luni, 5 august 2013

/ UMAN, PSIHOLOGIE / Despre rușine




Poate am mai notat, dar mă amuză grozav - în societatea românească 'a contemporană - trimiterile care se fac la nesimțire
A altora, evident.

Așa simt eu barim (și de-mi fierb creierii pot făsi o explicație luminată, adicătele conștientă), simt că tocmai cel care acuză de așa ceva nu are vreo treabă cu acea însușire...

Deși sportul acesta cu nesimțirea sare - cantitativ - cel mai mult calul, comparativ, există o rubedenie ceva mai discretă, dar și mai nocivă, mai malignă...
Este vorba de rușine.


Într-o anumită zonă umană, ideea de rușine e la mare trecere, la mare poziție conducătoare. Pot avea lesne în ochii minții genul de oameni care o populează. Întunecați, nezîmbitori.

Rușinea este, în opinia mea, o regulă de conduită impusă cu anasîna.
O alternativă ar fi, dacă nu-s eu prea idealist, convingerea domoală...Recunosc aici, din start, faptul că deseori idealismul are mari probleme cu realitatea, dar asta poate nu-l face de aruncat la gunoi, ci de păstrat fie și plasîndu-l precum Steaua Polară, departe însă drept reper important.


Vag, citisem în trecutul apropiat niște lucruri deștepte despre rușine.
Cum, în general, vorbele interesante rămîn doar vorbe, dacă nu ne sînt însoțite de o experiență concretă, așa îmi fură un timp cititele cu pricina. Interesante, dar moarte. Cum vă vor fi probabil și dumneavoastră cele de aici, pînă la un prag de sus - care deschide dorul interiorului nostru de a învăța, pe fondul dorinței de a evita un cucui viitor.


Cum am mai zis, stau al naibii de prost materialicește.
Pe acest fond, aflu că prietenul meu și totodată nașul fiului meu Radu îi înlesnește acestuia din urmă un sejur la munte.
Radu viețuind cu mama lui, de care sînt despărțit.

Aici îmi apare primul sentiment prost (pleonasm?) de rușine. Că nu-s în stare, ca tată, să-i ofer aia sau aia...
Simțămîntul se accentuează, atunci cînd fiul sună la un moment dat, întrebînd dacă nu am niște ghete de munte, care i-ar trebui în acea ieșire în locul numit Plaiul Foii.

În acest ultim caz, gheara înfiptă brusc în piept e cruntă.

Dacă stau să mă gîndesc - iar de aici încep să întorc lucrurile, să încerc a ridica fruntea din praful rușinii -, nici nu apucăm să suportăm acel sentiment. De rușine.
Măcar acum, la maturitate.

Să stăm pe el. Dacă, în paralel, putem pune și întrebări deștepte de lămurire (intervențiile conștiente îl fac pe nenea Inconștient să devină arici, cu putință mult redusă de a modifica ceva acolo, pe fondul unui de acum conflict între compartimente).

Dacă stai un pic pe acel sentiment (repet, în copilărie nu puteam face așa ceva, trebuia să fugi iute de retevei, care amenința la o adică să sporească acel... insuportabil), îți străfulgeră ceva.
Chestia aia care agresează  E REA și NU ȚINE CONT DELOC DE TINE.

Ea e grăbită să termine cu o situație care o agasează.

Are alte treburi, iar totodată acea persoană e sătulă pînă peste cap de prezența ta, de problemele pe care i le creezi.
(Și aici, putem înțelege pe cel doborît de angaralele vieții...)


Oare vor vedea asemenea notații lumina tiparului, vreodată? Eu simt că merită.

În același timp, există un motiv aparent beton al cruntei muștruluieli, cel puțin în lumina genului de reproșuri care se fac în acea mică lume...ț
Aici, la subsemnatul de pildă, este ideea că tatăl (c'est moi!) nu a reușit să ia o pereche de încălțări fiului, care va umbla în picioarele goale și se va face de rîs în fața colegilor... (dacă fac aici reproduceri a ceea ce va fi circulat în mediul meu de proveniență, nu-i bai, ba chiar instructiv, incitativ...).

Niciodată acel agresor nu va avea în vedere interesele tale. Putințele tale.
Întunecat, cu capul în pămînt și boscorodind (dar fără a-și fi epuizat mijloacele de încovoiat), are în vedere doar o gură a lumii - de care se teme, dar și o urmează de acum zombificat.


II


Se pune aici problema, ipotetică, a lui Cum ar fi dacă am urma, am asculta acel Dascăl?. Cel care, între altele, are în panoplie arma Rușinii.

Aș îndrăzni aici să plec în cercetare prin intermediul unui caz din propria familie.
Poate nu se face (amuzant, în această formulă preluată, argumentele lipsesc!)
Ah, cîte poți desluși în justificările de genul acesta: nu se face!... Cîtă neputință a unora de a suporta realitatea despre el, eu, noi...
Am sentimentul că tatăl meu, în ciuda aparenței de independent, a fost rob acestui sistem. Al lui trebuie să tragi pentru copii!
Dumneavoastră, aici, o să spuneți că ce vorbă măreață, înălțătoare, dar mai ședeți nițel, la conferința subsemnatului...

Pe de o parte, forjat ce-i drept mai demult decît a o fi întîlnit pe mama mea, și-a fixat un anumit țel în viață. Să fie negustor. Pentru că trebuia să facă un compromis, totuși, între ceea ce alesese drept țintă și ceea ce era, a ajuns finalmente la negustor singur, mai exact conducînd un mic magazin. A atins treapta asta, dar nesiguranța interioară i-au continuat. păstrîndu-și obiceiul unor compulsii care i-au grăbit mult sfîrșitul (în familia sa, alcoolicii au murit pe la 65 de ani, restul la 95).
Pe de altă parte, probabil pentru că nu s-a identificat mai bine și nu și-a revendicat (ceea ce se numește doct:) unicitatea, nu a căpătat nici considerație din jur. De la foarte apropiați.
Un cerc vicios: neavînd considerație (pe ideea că um om Trebuie să... și atît, fără compensații sufletești, în care la o adică nici perechea nu fusese crescută), omul și-a accentuat comportamentul de nerecompensat.
Orice proiecție a subsemnatului aici, despre situații prezente, nu văd de ce ar fi întîmplătoare.

E un punct de vedere...

Dar, de cîte ori voi mai avea de-a face cu acuze de nerușinare (la maturitate am scăpat de ele, dar ăsta nu e neapărat semn bun, ci poate doar semn că am fost dresat bine, să nu comit nerușinate...) voi fi cu ochii ca pe butelie...


Mulți vă vor binele...Nu vi-l lăsați luat!
În paralel, nu e rău de scociorît interior și de alcătuit o listă cu chestiile de care te-ai simți rușinat (revezi sentimentul-jungher!).
Cu subdviziunile: să le faci, respectiv să le gîndești.


II

Apropo de a fi noi...
Am spus că, mie unuia, interesul Corinei Crețu pentru Colin Powell nu mi s-a părut cusher, mai exact mi se pare montată de aaaalțiiii.
Dar, presupunînd că ar fi o dragoste curată....(iar femeia are antecedentele interesului substituții de tată, vezi relația fie și doar umană cu Ion Iliescu), se pune problema-răscruce.
Ce facem în acest moment, cînd avem de ales în a ne continua traiul sub mască, respectiv a fi mai apropiați de noi, cei reali.
Nu contează aici opțiunea - mai exact fiecare o va lua în funcție de coordonatele interne. De cît își permite să piardă, dar stingînd din focul naturelului care vreaă să iasă la aer...

III

Da, nu aș spune că punctul I de aici e o minunăție de idei noi și deștepte...
Aici, vocea rea a unui apropiat (părinte din alte vremuri) vine și te lucră în două feluri: unul te atacă, pentru că ai putut spune asemenea lucruri - nu zice că este el incapabil de a suporta eventuala diversitate a lumii... Al doilea fel este descurajarea, Nu o să te citească nimeni, lumea e ocupată cu altele - care ascunde însă invidia pentru o potențială mare ieșire în relief social.Nu sun că rîndurilemele-s demne neapărat de așa evidențiere pe scena socială, ci că astfel stau lucrurile în dosul cortinei descurajatorului...
În paralel, există - am impresia - mulți-mulți oameni care doar mimează că ar umbla în ale adîncului.
Primesc de pildă news letters-uri de la un site. Care pretinde că se ocupă cu terapia psihologică.

Acolo, mi s-a părut mie că lucrurile-s cam prea de bon ton, prea străluce pentru ca să se umble realmente prin grotele jegoase din subsolurile sufletului.
O vreme nu mi-am bătut capul cu ei.
Astăzi comit o excepție.

Ne este prezentat cutare autor. Cred că nu mă înșel: e prezentat favorabil.
."..Este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris."
Creațiile tipului aduc izbitor cu ale siteurilor de zi cu zi - pentru a folosi o formulă elegantă:


Cu adăugirea:
"Dintre cele treizeci şi şase de moduri de a evita un dezastru, cel mai sigur e fuga."

Siteul este despre psihoterapie.
Iar autorul în cauză a scris - mai exact, mult - despre psihanaliză.

Mă uit la materialele aceluia reproduse pe site. La texte și imagini. 
Caut alte poze. Trăgînd linia, eu unul am îndoieli că băiatul face și altceva decît jonglat cu ideea de psihanaliză.
La o adică, nici nu lar fi pus în ramă cei de la site...

Eu unul am sentimentul că umbletul real în adînc te marchează definitiv. În ale unei gravități legate de realitate, transformată apoi în acceptare senină.

Bineînțeles, trebuie să fim atenți la capcana mititică ce vine odată cu o asemenea constatare. Aceea a iluziei că ești cel mai tare într-un domeniu...
Și care amenință semnatarul scriselor de aici.

Ar trebui exersat un pic (de fapt, mult!) acceptarea ideilor celorlalți.
Îh, nu e simplu deloc!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu