sâmbătă, 26 iulie 2014

/ MUNTE / Stricătorii de corole cu minuni...


.
Eu fiind un asemenea stricătoriu.
.
Iar o atari corolă fiind vorbele de mai jos:

"Drumețule ajuns pe vârf de munte, rămâi acolo câteva minute singur, în liniște și vei simți un duş interior binefăcător, un fluid enigmatic și înviorător ce trece prin tine între cer și pamant și invers."
(Vezi aici și universala grijă de a trece pe altul strada... ce să simtă acela. Chit că ograda noastră nu-i tocmai fără cusur, întru gestiune. Sau poate tocmai de aceea...)
.
Plăcuta frază punctează - după opinia mea - dorințe ale noastre. Și nu realități.
Mai exact, în tot balamucul ăsta existențial din care nu înțelegem nimic, și care ne sparie binișor, ne zbatem s-avem parte de cîteva clipe 'fără'.

Fără balamuc.
.
Unde pot fi încropite (inventate...) așa momente?
Păi, pentru că ni s-a părut imposibil a ne detașa de realitate în chiar mijlocul Clujului ori al Bucureștiului, el nu poate fi decît pe vîrf de munte. Deja în pădurile de la poale e prea puțin, prea departe de Insuportabil.
.
Din experiența mea.
Eventualele clipe plăcute vin cînd au ele chef. Pot să te îmbrățișeze și pe tron, la baie.
Nu vin, în schimb, cînd am dori noi, mai ales dacă treaba asta e cuplată cu niște idei mărețe, dar goale, culese de prin literatura sămănătoristă.
Autorul citatului cred că voiește aici a da atît de mult gata onor auditoriul, încît își ignoră experiența montană... Pe vîrf de munte, mai ales după vîrsta de 25 de ani, ești totuși cu limba de un cot, iar unii cu grija suplimentară: „Ajungem la timp jos, să prindem trenul?”. Sau: „Ce dracu' mă fac cu nenorocita asta de bătătură?!”. Ori de nevastă, care a obosit pe bolovanul de lîngă noi.
.
Ha.
Pomeneam ieri ceva legat de sfințenie...
Hai să ne imaginăm cum trece acel fluid, din citat. Cum este el enigmatic (?) și înviorător. Și cum se preumblă prin noi, cînd spre ceriu, cînd spre sol...
N-are nici o treabă cu momentele de extaz montan, acelea atît de fugătoare altminteri. Și imprevizibile.
.

PS
Chestiile frumoase de acest gen se scriu acasă, în fotel.
Oare ce-am, așterne pe hîrtie ori reportofon, dacă am fi luați din scurt, pe idilicul vîrf de munte: „Spune iute ce-ți trece prin minte”?
.
În același timp, îmi mențin părerea că așa vorbe vizează tipi care nu au treabă cu muntele, cu domeniul.
Pastilele naționaliste, de pildă, au în vedere tăi care nu au răsfoit istorie. Bineînțeles una cît de cît reală, nu invențiuni.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu