sâmbătă, 16 noiembrie 2013

/ UMAN / Adunate. De prin urbe, cea românească.


I

Un înflăcărat compatriot ne pune în gardă:

"Nu e destul că țin doliu pe 1 Decembrie, acum politicienii maghiari ar dori să renunțăm noi, românii, să mai sărbătorim Ziua Națională în amintirea Marii Uniri din 1918. Aceasta este propunerea primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, ca de 1 Decembrie să fie numai ziua națiunii române, nu și a României ca stat, adică la egalitate cu 15 martie, ziua națiunii maghiare, iar pentru ziua națională să găsim o altă zi. Vin atunci cu o contraofertă, dacă nu le place ziua de 1 Decembrie, mai putem adăuga o Zi specială pentru politicienii maghiari: cea de 3 august, ziua în care, în 1919, Armata Română intra în Budapesta, iar opinca românească era atârnată peste Parlamentul de la Budapesta. Ce spuneți, vreți să sărbătorim în mod oficial această zi?"

Îi respect sentimentele, dar parcă îşi au locul aici nişte precizări.

Opincuţa cu pricina a ajuns pe Parlamentul budapestan cînd ne-a dat voie Licuriciul cel mare, a se citi în acest caz învingătoarea Antantă. Dacă îmi aduc eu bine aminte de prin cărţile de istorie, germanii capitulaseră, Austro-Ungaria era zob, iar militariceşte francezii erau deja la Szeged, împreună cu sîrbii.


 Generalul britanic Smuts.




Pe vremea cînd au avut ei alături un Licurici favorizat de soartă, noi am semnat cuminţei Pacea de la Bucureşti.
Bineînţeles însă că nu dă bine la starea naţiunii să aminteşti atari minore amănunte...


August von Mackensen.
 
 În acelaşi timp.
Eu cred că nu e treabă prea grozavă să te dai şi să stropşeşti naţionalist într-o ţară unde ai tăi sînt majoritari. Aş fi curios - deşi, Doamne-fereşte de o asemenea situaţie! - cum ar şedea curajul semnatarului de mai sus în vreun Timoc.





II 

DAMELE DE CONSUMAŢIE...

Ţara se schimbă, îmi permite a spune, chit că dvs. veţi lua la mişto criteriul pe care-l ofer întru demonstraţie...

Acum vreo 10-15 ani, luam contact (vizual...) cu fenomenul prostituţiei prin intermediul duduilor rome ieşite seara la intersecţia Pake Protopopescu-Mătăsari.
Moartea pasiunii!
Nu pun la socoteală co-etnicele de-a dreptul sinistre ce îmbiau într-un imobil dărăpănat al Căii Moşilor, în preajma bisericii Armeneşti.

Văd de la o vreme nişte domnişoare de profil, ceva mai la vest (geografic), mai exact la intersecţia Pake-Matei Voievod-Austrului. Altă stofă, în sensul de un pas înainte...

Altminteri, ca om de rînd ce mă aflu, m-a turburat bine o adolescentă, lîngă hotel Bucureşti (sau cum i-o mai zice). Mi-a zis un "Ce mai faci?" de-am rămas paf, neaşteptîndu-mă la ondulaţiile vocii aceia, adaptate fix la timidul ce trecea pe acolo...

Tot pe acolo, ca idee, eu unul găsesc aiurea să ţii ilegalizată prostituţia.
Nu văd ce 'microb' ar pătrunde astfel în corpul societăţii româneşti (căreia oricum nu de castă moral i s-a dus buhul!...)! Poate la mijloc sînt complexele clasei politice * luată individ cu individ - în faţa sexualităţii fruşte, mai exact cea feminină...



III

 ŢARĂ, ŢARĂ...

Îmi spune un amic:

"Media promovează un /anumit tip de/ patriotism..."

Acel patriotism dă bine unei anumite categorii, care - aritmetic! - nu are alt gen de sprijine.
Hm...
Patriotismul, simt, prinde la componenţii unor categorii amorfe. Cînd eşti
individualizat (urmare a educaţiei şi a altor chestii care, la o adică, nu depind de tine), te apuci să-ţi cauţi soluţii individuale.

Se pot aduce aici în discuţie tipii individualizaţi, dar care laudă patriotismul...
Cred că aceia au nevoie de fotoliile de frunte, acolo...



2 comentarii:

  1. A doua poza dintre cele de la sfarsitul sectiunii III (TARA, TARA ...) face parte din portofoliul fotografului ceh Josef Koudelka si poate fi vazuta in cadrul expozitiei "Invazie 68 Praga" deschisa la MNAC Anexa ... Cred ca normal (si etic!) era sa mentionezi autorul, nu? Mai ales la cat "scrii" ca unii si altii (indeosebi cei plecati de mult dintre noi, ca aia nu se pot apara) si-au insusit munca altora ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă dezamăgești, domnule Dragoș, pe mai multe planuri chiar.

    S-o luăm pe rînd.

    Ești iritat că scriu (să pun ghilimele la vorba asta, precum tine?) despre insusirea muncii altora. Așa cum se cade într-un anumit mediu, vii și cu suplimentări lăcrămoase, cum că țintele mele-s duse dintre cei vii și, deci, nu se pot apăra.
    NU TE OBOSEȘTI SĂ CONTRAARGUMENTEZI ÎNSĂ LA ACUZELE-MI CELE CU PRICINA. Nici nu dai detalii, despre ce oameni și ce acțiuni e vorba. Nu, ci le lași în aer.
    Altminteri, nu ești zgîrcit în detalii, de pildă la cele privind poza incriminat.

    Dar ești iritat (încep să repet, ca Zaharia Stancu) dezisele-mi în diverse locuri despre plecatul dintre noi Emilian Cristea la nume.
    Și ești deranjat pentru că ai nevoie ca de apă de zei.
    Fiind prin urmare deranjat crunt cînd cineva ți-i atacă.

    Aceasta și pentru că, de-a dreptul fiziologic vorbind, ai vrea certamente prin adîncurile dumitale să treci de la adulația pentru Tată la descărcarea inerentei porțiuni de ură față de același, dar nu poți.
    Și atunci cauți posibilități de a lovi...

    Ți le dorești de succes, acele căi, acele lovituri.
    De mult succes. De total succes.
    Căci de așa ceva ai nevoie, în contextul dat.

    Unde se pot obține așa ”totalitarisme”?
    Păi în țara noțiunilor înalte.

    A eticii. Mai exact a încălcării Ei.
    A Normalului (se înțelege că acela care ne pică nouă bine).

    Pe acel tărîm, o imagine luată de pe net, chiar și apreciativ dar fără a pomeni autorul ceh din 1968, devine obiect de teribilă acuză. Umflată prin altă idee a zeilor, aceea că astfel îmi însușesc munca fotograf.


    Într-un fel (sau nu cumva toate felurile), iau comentariul dumitale drept compliment.

    RăspundețiȘtergere