luni, 5 august 2013

/ UMAN / Ochi prin jur..., 5 august 2013



Afirmații ale altora.
Și păreri subsemnatul, fără pretenții de literă a Evangheliei...


I

"Mi-e o scârbă profundă de jurnaliştii de aici şi de aiurea care consideră dovadă de profesionalism "dezvăluirea" vieţii private a unor persoane publice. Nu sunt nici măcar gunoieri. Sunt gunoaie...."

Hm...
Stau și mă întreb dacă răspundem vreodată la obiect...

Condeierul de mai sus o sucește la greu.
Interesant cum duce lucrurile, spre a ucide afirmația inițială (deduc de aici că deranjează mult). Pe de o parte încearcă - inconștient? - să trezească în autorul rîndurilor iritante teama decurgînd dn încălcarea unor reguli sociale.
A nu fi profesionist (chit că nu cred să-și fi bătut capul cel de la "Click!" cu așa ceva), a fi mai rău decît gunoier...

De notat aici că revoltatul încearcă să sperie pe celălalt cu pedepse din panoplia proprie. De genul "Nu vei primi desert!" sau "Vei sta la colț!", chit că celălalt are (om fiind...) cu totul alte puncte sensibile.


Tot aici mi-aș pune problema ce l-a iritat de fapt pe moralist, în gestul paparazzi-ului (e vorba de cazul Corina Crețu - Powell).
Prin paparazzi înțeleg nu neapărat tipul cu aparat foto de gît.

Cred că la origine este o teamă de a ne fi dezvăluite ale noastre. Că tot așa poate veni unul și umbla în dulapurile noastre secrete, cu inavuabile, cu lucruri de care ne-am jena îngrozitor de ne-ar fi scoase în piața publică.
O singură nunață ar mai interveni aici... Dezvăluirile tare neplăcute pot să ne privească pe noi, ori părinții (de ce simt eu, din textul reprodus, că de aceștia ar putea fi vorba, nu de frați, surori, rude cogenere în mare...?)

Tot domnul din care am citat:
"Iar publicul care înghite asemenea "ştiri" îmi provoacă milă. Nu este altceva decât o haită de maidanezi alfabetizaţi...."

Din nou, se pare, stilul de pedeapsă de care se ferește condeierul revoltat... Este drept că nu te simți grozav - din orice pătură socială ai fi - să-ți fie aduse în public așa acuze, mai ales cînd nu ai putința să replici, inclusiv prin iritare, furie, agresivitate...


În acest stadiu am întrebat cum e cu fondul problemei, adică acele informații blamate sînt - dincolo de toate - reale sau nu.
Distinsul coleg de Facebook răspunde:
" Cheia e in alta parte: in cavalerismul barbatului si atributele de doamna ale femeii, cititori de stiri, de a avea decenta de a nu fi interesati de genul acesta de non-subiecte.

Comentariul meu, dintre multele posibile, privește faptul că interlocutorul meu tinde să extindă la nivel macro (societate, lume) un cocoon comportamental. Care îi convine. Dar are șanse minime să se înstăpînească în jurul mare.
Iluzia că această extindere-i posibilă face mai mult decît bine însă la suflet.
Omul nostru nu va ieși cu una-cu două din visu-i frumos. Dacă cineva îl va trage de mînecă asupra realității, se va apăra prin ecranul numit furie ori prin retragere din ring, pe care și-o crede justificată (deci nu renunță la unghiul convenabil).


Preopinentul meu flutură aici și alte idei pe care le crede cu putință a descurajării:
"Nu judeca ca să nu fii judecat! "

"Un mare neadevăr este acela conform căruia persoanele publice nu ar avea dreptul la intimitate. Un astfel punct de vedere este neliberal, nedemocratic şi discriminatoriu. Orice om, persoană publică sau nu, are dreptul la protecţia spaţiului său privat şi demnităţii persoanei umane."
"Inevitabil nu pot să nu mă gândesc la cuvântul Evangheliei: "Făţarnice, vezi de scoate prăjina din ochiul tău şi după aceea îngrijeşte-te de paiul din ochiul aproapelui..."
Lucrurile aduc aici a împrumut de la bancă... Tare plăcut inițial, dar expunînd teribil ulterior...
Într-un schimb de idei de unde nu poți fugi (mai mult sau mai puțin ofuscat), există mari probleme în rezista contratacului la așa vorbe ale noastre...



II


Dau de la o vreme mai multă atenție expresiei "Trebuie...!".

Cred că există situații în care ea furnizează rezultate.
Aceasta se întîmplă cînd cel vizat nu are putința de a zice direct nu, acțiunii, atitudinii solicitate.
Dar din start, prin acel "Trebuie!", lui, celui mai mic, i se cere o acțiune nu prea pe putințele ori pe cheful său.

Îndemnul cu pricina nu va crea - îndeobște - în țintă resortul de a executa acea acțiune în mod independent.


Cînd vorba în chestiune este plasată unui egal, acesta nu se simte obligat să o urmeze.
Și îndeobște nu o face, pentru că i se solicită o acțiune departe (altfel nu ar fi nevoie de imperativ) de interesele sau putințele sale - conștientizate sau ba.

În ce privește emitentul, deseori vorba "Trebuie!" indică un om puțin dispus să se schimbe el însuși, către realitate.


NE PUNEM RARISIM PROBLEMA ACCEPTĂRII într-o măsură mai mare sau mai mică A REALITĂȚII.

