luni, 12 august 2013

/ UMAN, SOCIAL / Andrei Pleșu, Dilema


Andrei Pleșu publică în blogul "Adevărului" un articol. Intitulat "Meșteșuguri de tîmpenie".

Mi-am permis un comentariu:


Domnule Pleșu, 
Te-am avut și te am (via cartezienele de rigoare) drept model. DAR AM SENTIMENTUL CĂ STAI ÎN LOC. Nimic nou în stilul dumitale (trec peste faptul că lipsește înțeleapta încercare de a lua lumea așa cum este ea).
Nici vorba cu tîmpenia (altuia, se înțelege!) nu aș rosti-o cu atîta ușurință.

În context.  
Cred totodată că-i sănătos să fim atenți la capcanele pe care ni le întind vîrstele prin care purcedem a păși la un moment dat.
Mica dumitale acreală din articol îmi pare semn al unui bagaj de iritare nedescărcată (înțelept), pe care o vei căra la altă vîrstă, aglomerînd cămara cu așa ceva de acolo...

Recunosc, nu-i genul de scrisă foarte politicoasă.
În același timp, pornind de la ideea că - spiritual vorbind - distinsul nostru dascăl pe în loc, mă uit la creația dumisale de căpătîi, revista "Dilema" (acum și "Veche").
E bună, dar ca bătută în cuie în privința unei eventuale evoluții.
Și pe mine barim, ajung să mă indispună nu atît stilul nemodificat de vreo 15 ani, cît ideea de a sta în loc. Nu mă simt deloc tovarăși de idei, de abordări cu oameni care stau pe loc...

În plus (și solicitînd totodată scuze de pare că doresc s-o trec fără voia-i strada!), am ajuns să îi găsesc rîndurile destul de prăfoase...
Nu se scrie acolo neapărat pentru a umple spațiul, dar mai ales în vremea internetului cred că ar trebui să se intervină întrucîtva asupra stilului, pentru ca acesta să devină mai alert în sine. În același timp, poate că grafica, paginația, ar trebui să încurajeze mai mult fragmentările... Pe aceste din urmă direcții, la mijloc nu e neapărat gustul subsemnatului, cît faptul că inevitabil cititorul anului 2013 este tot mai familiarizat, educat vizual pe internet.

În același timp, limbut precum taverniștii din localurile cu manele care indispun pe dl Pleșu... Mă uit că domnia sa însuși este neschimbat, interioricește, față de un 1995. 
Nu-l simt să fi șlefuit mare lucru din ce avea - altminteri minunat - atunci.
Iar uman, e foarte posibil să  nu se fi pregătit pentru actuala vîrstă...

Uneori succesul ne pietrifică, îndepărtîndu-ne cheful de optimizare, perfecționare, suiș...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu