţelul tuturor, ca punctul nostru de vedere să fie acceptat).

      Punctul de vedere al dumitale ţine de ideea că putem şi minţi, dacă ceva ne pică bine la suflet. Bineînţeles că în paralel, ca posesori ai unor relaţii idilice cu copii noştri, le spunem în paralel cum e cu adevărul, cu valenţele lui...
      Mie unuia mi se pare glumă nereuşită ca un tip - probabil matur - să scrie ceva şi să pretindă că aparţine unui vîrstnic.

      Priveam în dimineaţa asta un tataie vînzător de ziare (sau înlocuitor al titularului). Acolo să fi văzut ale bătrîneţii, aia reală! Dezorientare existenţială trecută în disperare (nici urmă de vreun gînd la Dumnezeu, chit că nu părea un ticălos).
      Nu-i mai ardea de vorbit, de 'poezit'...

      Ștergere
  2. Să mă ierţi, Anonimule...

    E ceva în neregulă cu poezia asta.
    Aş avea vreo două-trei unghiuri de comentat.
    De pildă. Oare cum îşi va fi tratat bătrînul de azi propriul părinte? Dar, mai ales, fiul, ajuns acum matur? De ce am eu senzaţia că moşul de azi era la fel, la mijlocul vieţii sale (că doar de la cine să fi învăţat progrenitura lui cum e cu răbdarea şi toleranţa!)?

    În paralel, poate ar fi bine să privesc şi către cei care lăcrimează la aşa stihuri. Ce e în ei, ce se întîmplă acolo. Cum ajung ei să rezoneze cu nişte lucruri totuşi false...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine "lacrimeaza" la stihurile alea?
    Vom fi si noi batrani (Doamne ajuta!), ne va tremura mana pe lingura, vom merge cu greutate, ni se va intipari oboseala in riduri adanci pe chip... Ce ti se pare fals acolo?
    Se poate sa conteze mai mult nu cum si-a tratat mosul progenitura, ci cum a vazut aceasta ca si-a tratat respectivul parintele.
    Pe de alta parte ai dreptate, pare ca lipseste de acolo o strofa in care sa-si ceara iertare mosul ca n-a avut rabdare sau toleranta la vremea lui cu propriul copil caruia i se plange acum.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Vom fi si noi batrani (Doamne ajuta!), ne va tremura mana pe lingura, vom merge cu greutate, ni se va intipari oboseala in riduri adanci pe chip... Ce ti se pare fals acolo?"

    Poate încurcăm aici un pic planurile...
    Eu nu găsesc falsă acea situaţie în sine, ci reproducerea ei de către seamănul nostru cu înclinaţii de poet.
    În fine.

    Mulţumesc oricum pentru comentarii.

    RăspundețiȘtergere