joi, 9 octombrie 2014

Elisabeta Rizea, susținătorii și iuțeala de mînă


SPORTUL E SIMPLU.


articol.
.
Creezi din condei un sfînt, apoi te vîri sub pulpana lui, ca să fii și matale mai breaz, în ochii contemporanilor
.
Cu cît acela este mai sfînt, cu atît poți să minți mai fără jenă, iar deseori afirmațiile să nu aibă - totuși - noimă.
.
Mi se pare tupeu chestia asta, că atitudinea Ecaterinei (dacă privim lucrurile mai destinși, vom avea surprize, oricum, colo...) egal români.
Priviți și dvs. ceva mai temperați situația.
Cu ce ocazie te pui tu: egal românii (altminteri, apreciez că pui la fix acolo ideea de sînge - ce poate tulbura mai mult?...)?

I-AI CUNOSCUT, i-ai sondat măcar în parte pe aceia?
Apropo. Cît a ieșit din satul ei Ecaterina Rizea?




Faptul că figuri precum cele din imagine îți trezesc multă compasiune
nu mă îndepărtează de la fondul problemei.

La Elisabeta Rizea, iuțeala de mînă e cheie a succesului.
Ia uitați-vă ce zice prin alte părți:
.
„Trei zile dacă mai trăiesc, da' vreau să ştiu că s-a limpezit lumea.”
Am sucit vorba asta pe multe fețe.
Eu nu-i văd 'capul'...
.
Văd doar două pastile ce tulbură mult în adîncul nostru, e vorba de ultimele trei zile de viață, respectiv de limpezire (a se citi: ajungere pe dorința noastră) a lumii din jur/a Universului.
Inconștient, avem senzația c-acela realmente poate gestiona atari finețuri rude cu infinitul...
.
Cînd vorbe ca astea sînt acceptate pe Scena minții noastre, s-a terminat cu rațiunea. Cazi pe spate (mai ales dacă emitentul pare unul cu greutate - mă refer la întregul filon Media care îl cultivă), ba devii și agent Smith, propovăduind de acum tu minunăția.