duminică, 27 octombrie 2013

Sfîrşit de octombrie...


I

/ SOCIETATE, UMAN /

Eu unul nu-mi bat capul / fac iluzii legate de o devenire spre roz a noastră, a oamenilor. Prefer să iau lucrurile cum sînt...
Secoli s-au iritat, scandalizat, smuls-păr-din-cap-dă-oroare milioane de semeni, mai mult sau mai puţini interesaţi, iar rezultatele sînt ăle de sub ochii noştri.

Presupunînd totuşi că lumea ar deveni mai bună, nu cred că fenomenul va avea loc urmare a unor materiale precum cel de mai jos:

  link


PS
Mă repet poate oleacă ...
Ce e mai frumos decît să iei realitatea cum e, să poţi să o suporţi şi să nu te mai îmbeţi nevolnic de iluziile protectoare ale minţii personale?
Poate, în context, este şi să încerc a-l înţelege pe dl Săraru, să-l accept cum este, cu dorinţele şi nevoile mai mult ori mai puţin conştiente.
Sper să reuşesc măcar în parte.



II

/ LITERATURĂ ŞI NU NUMAI /

Dl. Mircea Vasilescu (de la "Dilema Veche") vorbeşte despre o carte lansată de Gabriel Liiceanu, "Dragul meu turnător"

Fără îndoială n-am să ajung departe cu gică-contrismul, de pildă pînă la stadiul de intelectual...
Dar tot mi se pare un pic aiurea să nu ai despre o carte decît vorbe bune.


Înţeleg că mintea noastră are regulile ei, un pic de gri fiind suficient pentru ca albul dorit să nu mai fie alb, dar eu găsesc neserioase asemenea recenzii favorabile.

În acelaşi timp, dincolo de faptul că dl Vasilescu elogiază un amic apropiat al patronului său (dl Pleşu), nu am cum să nu văd cît de fals sună ideea de "mi-eşti drag!" adresată de dl Liiceanu cuiva.
O să ziceţi că mă înşel la greu, dar mie G.L. şi se pare ursit a fi un sloi în materie de sentimente înalte.
Probabil este o evidenţă pentru oricine poate citi cît de cît chipul, gesturile, vocea cuiva.


PS
Bineînţeles, scriind lucruri precum cele de mai sus, ochii trebuie să fie ca pe butelie pe invidia privind acei oameni atît de bine plasaţi în simpatiile sociale.



III


/ PSIHOLOGIE, VIAŢĂ /

Visez că-mi apărură lîngă tocul uşii trei găurele de şoareci, cu galeriile aferente.

Acolo, pe cînd capul mi-i pe pernă, gîndesc să astup intrările acelea nedorite.
Iniţial, plănuiesc să apelez la un material din preajmă, dar constat că el conţine ceva dulce, aşa că pînă la urmă va fi o plăcere pentru rozătoare să-l străpungă.
După care meditez de unde aş putea face rost nişte ciment.

La trezire, lucrurile se schimbă niţel.
Şoriceii ce riscă să iasă prin acele găuri sînt, am sentimentul, buferuri de constatări incomode, PE CARE REFUZ SĂ LE ACCEPT.
Întîia plombă, cea cu material un picuţ dulce, e semn că pot apela la distracţii, doar doar mi-o fugi mintea de la acele inconvenabile.

Nu e deştept (chit că meditaţiunile de la suprafaţă nu fac bani mulţi în adînc...) nici să chituiesc acele găuri. Şoriceii, mediul acela aparent nesănătos sînt tot unghere de-ale mele.

PS.
Deşteaptă vorbă îmi spune Silvia I., căreia mă plîng că-s un leneş nesociabil. Spune, aproximativ, că poarta unui oarece succes socio-profesional e deschisă oricînd şi pentru asemenea oameni, totul este să mai iasă din casă.

 



IV

O glumă bună, poza asta.


E interesat, legat de ea, cum ne irităm imediat, ca furnicile unui musuroi deranjat... Vaiii, nu sînt suficient de bărbat! Vai, sînt sclav şi minunăţia cu pricina nu şi-o trage cu mine.
Şamd.

Multe facem ori sîntem gata să facem de teama ca alţii să nu descopere că sîntem mai puţini valoroşi decît vrem să părem.



V

/ EXISTENŢĂ /

Pe aici, pre astă minunată scenă a Facebookului, cred că 99,9% dintre oameni sînt animaţi de sentimente din gama Viaţă-din-plin.

E omeneşte.


Cînd estem pleoştiţi, epuizaţi, ne alegem un colţ şi zacem acolo, cu ceaţă pe ochi.
Atunci nu scriem aici. Nu ne lăudăm, nu ne revoltăm, nu ne pupăm.

Mă păli tristeţea.
De cel puţin az-dimineaţă.

Să văd ce se poate face cu ea.


O să dau un ochi şi prin Dietmar Stimmerling, chit că de la o vreme ştiu că foile, gîndurile au impact minim în adîncul nostru.


Simt, totuşi, că e sănătos să ţii piept (cu respect pentru hibă, se înţelege!) acelui jungher din chept, din tîmplă.
De ce îmi fuge mintea aici la o definiţie a temerităţii. "Curajos este cel care se comportă ca apare şi cînd îi lipseşte... curajul".



Să aveţi în continuare o duminică frumoasă!

PS1
O să ziceţi ceva de anul morţii, dar priveam ieri o doamnă cocoşată (dar simţise nevoia a ceva ruj pe buze). Încercam - nu rîdeţi! - să mă pun în locul eu. Ce i-o fi fost în suflet?
Cred că e multă viaţă şi în a nu fugi de asemenea felii de viaţă, de realitate.
Nu vreau să vă stric buna dispoziţie, dar credeţi că acum nu o mîna şi pe dînsa entuziasmul, energia, je m'en fiche-ismul nostru de azi?

PS2
Să te ţii, peste 50 de ani, doctorate pornind de la ce scriem noi azi, aici. Cum gîndeau ăia de la 2013.
Să te ţii idealizare, "Ce la locul lor erau bunicii noştri, să le urmăm exemplul! Nu era dezmăţul, nebunia de acu', de la 2063!"
Oare cum va arăta echivalentul de atunci al lui Cozmin Guşă? Sau al lui Victor Ponta?
 


PS3 
Iuliana Enache: "chiar..? ce-o fi fost in sufletul..capul ei..cand s-o fi rujat? si eu m-am intrebat de multe ori uitandu-ma la batrane..(60-70 ani) de ce o mai fac..ce le mana in punerea acelui ruj rosu strident pe buze? oare asa voi fi si eu?"

Mircea O.: "...e vreo cinci ani pricep că doamnele se rujează etc. şi pentru a se simţi ele bine în sine, nu neapărat pentru a ne da gata, pe noi bărbaţii...
În acelaşi timp, tendinţa asta deşteaptă pavlovian pînă şi într-o cocoşată octogenară sentimentele de plăcere care i se legau altădată de gestul aplicării rujului...
 


"dar BUNUL SIMT al varstei..? adica la 70 ani..rujul..creionul negru exagerat...nu prea inteleg...! "

" În general nu există bun simţ.
Trec peste faptul că b.s. are definiţie în funcţie de zona, de educaie, de cheful fiecăruia.
Apoi, la vîrsta aia total tîmpită, nu-ţi mai baţi capul cu eventuala moralitate a unui gest care îţi atenuează fie şi un pic din cruntele neplăceri..."

  
 

Scrise din ultimele săptămîni. Poate nu tembele. (II)


I

/ PSIHOLOGIE, VIAŢĂ /

Pomeneam în postu-mi precedent despre dorinţele inconştiente care ne mînă în luptă.
Sînt inconştiente pentru că, de cele mai multe ori, nu ne vine deloc să ne mîndrim cu ele - faţă de alţii, dar şi faţă de noi înşine. ŞI PRIN URMARE LE PITIM, LE ASCUNDEM, LE DĂM CU "HUŞŞŞ!!"

Cine naiba se grăbeşte să-şi recunoască, fie şi celui din oglindă, că e complexat, speriat, dornic de protecţie şamd şamd?

Privind la celălalt, marea problemă apare cînd te paşte tentaţia ucenicului vrăjitor, de a crede că ce mai cu moţ sîntem noi, care cică vedem şi dincolo de ştiutele curente...

Asta e.
Îi precum cu focul: poţi să te serveşti de el, dar şi să te arzi.





II

Există sub soarele acesta un gen de fraze cu mari pretenţii, dar goale plus tare răutăcioase.

Să mă ierte prietenul Cornel S. de postez aici două imagini aduse de dînsul pe scena recentă a Facebook...

Cu cîtă uşurinţă face un Sorescu dobitoci pe ceilalţi! Uitînd că e imposibil să nu ne domine şi pe noi, din cînd în cînd, vulcanicul nostru interior / dobitocul personal.
În acelaşi timp, dacă tot nu am fi dobitoci, care e problema că am pus sufletul pe masă şi altul şi l-a făcut preş? Totul este cum reacţionăm noi la acel gest, LA NOI E CHEIA.

În ce-l priveşte pe Paler, mie unuia mi se pare un infantil de clasa intîii - tăiaţi-i sonorul şi bănuiţi cum arăta la un 10-11 ani...

Ideile-s precum butoaiele. Cele goale sună/au nevoie să sune puternic...





II bis

Cornel S. nu e de acord cînd îl declar pe Octavian Paler drept panglicar.
 
Simt nevoia să mă justific.

"Păi am să-ţi spun de ce.
Ideea de ţară jefuită şi mai eu ştiu eu ce trădează două lucruri: ori un sistem nervos zdruncinat al respectivului, ori o şarlatanie - cînd celălalt este speriat el se dovedeşte mai uşor de manipulat.
Presupunînd că există haitele cu pricina, ele au existat de cînd lumea şi - vorba unei butade - nu s-a gătat ţara.
Dar, mă repet, sînt formule demagogice - bănuiesc a fi clasice prin manuale.
Barim întrebarea de la urmă e antologică, în sensul demagogic pomenit. ... E uite că România există!

Spre ruşinea mea, nu realizez pe moment ce fel de resorturi îl pun pe un Paler sau asemenea emitent în acţiune... Ce obţine cînd îşi sparie ţinta? Cînd o tulbură?
În cazul ţintei, e posibil să-i existe sentimentul unui tătic mai breaz care ştie, pasămite, cum merg lucrurile cu adevărat ŞI NE VA APĂRA? Nu este exclus."

PS
Altcineva, tot pe postul lui Cornel, spune:
"Se pare ca unii traiesc in alta dimensiune,nu vad dincolo de propriile convingeri si /sau interese.Pentru ei e suficient.Trist!"

Este alt gen de fraze care merg iute la sufletul simplu.
Dar argumentele îi lipsesc total.
Başca faptul că nu simţi o iotă cum că predicatorul la depăşirea propriilor convingeri nu posedă în realitate vreun chef s-o facă el însuşi...
 



III

CÎRCOTAŞI

Chit că povestea a fost reluată acum 20 de ani, eu nu mă împac şi pace cu scrierea latinistă, aceea cu î din a, cu 'sunt'...
Şi am să vă spun de ce.

Mă revăd copil aflat în faţa mofturilor vreunui adult, care ţinea să-şi sporească nobilitatea. Mai exact lipsa ei.
Şi trebuia să tac.
Başca faptul că eram forţat să îmbrăţişez, să adopt, să preiau în mine (e vorba de 'sunt'/sînt, de a fi) ceva care nu mă reprezenta. Asta doar pentru că un tip, pe care îl simţeam nedeştept (dar cu putere) îşi făcea un moft.

Acel gen de adulţi, deloc subţirel ca număr, nici nu se oboseşte să se justifice, să negocieze ceva.
Impune, căci e puternic.

În paralel, nu se jenează să mintă. De pildă că scrierea cu 'î din i' e moştenire a perioadei staliniste.
Ceea ce nu-i adevărat.



 IV

Eu unul mă recunosc din hulita specie numită "băsist".

Nu vreunul pătimaş.
Dar îl prefer pe badea Traian altor 'oferte'.

Cînd veni-vor alte oferte mai bune, vor primi simpatia mea. Şi share-uri aici.
Tot în aşa iluzoriu moment in the future, cred că nu mă voi stropşi la nărăşavul prezident de azi al ţării.
 



V

Patrick Andre de Hillerin remarcă o expresie (pare-se curentă):
"Cine ești tu, băi?"

El răspunde mai mult decît înţelept: "Sunt un nimeni, doamnă, sunt un nimeni. Vă ofticați?"

Aş puncta în plus doar că, în asemenea momente de grobian atac, lansatorul îşi are depărtată armura de trup mai mult ca oricînd...
În general, cînd sîntem furioşi, aroganţi, vulnerabilitatea reală este pe măsură.
Bineînţeles în faţa cui îşi pierde mai greu cumpătul în faţa ÎNCERCĂRILOR de jignire...



VI

VIAŢA.
Servituţiile ei...


Regele nostru spune:
"Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele."

Vorbă goală de greu se mai poate alta...
Căci bineînţeles nu ne vom asuma în veci chestia cu pricina, adică răspunderea.

DAR SUFLETUL ARE NEVOIE DE ASEMENEA LOZINCI, EXPRIMĂRI, alinări...

Altminteri, Mihai I e un personaj mai mult decît tragic...
Pe măsură sînt însă simpatia, respectul meu în ce-L priveşte.

Să treci cu bine, Maiestate, prin astă perioadă deloc simplă a vieţii!

PS
Ejusdem farinae, oratoric vorbind:

"Romania va reveni la Monarhia Constitutionala, DACĂ VOM FI VREDNICI DE NOI ÎNŞINE (s. MO).", spune dl Aurelian Pavelescu.
Tot în veci se va petrece şi vrednicia în cauză.


   
 

Scrise din ultimele săptămîni. Poate nu tembele.


SCRISE, DIN ULTIMELE SĂPTĂMÎNI


I


AM IEŞIT LA MARŞ ROŞIA MONTANĂ.

Comentarii clasice la cald găsiţi la multă lume. Nu voi insista, ca atare...

Mă uitam, simţeam doar cum e cu ale trecerii anilor... Mai exact cum se vede aşa manifestare umană prin ochii unui veteran al Pieţei Universităţii 1990.
Eşti într-o altă lume.
Recunoşti fenomenul, nu şi oamenii, genul de oameni mai exact din jur.

E un pic neplăcut ce spun, ca multe dintre scrisele subsemnatului...
Dar mi-am propus să fac efortul de a fi familiar - pe cît se poate - cu o manifestaţie a anului 2013.
Cred că merită efortul...

/ Ce m-a înfuriat iniţial o zisă a lui Neagu Djuvara, aleasă de dumnealui ca motto la o carte de oarece memorii! "Nu e nevoie să ai nădejde pentru a porni, nici să izbuteşti pentru a stărui"
Dar ulterior am mirosit utilitatea ideii...
Şi m-am alăturat marşului în chestiune, întru Roşia Montană, chit că nu mă atrăgea cine ştie ce...
Dar apărură şi fructele.../

Interesant.
Zic precum copiii: "...Mă mai duc!"

E rău cînd nu mai ai forţa să te alături la aşa ceva. Cînd energia tinerească (a altora...) îţi crează teroboş disconfort...
Apropo.
O chestie nu pentru tineri, că le-ar crea de această dată lor neplăcere...
Undeva, în gura unei alei (vizavi de unitatea de pompieri din preajma străzii Mătăsari, pe bd. Pake), un domn la vreo 60-62 de ani. Ghiceai în el iute energicul, entuziastul militant de altă dată (chiut că nu neapărat pe linia manifestaţiei de azi). Dar pur şi simplu părea doborît... Îl dusese viaţa în locul unde priveşti-altfel-lucrurile. Cam învins.

Mda, viaţa...

Pînă una-alta, precum zisei, voi mai merge la aşa umbleturi. E frumos - iar în 1990 era mai cu moţ! - statul în mijlocul mulţimii, împărtăşirea din acea adunare de energii.
Pe de altă parte, ca unul părăsit de drogul tinereţii, îţi miroşi - cam ca într-o şedinţă de psihanaliză - destule temeri, destule gînduri, simţiri neconvenabile. Slăbiciuni - şi-s elegant în exprimare aici...
Între altele, invidie la greu pentru nonşalanţa de cînd lumea a tinerilor... Noroc că te oftica în chestiune fuge curînd, dacă ţi-o recunoşti, dacă o laşi să te doară...

 
 
II
 
VIAŢĂ. UMAN

Mă iritaseră azi, în tramvaiul bucureştean, vreo 4-5 persoane. După ceva timp am priceput că problema era la mine, mai exact nişte dorinţe infantile se ofticau, de nesatisfacere...

Între călătorii cu pricina, o bătrînă care se tîra greu prin vagon, dar după ce s-a aşezat a dat curînd drumul unui nesfîrşit şi energic torent de răutăţi. La adresa lui Ponta (!!), întîi, apoi a lui Oprescu.
Tîrziu am priceput că agresivitatea aceea era nesiguranţă accentuată de fapt, după cum ţintele fuseseră alese (mărimi ale ţării, respectiv ale urbei) întrucît permiteau corespondenţe cu părinţii care nu o ajutaseră ori nu se mai aflau salvatori lîngă acea femeie.
 
 
III
 
SCRIE CINEVA:

"Ce tara frumoasa avem! /.../ Pacat ca nu o punem in valoare!!..."
 

(foto Iancu Daniel)

Părere personală. Poate şi sănătoasă:
"Dă-mi voie să fiu egoist. Ochii mei o vor admira întotdeauna - după sensibilitatea fiecărei vîrste, se înţelege... Mă doare în cot dacă ajung s-o admire şi alţii. Staaau acum de grija altora, că nu o admiră, că ţara nu e pusă în valoare şamd."

Pe de altă parte, aş cerceta un pic în profunzime (a se citi psihoanalitic) asemenea dorinţe de punere în valoare a ţarii...
Pariez că e vorba de propria persoană! Şi alte dorinţe pe aproape - cu toate ţinînd de siguranţa existenţială.

(PS
A-mi fi iertat tonul aprig, de timid care se descarcă şi el din An în Paşte!)

 
IV
 
/ UMAN, ROMÂNIA /

În pană de slujbă aflîndu-mă, am zis să sondez un om politic oarecare de are nevoie de un om în echipă.
Mi-am spus c-oi putea să-mi temperez gura, chit că ştiu destulă istorie...

Dar n-am apucat să trimit suplica, rugămintea de job....
Între comentatorii postărilor domniei sale de aici, de pe Facebook cineva scrie:
"Doar Monarhia mai Salveaza Romania ! În rest toți dezbină națiunea !"

Altcineva:
"PNTCD nu trebuie sa fuzioneze cu nimeni, partidele care nu au trecut si istorie politica trebuie sa vina sa fuzioneze Sub sigla PNTCD!"

La stadiul ăsta, îmi dau timid cu părerea că totul este să dorească unirea cu pricina şi veneticii / ne-istoricii să vie sub asemenea siglă. Şi că le urez oricum succes în demers.

La care un coforumist de acolo a afirmat ferm:
"DOMNULE ORDEAN, DOMNUL NELU NEACSU ARE DREPTATE SI DUMNEAVOASTRA NU. PUNCT.
ISTORIA , MARTIRII SI IN GENERAL BRANDUL PNTCD NU SANT NEGOCIABILE.DE NIMENI SI CU NIMENI.NICI MACAR CEI DIN PNTCD NU AU ACEST DREPT.DREPTUL LOR ESTE ,SA PASTREZE BRANDUL PNTCD IN FORMA SA PURA EXACT CUM ZICE NEAMTUL 100% QUALITÄT MIT 100% GARANTIE."

Două alte persoane au întărit demersul din urmă:
"Exact, foarte bine argumentat /domnule X/!"
"Corect, domnule
/X/!"

Ce mai puteam face, decît să urez succes vajnicului meu preopinent şi să mă declar impresionat de siguranţa sa în afirmaţii.
M-am lecuit însă de a mai trimite propuneri de colaborare acelui fruntaş - m-am trădat deja mai sus! - ţărănist.

Asta e, viaţa îi cruntă - voi fi un exemplar neadaptat, pe care onor Viaţa îl va zvîrli cu suveran dispreţ la rigola gloriosului său drum...
PS
Îmi face plăcere să merg pe la mitingurile celor 'anti-cianuri' (chit că Piaţa 1990 îmi pare acum din altă existenţă a mea).
O socoteală simplă îmi arată (fără a fi panicat de vreo teorie a conspiraţiei) în asemenea ocazii că există nişte dirijori, bineînţeles nu tocmai vizibili. Pe cale de consecinţă, îi bănui de informaţi în ale psihologiei mulţimilor, inclusiv de către nişte servicii specializate ale unor licurici statali mai mari.
M-am uitat în jur, printre spectatorii manifestaţiei, doritor să schimb impresii pe domeniul amintit imediat mai sus. Nu am simţit însă pe nimeni (inclusiv cei cu vîrste mai măricele), acolo, în stare să abordeze subiectul.

Nu mă cred mai deştept decît acei slujitori entuziasmaţi ai Clipei. Doar punctam o mică durere personală.
 
 
 
V
DIN SPATELE SCENEI

Citeam de zor acum vreo doi ani un manual psihologie, apaţinînd lui Matei Georgescu (de la "Spiru Haret").
Care spunea că în spatele gesturilor, spuselor noastre şed nevoi sufleteşti nu tocmai avuabile.

De cîteva zile sînt tot mai convins de adevărul afirmaţiilor cu pricina...

Inclusiv dintre acelea care doresc să acopere micimea personală, sub acest soare, sub această infinitate fizică şi în preajma semenilor nu tocmai precum în cărţile umaniste.

Totodată.
Se dau unii aici la Ponta, cu iritări totuşi gratuite (dacă e să ne referim strict la subiect, adică prestaţia premierului), cu nepoliteţuri totuşi grobiene. Nu am cum să nu văd că la mijloc ne este oftică de a nu fi precum acel zice-se păcălici, care ajuns-a sus, iar noi, mai dăştepţi dă o mie de ori ca el - nu sîntem pe acolo...

În paralel, realizez tot mai des că a crede în Dumnezeu este un mod de a ne asigura linişte, siguranţă interioară, graţie căreia putem alerga apoi după scopuri nu tocmai biblice.

Zic şi io.
 
 

/ EXISTENŢĂ / Ochi prin jur, 27 octombrie 2013



Pe aici, pre astă minunată scenă a dărilor cu părerea a Webului, cred că 99,9% dintre oameni sînt animaţi de sentimente din gama Viaţă-din-plin.

E omeneşte.

Cînd estem pleoştiţi, epuizaţi, ne alegem un colţ şi zacem acolo, cu ceaţă pe ochi.

Atunci nu scriem aici. Nu ne lăudăm, nu ne revoltăm, nu ne pupăm.

Mă păli tristeţea.
De cel puţin az-dimineaţă.

Să văd ce se poate face cu ea.


O să dau un ochi şi prin Dietmar Stimmerling, chit că de la o vreme ştiu că foile, gîndurile au impact minim în adîncul nostru.

Simt, totuşi, că e sănătos să ţii piept (cu respect pentru hibă, se înţelege!) acelui jungher din chept, din tîmplă.
De ce îmi fuge mintea aici la o definiţie a temerităţii. "Curajos este cel care se comportă ca apare şi cînd îi lipseşte... curajul".

Să aveţi în continuare o duminică frumoasă!

PS
O să ziceţi ceva de anul morţii, dar priveam ieri o doamnă cocoşată (dar simţise nevoia a ceva ruj pe buze). Încercam - nu rîdeţi! - să mă pun în locul eu. Ce i-o fi fost în suflet?
Cred că e multă viaţă şi în a nu fugi de asemenea felii de viaţă, de realitate.
Nu vreau să vă stric buna dispoziţie, dar credeţi că acum nu o mîna şi pe dînsa entuziasmul, energia, je m'en fiche-ismul nostru de azi?

PS2
Să te ţii, peste 50 de ani, doctorate pornind de la ce scriu de pildă facebook-iştii de azi! Cum gîndeau ăia de la 2013.
Să te ţii idealizare, "Ce la locul lor erau bunicii noştri, să le urmăm exemplul! Nu era dezmăţul, nebunia de acu', de la 2063!"
Oare cum va arăta echivalentul de atunci al lui Cozmin Guşă? Sau al lui Victor Ponta?

miercuri, 2 octombrie 2013

/ ANUNT COMERCIAL / A vendre. Grand dictionnaire universel du XIXe siecle


A VENDRE

Enciclopedie, Grand dictionnaire universel du XIXe siecle,
Larousse, lettre a, 1866









/ PSIHOLOGIE, UMAN / Există viaţă şi dincolo de cortina cenuşie?


... cenuşie nu e totuna cu neagră, adică aceea despărţind de ne-viaţă.

I

Humanitas a tratat cu refuz o propunere editorială a subsemnatului.
Ca urmare, am ieşit un pic la aer, prin urbe.
Am nimerit, finalmente (din Piaţa Iancului), la Dămăroaia.

Vagon tramvai 24.
Undeva, scris neglijent: "/Loc/ Rezervat".
Mă indispun, brusc. Mai exact, mă înfurii niţel pe aceia care au scris aşa, neglijent, în fură, urît...

Poate ca urmare a şutului de la editură, sînt poate mai dispus (dacă tot mă aflu în rahatul disconfortului) să accept şi alte lucruri incomode.
Şi realizez că-i absolut problema mea dacă un scris neglijent (altminteri probabil justificat, dpdv uman, al acelor muncitori) mă tulbură.

Acel scris mă punea în faţă cu urîţenia vieţii (mai şi ploua afară, deci pas de te refugiază către un peisaj înflorit ori însorit!).
Nefiind pregătit cu aşa ceva, mă crispam dureros, ceea ce ducea la furie, descărcată pe autorii vopsiturii.

Jacques Salome puncta, la o lectură recentă (personală) a cărţii "Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege": "Fiecare este responsabil pentru sentimentele sale".
Nu celălalt este de vină pentru ceea ce simţim noi.

Reacţia noastră în asemenea (numeroase, infinite) situaţii este în funcţie şi de trăiri mai vechi - prezent şi viitor fiind însă la mîna priceperii noastre de a ne gestiona viaţa.
Meditam ieri, pe aceleaşi străzi cenuşii ale Dămăroaiei...
Nichita Stănescu nu a mers, poate
, în exces, pe drumul lui a vorbi în gol, neprimind ce spera (fie şi inconştient)? De unde şi alcoolul...?
Refuzul Humanitas-ului este deprimant, dar nu ai decît să accepţi că ceea ce ţi se pare ţie important în viaţă, nu este obligatoriu pentru alţii... Pentru editură, dar şi pentru majoritatea semenilor.
Eu îmi pun problema că nu ne apropiem îndeajuns de esenţa vieţii. Că fugim de neplăcerile aceleia, inclusiv în spatele a ceea ce se numeşte artă.
Pe de altă parte, recunosc faptul că mare doritor - cică - de adîncurile vieţii precum subsemnatul nu e în stare să iasă mai mult pe valurile Aceleiaşi. De unde dilema: nu cumva procedează mai bine cei care, ferindu-se de ştiri prea multe despre adîncuri, navighează mai bine?



II

Am sentimentul că toate intervenţiile noastre pe Facebook şi similare se bazează în bună parte pe pe dorinţa copilului din noi de a i se da atenţie, de a fi ascultat, eventual apreciat.
E foarte posibil însă ca umblînd precum măgarul după aşa himeră să nu apucăm să găsim o rezolvare, o soluţie a cenuşiului vital care ne împinge către aşa atitudine.

Parcă aş arunca un ochi dincolo de urîta cortină... Aceea dincolo de care eşti lipsit de iluzia că eşti ascultat, că faci cine ştie ce valoare.
/ Este drept că iluzia în cauză este încurajată de specie, cît şi de Societate, căci ideile vînturate în cadrul acelor "Şi eu" Şi eu!"-uri pot fi utile (infinit mai puţin decît şi-ar dori emiţătorul) celor din jur. /

E de văzut.
 
PS
Îmi fac mea culpa faţă de confraţii montaniarzi a nu fi apucat să închei o relatare personală despre un drum în coborîre pe Valea Gălbenelelor, în vara asta.
Poza de mai jos nu e cu Gălbenele (dar este din Valea omonimă!), dar am găsit ca reprezentînd cel mai reprezentînd cel mai bine relaţia-mi cu subiectul.
Să aveţi o zi bună!

 

marți, 1 octombrie 2013

/ UMAN / Ochi prudent spre jur, 1 octombrie



Recunosc faptul că titlul de mai sus, cu ochiul prudent, nu e cel mai gazetăresc din lume... Însă rămîn la el. Pe ideea că îţi rămîn poate puţini spectatori în sală, dar clar (mi place să cred...) interesaţi de peliculă...
Vă mulţumesc anticipat pentru atenţia acordată celor de mai jos!


 

 I

RUŞINEA...

Înclin să cred că e o mică greşeală să predicăm despre ruşine, să fluturăm noţiunea în spaţiul public şi nu numai.

Dincolo de faptul că - mie unuia - îmi pare o creaţie educativă nocivă, am sentimentul că la ăi de-i ştiu de frică vorbim degeaba de Dînsa (căci supuşii ei nu încalcă foarte des regulile care le-a emanat ruşinea), în vreme ce pe ne-atinşi îi lasă reci ideea.

Zic şi io...



II

MAICA TEREZA.

Prin jurul nostru multe voci, multe instanţe laudă stilul de viaţă al acestei laureate cu Premiul Nobel.
Personal găsesc a fi exagerată această optică, chit că ea dă al naibii de bine, la biserică, la şcoală - în ultimul caz, vreo lucrare proslăvind altruismul va avea din start unul-două puncte în plus, la notare.

 


Îndrăznesc a crede că mai sănătos este să avem grijă de noi, iar apoi de ceilalţi (exclud aici familia, care poate primi o atenţie în plus, dar şi aici lucrurile-s de tratat cu măsură).
Nu văd care e tragedia în aşa optică.
De fapt, subsemnatul are ideea că esenţial este nu să faci bine, ci să nu faci rău. Măcar de s-ar ţine omenirea de aşa tipar!

Partea foarte proastă este însă că se practică un sistem pe care românul îl asociază cu vorba: "a da tot în calul care trage".
Căci ăl de-i nesimţitor la vorbe măreţe va rămîne aşa, în vreme ce omului zis cu frică de Dumnezeu i se va repartiza o sarcină în plus.
Bineînţeles că puţini predicatori ai binelui şi sacrificării de sine îi vor oculta omului de rînd această bucătărie, despre acest nu-se-vede...




III


AŞTEPTĂRI MARI.


"Românii nu mai vin la demonstrații fiindcă demonstrațiile nu duc nicăieri"
, punctează cineva.

Am fost acum o săptămînă la un marş cu Roşia... din plăcerea de a revedea sentimentele găsirii în aşa manifestaţie. Nu susţin necondiţionat ce se voieşte acolo, dar am găsit util să mărşăluiesc cu dînşii. Ca urmare, mă voi mai amesteca în atare şarpe uman - e o minunăţie...! Iar dacă 'ăilalţi' ar face o 'ceva', iar m-aş duce să casc ochii, ar fi încă o ocazie să cunosc şi să savurez lumea. realitatea.
(E drept că în ianuarie 2012 explorarea nu a putut ţine foarte mult, prea ne erau diferite punctele de vedere - al meu şi al anteniştilor protestatari...)



Mai departe.

Socialmente, cred că există urmări ale unor aşa proteste
- DAR DE AICI ÎNCEPE PROBLEMA...
Mai exact unii vor ca, ieşind ipotetic în stradă, să le pice din cer ce le lipseşte lor. Şi mult, se înţelege.
Or asta nu e posibil.
De acolo descurajarea curîndă.



IV

Mă aşez pe undeva la o masă rotundă virtuală.

Un distins comesean îşi expune părerea:

"Mircea, niciun popor nu iese de capul lui in strada . Poporul este totdeauna scos in strada . Ultima oara cind poporului i s-a nazarit sa iasa in strada si sa sara gardurile puterii de capul lui , a fost 18 brumnar la Paris . Napoleon a tratiruit vointa populara exprimata in strada cu mitralii si poporului i-a pierit instant cheful sa mai iasa de capul lui pe strazi si sa umble brambura . In Romanica noastra , chit ca au fost cauze mult mai importante decit "proiectul Rosia" nu i-a pasat nimanui . Nici cind padurile au fost hacuite , nici cind paminturile au intrat pe nimic pe mina strrainilor , nici cind industria , aia care era tutusi , a fost jefuita si distrusa sistematic , si nici macar cind s-au injumatatit pensii si salarii . Si deodata ... Sa fim seriosi , cineva i-a scos in strada . Dar nu asta e important . Important e ca ajunsi in strada oamenii schimba intre ei informatii , pareri , idei si ... Si iote , le vin ideile ... Ideile ca tara nu e bine condusa , ca tara e colonie , ca ajunge cu batjocura romanilor in propria lor tara care nu mai e tara si a lor , ca vor tara inapoi . Cum spuneam , iarasi important e sa se atinga masa critica astfel incit cei care i-au scos in strada sa nu ii mai poata manipula , controla . Un astfel de lucrusor s-a petrecut in iarna cind Baselu a scos cu ajutorul serviciurilor lumea in strada sa il deie afara pe Boc care nu se lasa dus din Palatul Victoria . Baselu a obtinut pina la urma ce a vrut , dar cum masa critica fusese depasita , pupila instalata cu ajutorul si prin contributia strazii la Palatul Victoria , l.am numit pe Mihai Razvan Ungureanu , a fost si el maturat de aceeasi strada care a prins gustul schimbarii si nu a mai tinut cont de gustul aceluia care i-a scos initial in strada . Sa separam ca si acuma se va intimpla tot la fel ..."

(Să mă iertaţi dacă citatul e cam lunguţ...)
Am simţit nevoia să punctez aici ceva, nu ştiu cît de justificat:

Cred că nevoia noastră de siguranţă interioară ne face să ne lansăm în tot felul de aprecieri asupra realităţii.
Care, pe de o parte, sînt fructe ale pomului numit Cum-ne-convine/prinde-bine-nouă.
Acele fructe sînt, inerent (căci altfel nu ar produce plăcere, siguranţă) foarte sigure pe ele.

Este o părere, atît, îmi cer scuze dacă indispun pe cineva..."