sâmbătă, 7 februarie 2015

VECHI. Personale. Dar poate nostime.

VIAȚĂ.
(Precizare: nu vă luați după stilul dezinvolt al unora de pe aici. Sînt inși cu de toate.)
.
Am trecut ieri prin magazinul „Unirea” (mărturisesc a-mi fi o cură contra timidității și complexelor - presupunînd că astea se rezolvă vreodată).

Inevitabil, nu puteau să nu-mi revină în suflet minunate clipe, cum doar la vîrsta de 20 de ani se petrec...
Nu mă omor cu nostalgiile, dar nici nu arunc nisip peste amintirile frumoase, așa cum se procedează la focul incendiilor...
.
Șmecheria momentului este că suvenirul era clar, iar mediul cu totul altul - acum fiind tare modern pe acolo. Și departe de atmosfera de magazin socialist de la un 1978.
.
Mă credeți sau ba, dar am avut sentimentul a două vieții. Aia de demult, și asta de acum.
Noroc mare: aveau loc, cum s-ar spune, una de alta.

Teoretic, asta de azi nu e perfectă... Cum ar zice Hagi, legat de copilărie atunci nu erau griji, responsabilități... Ba - la acea etate cîntată de grupul Voltaj) - intervenea și minunatul drog al amorului.
Dar acum-ul este prezent(ul). Prin urmare, are farmec din plin, chit că nu chiar unul apicol. De miere, adică.
.


PS
Cunoscusem într-un tren, spre Bușteni, o tînără pereche. Și mi-au spus că fac parte dintr-un grup de umblători pe munte, structurat pe faptul că mare parte dintre fete lucrau la raionul de confecții de la magazinul Unirea, la etajul 1 al acestuia.
Mi s-au părut interesanți, așa că i-am frecventat o bucată de vreme (care la acea vîrstă pare o eternitate. Frumoasă, dar fără a fi perfectă.).
Ne vedeam la un bar de la subsol, ori la terasa cu bere de la etajul 5.
Cît și la munte.
.
Fuse și se duse.
Altminteri, a lăsat și ceva urme de durată, acea perioadă.
Chit că nu atunci mă lovise patima (dar eram totuși începător!), am rămas fan al mersului pe munte.
Cam tot atunci, am cunoscut-o (fie și venind din alt mediu, nu al „uniriștilor„) pe mama primilor mei doi băieți.




















5 comentarii:

  1. pare ravasitoare criza de 40. iti doresc s-o depasesti cu bine si sa-ti gasesti impacarea cu sinele. poate te-ar ajuta o "analiza personala" intr-un cadru specializat... numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi permiți să văd și dincolo de rîndurile dumitale?

    RăspundețiȘtergere
  3. Hai să-ți explic.
    Un om poate pica invidios pe laturi ale vreunui autor, de texte precum cel de mai sus.
    Invidia fiind și aici precum în definițiile clasice: ai vrea, dar nu poți ori nu ți se dă voie.

    Disconfortul rămîne însă.
    Prin urmare, ții să prilejuiești și tu o durere - nefericitului care nici n-are habar pe ce coadă a călcat.
    .
    Ca să-l doară, pe lîngă a ascunde bucătăria de mai sus, trebuie să calci apăsat pe ceea ce crezi matale a fi vulnerabilități, locuri mai puțin apărate ale acestuia. Inclusiv iritarea unui atac din senin și nedrept, sosit din partea unui curajos Anonim.

    RăspundețiȘtergere
  4. insightul se produse, tocmai discomfortul despre care amintisi mai sus. pentru eliminarea lui pentru totdeauna (asta insemnand sa intelegi ce anume din tine il identifica cu o traire anterioara care a lasat o amprenta undeva-candva), in cadrul acela specializat s-ar despica firul in patru pana la eliminarea oricarei "urma de rana" ascunsa in adancurile mintii. adicatelea atacul nu e real, e doar "investit" de durerea ta ascunsa ca fiind asa.
    in alta ordine de idei, turul ior-eului, te poate relaxa doar pe moment, fondul ramane acelasi: trist si confuz, atins pe alocuri de regrete. totusi, faptul ca poti purta un dialog cu cel care ti-a creat un discomfort, pe moment, e laudabil. esti pe drumul bun, mergi inainte dar nu orbecai :) pierzi prea mult timp, timp ce l-ai putea folosi pentru evoutie nu pentru privit in urma. numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. apropo de "bucataria" ce-ar trebui ascunsa: cate comentarii ai mai primit? deci de cati vizitatori interesati de scrierile tale ar trebui ascunsa?

    RăspundețiȘtergere