luni, 5 august 2013

/ UMAN / JJ Rousseau... post la lettre


În momentul în care și-a publicat cele două opuri de căpătîi ("Contractul social", respectiv "Emile"), Jean Jacques Rousseau a primit inclusiv amabila caracterizare de "dușman al neamului omenesc".

Supărase probabil, grozav, prin faptul că scrisele sale erau automat văzute drept schimbătoare de mediu, situație văzută drept dramatică pentru unii.


Am ieșit la o cumpărătură...
Două tinere doamne în drum. 24-26 de ani.

Vîna-mi masculină, cîtă mai rămase, s-a inflamat instantaneu...
A se inflama înseamnă, dincolo de ambalaj, că bărbatul își dorește un anumit tratament de la acea femeie, dacă se apucă s-o curteze, s-o urmeze.

Acuma, o să spuneți c-am luat-o razna, dar hai să vedem ce vrea instinctul bărbatului...
Unii, nucleul dur, vor o păpușă pe care să o supună forței lor, mai exact să o - pardon! -  reguleze, după care respectivul individ cu păr mult pe piept să plece în treburile lui. Pînă la următoarea inflamare de pipotă.
O altă categorie, în extrema opusă, este tare mototoală (nu insist asupra motivelor), motiv pentru care nu îndrăznește să se apropie, să spere conștient la acea Zeiță.

La mijloc, cred, se află categoria care vrea și să iubească trupește femeia ochită, și să devină alintatul, răsfățatul aceleia. Ideea nu trebuie să mire tare, căci e normal să ne dorim retărirea nemaipomenitelor momente cînd o altă femeie cam chiar așa proceda. E vorba de propria mamă.
Uneori nici nu contează cît de utili sîntem noi acelei femei imaginare, total seducătoare minții, sufletului se dovedește doar acea postură, de alintatul ei.

Nu rîdeți, în adînc nu circulă ideea de Paște, murgule, paște... În sensul cai verzi pe pereți. Și nu circulă pentru că specia are nevoie de o fraiereală, de o înșelăciune grație căreia să se ajungă la cuplaj.
Existența umană pare să fie un lung drum asemenea măgarului, cel cu morcovul atîrnat spre mare poftă la un lat de palmă în fața nasului...
O să spuneți că tare m-oi fi acrit șamd, de emit așa idei.
Că o fi vreun dram ori mai mult de adevăr în chestiune, dar sinistra acreală rămîne. Și, deci, Shame on you!
Poate așa e, cum spuneți boieri dumneavoastră...
(Ce talent am de a întoarce lucrurile!)

Putem aici cerceta însă cum e cu fantasmele femeilor, în context... Cred că nu e deloc greu de lămurit, mai ales că drăcușor aici e foarte posibil să fie tot principiul plăcerii, al celui căzut din cer, al trudei, efortului altuia pentru noi...


Bon.
Uitîndu-mă la acele dudui - cele de cînd cu mersu-mi după plebeul zahăr tos - , am relaizat brusc ierarhia. Bărbatul, dincolo de ce i se plimbă prin minte, este pe locul trei.
Pe primele două -  iar aici ordinea este schimbabilă în funcție de moment și de persoană - se află posesoarea formelor (cele irezistibile unui bărbat), respectiv copilul ce ar rezulta din legătură.


La așa afirmație, mă văd singur drept dușman al neamului omenesc, ce-i drept nițel diferit de cazul lui frere Jacques.
El zguduia un eșafodaj social, pe cînd subsemnatul paranoic (nu oricine stă la comparații precum precedenta!...) doar atentează un pic-un pic la aranjamentul uman cel vechi de milenii...


PS
În aceeași preumblare, zăresc și rămîn cu ochii pe o scoabă de măturăreasă. Nu cred că are 35 de ani - la o adică e deja în acesa categorieîmătrînită, indiferent de nii din buletin.
Subțire foc, dar trage conștiincioasă de tîrnul epocii.
Nu pare să zîmbească prea des. Execută și atît.
Decid să-i fac un filmuleț, pe care îl realizez și eu cum pot, de teamă să nu fiu observat (am și eu fricile mele...).


Întrucîtva cad de sus, de bine ce tot răsfoisem o listă cu siteuri de oameni (tineri și hrăniți cum scrie în cărțile aurite) care scriu bine...
Aici e altă lume... Pe care cei de sus o abordează rarisim, iar atunci și gazetărește.
La rezonat nu purcede nimeni. De teamă că ne-ar cuprinde și pe noi în gheare, ce am simți la acel țîr de om...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu