vineri, 25 iulie 2014

/ MUNTE / Despre vorbele mari




Acolo sus, in culcusul de argint al caldarilor insorite, acolo unde pamantul isi inalta bratele de piatra spre cer intr-o ruga astrala, acolo iti incarci sufletul cu puterea neantului fara de sfarsit." 

                                                                                              Mircea Noaghiu


EU MĂ JENEZ...

... pe cînd mai pomenesc aici de savanta noțiune: `angoasă existențială`.




 Citatul din... amonte nu-mi pare să aibă însă vreo treabă cu realitatea...

Între altele pentru că o mare încîntare personală nu se zbate a fi exprimată în vorbe.
Nici nu ar putea, căci ține de inconștient.
Iar dacă încercăm, o facem inevitabil în falseturi / falsități care dau bine însetaților - mai exact speriaților de cenușiul vieții.
.
E interesant aici că autorul - Mircea Noaghiu - recurge intenționat la mistificare.
El știe că acolo, pe înălțimi, trebile stau cu totul altfel. Că, foarte deseori, numai de poezie nu-ți arde.

VORBELE CITATE PĂRIND BINE, DE FAPT, CELOR CARE NU AU HABAR DE MUNTE.

Frumusețea, impactul interior al mersului pe munte, al alpinismului se petrece mai ales ulterior. Cînd, poate laș, poți gusta întreprinderea încheiată fără emoțiile proaste. Și îmbinînd, în paralel, convingerile noastre de a fi mai cu moț.
Ultimele se cam înmoaie, cînd te vezi mititel și obosit printre colțanii imenși...




PS
Nimeresc o poză a lui Alex Găvan, recent pe optmiarul Broad Peak.
 

                                                                                                                                               Foto:  www.emunte.ro

Credeți că-i mai arde de poezii a la Noaghiu?








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu