duminică, 27 octombrie 2013

Scrise din ultimele săptămîni. Poate nu tembele. (II)


I

/ PSIHOLOGIE, VIAŢĂ /

Pomeneam în postu-mi precedent despre dorinţele inconştiente care ne mînă în luptă.
Sînt inconştiente pentru că, de cele mai multe ori, nu ne vine deloc să ne mîndrim cu ele - faţă de alţii, dar şi faţă de noi înşine. ŞI PRIN URMARE LE PITIM, LE ASCUNDEM, LE DĂM CU "HUŞŞŞ!!"

Cine naiba se grăbeşte să-şi recunoască, fie şi celui din oglindă, că e complexat, speriat, dornic de protecţie şamd şamd?

Privind la celălalt, marea problemă apare cînd te paşte tentaţia ucenicului vrăjitor, de a crede că ce mai cu moţ sîntem noi, care cică vedem şi dincolo de ştiutele curente...

Asta e.
Îi precum cu focul: poţi să te serveşti de el, dar şi să te arzi.





II

Există sub soarele acesta un gen de fraze cu mari pretenţii, dar goale plus tare răutăcioase.

Să mă ierte prietenul Cornel S. de postez aici două imagini aduse de dînsul pe scena recentă a Facebook...

Cu cîtă uşurinţă face un Sorescu dobitoci pe ceilalţi! Uitînd că e imposibil să nu ne domine şi pe noi, din cînd în cînd, vulcanicul nostru interior / dobitocul personal.
În acelaşi timp, dacă tot nu am fi dobitoci, care e problema că am pus sufletul pe masă şi altul şi l-a făcut preş? Totul este cum reacţionăm noi la acel gest, LA NOI E CHEIA.

În ce-l priveşte pe Paler, mie unuia mi se pare un infantil de clasa intîii - tăiaţi-i sonorul şi bănuiţi cum arăta la un 10-11 ani...

Ideile-s precum butoaiele. Cele goale sună/au nevoie să sune puternic...





II bis

Cornel S. nu e de acord cînd îl declar pe Octavian Paler drept panglicar.
 
Simt nevoia să mă justific.

"Păi am să-ţi spun de ce.
Ideea de ţară jefuită şi mai eu ştiu eu ce trădează două lucruri: ori un sistem nervos zdruncinat al respectivului, ori o şarlatanie - cînd celălalt este speriat el se dovedeşte mai uşor de manipulat.
Presupunînd că există haitele cu pricina, ele au existat de cînd lumea şi - vorba unei butade - nu s-a gătat ţara.
Dar, mă repet, sînt formule demagogice - bănuiesc a fi clasice prin manuale.
Barim întrebarea de la urmă e antologică, în sensul demagogic pomenit. ... E uite că România există!

Spre ruşinea mea, nu realizez pe moment ce fel de resorturi îl pun pe un Paler sau asemenea emitent în acţiune... Ce obţine cînd îşi sparie ţinta? Cînd o tulbură?
În cazul ţintei, e posibil să-i existe sentimentul unui tătic mai breaz care ştie, pasămite, cum merg lucrurile cu adevărat ŞI NE VA APĂRA? Nu este exclus."

PS
Altcineva, tot pe postul lui Cornel, spune:
"Se pare ca unii traiesc in alta dimensiune,nu vad dincolo de propriile convingeri si /sau interese.Pentru ei e suficient.Trist!"

Este alt gen de fraze care merg iute la sufletul simplu.
Dar argumentele îi lipsesc total.
Başca faptul că nu simţi o iotă cum că predicatorul la depăşirea propriilor convingeri nu posedă în realitate vreun chef s-o facă el însuşi...
 



III

CÎRCOTAŞI

Chit că povestea a fost reluată acum 20 de ani, eu nu mă împac şi pace cu scrierea latinistă, aceea cu î din a, cu 'sunt'...
Şi am să vă spun de ce.

Mă revăd copil aflat în faţa mofturilor vreunui adult, care ţinea să-şi sporească nobilitatea. Mai exact lipsa ei.
Şi trebuia să tac.
Başca faptul că eram forţat să îmbrăţişez, să adopt, să preiau în mine (e vorba de 'sunt'/sînt, de a fi) ceva care nu mă reprezenta. Asta doar pentru că un tip, pe care îl simţeam nedeştept (dar cu putere) îşi făcea un moft.

Acel gen de adulţi, deloc subţirel ca număr, nici nu se oboseşte să se justifice, să negocieze ceva.
Impune, căci e puternic.

În paralel, nu se jenează să mintă. De pildă că scrierea cu 'î din i' e moştenire a perioadei staliniste.
Ceea ce nu-i adevărat.



 IV

Eu unul mă recunosc din hulita specie numită "băsist".

Nu vreunul pătimaş.
Dar îl prefer pe badea Traian altor 'oferte'.

Cînd veni-vor alte oferte mai bune, vor primi simpatia mea. Şi share-uri aici.
Tot în aşa iluzoriu moment in the future, cred că nu mă voi stropşi la nărăşavul prezident de azi al ţării.
 



V

Patrick Andre de Hillerin remarcă o expresie (pare-se curentă):
"Cine ești tu, băi?"

El răspunde mai mult decît înţelept: "Sunt un nimeni, doamnă, sunt un nimeni. Vă ofticați?"

Aş puncta în plus doar că, în asemenea momente de grobian atac, lansatorul îşi are depărtată armura de trup mai mult ca oricînd...
În general, cînd sîntem furioşi, aroganţi, vulnerabilitatea reală este pe măsură.
Bineînţeles în faţa cui îşi pierde mai greu cumpătul în faţa ÎNCERCĂRILOR de jignire...



VI

VIAŢA.
Servituţiile ei...


Regele nostru spune:
"Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele."

Vorbă goală de greu se mai poate alta...
Căci bineînţeles nu ne vom asuma în veci chestia cu pricina, adică răspunderea.

DAR SUFLETUL ARE NEVOIE DE ASEMENEA LOZINCI, EXPRIMĂRI, alinări...

Altminteri, Mihai I e un personaj mai mult decît tragic...
Pe măsură sînt însă simpatia, respectul meu în ce-L priveşte.

Să treci cu bine, Maiestate, prin astă perioadă deloc simplă a vieţii!

PS
Ejusdem farinae, oratoric vorbind:

"Romania va reveni la Monarhia Constitutionala, DACĂ VOM FI VREDNICI DE NOI ÎNŞINE (s. MO).", spune dl Aurelian Pavelescu.
Tot în veci se va petrece şi vrednicia în cauză.


   
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu