duminică, 27 iulie 2014

/ MUNTE. Și nu numai. / Zangor


/ MUNTE. Și nu numai. /
.
.
Introducere
.
E nițel mai tensionat micul material următor.
Poate nu pică însă foarte rău.
.
Prognoza la Bușteni era dimineață - după zisa unui bun amic - proastă. Ca atare, pe un soare matinal altminteri frumos, am pornit-o pe lălăit.
Țintă aveam Valea Seacă a Caraimanului, mai exact un mers tot foarte domol pînă sub săritoarea III, unde să stau cu ochii pe pereți, la propriu și la figurat.
.
Pe strada Fîntînii, după un pozat de frunze poate interesante, am ochit niște morminte vechi la ieșirea din spate a Bisericii Domnești din Bușteni. Știți că sînt ateu, dar nu arunc și copilul odată cu apa din covată...
.
Majoritatea crucilor din acele 8-10 morminte indicau militari - probabil dintre cei căutați și găsiți de societatea Cultul E roilor după 1918, între respectivii inimoși aflăndu-se și scriitoarea Bucura Dumbravă.
.
O parte din aceste cruci nu au nume. Altele au. Cum este cazul primeia, spre gardul străzii Fîntînii.
Mi-a atras atenția acolo numele de 'Zangor'.
Să vedeți de ce.
.
.
I
.
În harta abruptului (prima de acest fel!) din 1927, autor Radu Țițeica, un nene oarecare introduce din burtă pe un afluent al Văii Seci a Caraimanului toponimicul „Valea lui Zangur”.
Am apucat să stau de vorbă cu Radu Țițeica, în deceniul nouă, și mi-a spus că a făcut niște cercetări prin Bușteni asupra acelui nume, dar nu a găsit pe cineva, în schimb a identificat la Azuga un „Zangor”.
.
Pînă azi am luat de bune aceste afirmații.
De fapt, faptul că intervin azi date noi îăn subiect nu mă face a mă îndoi o secundă de buna credință a lui R. Țițeica. Nu era registrul de stare civilă al urbei!
.
Deci au existat oameni cu acest nume, în localitate!
.
Ce e drept, cel care introduse toponimicul (Mihai Haret, președintele Turing-Clubului României) e posibil să fi venit cu ideea fără să fi umblat prea mult prin Bușteni... Asta, inclusiv pentru că grafiază „Zangur„.
.
Este un fleac de istorie, dat dumneai-aceasta-din-urmă e alcătuită din asemenea fleacuri...









.
II
.
Abia acasă, la descărcarea de poze, am apucat să citesc notația de pe crucea Zangor.
Și mi s-a făcut inima mică-mică... Dar nu rece, dimpotrivă.
Femeia aceea și-a pierdut soțul în primul război, și fiul în al doilea...
Au, mi s-a făcut - acum! - pielea de găină...
Uite drame la unii, nu cele de care sărim noi în sus pe Facebook, la un 2014.
.
În fine, asta e...
Atîta pot face, în semn de respect pentru suferința acelei soții și mame, să o pomenesc aici, cît și în viitoare scrieri - mici sau mari...
.
Dacă - întîmplător - aveți nevoie de imagini cu rezoluție mare, spuneți-mi.
.













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu