miercuri, 23 iulie 2014

/ MUNTE/ Valea Urzicii, partea superioara (II)


Continuare, de la postul.



Ronțăim ceva.
Apoi continuăm brîul minus Trei, pînă în șaua ce leagă Colțul ferestrei, de trupul muntelui.
Plin acolo de flori de colți.
Îl rog să se uite pe Ciprian pe hornul ce scapă în partea opusă nouă - sperînd în minunea ca un rapel onorabil să ne ducă în Brîul de Mijloc, scutindu-ne de ocol prin Creasta Mălin-Urzică, cît și de o spălătură nițel incomodă de pe parcurs.
Amicul spune că e vertiginos rău și pare să ducă la o mare ruptură.
Mai apoi voi privi de dedesubt locul și năstrușnicia e destul de lungă, fie și pînă la brîu Mj, cu o surplombă mitocănească pe parcurs.
Nu mai spun că locurile de cui nu se prea văd, în șa.
Îmi amintesc a mai fi călcat o dată aici, la un camping din 2008 (pe BS plus Unu). Cel cu ninsoare în 20 iulie...

(Imagini și text din 2012, aici.)


 

Șaua Colțului Ferestrei / a florilor de colți...



Nu prea ne mai arde de poze...
Abia în muchia Mălinului trag acest cadru spre Brîul de Mijloc.




Jos de tot, Brîul Mare.



B Mj are o ruptură în linia-i creasta Mălinului (de fapt, ar merita numită și Valea Țapului, care își are obîrșia pe acolo). Așa că luăm un braț superior - care sfîrșește și el prost, nu înainte de a lega fericit zonele.



Înaintea unui punct ceva mai expus, pe BMj. Cîndva, mai exact la 2009 și singur, nu am avut curaj să-l trec, pe acest sens, Așa mi s-a părut mie, iar manualele spun că nu e rău să-ți asculți instinctul.
Apoi, în sens invers și cu Adi Costache, locul a fost ok (îl mai parcursesem, dar în cealaltă viață,adică pînă în 40 de ani). Și azi s-a putut merge bine, fără griji excesive.







Eu, cu zona cea spălată în ultim plan.



Mărturisesc a fi avut în generos (și iresponsabil) plan și o coborîre pe Hornul Strungii, acela urît și pornind de la șaua cu flori de colț. Văzusem că el conduce la o padină suspendată, nu mult deasupra panglicii Brîului Mare. Caracteristici, padina, care se prelungește nițel printr-un brîu spre dreapta/est, dar și în sens opus, chit că neverificat... Din padină pleacă, fie și spunînd doar statistic, un fel de fisură cu destule zone înierbate, pînă în șaua unde BMJ iese la obîrșia Văii Țapului.
Dar, azi, deja nu mai era vreme de așa ceva, bașca lipsa dispoziției..









Trecem linia muchiei Colțului, spre bazinului Principalului. De fapt, e al copăii estice din acea largă pîlnie...



Mai jos, subsemnatul într-un loc ce îi (și el!) foarte drag, imediat cum treci muchia Colțului Ferestrei spre Principal.
Amorul meu înflăcărat pentru aste locuri nu le-am împiedicat să-mi oprească doritul meu acces, spre Principal...







Vedere de la pomenitul loc frumos, spre amontele Urzicii, zona principalului.



Buuuun.
Pornim în coborîș prin copăița Ferestrei.
Cu amintiri ce le credeam clare, bănuiam a  fi nevoie de un rapel, cam în locul unde, la urcuș, faci o traversare ceva mai subțire.
Punem noi voinicește de sfoară, dar lungimea (Ciprian pleacă primul) se cam oprește la mijloc de zonă înclinată. Iar mai jos nu se ghicește loc de traversarea - pasămite știută - spre stînga.


Am din nou neplăcutul sentiment că locurile sînt mai rele decît mi le aminteam, decît - la o adică! - le pășisem, acum doi ani.
Rapelul părea să duc prea mult în jos, nefiind posibilă ochilor noștri vreo traversare rezonabilă.
Plus problema că nu prea găseam loc de piton. Eu avînd niște lame nu tocmai încurajatoare, cănd e vorba să te dai cu ceva gol sub tine.
În paralel, Ciprian evită a folosi un mic bolovan de pe acolo, după ce o pîrghie făcută de el cu pioletului l-a mișcat.

Prin urmare, a doua chiflă, al doilea dat îndărăt.
Ce-i drept, am pus drept esențial să nu ne acidentăm. Îmi vine pe lămbă un gînd mai vechi al meu - pe care i-l voi spune abia reajunși la belvederea de sub streașină (în dreptul muchiei Colțului Ferestrei): ”Nu mi-ar conveni ca omul care rîdea, vorbea, viețuia în urmă cu trei minute, să nu mai facă brusc toate astea...”
E de acord cu mine.

Dar de înghesuit la revenit pe unde am venit - pînă în gura Țapului - nu prea ne înghesuim. Iar ne bosumflăm un pic, iar nu mai face poze o vreme.

Dar iată poza locurilor, a ceea ce numesc eu Zet, cu vedere din față și un pic în jos (în tura solo din 2012, venit pe Vestic)...



Din cauza surplombei de pe acolo, nu am văzut traversarea...

Bonus pe aici, filmul zilei, luat în trei locuri:


E de decis asupra retragerii.
Întrucît (fi-mi-ar labilitatea de rîs!) acum doi ani am tremurat un pic la așa-zisa Punte a Urzicii (unde o traversează Brîul Mare), nu prea mă omor să cobor din muchie în Brîul Mare. Coborîșul preconizat pe Urzică, ieșind pe vîlcel Colț crăpat, mă scutea de era, dar nu se putu...

Inițial gîndeam de Mălin, dar preconizata multă muncă pe acolo a readus ideea Brîului Mare-Pripon-Cerb. M-oi descurca eu la nenorocirea aia suspendată rău...
Ieșim la obîrșia Țapului.


Vedere aspre Colțul Mălinului (cel mai avansat, în centru imagine).



Mai jos, Ciprian în apropierea șeii Br Mj., din muchia Urzică-Țap-Mălin.



Valea Țapului, imediat sub obîrșie.
Cum nu am chef de coborît praguri plus o săritoare verticală, apelez la o rută identificată într-o iarnă, pe un horn în dreapta Țapului. Și care duce în Brîul Mare






În acea copăiță, cu rapel ce rezolvă retragerea în BMC mai simplu decît în Țap.



Brîul mare, în mersu-i la sud de Mălin



Tot acolo, spre josul Mălinului: Umărul, Colțul Strungii, Colțul Gălbenele.


De jnepenii din dreapta vom da coarda...
Coborîsem ultima dată pe aici cu Mihai Cernat,  dara cum mi s-a părut mai dur hornul. Dur, însă inevitabil fezabil.
A venit și coarda relativ iute, la recuperare.



Malul opus al Mălinului, la acel nivel. Nici Cipi nu are idee ce ar fi cercul de pietre (diametru 10 metri), ce rost ar avea el, pe acea mică poieniță alpină... ”Poate vreunii cu cine știe ce corespondențe astrale...”, opinează el .
Acum află însă întîia dată e el. Care cerc e destul de văduvit de peirele inițiale (eu îl știu de prin 1980).



Vedere în avalul Văii Țapului, coborînd vertiginos sub Colții Mălinului.


Pe brîul Mare, în bazinul Urzicii. Mă tot uit la padina pomenită ceva mai sus.
O pomenesc aici, întru incitație pentru alții.


Săritoarea urzicii, imediat deasupra Brîului mare.


Voi depăși Puntea fără probleme....
Este drept că apăruse, în paralel, una... Se dezlipise talpa bocancului, spre călcîi. A fost ceva belea, pe drum. Ciprian, la a treia tură în tot atîtea zile, a avut necazul unei neașteptate dureri a tălpilor, 
A apelat la tatăl spu, care ne-a luat cu mașina din locul unde poteca spre Omul părăsește drumul rutier al Văii Cerbului.



Prin ușa cortului, la Poiana Țapului.
Oare învățăm și altfel, decît din greșeli?



Din trecut (ce fus-a și el, la un moment dat, prezent...).
1995, 15 septembrie.












Mai jos, săritoarea lui Titi Ionescu, căreia am observat că i se poate lărgi mica ferestruică. Pînă să pot încăpea prin ea, fie și cu pericolul căderii unor bolovani plasați tare prost deasupra ei.
Nu știu de ce am preferat acest risc unui rapel prin exterior, cam a pic - chestie de instinct conservare probabil, care se adaugă temerilor decurgînd din tură solo și cu zăpadă de curînd picată.
 

Tot acolo, dedesubt. Cîndva încercasem să o urc, dar m-a depășit și grupul s-a retras.


Nu am descrierea turei la îndemînă, dar - pornind de la astă poză, la popasul lui Cipi - cred că am ieșit pe la Zet și Brîul de mIjloc.



Nu știu unde e luată astă imagine, dar se poate afla.





























































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu