duminică, 27 octombrie 2013

Sfîrşit de octombrie...


I

/ SOCIETATE, UMAN /

Eu unul nu-mi bat capul / fac iluzii legate de o devenire spre roz a noastră, a oamenilor. Prefer să iau lucrurile cum sînt...
Secoli s-au iritat, scandalizat, smuls-păr-din-cap-dă-oroare milioane de semeni, mai mult sau mai puţini interesaţi, iar rezultatele sînt ăle de sub ochii noştri.

Presupunînd totuşi că lumea ar deveni mai bună, nu cred că fenomenul va avea loc urmare a unor materiale precum cel de mai jos:

  link


PS
Mă repet poate oleacă ...
Ce e mai frumos decît să iei realitatea cum e, să poţi să o suporţi şi să nu te mai îmbeţi nevolnic de iluziile protectoare ale minţii personale?
Poate, în context, este şi să încerc a-l înţelege pe dl Săraru, să-l accept cum este, cu dorinţele şi nevoile mai mult ori mai puţin conştiente.
Sper să reuşesc măcar în parte.



II

/ LITERATURĂ ŞI NU NUMAI /

Dl. Mircea Vasilescu (de la "Dilema Veche") vorbeşte despre o carte lansată de Gabriel Liiceanu, "Dragul meu turnător"

Fără îndoială n-am să ajung departe cu gică-contrismul, de pildă pînă la stadiul de intelectual...
Dar tot mi se pare un pic aiurea să nu ai despre o carte decît vorbe bune.


Înţeleg că mintea noastră are regulile ei, un pic de gri fiind suficient pentru ca albul dorit să nu mai fie alb, dar eu găsesc neserioase asemenea recenzii favorabile.

În acelaşi timp, dincolo de faptul că dl Vasilescu elogiază un amic apropiat al patronului său (dl Pleşu), nu am cum să nu văd cît de fals sună ideea de "mi-eşti drag!" adresată de dl Liiceanu cuiva.
O să ziceţi că mă înşel la greu, dar mie G.L. şi se pare ursit a fi un sloi în materie de sentimente înalte.
Probabil este o evidenţă pentru oricine poate citi cît de cît chipul, gesturile, vocea cuiva.


PS
Bineînţeles, scriind lucruri precum cele de mai sus, ochii trebuie să fie ca pe butelie pe invidia privind acei oameni atît de bine plasaţi în simpatiile sociale.



III


/ PSIHOLOGIE, VIAŢĂ /

Visez că-mi apărură lîngă tocul uşii trei găurele de şoareci, cu galeriile aferente.

Acolo, pe cînd capul mi-i pe pernă, gîndesc să astup intrările acelea nedorite.
Iniţial, plănuiesc să apelez la un material din preajmă, dar constat că el conţine ceva dulce, aşa că pînă la urmă va fi o plăcere pentru rozătoare să-l străpungă.
După care meditez de unde aş putea face rost nişte ciment.

La trezire, lucrurile se schimbă niţel.
Şoriceii ce riscă să iasă prin acele găuri sînt, am sentimentul, buferuri de constatări incomode, PE CARE REFUZ SĂ LE ACCEPT.
Întîia plombă, cea cu material un picuţ dulce, e semn că pot apela la distracţii, doar doar mi-o fugi mintea de la acele inconvenabile.

Nu e deştept (chit că meditaţiunile de la suprafaţă nu fac bani mulţi în adînc...) nici să chituiesc acele găuri. Şoriceii, mediul acela aparent nesănătos sînt tot unghere de-ale mele.

PS.
Deşteaptă vorbă îmi spune Silvia I., căreia mă plîng că-s un leneş nesociabil. Spune, aproximativ, că poarta unui oarece succes socio-profesional e deschisă oricînd şi pentru asemenea oameni, totul este să mai iasă din casă.

 



IV

O glumă bună, poza asta.


E interesat, legat de ea, cum ne irităm imediat, ca furnicile unui musuroi deranjat... Vaiii, nu sînt suficient de bărbat! Vai, sînt sclav şi minunăţia cu pricina nu şi-o trage cu mine.
Şamd.

Multe facem ori sîntem gata să facem de teama ca alţii să nu descopere că sîntem mai puţini valoroşi decît vrem să părem.



V

/ EXISTENŢĂ /

Pe aici, pre astă minunată scenă a Facebookului, cred că 99,9% dintre oameni sînt animaţi de sentimente din gama Viaţă-din-plin.

E omeneşte.


Cînd estem pleoştiţi, epuizaţi, ne alegem un colţ şi zacem acolo, cu ceaţă pe ochi.
Atunci nu scriem aici. Nu ne lăudăm, nu ne revoltăm, nu ne pupăm.

Mă păli tristeţea.
De cel puţin az-dimineaţă.

Să văd ce se poate face cu ea.


O să dau un ochi şi prin Dietmar Stimmerling, chit că de la o vreme ştiu că foile, gîndurile au impact minim în adîncul nostru.


Simt, totuşi, că e sănătos să ţii piept (cu respect pentru hibă, se înţelege!) acelui jungher din chept, din tîmplă.
De ce îmi fuge mintea aici la o definiţie a temerităţii. "Curajos este cel care se comportă ca apare şi cînd îi lipseşte... curajul".



Să aveţi în continuare o duminică frumoasă!

PS1
O să ziceţi ceva de anul morţii, dar priveam ieri o doamnă cocoşată (dar simţise nevoia a ceva ruj pe buze). Încercam - nu rîdeţi! - să mă pun în locul eu. Ce i-o fi fost în suflet?
Cred că e multă viaţă şi în a nu fugi de asemenea felii de viaţă, de realitate.
Nu vreau să vă stric buna dispoziţie, dar credeţi că acum nu o mîna şi pe dînsa entuziasmul, energia, je m'en fiche-ismul nostru de azi?

PS2
Să te ţii, peste 50 de ani, doctorate pornind de la ce scriem noi azi, aici. Cum gîndeau ăia de la 2013.
Să te ţii idealizare, "Ce la locul lor erau bunicii noştri, să le urmăm exemplul! Nu era dezmăţul, nebunia de acu', de la 2063!"
Oare cum va arăta echivalentul de atunci al lui Cozmin Guşă? Sau al lui Victor Ponta?
 


PS3 
Iuliana Enache: "chiar..? ce-o fi fost in sufletul..capul ei..cand s-o fi rujat? si eu m-am intrebat de multe ori uitandu-ma la batrane..(60-70 ani) de ce o mai fac..ce le mana in punerea acelui ruj rosu strident pe buze? oare asa voi fi si eu?"

Mircea O.: "...e vreo cinci ani pricep că doamnele se rujează etc. şi pentru a se simţi ele bine în sine, nu neapărat pentru a ne da gata, pe noi bărbaţii...
În acelaşi timp, tendinţa asta deşteaptă pavlovian pînă şi într-o cocoşată octogenară sentimentele de plăcere care i se legau altădată de gestul aplicării rujului...
 


"dar BUNUL SIMT al varstei..? adica la 70 ani..rujul..creionul negru exagerat...nu prea inteleg...! "

" În general nu există bun simţ.
Trec peste faptul că b.s. are definiţie în funcţie de zona, de educaie, de cheful fiecăruia.
Apoi, la vîrsta aia total tîmpită, nu-ţi mai baţi capul cu eventuala moralitate a unui gest care îţi atenuează fie şi un pic din cruntele neplăceri..."

  
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu