joi, 26 septembrie 2013

/ PSIHOLOGIE, UMAN / Valenţe pozitive ale furiei



   Indiscutabil, există oameni care - datorită unui caracter socialmente imposibil - nu vor  ajunge bine... 

La o adică, 'cine ajunge bine'...?

Am avut în ultima vreme trei coliziuni cu tot atîtea apropiate cunoştinţe.
Lucrurile porniră de la nişte incidente ale subsemnatului cu lumea. De unde îndemnul treimii amintite (pe rînd...) de a mă adapta, de a mă schimba...

Sună foarte frumos...
Dar ştiţi unde lucrurile încetează să devină cusher? Vă spun eu.
Dacă eu aş cere acelora să se adapteze, bănuiesc că m-aş trezi cu cel puţin acelaşi volum de disconfort.

Am mers la un interviu.
Agent de pază urmînd a fi, sub faldurile lor.
Firma se numeşte Securitas. HR acolo e un tip la vreo 23 de ani. Ivan parcă, la nume.



Stăm la uşă vreo trei-patru. Omul Securitasului apare şi ne pofteşte pe rînd. Pofteşte este un mod a spune: tipul vine în prag şi cheamă cu degetul, mai exact cu arătătorul.
A făcut treaba asta cu cineva mai tinerel, după care a repetat gestul cu mine. În puţine secunde, mergînd spre cabinetul HR, am întrebat scurt "Vi se întîmplă des să chemaţi oamenii aşa, cu degetul?".

Reacţia tipului m-a prins pe nepregătite. "Aveţi probleme cu sistemul?".
Bineînţeles că am spus scurt "Da!". Şi-am făcut stînga împrejur.

Spun c-am reacţionat prost pentru că, pînă să am eu probleme în direcţia aceea (atît de matrix-iană...), exista o problemă de neam prost a tipului. Şi trebuia stat acolo.
Dar cred că beleaua m-a învăţat şi cum e cu tendinţa şmecherilor de a deplasa problema, cînd le pică prost...
(Bineînţeles că omul nu avea MARI probleme cu sistemul, cîtă vreme avea pe acolo o pilă mare - atît pot mirosi şi eu. Altminteri va fi avînd disconfort faţă de ideea chingilor, şi o să vă spun pe ce-mi bazez intuiţia: instituţia e cam milităroasă, probabil că şi pila HR-istului nostru..). 






Aici veţi intra şi dvs. în corul celor cu melodia "N-o să ajungi bine!"
În care a intrat la puţine ceasuri şi fiul meu mijlociu, cînd a auzit tărăşenia.




HAI SĂ VĂ SPUN ŞI PARTEA BUNĂ!
Am fost o vreme un om afectat de astm.
Prin cărţile destupate se scrie că 'cea bală se datorează furiei neexprimate - dar cine crede cărţile destupate?!




E..!
Anul trecut, taman îm perioada cînd altădată hîrîiala de plămîn se instala mai vehementă (anotimpul rece...), s-a mutat partenera de la mine. Şi a dispărut ca prin farmec astmul cel - i-aş spune - acut.

În ultima vreme, acuzam totusi ceva încărcare, cum se zice medical, a bronhiilor.
Iar 'E...!'.
După incidentele de ieri, m-am descoperit matinal cu un 'horn lună: curat lună. Fuge aerul de-a dreptul paradisiac pînă în dornica încăpere a plămînilor. Iar aceştia din urmă, în paralel, se deschid pînă la amploarea din proiect.

O merita preţul?
Eu spun că da.



PS
O mărturisire nu ştiu dacă aiurea (chit că va şoca ideea!)...
Astmul a apărut odată cu naşterea mezinului, acum 13 ani.
La afirmaţia următoare, se vor prăvăli - din revoltată parte-vă - tării ale cerului, dar tot voi tot gînguri:
Naşterea fiului, fenomen atît de lăudat prin biblie şi ale cărţile locul lor, se pare că mie mi-a creat şi măricică neplăcere. Care nu fu exprimată (nici nu am avut idee de ea altfel decît 'aritmetic'), de unde - adunîndu-se altor surate din interior - a rezultat somatizare prin astm.

Într-un fel, am rezolvat din problemă ieri.
Problema furiei pe propriul fiu rămîne însă.
(Faptul că alţii, la aşa idee, declamează scurt cum că ce taţi de treabă sînt ei - păi îi priveşte, n-au decît să stea cît vor în iluzia respectivă.)
MĂ VOI OCUPA ÎNSĂ DE EA, pe cît mă duce mintea. Pariez că se va găsi o soluţie deşteaptă, fie şi nu de pe azi pe mîine. 

Adăugat ulterior, şi important!!!
Vezi în delicatul context de mai sus şi precizările pe care le-am făcut la comentarii, în aval.
 
 PS
Aşa-mi trebuie, de-s departe de lumea dezlănţuită.

Circari întru vorbe erau şi comuniştii, nu emit aici cine ştie ce originalitate
Dar am lucrat la o firmă de pază, iar ieri avui de-a face cu alta... Păi. Vorbe goale cu duiumul, la dumealor. Te uiţi pe siteul celor de la Securitas, cazi pe spate... De asemenea, tonele de hîrtii vehiculate la alte două firme, pe care nu se uita nimeni, pe care nu le lua nimeni în serios.

În context.
Mă uitam - fără blamez! -  la falsitatea zîmbetelor corporatiste...
...Sau or reprezenta un rău mai mic: o mărturisire, o asigurare că eşti în cercul cunoscut (inclusiv cu înşelăciunile, loviturile, trădările lui) - doamne fereşte de unul mai rău!

4 comentarii:

  1. Vorbe goale sunt peste tot, in functie de ce interese acopera. Dar ar fi foarte bine sa stii exact ce interes/intentie te-a dus pe tine acolo.
    In materie de reactionat prost, pe moment este indicat sa tragi de timp, gandindu-te la altceva in timp ce privesti spre celalalt. Sa ti-l imaginezi pe unchiul/tata/prietenul lu'tata sau orice alta pila ar putea exista, general. Replica nu e necesar sa fie sonora, poate fi si numai gandita.
    Sper ca fiul la care faci referire sa nu citeasca pe aici. Ca "marturisirea" aia poate determina cine stie ce alta somatizare sau deceptie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Dar ar fi foarte bine sa stii exact ce interes/intentie te-a dus pe tine acolo."

    Pe moment nu mai judeci.
    Altminteri, mă bucur că nu mă iau la şuturi acum, de a nu fi fost genial în reacţii acolo. ASTA M-A ŞI BUCURAT, îţi mărturisesc, PE CÎND IEŞEAM DIN ACEA CLĂDIRE: faptul că nu m-am mai luat la omor, ca altădată.

    În context, se mi întîmplă ceva săptămînile acestea. Un segment din adînc îmi spune să risc de nebun, să nu mai revin în acel domeniu, al pazei (asta şi pentru că nu pot să vieţuiesc în aşa poziţie!).
    Deci deja mersesem acolo cu nechef de a-i da gata... Cum ar fi zis tata: "Mă duc Doamne, să muncesc.../ Bine-ar fi să nu găsesc"

    Pila aceluia.
    Ulterior mi.a dat prin cap şi ţinînd numai de postul blog.


    Cu fiul, în subievtul menţionat de tine, este precum cu cuţitul. Te poţi tăia, dar e şi foarte util. Ce să mai spun de bisturiul chirurgului...
    Cred că merită să nu fug de ideea discuţiei cu el în chestiune. MAI ALES CĂ, DIN FERICIRE, ÎNSUFLETUL MEU DE LA APARIŢIA LUI PE LUME NU A FOST DOAR ACEA PORNIRE, ci şi tandreţea pe care mi-am redescoperit-o cu multă bucurie în relaţia cu nepotul, zilele acestea!

    Oricum, cu Radu mai am un subiect foarte delicat în forja minţii. A zis în treacăt, la telefon, că profesorul lui de nu ştiu ce "e un pic cam gay". Nu ştiu cîtă simpatie am eu pentru aceia ori chiar oi fi, în interior. Dar şi acolo, în acel subiect, e un cuţit teribil.
    Dar nu îmi este copt încă discursul, discuţia pe care aş deschide-o cu el în context.

    Pentru a devoala un pic, sperietura mare acolo îmi este de frica lui de a ieşi din părerea grupului (de juni, în care se află, la şcoală), de durerea sinistră a unei ipotetice (şi sănătoase) deosebiri de opinie.
    La subsemnatul a ţinut la acea vîrstă, din principiu, fronda, pe orice subiect (chit că ăsta nu se discuta la un 1970). Radu are inevitabil alt material şi-i posibil să nu poată susţine, a la Eugen Ionescu ori M. Ordean, un război cu toată lumea.

    Cred că voi trata aici, pe blog şi la momentul pîrgului, acel subiect.
    Ţinta este ca el Radu să nu se jeneze, barim mai încolo, de o judecată proprie a realităţii, eventual s-o spună mai delicat decît tat-su.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc pentru comentariu, prietene.

    Spun asta pentru că, deşi mi-ai sugerat cu totul altceva, sîndurile tale mi-au trezit ideea de a cerceta - pe ct pot - ce simţeam pe acel scaun, la uşă.
    Să retrăiesc, mai exact, tulburarea de acolo, DE DINAINTE DE CLINCIUL CU TIPUL ACELA.

    În context, mulţi ani m-am străduit să retriesc unele clipe din trecut, ca şi cum aş fi acolo..
    Am încercat şi poate am reuşit, dar în terapie, în sondarea interioară este fain că poţi revedea acelaşi domeniu dar pe alt palier. Ieri m-am revăzut în magazinul unde uceniceam lui tata, la un 1971, şi mi-a prins bine ce am descoperit...

    Mda... Am făcut psihanaliză, la terapeut, doar vreo trei cumulaţi ani, dar nu cred că îmi vor înceta vreodată 'şedinţele' de acest fel, fie şi foarte neclasice.

    RăspundețiȘtergere