Citeam de curînd despre strîngerea de semnături pentru o petiție împotriva defrișării unei zone împădurite.
Nimeni nu se obosește să afle, să ia în calcul dedesubturile, amănuntele acelei acțiuni forestiere, cu atît mai puțin nu inițiază vreun demers (recunosc, mult mai complicat) adaptat acelei situații reale.
Nu, adună semnături, prin definiție de la tipi la fel de comozi (și descărcîndu-și astfel alte probleme), după care plasează totul în mîinile Maturului, adică ale Statului, care să dea soluția convenabilă nouă.
Cam în veci (mai ales dacă nu convine Statului) nu se va da acel verdict plăcut. Dar, cel puțin o vreme, vom avea iluzia că putem interveni, cu ușurință chiar, în mersul Mării din jurul nostru.



III

Pomeneam mai sus de îndemnul cuiva...:
"două principii creştine: 'Nu judeca ca să nu fii judecat!'  și 'Urăşte păcatul dar nu cumva să judeci pe păcătos!' "

De ce m-aș feri să fiu judecat?
Beleaua apare doar dacă judecata este arbitrară
Dacă nu, problema este a mea că nu posed responsabilitatea legat de ceea ce fac ori ce sînt.

Ce chestie!
Și cît de siguri pe ei, respetiv ce imagine de tipi fără prihană lasă emitenții unor asemenea vorbe!
Iar în paralel e grijă mare să nu fie judecat, pentru ce spune ori ce (omenește) ascunde...!


În ce privește creștinismul, religioșii în general și ortodocșii în particular...
Se va spune - cu siguranța aderentului la religia majoritară dintr-o țară - că eu sînt pe drumul aiurea...
Dar subsemnatul este totuși în afara fenomenului și, măcar teoretic, poate lansa o observație poate mai exact decît din mijlocul lanului...


Mi-i evident cît de ușor se ajunge la animalicul unor asemenea oameni, cît de ne-ca-în-Scripturi sînt ei! 
La bani bărunți, în cazul domnului din care am citat dar și al atîtor altora, afirmata apartenență la o religie aduce avantajele următoare:
- cînd ai un pic de minte, praful în ochi pe baza religiei dă gata destui în jur, iar sentimentul este tare reconfortant;- te simți bine ca unul care nu încalcă regulile, în condițiile în care ești vulnerabil la eventualele pedepse legate de o eventuală încălcare. Paradoxal, eu simt că un asemenea om se ferește - la vîrsta-i actuală cel puțin - mai mult de brațul Societății, decît de Dumnezeul propriu-zis.

Ca simplă părere, eu văd un credincios ca rezonînd cu Dumnezeu. Or, nu-mi trebuie multă minte pentru a vedea care execută un asemenea proces ori măcar are un procent oarecare de dispoziție structurală pentru așa ceva...
E ca în iubire, mult lăudata iubire altminteri... Simți pe ăla care are treabă cu reală cu partenerul...


IV


O doamnă consemnează, cred eu corect:
"Fiecare isi apara viciul propriu, considerand ca e mai putin nociv decat al altora..."


În materie de vicii, par să existe trei categorii. 
Cele pe care ni le admitem -, iar totodată ni le trecem cu vederea, mai exact sîntem în stare să luptăm pentru ele, în relația cu vreun adversar. 
Există apoi viciile pe care ni le știm, dar nu ne-ar plăcea să fie scoase pe vreo tarabă - din n motive.
A treia categorie este a refulatelor, ce sînt însă deseori vizibile altora.


V

Nimeresc la televizor o emisiune cu Connect R.
Cîntăreț, nu știu exact cum să-i spun, ca unul ce nu-s la curent cu denumirile din domeniu ale momentului.
Îmi lasă o bună părere, dar nu pot să nu observ unele lucruri.


Omul e pe spate în fața prestației lui Dan Puric.
Dan Puric fiind un fanfaron clasa întîi, pe care îl văd deloc în stare să furnizeze interlocutorului căldura necesară vreunei redresări interioare (fără așa nevoie, nu i-am mai căuta comania).
Ca atare, pricep că Ștefan (numele real al cantautorului) execută o regresie, mai exact revine în preajma unui părinte, ce-i foarte posibil să fi adus cu Puric. Or dacă dezamăgirea față de un părinte va fi fost excesivă, către vreuna dult de pe acolo, din copilărie. Care fu precum DP.
Să tot construiești pornind de la așa simpatii!
O să-i ia ceva timp pînă va realiza că omul adorat are treabă doar cu sine...

Totodată.
O poză de pe la 16 ani îl arată pe Ștefan infinit mai animalic (aroganța vîrstei) decît chipul său de azi. Cam mare ecartul, iar la mijloc este inevitabil un accident existențial pe măsură.

După cum.
Omul îi dă tare cu ale lui Dumnezeu, dar în paralel văd în clipul iubitei neveste că numai creștine nu sînt gesturile, îmbrăcămintea de acolo. Între altele, interesantele haine sfîșiate, ce dau impresia - inconștientului masculin - că mai sînt doi pași pînă la a dobîndi fraierul de animal feminin rănit...

Interesant.

Căutînd poze ale lui Connect, ca unul ce i-am cunoscut inițial figura temperată de la televizor, am constat o mare deosebire, artistul fiind sigur pe el șamd.
Neplăcut în ultima ipostază, constat, este că nu apucăm să descărcăm, să trăim celelalte, tristele, umilele - despre care nu cred că artistul jucat teatru în emisiune... Reflectoarele scenei nu rezolvă (în ciuda concluziilor unei pări a inconștientului nostru) pomenitele celelalte...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu