miercuri, 2 octombrie 2013

/ PSIHOLOGIE, UMAN / Există viaţă şi dincolo de cortina cenuşie?


... cenuşie nu e totuna cu neagră, adică aceea despărţind de ne-viaţă.

I

Humanitas a tratat cu refuz o propunere editorială a subsemnatului.
Ca urmare, am ieşit un pic la aer, prin urbe.
Am nimerit, finalmente (din Piaţa Iancului), la Dămăroaia.

Vagon tramvai 24.
Undeva, scris neglijent: "/Loc/ Rezervat".
Mă indispun, brusc. Mai exact, mă înfurii niţel pe aceia care au scris aşa, neglijent, în fură, urît...

Poate ca urmare a şutului de la editură, sînt poate mai dispus (dacă tot mă aflu în rahatul disconfortului) să accept şi alte lucruri incomode.
Şi realizez că-i absolut problema mea dacă un scris neglijent (altminteri probabil justificat, dpdv uman, al acelor muncitori) mă tulbură.

Acel scris mă punea în faţă cu urîţenia vieţii (mai şi ploua afară, deci pas de te refugiază către un peisaj înflorit ori însorit!).
Nefiind pregătit cu aşa ceva, mă crispam dureros, ceea ce ducea la furie, descărcată pe autorii vopsiturii.

Jacques Salome puncta, la o lectură recentă (personală) a cărţii "Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege": "Fiecare este responsabil pentru sentimentele sale".
Nu celălalt este de vină pentru ceea ce simţim noi.

Reacţia noastră în asemenea (numeroase, infinite) situaţii este în funcţie şi de trăiri mai vechi - prezent şi viitor fiind însă la mîna priceperii noastre de a ne gestiona viaţa.
Meditam ieri, pe aceleaşi străzi cenuşii ale Dămăroaiei...
Nichita Stănescu nu a mers, poate
, în exces, pe drumul lui a vorbi în gol, neprimind ce spera (fie şi inconştient)? De unde şi alcoolul...?
Refuzul Humanitas-ului este deprimant, dar nu ai decît să accepţi că ceea ce ţi se pare ţie important în viaţă, nu este obligatoriu pentru alţii... Pentru editură, dar şi pentru majoritatea semenilor.
Eu îmi pun problema că nu ne apropiem îndeajuns de esenţa vieţii. Că fugim de neplăcerile aceleia, inclusiv în spatele a ceea ce se numeşte artă.
Pe de altă parte, recunosc faptul că mare doritor - cică - de adîncurile vieţii precum subsemnatul nu e în stare să iasă mai mult pe valurile Aceleiaşi. De unde dilema: nu cumva procedează mai bine cei care, ferindu-se de ştiri prea multe despre adîncuri, navighează mai bine?



II

Am sentimentul că toate intervenţiile noastre pe Facebook şi similare se bazează în bună parte pe pe dorinţa copilului din noi de a i se da atenţie, de a fi ascultat, eventual apreciat.
E foarte posibil însă ca umblînd precum măgarul după aşa himeră să nu apucăm să găsim o rezolvare, o soluţie a cenuşiului vital care ne împinge către aşa atitudine.

Parcă aş arunca un ochi dincolo de urîta cortină... Aceea dincolo de care eşti lipsit de iluzia că eşti ascultat, că faci cine ştie ce valoare.
/ Este drept că iluzia în cauză este încurajată de specie, cît şi de Societate, căci ideile vînturate în cadrul acelor "Şi eu" Şi eu!"-uri pot fi utile (infinit mai puţin decît şi-ar dori emiţătorul) celor din jur. /

E de văzut.
 
PS
Îmi fac mea culpa faţă de confraţii montaniarzi a nu fi apucat să închei o relatare personală despre un drum în coborîre pe Valea Gălbenelelor, în vara asta.
Poza de mai jos nu e cu Gălbenele (dar este din Valea omonimă!), dar am găsit ca reprezentînd cel mai reprezentînd cel mai bine relaţia-mi cu subiectul.
Să aveţi o zi bună!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu