duminică, 27 octombrie 2013

Scrise din ultimele săptămîni. Poate nu tembele.


SCRISE, DIN ULTIMELE SĂPTĂMÎNI


I


AM IEŞIT LA MARŞ ROŞIA MONTANĂ.

Comentarii clasice la cald găsiţi la multă lume. Nu voi insista, ca atare...

Mă uitam, simţeam doar cum e cu ale trecerii anilor... Mai exact cum se vede aşa manifestare umană prin ochii unui veteran al Pieţei Universităţii 1990.
Eşti într-o altă lume.
Recunoşti fenomenul, nu şi oamenii, genul de oameni mai exact din jur.

E un pic neplăcut ce spun, ca multe dintre scrisele subsemnatului...
Dar mi-am propus să fac efortul de a fi familiar - pe cît se poate - cu o manifestaţie a anului 2013.
Cred că merită efortul...

/ Ce m-a înfuriat iniţial o zisă a lui Neagu Djuvara, aleasă de dumnealui ca motto la o carte de oarece memorii! "Nu e nevoie să ai nădejde pentru a porni, nici să izbuteşti pentru a stărui"
Dar ulterior am mirosit utilitatea ideii...
Şi m-am alăturat marşului în chestiune, întru Roşia Montană, chit că nu mă atrăgea cine ştie ce...
Dar apărură şi fructele.../

Interesant.
Zic precum copiii: "...Mă mai duc!"

E rău cînd nu mai ai forţa să te alături la aşa ceva. Cînd energia tinerească (a altora...) îţi crează teroboş disconfort...
Apropo.
O chestie nu pentru tineri, că le-ar crea de această dată lor neplăcere...
Undeva, în gura unei alei (vizavi de unitatea de pompieri din preajma străzii Mătăsari, pe bd. Pake), un domn la vreo 60-62 de ani. Ghiceai în el iute energicul, entuziastul militant de altă dată (chiut că nu neapărat pe linia manifestaţiei de azi). Dar pur şi simplu părea doborît... Îl dusese viaţa în locul unde priveşti-altfel-lucrurile. Cam învins.

Mda, viaţa...

Pînă una-alta, precum zisei, voi mai merge la aşa umbleturi. E frumos - iar în 1990 era mai cu moţ! - statul în mijlocul mulţimii, împărtăşirea din acea adunare de energii.
Pe de altă parte, ca unul părăsit de drogul tinereţii, îţi miroşi - cam ca într-o şedinţă de psihanaliză - destule temeri, destule gînduri, simţiri neconvenabile. Slăbiciuni - şi-s elegant în exprimare aici...
Între altele, invidie la greu pentru nonşalanţa de cînd lumea a tinerilor... Noroc că te oftica în chestiune fuge curînd, dacă ţi-o recunoşti, dacă o laşi să te doară...

 
 
II
 
VIAŢĂ. UMAN

Mă iritaseră azi, în tramvaiul bucureştean, vreo 4-5 persoane. După ceva timp am priceput că problema era la mine, mai exact nişte dorinţe infantile se ofticau, de nesatisfacere...

Între călătorii cu pricina, o bătrînă care se tîra greu prin vagon, dar după ce s-a aşezat a dat curînd drumul unui nesfîrşit şi energic torent de răutăţi. La adresa lui Ponta (!!), întîi, apoi a lui Oprescu.
Tîrziu am priceput că agresivitatea aceea era nesiguranţă accentuată de fapt, după cum ţintele fuseseră alese (mărimi ale ţării, respectiv ale urbei) întrucît permiteau corespondenţe cu părinţii care nu o ajutaseră ori nu se mai aflau salvatori lîngă acea femeie.
 
 
III
 
SCRIE CINEVA:

"Ce tara frumoasa avem! /.../ Pacat ca nu o punem in valoare!!..."
 

(foto Iancu Daniel)

Părere personală. Poate şi sănătoasă:
"Dă-mi voie să fiu egoist. Ochii mei o vor admira întotdeauna - după sensibilitatea fiecărei vîrste, se înţelege... Mă doare în cot dacă ajung s-o admire şi alţii. Staaau acum de grija altora, că nu o admiră, că ţara nu e pusă în valoare şamd."

Pe de altă parte, aş cerceta un pic în profunzime (a se citi psihoanalitic) asemenea dorinţe de punere în valoare a ţarii...
Pariez că e vorba de propria persoană! Şi alte dorinţe pe aproape - cu toate ţinînd de siguranţa existenţială.

(PS
A-mi fi iertat tonul aprig, de timid care se descarcă şi el din An în Paşte!)

 
IV
 
/ UMAN, ROMÂNIA /

În pană de slujbă aflîndu-mă, am zis să sondez un om politic oarecare de are nevoie de un om în echipă.
Mi-am spus c-oi putea să-mi temperez gura, chit că ştiu destulă istorie...

Dar n-am apucat să trimit suplica, rugămintea de job....
Între comentatorii postărilor domniei sale de aici, de pe Facebook cineva scrie:
"Doar Monarhia mai Salveaza Romania ! În rest toți dezbină națiunea !"

Altcineva:
"PNTCD nu trebuie sa fuzioneze cu nimeni, partidele care nu au trecut si istorie politica trebuie sa vina sa fuzioneze Sub sigla PNTCD!"

La stadiul ăsta, îmi dau timid cu părerea că totul este să dorească unirea cu pricina şi veneticii / ne-istoricii să vie sub asemenea siglă. Şi că le urez oricum succes în demers.

La care un coforumist de acolo a afirmat ferm:
"DOMNULE ORDEAN, DOMNUL NELU NEACSU ARE DREPTATE SI DUMNEAVOASTRA NU. PUNCT.
ISTORIA , MARTIRII SI IN GENERAL BRANDUL PNTCD NU SANT NEGOCIABILE.DE NIMENI SI CU NIMENI.NICI MACAR CEI DIN PNTCD NU AU ACEST DREPT.DREPTUL LOR ESTE ,SA PASTREZE BRANDUL PNTCD IN FORMA SA PURA EXACT CUM ZICE NEAMTUL 100% QUALITÄT MIT 100% GARANTIE."

Două alte persoane au întărit demersul din urmă:
"Exact, foarte bine argumentat /domnule X/!"
"Corect, domnule
/X/!"

Ce mai puteam face, decît să urez succes vajnicului meu preopinent şi să mă declar impresionat de siguranţa sa în afirmaţii.
M-am lecuit însă de a mai trimite propuneri de colaborare acelui fruntaş - m-am trădat deja mai sus! - ţărănist.

Asta e, viaţa îi cruntă - voi fi un exemplar neadaptat, pe care onor Viaţa îl va zvîrli cu suveran dispreţ la rigola gloriosului său drum...
PS
Îmi face plăcere să merg pe la mitingurile celor 'anti-cianuri' (chit că Piaţa 1990 îmi pare acum din altă existenţă a mea).
O socoteală simplă îmi arată (fără a fi panicat de vreo teorie a conspiraţiei) în asemenea ocazii că există nişte dirijori, bineînţeles nu tocmai vizibili. Pe cale de consecinţă, îi bănui de informaţi în ale psihologiei mulţimilor, inclusiv de către nişte servicii specializate ale unor licurici statali mai mari.
M-am uitat în jur, printre spectatorii manifestaţiei, doritor să schimb impresii pe domeniul amintit imediat mai sus. Nu am simţit însă pe nimeni (inclusiv cei cu vîrste mai măricele), acolo, în stare să abordeze subiectul.

Nu mă cred mai deştept decît acei slujitori entuziasmaţi ai Clipei. Doar punctam o mică durere personală.
 
 
 
V
DIN SPATELE SCENEI

Citeam de zor acum vreo doi ani un manual psihologie, apaţinînd lui Matei Georgescu (de la "Spiru Haret").
Care spunea că în spatele gesturilor, spuselor noastre şed nevoi sufleteşti nu tocmai avuabile.

De cîteva zile sînt tot mai convins de adevărul afirmaţiilor cu pricina...

Inclusiv dintre acelea care doresc să acopere micimea personală, sub acest soare, sub această infinitate fizică şi în preajma semenilor nu tocmai precum în cărţile umaniste.

Totodată.
Se dau unii aici la Ponta, cu iritări totuşi gratuite (dacă e să ne referim strict la subiect, adică prestaţia premierului), cu nepoliteţuri totuşi grobiene. Nu am cum să nu văd că la mijloc ne este oftică de a nu fi precum acel zice-se păcălici, care ajuns-a sus, iar noi, mai dăştepţi dă o mie de ori ca el - nu sîntem pe acolo...

În paralel, realizez tot mai des că a crede în Dumnezeu este un mod de a ne asigura linişte, siguranţă interioară, graţie căreia putem alerga apoi după scopuri nu tocmai biblice.

Zic şi io.
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu