miercuri, 28 ianuarie 2015

MUNTE. Istorie. Sorin Tulea (1915-2005), apud Dan Cassasovici

MUNTE și nu numai


O chestie foarte interesantă cu care ne-a dotat natura este aceea de a crede că lumea a început cu noi (pentru că sîntem cum sîntem, nu gîndim și asupra completării: că se va sfîrși cu noi...).
Ca urmare, dacă-ți dau ochii peste o poză de acum opt decenii, pomenita umană specie ne face să privim așa imagine cu un pic de milă, cu destulă curiozitate tip vintage, dar și cu multă superioritate.
Nu ne dă prin cap, la așa prilejuri, că niște bipezi, la un 2095, vor privi exact cu ochii noștri de azi, la ochii și vestimentația noastră. cedi din debutul mileniilor.
Cîte unul-doi vor medita că junii cei frumoși de-acolosînt de multișor oale și ulcele.
.
Ziceți că vă stric cheful...?
Las că vă antrenez pentru chestiile diurne, care vi se vor părea brusc ingurgitabile!


Se întîmplă să fi fost contactat acum vreo trei zile de dl Dan Cassasovici, fiu al unui inginer și montaniard român interbelic, iar totodată nepot al unui industriaș de succes, din prima parte a secolului 20.
Am schimbat opinii despre una sau alta, spre mine circulînd două lucruri valoroase: o imagine, și un text.





.
În poză, apare Sorin Tulea, cel în jurul căruia altminteri s-a învîrtit mare parte din vorovirea noastră.
.
Textul (pentru care dl Cassasovici a fost de acord să fie publicat):
.
.
”Sorin a fost cel mai bun prieten al tatei, prietenie care s-a consolidat odata cu trecerea anilor. Încercarile la care i-a supus destinul au fost liantul care i-a apropiat . În afara prieteniei începute înca din clasele primare, s-au apreciat pentru felul în care au rezistat acestot încercari , pentru felul în care si-au pastrat o verticalitate de invidiat.

Pentru mine a fost cineva deosebit de « pozitiv », adica un munte  de  optimism de curaj cu un moral de fier. Nici nu ar fi putut altfel sa îndure tot ce i-a fost scris timp de 90 de ani cât a trait.
Viata lui Sorin a început frumos . Familia lui era ferita de nevoi materiale , a facut un liceu bun, Gh Lazar , unde chiar începând din clasele primare a fost coleg cu tata, coleg de banca chiar.

Iata ce scria tata despre el : »Sorin se trage dintr-o veche familie de aromâni , cu ramificatii în Italia , venita în tara pe vremea lui Niculae Mavrocordat ca doctor oftalmolog.
Cu Sorin Tulea am stat în aceiasi banca din clasele primare pâna la terminarea liceului . Colaboram strâns la tezele de Matematica si Fizica. Sorin copia dupa mine la Istorie , dar amândoi capotam la Latina si Greaca , unde celebrul Jujica ne facea zile fripte ; «  Ia spune-mi mia bitas plus-quam-perfectul verbului sum , fui , esse, « . Cu Sorin am facut nenumarate drumuri de munte , ne-am înteles todeauna foarte bine ; el mai pragmatic , eu cu capul în nori . Dupa ce în Rusia a fost comandant de bombardier si de escadrila , doborât de vânatoarea ruseasca , ranit de planurile avionului, aproape omorât în bataie de tarani, dupa 2 ani de spital si 17 operatii la picioare, dupa ce a executat 16 ani de închisoare, Sorin s-a întors la civilie neschimbat , tare ca o piatra dura !
Repet , Sorin , dupa ce a stat 16 ani la închisoare s-a întors , la fel cum a intrat , echilibrat , cu o memorie excelenta si neclintit în credintele lui. »
                                                  

Ïn anul 2003, Sorin a publicat o carte de amintiri « Amintiri din razboaie neterminate », în care cu umor si mult realism  povesteste anii în care a zburat . A fost marea lui pasiune pe care a înpartit-o  poate cu mecanica, alpinismul  si fotografia. A reusit sa le înpace pe toate .
Dupa terminarea uceniciei în ale aviatiei a zburat ca pilot militar pe bombardiere din 1941 pâna în 1944 când a fost grav ranit.
Cred ca nu a fost tulburat de faptul ca bombardase si desigur omorâse  multi oameni , ca a produs pagube materiale civile. În cartea lui nu pomenteste despre eventuale mustrari de constiinta sau regrete.
Era un soldat , era în razboi, i se daduse ordinul sa bombardeze si a bombardat.
Razboiul l-a facut în Basarabia pâna la Odesa .
Când a fost doborât cu avionul lui de aviatia de vânatoare rusa , ajuns ranit la sol, a fost luat în primire de un grup de tarani care  l-au batut cu înversunare provocându-i multiple fracturi care s-au dres greu.  Fusese luat drept « spion rus care stia româneste »… !

Putin timp dupa iesitrea din spital a fost arestat pentru participarea la razboiul contra rusilor si a facut 16 ani de închisoare , în buna parte la Aiud.

Nu am intentia sa va povestesc viata lui Sorin ; a facut-o în cartea lui .
Amintirie legate de aviatie , de razboi sunt amanuntite  si intesate de detalii tehnice . Mult mai succinte sunt paginile care se refera la cei 16 ani de temnita , unde si acolo pare preocupat de felul în care a putu sa-si exercite meseria de inginer, trecând rapid peste detaliile sistemului penitenciar.

Eu l-am cunoscut dupa iesirea din închisoare , dupa ce se casatorise cu Nela si locuiau în imobilul din Strada Berthelot 27, în apartamentul pe care îl ocup cu sotia mea , când sunt la Bucuresti.
Reluase legaturile de prietenie cu tata, întrerupte de razboi si de anii de închisoare. Erau invitati la masa  de Dumineca a mamei, iar tata pleca des cu el pentru o  zi , doua, în Bucegi « sa mai faca  câte o vale ».  Plecau voiosi si se întorceau fericiti .

Când pilota avioane , Sorin îsi montase un dispozitiv , care-i permitea sa fotografieze lanturilor de munti pe care-i cunostea bine de pe vremea când îi batea cu piciorul ca membru al Clubului Alpin Român.
A facut numeroase escalade ca alpinist , pe care le-a notat,toate, cu meticulozitate într-un carnet care exista si în ziua de azi. Am descoperit cu mirare ca mentionase si o plimbare pe care o facusem înpreuna cu el si cu tata în Piatra Craiului. Fotografiile facute din avion, aflate într-un album le-am gasit în apartament dupa moartea tatei, care le luase dupa moartea lui Sorin.  Le-am trimis Clubului Alpin Român cu o dedicatie « ca din partea lui Sorin ».

Am vazut multe fotografii în albumele tatei din perioada atât de fericita când bateau muntii înpreuna
Tata îmi cânta  un cântec care vorbea despre performantele de alpinist ale lui Sorin si …de nasul lui mare:
 « Sorinel în asta vara devenit-a mare As ,
L-a batut pe Mira Baron, batând « prize » , tot în nas … ! »

Cu o motocicleta , iar mai apoi cu un Trabant a batut tara cu Nela alaturi ; drumurile de munte ca cel care ducea la cabana Bâlea , fiind cele mai des batute. Transfagarasanul  pe care întâlnea ursi « cersetori » i se parea a 8-a minune a lumii.
Muntele si fotografia au ramas marile bucurii ale lui Sorin . Le-a  practicat pâna la o vârsta avansata .
Dupa moartea sotiei lui , Sorin spunea ca a ramas « în simpla comanda ».

Începusem dupa 1990 sa vin mai des la Bucuresti sa-mi vad parintii, ocazie de a-l vizita si pe Sorin .
Blocul în care locuia « s-a privatizat », iar Sorin a fost solicitat sa  cumpare apartamentul la un prêt modic. Nu avea mostenitori , nu-l interesa sa devina proprietar , iar pensia lui nu-i permitea sa-l cumpere , desi  era rotunjita de pensiile ce i-au fost acordate ca fost combatant pe front , sau pentru anii grei de închisoare politica. M-am oferit eu sa o fac, urmând ca el sa locuiasca apartamentul cât timp va avea zile. Pentru mine reprezenta un mic apartament de care puteam profita dupa iesirea la pensie.
Am devenit « proprietarul  apartamentului lui Sorin ». Relatiile între noi au devenit mai strânse si am petrecut multe ore cu el .Era destul de singur si foarte bolnav. Vizitele mele îi faceau placere si erau prilejuri de a-mi povesti crâmpeie din viata lui .

Cea mai frumoasa  a fost povestea « motocicletei lui Sorin « :
Asa cum la Sighet erau grupate personalitatile politice ale fostului regim, la penitenciarul de la Aiud erau  multi tehncieni de prma mâna care lucrau în ateliere.  Ïntr-o zi , Sorin este dus la directorul închisorii înpreuna cu alti doi detinuti, inginerul Stambuleanu si comandorul Costel Nicolau.  Directorul i-a  întreabat daca ar avea capacitatea tehnica sa construiasca de la A la Z o motocicleta în atelier. Dupa multe codeli si oarecare cugetare ei au raspuns ca ar putea sa o faca daca ar avea tot materialul necesar. Directorul i-a asigurat ca le va procura tot ce le trebuie. Dupa ce au facut o lista , spre marea lor mirare au constatat ca directorul   s-a tinut de cuvânt . Au fost aduse si doua motoare de avion de tip Wright din care urma sa extraga cilindrii motocicletei. Inginerii se pun la treaba si reusesc sa faca motocicleta asa cum o puteti vedea în fotografia din capul acestei scrieri .
Sorin noteaza meticulos « ca, în afara de cauciucuri, genti de roata,dinam, bujii,becuri si geam de far,coroana cu dinti helicoidali de la roata din spate,precum si piesele esentiale de la instalatia electrica,totul, dar absolut totul s-a confectionat de catre detinutii din fabrica închisorii Aiud. »
Sorin mi-a povestit cum, dupa ce au terminat constructia, el a fost acela care i-a facut rodajul în curtea închisorii sub aplauzele detinutilor care erau cu totii în spatele gratiilor.
Când mi-a povestit aces moment , ochii îi luceau de amintiri frumoase , parea întinerit si fericit !

Imaginea lui Sorin calare pe motocicleta în curtea unei închisori dure comuniste, sub aplauzetele celorlalti detinuti mi se pare suprarealista !

Prin realizarea acestei motociclete,« Conducatorii » români ai epocii au vrut sa arate rusilor cum detinutii din închisorile române sunt educati prin munca , realizând chiar masinarii de o mare tehnicitate.
Astazi motocicleta se afla la Memorialul de la Sighet , unde am descoperit-o în anul  2003 când l-am vizitat înpreuna cu fiul meu Alexander. Nu ma steptam sa o vad acolo , într-o celula. Stiam déjà povestea ei . Mi-a facut mare placere sa o pot fotografia !
La Sorin în apartament , în bibliteca, mai avea unele piese care apartinusera procesului de constructie a motocicletei.

Alta data am avut o lunga discutie cu Sorin care mi-a relatat  mândru , cum reusise sa conceapa  poarta principala de la  intrarea  pentenciarului de la Aiud , total automatizata si ….inviolabila .
Nimeni nu reusise sa evadeze pe acolo ! 
L-am întrebat cum poate considera ca o  mândrie  faptul de a fi  inpiedicat pe alti detinuti  sa evadeze. Sorin cu « curatenia sufleteasca « , chiar naivitate uneori, care l-a  caracterizat, mi-a marturisit ca nu si-a pus aceasta întrebare.
I se ceruse sa construiasca acea poarta pe care a facut cât de bine s-a priceput,ca tot ce facuse în viata lui.
Dupa iesirea din închisoare , Sorin a mai lucrat multi ani ca inginer proiectant în mecanica si sunt sigur ca tot ce concepuse era de o tehnicitate maxima.

Asa  a fost omul Sorin , comandor aviator pasionat , alpinist si fotograf , dar si inginer meritoriu.

Ultimii ani de viata au fost grei pentru el , din cauza unor probleme medicale neplacute . Nu mai iesea din casa , avea durei mari, dar nu se plângea si lua faptul cu linistea acordata unui rau necesar. A avut de suportat multe dureri  fizice, a fost lipsit de libertate timp de 16 ani, ramânând senin si optimist.
A murit în toamna anului 2005, odihnind astazi alaturi de sotia lui la cimitirul Belu.
De câte ori ma duc sa aprind o lumanare la mormântul bunicilor mei Casassovici , aprind o lumanare si pun niste flori si pentru el .
Apartamentul meu , în care sotia mea si cu mine  ne simtim foarte bine când devenim bucuresteni , a ramas «Apartamentul  lui Sorin » .
Dupa instalare, am cunoscut vecini de la care am aflat cum Sorin refuza sa salute sau sa vorbeasca cu cei despre care aflase ca fusesera  colaboratori ai regimului comunist.  Politicos, amabil cu toata lumea , acestora le întorcea spatele .
Oameni ca Sorin sunt foarte rari si ma consider privilegiat de faptul ca l-am cunoscut.
.
***
.
Ultimii ani Sorin a suferit mult , cu o sonda , singur . Când s-a privatizat apartamentul în care locuia , l-am cumparat eu , oferindu-i lui Sorin posibilitatea sa-l locuiasca în continuare pâna la moarte. Tata îl mai ajuta si el baneste platindu-i o femeie care sa-l gospodareasca .
În toamna lui 2005 a murit. Câteva tablori frumoase pe care le avea , au fost promise nominal diferitelor persoane din familia tatei. Nu a avut mostenitori , nu era nimica de mostenit. Masina lui,  un
Tico a lasat-o vecinei care îi tinea de urât. Nu avea datorii , nu intra în caracterul lui.
Dupa moarte mobilele si diferite lucruri au fost luate de femeia care l-a îngrijit si de  vecina .S-ar putea ca una dintre ele sa fi luat înpreuna cu cartile din biblioteca si albume de fotografii care au ajuns la anticariat.
Ambumul cu fotografii aeriene a scapat si l-am gasit în apartament când am început lucrari de refacere  , fiindca era într-o stare jalnica .
L-am dus tatei . Dupa moartea lui am luat albumul care a zacut la mine ani buni pâna ce , având un fost coleg cu relatii la CAR, i l-am încredintat. Cred ca a ajuns acolo, l-am rugat ieri sa mi-o confirme;
Asta este povestea fotografiilor lui Sorin. Printre multele fotografii pe care le-ati publicat am gacit si una a tatei tânar zâmbitor si ....alpinist.
Daca mai aveti fotografii cu el mi-ar face placere sa le vad.

Am scris o carte despre familia mea "Familia Casassovici. 1810-1976- Cinci generatii în România " , unde apare la capitolul Tata, pasiunea lui pentru munte si prietenia lui cu Sorin
Au fost colegi de banca toata scolaritatea si nu stiu care l-a tras pe care sore munte.

Cu toata stima ,
 dan casassovici
Ianuarie 2015
.

.
PS M.O.
Despre Sorin Tulea s-a întîmplat a mai scrie și subsemnatul, pe blogul său. Inclusiv despre fotografiile sale de munte, probabil fără egal în epocă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu