vineri, 6 februarie 2015

MUNTE, ISTORIE. Copii, de părinți aparte

Alexandru Beldie (1912-2003) a fost un alpinist important, raportat bineînțeles la epoca sa, aceea primei părți din deceniul patru.

Sesizasem eu pe ușa apartamentului acestuia, din strada Jules Michelet, că era trecut drept proprietar „C. Beldie”. Am bănut că era vorba de tatăl înaintașului nostru, și așa a fost.
Despre Constantin Beldie mi-a vorbit, destul de în fugă, Niculae Baticu, mai exact despre idila acestuia cu scriitoarea Cora Irineu .


Alexandru nu mi-a vorbit deloc despre tatăl (nu neapărat că ar fost ceva de ascuns, dar nu avea legătură cu relatările montane de altădată, de care eram eu interesat). Singura mențiune directă a fost reacția la accidentul lui Puiu din Acele Morarului, la 1933. 
În paralel, despre bătrînul Beldie pomenește, aproximativ în aceeași perioadă, Nae Dimitriu (scrisoare către Radu Țițeica, 1932). Ultimul se pare că îl cunoștea de mai mult timp pe Constantin Beldie, poate ca vecini de cartier.
.
Nu ne naștem învățați.
Ca atare, am aflat mai tîrziu decît alții de apariția unui volum de spumoase Memorii ale lui Constantin Beldie, apreciate în manuscris de literații anilor 50, respectiv ai finelui de secol - cînd au fost publicate.
Nu am răsfoit cu acea carte, cu recenzii altminteri favorabile în revista „România literară”.
Despre ea a scris însă amplu dl Nicolae Leonăchescu, care se trage din aceeași zonă a Argeșului cu neamul Beldie. 
.
În 2014 editura Humanitas a reeditat volumul de memorii al lui Constantin Beldie, și pe care l-am putut lectura în voie, cu acest prilej.
.
Inevitabil, introducerea este foarte lungă, la o informație în sine scurtă...
Constantin Beldie mi-a părut un om cu deosebită conștiință de sine. Foarte sigur pe el.
Prin urmare, el își lua deseori dorințele, planurile drept realitate.
Mai exact, berbantul infatigabil care a fost Constantin Beldie face mai multe referiri la fiul său, între care idei privind eventuala nuntă a acestuia - fără să miroasă o secundă că acesta avea gusturi erotice aparte.
.
Am dar acest din urmă amănunt nu neapărat datorită apetitului pentru cancan, ci pentru a sublinia depărtarea de realitate care poate afecta deseori asemenea tipuri umane.


Folosesc aici pluralul, întrucît azi am mai identificat un exemplar asemănător - mă refer la tatăl foarte sigur pe el și emițînd sentințe despre fiul său (de data asta nefiind implicat erosul). E vorba de Petre Pandrea, avocat și condeier, tatăl lui Andrei Pandrea, autorul cărții „Hoinar prin Bucegi”..
.
Scriu astea pur și simplu din dorința de a puncta acest cap de pod, de a-l face știut  - eventual pentru a invita pe altcineva (peste un an ori o sută) să preia ștafeta explorărilor.
Nu cred că mi-i vanitate, ci o plăcere care-i nelipsită cercetătorilor (să zicem că m-am nimerit și eu unul!), și pe care vreau s-o ofer altora, așa cum și eu am primit „ponturi” de la alții.

Am scris toate astea în fugă, cu rezultat în oarece primitivitate a expunerii.

PS Ca tip de exprimare, de a vedea lumea, Pandrea se aseamănă grozav cu Petre Țuțea.
În acest trio, pe linie de oarece seriozitate. Beldie sr mi se pare cel mai bine plasat, în vreme ce Țuțea bate cîmpii de-a dreptul, în foarte multe dintre exprimările sale. În sensul că-și ia ideile (care întîmplător au efect grozav la publicul său) drept realitate.







Excluzînd paralela între seniorii Pandrea, respectiv Beldie, aveți la dispoziție pe net și ale informații despre cei pomeniți.
Nu cred a fi plictisitoare!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu