joi, 12 iunie 2014

/ MUNTE / Maladețul agrăiește, despre nemarcatele Pietrei Craiului.





M-am nimerit deunăzi în acceleratul care pornește din București spre Brașov. Vreme frumoasă. Loc bun. Gînduri pe măsură. Priviri în depărtările alintate de soarele apropiatului solstițiu.
Este momentul în care se ivește în preajmă vechiul meu amic de munte, Boris. Bonviveul prin excelență. Materializarea versului „Greu l-a blestemat norocul / E sărac lipit / Dar mereu, bătu-l-ar focul / E îndrăgostit!”
Are un ruscac mai vechi decît al meu.
Se așează.
Irișii mi se deschid a încîntare.


 
După o vreme, își scoate cuvenitul sandviș. Cu stomacul cît de plin apoi, e cu chef de vorbă.
„Încotro, maître?” (avem cam aceeași vîrstă).
Îi explic de o zacere la soare, prin Albișoare.
Zîmbește. „Ce-ai iubit la tinerețe...”.
„Cam așa. Matale, coane?”
Mă zbat să aranjez o căsuță, la intrarea în Azuga. Mică, moștenire și plină de nevoi”.
”Nasol moment.”

Discuția trece pe apoi într-un domeniu care îi înnegurează brusc fruntea, ochii.
”Am auzit de-o poveste ce mi-a oprit ceasu-n loc. Nemarcatele Pietrei Craiului.”
”Mmm. Am vagă idee.”
”Numai atît? Aveam pretenții la domnia ta! Te ramoliși!”
Cer detalii.

”Domnule, umblu mai rar pe sus-uri... Dar, ajuns la Plaiul Foii fie de curînd și cu alte treburi, m-am frecat la ochi, la neuroni, cum că acele locuri tare bătute de noi și sumedenie de alții, acu-s interzice. Cică-i o amendă cît casa dacă te bagi pe acolo...”
”Da, nasol... Eu ca eu, care-s bucegistd e fel, dar un bun amic e tare fiertt de treaba asta, mă mir că n-a dat în ulcer...”
”Și, nimic-nimic?”
”Aud că au stat de vorbă cu ai stăpinirea, dar a ieșit apă de ploaie. Pasămute, pînă la o revedere a legii, peste ceva ani, nu e de făcut nimic...”
”Ai, na! Hotărît lucru, te-ai rablagit, Mirceo...”
”Dacă zici tu...”

Boris se foiește pe scaun.
”Și amorezații de abruptul Pietrei ce fac? Ori la gargară în cîntece estem campioni, dar mai departe ședem căprițe?”
„Nu știu, nu i-am întrebat, știi că nu mă dă sociabilitatea afară din casă, ca pe tine...”
Amicul se așează ca pentru îndelungată conferință. Profită, bestia, că-mi place să casc gura la el!

„Domnule, de la marii gînditori ai umanității știm o chestie.  Nu ești dator să te supui măsurilor unor tirani...!”
„Oho!”
”Asta e o măsură tîmpită. Nu poți matale, pentru că ți-a poposit la un moment dat puterea în brațe, să faci ce-ți trăznește prin tărtăcuță... Parcă tu, coane, aveai o vorbă urîtă: Voi sînteți în trecere...
„Mmm, nu e neapărat a mea, am furat-o din The good shepherd”.
„Deci, scumpule. Cînd măsura stăpînitorului e proastă, se luptă împotriva ei...!”
„Daaa?”
„Da.”
”Păi cum? Că e lege””
„... Nu uita, mon cher, că Ceaușescu avea în dimineața de 22 de cembrie de partea lui tot purcoiul de legi posibile, bașca cel mai dur aparat represiv de prin partea asta a lumii... Iar la patru după-amiază dădea cu deștul în sus, la autostop, pe o șosea oarecare a patriei...”
„Deci să nu ne batem capul prea mult cu ele?”
„Nu!”
„Aoleu! Păi cine plătește amenda??”
„Stai, bre, că pînă acolo mai e... Fiți dăștepți, că lumea geme dă proști!”
„Mmmm... Nu toți avem neuronii și curajul matale ăl legendar...”
”Eu mă înnebunesc în a buchisi istoria Irlandei de nord. Și acolo niște tipi se credeau foarte tari și puși pe dres situația... Îmi place cum s-au împărțit irlandezi. Aveau o aripă legalistă, care trăgea tare pe partea ei, și una de volintiri, azi aici mîine-n Belfast. La voi nu e cazul chiar de bombă, ca ăia din IRA, dar se poate face multe și din afara legii.”
„Las-o mai încet, că ne aud ăștia prin jur..”







 Amicul meu nu se jenează de respectivi și lansează o vorbă ireproductibilă, chit că ea cuprinde și gingașa vorbă de sărut...

„Tipii ăia e bine să știe că nu-s în țară cucerită... ce măsa, am putut umbla sub turci, sub ruși, sub Ceaușescu pe munți, și-acu i s-a năzărit unuia... Cum zici că-l cheamă pe tartorul tărășeniei ăsteia?”
Îi spun, dar nu trec aici, ca să nu mi-l refuze siteul de munte unde vreau să postez.
„Ia loviți-i și voi, mînca-v-aș! Da cine-s ei, vere?! A pățit-o el ditai kir Achile, ne-om împiedica noi de doi lei ăștia...?”
„Mă, tu vorbești serios? Zi cît ai băut, cu noaptea-n cap?”
”N-am băut, bă Mircea, da’ tare am boală pe șmecherii ăștia!”
Crivina defilează pe la geamurile vagonului. Brusc mi s-a făcut frig.
„Călare pă ei, maître!”
„Să nu-mi spui că se poate!”
„Ba bine că nu. Văzuia cum cîteva zile un film, cu Inamicul statului. Iar acolo dracul ăla bătrîn de Gene Hackman explica, unui Will Smith încă aiurit. Fă din situația ta un avantaj. Ești mic, dar prin definiție ești mai mobil...
Îmi schimb poziția pe scaun. Îmi devine o plăcere să-l ascult pe bratia Boris.
„Faceți, bă, un site. Acolo puneți observațiile, ideile. Că le citeșc și pungașii ăilalți nu e o problemă. Pozați-i pe presari, să el știe lumea mutrele. Nu cred că va stîrmba din nas careva din ei, spuneți-le că e o onoare să fiți în cadru cu paznicii minunilor Pietrei.
Semnați-vă, pe unde apucați și alături de nume, cu o lozincă deșteaptă, a la Eliberați Piatra Craiului! – găsiți voi o formulă mai cu mers la nimiă decît asta, care-mi veni acum pe loc. Aici e vorba de aripa legalistă. Ieșiți, bre, la miting. Nu vă obosiți la Palatul lui Ponta, mergeți la Universitate. Nu se poate, bre, să interzică mersul omului prin Crai!  Că așa se face prin Cehia ori State, să fie sănătoși, noi nu sîntem ăia! S-a paradit muntele c-am pășit noi, bașca înaintașii pe acolo? Cum, bă, dăm la coș un Lehmann, un Dunăreanu, doar pentru că nenea Sacîz se vrea fondator de imperiu?”
„Ți s-au umflat venele la gît...”
„Și ce dacă... Citez din imn, dacă e cazul...Mai bine m or în luptă...”
„Să mor io că ești feroce! Mai zi.”
„Eu știu că noi, românii, nu stăm bine cu coagularea, dar gîndiți la un fond. Pentru eventuala amendă primită de vreun braț înarmat al revoluției noastre. Apropo. E 30, ori jumate în 48 de ore? (Dau din cap că nu știu.). Nu se poate, bă, băiatule, să stăm chiar capră, fie ea și neagră... Călare pe ei!
Vrei să mergi prin abrupt? Fă-o, cu elementarele prevederi. Unde stau ăștia, ai idee, cînd poteresc?”
„Aud că pe la Ascunsă...”






 „Luați-i la ochi. Ți-am zis: siteul, unde să posteze fiecare ce, unde îi vede pe presari. Sperietura vă e mare. Cînd umblați prin abrupt, postați fără jenă. Ziceți că-s imaginid e acum doi ani. Sau lucrați-le un pic în Photoshop, la ochi. Apropo, postările pot fi probe în sitanță?
„N-aș crede, dar e de verificat.„”
„Așa te vreau, Mirceo, pupa-ți-aș tărtăcuța aia!”
„Domne, e o plpăcere să-ți șadă omul alături... M-am dres pe o lună cu părerea de sine...”
Bebeul (nume de familie tot cu b..., dar nu Berezovski!) scoate un pet cu apă minerală. Bea cu poftă.
„... Unde pot ședea presarii? Răspund tot eu. Cu umblatul prin abrupt nu cred că se vor înnebuni. Că-i mai nașpa, mai pică din greșeală pietre, pietroaie, blocuri cît casa de sus. Iar după așa ceva îi spui șefului că vrei transfer într-un masiv fără abrupt. Pe coclauri, mai e o chestie. Te-au cică prins. Buletin bineînțeles nu ai. O să te ia pachet, peste săritori? Îndoi-m-aș. Eu mă fac ghem și stau aici, cărați voi 80 de kile. Cum, vor să te sperie atunci că ce 20 de ani de temniță grea îți vor da?! A se slăbi. A se cînta la altă masă.
Trec aici peste faptul că nu-i obligatoriu să dai nas în nas cu ei, ci, să zicem, să te vază de la o sută de metri. De pildă la un loc Elis al lui tata Mititeanu. În așa situație, este de ne băgăm la o cursă prin abrupt. Șansele ar fi cam de zece la sută din partea lor. Iar să te prindă la vreo trei prozente. Bașca dusul pachet, de care îți vorbeam. Dar nu cred c-au șanse să prindă vreun știutor al locurilor, la vreo 35 de anișori. Cu echipamentul alpin aferent, se înțelege.
Bineînțeles, trebuie să știi locurile ca pe buzunare. Nu-ți mulți d-ăștia, dar nu pui pe oricine în IRA (Irish Revolutionary Army, n. MO)... Bineînțeles că-i vei înrăi o vreme pe ăăăiiia, se vor pune să găbjească autori de asemenea umulințe, cu alte prilejuri.
Unde te pot prinde? Păi, să zicem, la Castelul Crăiței, chit c-am îndoieli că-i va uita Dumnezeu zile la rînd pe acolo... La o adică, în ce ne privește, deplasare în liniște... Nu-i simplu, totul e obositor, dar ai, bre, ce să spui la nepoți” Vorba unora din ștefan cel Mare: Noi am dat foc în Ghencea!... Omul s-a scos, îl va pomeni floclorul montan o sută de ani. Și zău că e corect să-l pui pe soclu. Ăsta da, merită statuie!”
„Zi, că-i al naibii de interesant.”


  
  
„După o haiducie d-asta, presupunînd că nu ai dat de gabor la Crăiță, sănătos e să nu vii pe vale, pe Vlădușcă. Ia muchiile din lateral. E valabil și la alte văi forestiere. În general, e de căutat soluții, că de-aia v-a dat statu minte. Treabaa sta cu căutat alte variante va prinde bine probabil la cunoșaterea Pietrei. Bineînțeles, e de făcut ochii mari, pe unde pui piciorul, căci e de rahat să scapi de poteră și să suni apoi că te-ai rupt pe undeva, prin zona interzisă. Intri și aici în folclor, dar la categoria Zăroni. știi cine a fost ăsta?”
Îi fac semn că nu, dar să-mi explice altădată.
„Uite. Vrei abrupt? Păi, dormit la refugii în creastă, apoi, la un șase dimineață, ia-o bre pe unde vrei. În liniște, și cu ochii mari. Parcă matale spuneai vorba aia, A malin, malin et demi...
„Am citit-o și eu la Virgil Măgureanu...”
„Am îndoieli că vătafii cu chitanțier se duc ei cu noaptea-n cap la Ascunsă... Totul este pe ochi mari. Binoclu, frate, să nu lipsească. Repet, e riscant, dar cred că-ți și lasă un sentiment, față de care turele de altădată îți par bere dezalcoolizată...„
„Boris... Oare tipul ăla care se uită la noi nu ne-o înregistra?..”
„Tot paranoic ai rămas. Speram să-ți vină mintea la cap... Aud că te-ai lăudat la ăia la RFFI că ești scandalagiu... Ești pă dracu! O găină fricoasă.”
„Ce să fac, mein fuhrer, mă descurc și eu cum pot...”
„Ce-ar mai fi... Tipul ăsta, mare boss la Administrația parcului, pe unde șede?”
„Nu știu.”
„Eee, după ce afli, de ce nu-i scrii tu ceva pe toate zidurile din cartier? Că imaginație ai.”
„Vorbești serios?”
„Nu, spuneam să nu adorm. Aud că au panouri maaari, cu cît e amenda, cu cît plătești – auzi, să dai bani să te preumbli prin Piatră (bip!)... faceți-le un bine și la acele panouri. Te scoli la patru dimineața și s-a scos. A doua zi o îndepărtează el singur de acolo, n-am să-ți spun eu din ce motiv... Scrieți pe unde apucați. Jos Ăla, ticălosul neamului! Vrem libertate. Păi bine bă Mirceo, d-aia am făcut noi revoluție, d-aia ne-au dat ăia bulane pă spate în Piața Universității, să vină ăștia acum cu a nu se umbla în Piatra Craiului?! (bip!) Puneți-le inscripții, d-alea în folie, pe pomi, prin drumurile lor... Inclusiv pe marcate. Puteți risca și d-ale noastre, de la galeria Rapidului și legate de Copos... Dați în ei pînă o să ceară ei singuri modificarea legii. Io-ți stau la dispoziție cu idei... Ce-a fost asta, Breaza?”
Dau din cap că da.
„Cînd ne mai vedem și noi? Aud că ești cu a patra nevastă... (îl corectez, n. MO)...”
„Păi acuț, dacă tot ai dezlegat sacul…
„Doxă, coane. Acu să-I vedem pe băiețașii de multinațională, că la restul a fost simplu.”
„Răule. Nu toată lumea e fierar ceaușist, ca noi…”
„Călare pă ei! Asta să vă fie deviza (bip!) Auzi, nu mai pot merge în Poiana Închisă, pe brîul de Sus și atîtea, că nu mai vrea Aterizatul... Cred că nenea ăla care a explorat la greu în ultimii ani e negru de supărare... Îl știi? (Îi fac semn că da.) Felicită-l din partea mea.
Discutați. Scrieți. Fiți picătură chinezească, ce casa măsii! Dacă e cazul, viu și eu să dau o mînă de ajutor... (bip!) Am și io o vîrstă, dar abia aștept să se ia vreunul după mine, pe la Șochima... N-am eu bafta asta! Mă ierți, Mirceo, că-s al dracului: să-i văd prin vreo rîpă picați, cu stația zob și cerîndu-mi mie ajutor (bip!)
Repet, toată treaba e la răspîntie... Unde-i foarte posibil să șadă băieții, să te vadă venind de-unde-nu-trebuie. Acolo e de ochi mari, de evitat cît se poate așa macazuri. Ia-o prin pădure. Eventual zici c-ai ieșit doi pași, că aveai o chestie d-aia, mare...
Apropo, îl belesc dumnealor și pe ăla care greșește drumul? Că dracul nu face biserici!
După cum, stoarceți-vă mintea, cum pot fi contestate pe la tribunal asemenea amenzi. Scrieți președintelui statului. De o sută de ori, știi faza aia din Shawshank Redeption, cu ăla care tot cerea bibliotecă, la bulău... Și i-au dat, că biloiul uman are regulile lui, dă persuasiune.”







Cu capul mare de atîta zaveră pusă la cale, cobor la Bușteni.
Îl admir pe amic, dar la așa ceva nu mă bag, căci mi-e frică de zguduiri, de amenzi. Am postat aici doar așa, ca să vedeți cît de periculos gîndesc unii.
Fie ei și vechi prieteni ai noștri.

Apropo, zice că pe seară – cînd voi fi coborît din… abrupt - poate trece prin Bușteni pentru un vin roșu împreună. Să te ții Republică de la Ploiești, după un kil…

PS
Aflu, că nu m-am omorît - recunosc - de informare, că parc național fu în Piatra Craiului din 1938. Ălora nu le-a dat prin cap să interzică accesul crăiștilor
Pfuuu... Meditez acum că faima acestui masiv nu s-a dus datorită parcurgătorilor de poteci, ci tocmai celor capabil să se amoreze teribil de Piatră, să scroe extaziați despre Ea.
Încep să meditez timid că inșii care au dat legea aia nu sînt întregi la cap... Șșșșș! Să nu ne-audă cineva!
Fir-ar tîrtița lor a dracului!

Mai jos:
La 1939, Titi Ionescu și Ion Ionescu-Dunăreanu, exploratori de legendă ai Pietrei Craiului. 

 Fotocopiere după monografie 1943: Dan Mârza.

Mai jos, personaje de legendă, care au pășit fără grijă în afara potecii marcate:
Grupul pomenit mai sus, la premiera Umerilor Pietrei Craiului, 2 iulie 1939.




 Ion Coman și Carol Lehmann (stînga, respectiv dreapta imagini).


Un blog foarte interesant, de unde am extras imaginile de mai jos, al lui Dinu Boghez.






 






5 comentarii:

  1. salut!

    eu,dupa toate fazele astea penibile cu "n-ai voie in abruptul Craiului",mi-am zis cam asa:somnul natiunii naste Verghileti.
    Verghilet asta este biolog,are vreo 45 de ani,dar nu prea le are cu miscarea montana in general.Poate o fi bun in cunoasterea florei,dar nu stiu asta.Ce stiu e ca nu pricepe de ce unii fac alpinism si de ce adora coclaurile,branele,vagaunile.
    Mai nasol este ca la acea sedinta celebra care a fost in iarna asta,parca,nu s-a vorbit cu "subiect si predicat",asa cum s-a exprimat un mare halpinist roman.
    Pe Verghilet nu-l faci cu injuraturi,ca vine jandarmu cu muschiu gros si pulanu aussi,si iti trage cateva de nu mai stii cum te cheama.
    Cu Verghilet merge cu fraze ,replici ,dovezi ca esti halpinist sau ca tinzi sa fi alpinist.Chiar un biet carnet de membru de club,te-ar scoate din rahat,in cazul in care te-ar gasi pe nemarcate.
    Gandirea tipului astuia ma depaseste.In muntii din Italia se spune ca alpinismul este o activitate ce reclama propria responsabilitate.
    Dar ce sa inteleaga Verghilet???

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu l-am văzut într-o poză.
    Nu-mi pare să aibă vreo treabă cu muntele.
    De aici bănuiala, ce-mi poate fi socotită drept obsesie, că-i încă un tip care își drege interiorul prin se da/ ști / fi mare pe munte.

    RăspundețiȘtergere
  3. Interdictiile sunt special puse pentru a proteja partidele de vanatoare. Inmultirea turistilor iubitori de nemarcate a ingreunat mult organizarea partidelor de vanatoare la capra neagra. Am auzit cazuri de genul "vrei sa impusti o capra in PC, vorbeste cu mine ca te rezolv".

    RăspundețiȘtergere
  4. Haha, domnul care isi lasa descoperite gandurile in acest dialog este mai rational si mai strategic decat multi din iubitorii muntelui cu care am vorbit :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Patidele de vanatoare se fac in pereti,cu pitoane si franghii,cu carabine si zelbsturi????

    RăspundețiȘtergere