miercuri, 11 septembrie 2013

/ UMAN, URBAN / Tras cu urechea. Şi cu ochiul


Intro


 Mă lăudam acum cîteva zile că revin cu oarece vederi dintr-o scenă socială oarecare, în România anului 2013.
Nu am izbutit încă şi mă simt naşpa.
Eventual reproduc aici suplica pe care am adresat-o conducerii Băncii Româneşti (ce paşnic par la prima vedere!).


În paralel, de acolo, o întîmplare ce mi-a demonstrat că tot proşti vom muri. Noi ăştia creduli, la vîrste ceva mai coapte chiar, cum c-avem idee măcar de-o parte din faţetele vieţii.
O tînără doamnă. Cu fetiţă de vrei trei ani, dar nemăritată actualmente.
Interesată de colegii bine, care trec prin faţa ferestrei jobului, în drum spre un apropiat local pe măsura veniturilor lor.
O văd entuziasmată la un moment dat: "Uite-l pe R...!" Crezînd că vine în sala unde ne aflăm, expediază brusc balerinii şi ia nişte pantofi cu toc.
Adam-ul are alte planuri, dar se întîmplă să treacă la geam, cît să-l vadă şi un invidios bătrîn ca mine.
Nici pe departe metrosexualul pe care îl bănuiam (categoria ce suscita şi ea interesul frumuşelei femei). Plăcut ochiului era, nu spun nu, dar destul de trist şi cu cel puţin un 20% disponibilitate pentru acelaşi sex. Asta nu se traduce în dor de anumite contacte fizice mult blamate, ci într-o tînjire după tată. Rîdeţi, dar îmi menţin părerea.

E clar că omul avea portofel serios. Motiv pentru care am şi bănuit că pe-acesta îl vîna tînăra, cît şi faptul că posibilul mire era un pic mai moale, temperamental vorbind...
Nu m-am putut abţine să întreb o altă colegă, la vreo 35 de ani. "Femeile gîndesc oare cum le va fi peste zece ani?"
Doamna, pentru care altminteri am multă stimă, a părut că nu a auzit întrebarea. Într-un tîrziu, reformulînd, a răspuns într-un meta care nu trăda vreo bănuială privind existenţa pe lume a unei asemenea anticipări.

Mi se chirceşte niţel gîndul la imaginarea
unei perechi - peste 10 ani - precum cea vînată de tînăra cu (provizorii) tocuri... Dar durere de-a dreptul mă împiedică să-mi reprezint acea femeie la ai ei 55 de ani...




Spre piaţă (mamă, ce act ratat: am scris iniţial 'viaţă!).
După vinete.

În autobuz, în loveşte urechea un reproş matern  "...Şi nu te mai băga în lucrurile care îi privesc pe oamenii mari" (anterior, mama vorbise la telefon).
Asta e, nimeni nu-i perfect din punct de vedere pedagogic.
Doamna, cu o fetiţă de vreo 8-9 ani altminteri la locul ei, coboară însă la aceeaşi staţie. Sesizez scurt - pe parcursul a cîteva secunde - două-trei gesturi materne de frecat inutil ridichea.
Pe trotuar, plouă un pic. Mama: "Hai. că nu-i un cap de lume Ţi se mai topeşte slăninuţa".
Fetiţa este într-adevăr grăsuţă.

Dar şi maică-sa.

Deja din autobuz meditam ce-ar zice doamna dacă, la maturitatea fiicei şi senectutea proprie, fosta copilă din autobuzul 330 i-ar spune că nu e discuţie pentru bătrîni?
Cum, ziceţi că nu se ajunge la aşa ceva, că fata va creşte altfel decît aş crede eu, că nu-şi va umili mama (printr-o plată de poliţă - eu spun - absolut corectă)?

Îmi aduc aminte însă de o situaţie în blocu-mi, căreia nu-i dădeam de cap. O doamnă, intelectuală, are o fiică aproape mahlagioaică. Care se răsteşte la octogenara genitoare. În paralel, bătrîna mi se plînge că şi nepoata (altminteri medicinistă absolut la locul ei, în ochii mei) i se adresează cu chestii din categoria "P... mătii!".
Totul într-o casă altminteri civilizată.

E greu în afara tiparelor.
Oare bătrîna (medicinistă şi ea, cîndva, cu soţ la locul lui) minte, legat de injuriile tinerei?
După cum, cîndva, n-o fi fost deloc femeia la locul ei pe care sînt înclinat a crede că fuse? Şi, implicit, că o fi procedat la fel cu /Slăninuţa/ pe stradă?
E foarte posibil.

PS
Se vorbeşte mult de maltratarea copiilor.
Mai deloc a bătrînilor.
Şi deloc de plata poliţelor juste, urmare a umilirilor de altădată.
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu