duminică, 8 septembrie 2013

/ UMAN, INTERIORUL NOSTRU / Auto-poze


I HAVE A DREAM

În visele-mi roze (şi tot atît de grandomane), se face cum că se înfiinţează sub cerul mioritic o editură sinucigaşă.
În stare să publice o culegere de texte precum cel de mai jos.
Adică vizînd un segment, optimist judecînd, de cam 0,25% din total sorbitori de cultură.

Simt nevoia să-mi fac uneori nişte poze (psihanalizabil, fără îndoială... - dar nu comiteţi sinucigaşul gest de a solicita dedesubturi ale unei atari omeneşti porniri!).
Azi, pe la orele 9.30, am asemenea pornire.

Ţac, ţac, una, două, nouă - cu verificare pe display-ul de pe dosul aparatului.
... Gata, pe cînd scriua stea, m-am lămurit: e vorba de speranţa că imaginea ideală din minte, cum-că-am-fi-nemaipomeniţi, se vădeşte şi în realitate.
Mişto.

Bon.
De acum previzibil, acolo, în micul dreptunghi digital, nu apare ce cred eu, ci altceva, altcineva mai exact.
De care nu-mi place.

Pînă una-alta mi-i mirare mare: CUM MĂ SIMT EU ÎNTR-UN FEL, iar acolo - pozat, reprodus - apare altceva.
Interesant.
E de reţinut fenomenul. Din simplul motiv, înainte de toate, CĂ EXISTĂ. Că este.

Constatarea e cruntă.
O văd, simt din faptul că nu apuci să arunci multe milisecunde ochii la 'ăla' din cadru.
Apoi, apuc să văz că tipul de acolo are drept trăsătură a privirii reproşul. Adus altuia, fireşte.

Mda.
Va mai fi de lucru, în domeniu - mă refer la ce descoperi la străinul-din-display.

Pe de altă parte.
AVEAM MARI PROBLEME ÎN A PRIVI ÎN OCHI PE FIUL RADU.
De la o vreme pot să o fac, barim în parte - şi aici sînt sigur că 'oul spart' nu îşi va mai reface coaja.
Acolo - în ochii fiului - pot citi (sau mi se pare mie, dar este absolut de ajuns) reproşuri la adresa tatplui, respectiv ce văd trezeşte în mine nemulţumire a mea că fiul nu e altfel. MAI NU ŞTIU CUM - aici e loc de sondare, cercetare la greu...



PS
Apropo de scriitură, de gen de scrise la modă / 'cu desfacere'.
Nu aş putea să scriu ca toată lumea.
MI se pare banal, în sensul că nu reproduce (cît de cît) realitatea, viaţa.

Aici e de concurs imaginativ!
Ce ar spune alţii efectuînd gestul cu pozarea de care pomeneam...?
Cum, unii nici nu s-a apuca? Asta pentru că ţine de un fel de autosatisfacere iar mămica a spus că le dă bătăiţă dacă se apropie de uşa aceea?


Mda, autosatisfacerea de a te şti mai bine... De a executa ceva mai mult din dorinţele corpului...


PS2
Pe cînd pregătesc să pun din faimoasele poze aici, mai dau de un ceva insuportabil. Am pete pă faţă.
(Că am tricou de doi lei şi oricum foarte vechi, asta e pasabil de mai demult...).





Unii citează din Biblie.
Şi eu.

Dar a mea.
Asta înseamnă că alcătuită după nevoile mele, din extrase pe care mi le-am găsit (îndeobşte la un prim macaz important din existenţa mea) potrivite.

"Mergi înainte şi încrederea îţi va veni."

Altminteri, sper să rămîn conştient că, pîn' pe buza inevitabilei gropi personale (asta care nu vrea în borcan pe buza... Rîpei Zăpezii!), mersul sub soare ni-i marcat - în adînc barim - de iluzii că putem face lucruri mari, că ne aşteaptă clipe nemaipomenite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu