luni, 23 martie 2015

MUNTE, UMAN, CLUBUL ALPIN ROMÂN

.
Am o dispută de cîteva zile, cu Eugen Popescu.
El fiind animatorul uneia dintre cele două tabere aflate actualmente în conflict la Clubul Alpin Român.

Tărășenia nu e scurtă, acea intersecție a personalității lui Eugen cu alde Clubul.
O chestie oarecum nefericită, dar dacă este - nu avem vreun motiv să ne plîngem că realitatea e în vreun fel, și nu în altul.
În paralel, semnatarul deșteptăciunilor de aici se recunoaște a nu fi perfect. Din start.



Bon.


I



Istoric.


.
Clubul Alpin Român apare în ianuarie 1990 la inițiativa unui supraviețuitor al asociației omonime interbelice: Niculae Baticu.
Ultimul îl găsește de încredere pe Eugen Popescu cît să alcătuiască procesul verbal al primei întruniri, aceea din 7 ianuarie 1990.





Mai apoi, datorită firii aparte a veteranului nostru, se ajunge la dispute cu o parte a membrilor, în 1991-93. Poate cu ceva baftă juridică (nu spun că mi-aș fi dorit neapărat victoria celorlalți!), cîștigă Baticu.
Acesta posedă palmares alpin, uman, dar nu neapărat și arta de a clădi un colectiv puternic. Ca urmare, Clubul scîrțîie binișor, în lipsă de spirijin ceva mai larg, din lumea umblătorilor pe munte.
Baticu are și o vîrstă...
În 1996, pe cînd își socotea 87 de ani, găsește că cel mai nimerit pentru a preda hățurile CAR este Eugen Popescu. Ultimul fiind un matur cu ceva dare de mînă, dar și putere de muncă (eu recunosc primul asta, chit că așa ceva nu e totul...).
.
În materie de condus CAR, fac din start precizarea că au existat primadonele, a la Sergiu Cunescu, care dădeau bine la imagine, și truditorii, pe primul loc al acestora eu plasîndu-l pe Eugen.
.
Mica problemă este că harnicul Popescu poseda nefasta însușire (defectele ni-s pe măsura calităților...) de a usca totul în jur. Fără să fie posesor de charismă, el ținea să controleze totul în jur. Îi era și-i este o plăcere ce depășește, să zicem, încîntarea de a-ți plasa pe cartea de vizită titulatura de președinte al Clubului Alpin Român - care va fi animat altminteri visele a destui. Omul nostru s-a mulțumit să fie secretar general al Clubului Alpin Român. Nu i-a trebuit mai mult, dacă facem abstracție de-acea dorință de a ține totul sub control. Mai exact, sub cheia contabilicească. Nu cred că și-a bătut mult capul cu extinderi ale Clubului, dar actele le-a dorit strună.
Aș minți să ascund că va fi inițiat plus sprijinit organizatoric competiții a la Cupa de Gheață, de la Bușteni.

Precizare.
Nu am fost un om foarte implicat în lucruri, dar poate tocmai acest ochi teoretic superficial și din exterior permite acest gen de observație.

.
Prin anul 2000, Popescu ține clubul pe linia de plutire. Este drept că izbutește în paralel să irite pînă la dezertare din Club un harnic marian Anghel, iar în paralel cățărători ai epocii (nedoritori să se afilieze CAR) țin să-l bășcălească, pe lista Coștila, în vogă pe atunci.
.
Subiectul nostru nu izbutește să-și adune mulți în jur, dar e de semnalat sprijinul a doi oameni: Mihai Pupeza și Mircea Săndulescu. La mijloc va fi fost chimia, care l-a împiedicat pe Eugen să-și exercite în exces față de aceștia stilul ce exasperase pe alții (eu însumi am fost mirat să-l văd pe vechiul amic luîndu-mă în 2001 cam acru și la sigur...)
.
Mă văd nevoit să repet că, dincolo de așa scăderi, Popescu a trudit în folosul Clubului, în vremi cînd firea noastră cea mioritică ne ferea de implicări majore.
.
În 2000, dacă nu mă înșel, apare în Club Dan Vasilescu, un nume în alpinismul românesc. Acesta a demarat modest, ca pretenții, dar inevitabil - datorită firii sale harnice cît și destul de modeste - a suit ca importanță.în următorii ani.
.
Nu am urmărit FOARTE atent ce s-a petrecut în anul 2006. Cînd Eugen Popescu își dă demisia, pe motiv de saturație. Mie mi s-a părut că la mijloc a stat o angrenare în exces, față de. cît îi ardea sufletului respectivului a trudi pe acea tarla. Mihai Pupeza spune recent că prietenul său Eugen preluase cîndva de la Baticu sarcina Clubului cam nu neapărat din toată inima.
Mai degrabă a fost ca o datorie pentru un apropiat în vîrstă.

Fraza de mai sus merită avută în atenție, eu bănuind-o de cheie a multor lucruri...
.
Clubul e preluat de Vasilescu, ca președinte.
Între timp, grație eforturilor Baticu-Popescu, CAR reluase Căminul Alpin, din Bușteni.
Clădirea nu era deloc în vreo stare grozavă. Dan V., împreună cu ajutoarele sale, s-au zbătut și locul a arătat curînd altfel.
.
După ceva timp, parcă vreo patru ani, Popescu se răzgîndește. Nu aș indica aici vreun moft, cît ideea că lucrurile nu merg în CAR cum trebuie. Ultima vorbă este inevitabil legată de un șablon, acela al lui Eugen.
Fac precizarea că nu am avut vreo amiciție specială cu Dan Vasilescu, dar acord credit intuiției personale. Care nu o dată este și semn că ai perceput corect faptele, dar că nu ai oprit amintirea lor în etajul conștient.
În momentul cînd Popescu începe să se zbată pentru a reveni la conducerea clubului (2010?), bănui că președintele i-a oferit un loc în comitet, respectiv posibilitatea să vorbească tuturor - la adunarea generală - despre planurile sale.
Avînd în vedere firea lui Eugen, totalitar și doritor să controleze totul (în condițiile incapacității atragerii oamenilor), era ultimul lucru pe care și-l dorea fostul secretar general.

Aici aș pune o secundă carul înainte atelajului.
Cel retras la 2006 avea nevoie ca de apă de conducerea Clubului. Din ce motive, putem investiga ceva mai la vale.

În demersul de a recupera hățurile CAR, Popescu mizează pe acribia-i contabilicească, aliată cu o vînătoare de greșeli (mai mici ori mai mari, mai reale ori nu) ale celor ajunși adversari. Lîngă acestea, așează o artă aparte a amenințării, respectiv o siguranță aparte a demersului, inclusiv cînd minte, cu toatele avînd efect asupra celor mai slabi din fire și nu numai.
Foarte des, justițiarul nostru jonglează cu ideea păcatelor penale, cu spectrul pedepsei aferente.

Ca urmare, situația ajunge mai mult decît încurcată, la 2015, între timp Vasilescu lăsînd la conducere reprezentanții numeroasei secții clujene a CAR (el devenind vicepreședinte).
.
Dincolo de ochiul subsemnatului, literar tradus aici, nu am intervenit în tărășenie, chit că instinctiv am avut mai multă încredere în ceilalți, nu în Eugen Popescu.
M-am îndepărtat total de acesta din urmă în momentul în care am observat (nu-s multe zile de atunci) că el doar jonglează cu ideea de adevăr, corectitudine și surate.
De pildă, inserează o listă de culpe ale adversarilor, unde premisa este aiurea pînă și pentru un nepriceput: faptul că a fost demarată o acțiune penală contra acestora.
În paralel, afirmă că subsemnatul este animat  în luptă de către adversari prin mită gen ciorbă și cazare la Căminul Alpin.


II

Motive.
Cele de mai jos reprezintă doar un punct de vedere.


Curios, între alte defecte, să aflu de ce vreun lucru se petrece în modul său, m-am întrebat ce-l animă pe Eugen Popescu în demersul său - care numai bine nu face Clubului Alpin Român.
Am bănuit inițial că e nevoia de o jucărie.

Nu una oarecare, în condițiile în care nu puțini - în timp - au vrut să-și treacă la butonieră șefia unei organizații montane românești.
M-am uitat la momentul prelurăii CAR, în 1996, de la un personaj aproape atemporal, și-am bănuit că el caută un rost existențial în așa asociație peste vremi, eventual o fi la mijloc o teamă de dispariție fizică.

Nu-mi pare rău a fi gîndit la acestea, pe care acum le găsesc inexacte.
Mi-a sărit însă în ochi mobilul reproșat subsemnatului:  ciorbă și cazare.
Hrană și adăpost, ar veni, raportat  la necesitățile speciei omenești.

E.P. este un om care a trăit relativ îndestulat (ca noi toți cei neafectați de războaie mondiale). Ce caută așa vorbe în gîndirea lui?
În paralel, l-am văzut supus nevoilor unui N. Baticu pînă la a prelua dificila sarcină a unui CAR la destulă ananghie.


După cum.
Și nu tocmai comod de afirmat.
Mie stilul de lucru al lui Popescu, cu denunț și amenințare dură la adresa oponenților m-a dus cu mintea la anii 50. Și iar m-am întrebat de unde îi e de atît în sînge, un gen de experiență la care nu avea cum fi direct părtaș. 
Acesta va fi fost executat de un apropiat al său (bunic?), care îl va fi practicat realmente cîndva. Bineînțeles că, pentru a-ți trage în sînge stilul altuia, e nevoie să posezi stimă pentru acela, eventual să-ți fi fost inoculată obligația de a lua în foarte serios persoanele de acea vîrstă.
Spun ultimele și cu ochii la faptul că Baticu este și el un fel de bunic, pentru Eugen Popescu, și căruia - vorba unui clasic - nu poate să-i refuze nimic...

Același pattern, cel respectuos cu vîrstnicii, îi conferă eroului nostru libertatea de a fi totalitar cu ceilalți, pe baza procedeelor amintite: acribie, lozinci morale plus amenințare.
Lucrurile nu-s de mirare: dacă cineva e totalitar (dincolo de aparențe poate mai domoale), și tu vei fi cu altul.


III

Texte, ca stil:





NOTIFICARE
Avand in vedere:
1. Ordonanta Parchetului de pe langa Tribunalul Focsani, prin care s-a dispus incepeperea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de spalare de bani, delapidate, abuz in serviciu si evaziune fiscala cu ocazia administrarii asociatiei Clubul Alpin Roman de catre numitii Vasilescu Dan Silviu si altii,
2. Hotararea Adunarii Generale din data de 08.12.2014 prin care au fost revocati toti membrii Consiliului Director alesi pana la acea data si a fost ales un nou Consiliu Director,
3. Hotararea Adunarii Generale din data de 24.12.2014 prin care au fost exclusi din asociatia Clubul Alpin Roman numitii Vasilescu Dan Silviu, Fodoreanu Dumitru, Gherasim Marin, Sardan Daniel si Siminion Eugen-Laurentiu
4. Refuzul abuziv al membrilor vechiului Consiliu Director de a preda gestiunea conform
prevederileor Art. 14 ultimul aliniat, care stipuleaza: Dupa alegere, noul Consiliu Director isi preia atributiile statutare imediat, iar vechiul Consiliu Director va preda noului Consiliu Director, cu Proces Verbal, intreaga gestiune a Clubului Alpin Romanin termen de zece zile.
5. Convocarea abuziva si ilegala a Adunarii Generale de catre persoane fara drept, pentru data de 29 martie 2015 la Cabana Cheile Turzii.


Se aduce la cunostinta publica urmatoarea

SOMATIE

In cazul in care vor fi intocmite documente, vor fi semnate si vor fi depune la Judecatoria Sector 5 in vederea producerii de consecinte juridice, Clubul Alpin Roman va depune plangere penala pentru savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata, uz de fals si favorizarea faptuitorilor.
Toti cei care vor fi indusi in eroare si vor participa la aceasta Adunare Generala falsa, sunt atentionati sa nu semneze nici un document, pentru a evita implicarea lor in savarsirea de fapte penale.

SECRETAR GENERAL,

Eugen Popescu


Vezi și alte postări, pe cele două liste ale CAR, respectiv siteuri.

http://www.clubulalpinroman.net/

http://clubulalpinroman.org/organizare/adunari-generale-car/

 
 https://groups.yahoo.com/neo/groups/ClubulAlpinRoman/info

https://groups.yahoo.com/neo/groups/ClubulAlpinRoman_/info






”Stilul e omul”





2 comentarii:

  1. Cum-necum, Eugen a dus greul anilor de secetă, cam 1996-2000. În ciuda muncii depuse, și-a creat o faimă proastă, vizibilă de pildă și azi în arhiva listei Coștila. În paralel, a reușit să se certe cu valorosul montaniard Marian Anghel, care a preferat să-şi transforme secţia - din Galaţi - în asociaţie independentă.

    Mai baiatule, eu nu m-am certat in nici un fel cu Marian Anghel. El a infiintat la Galati ( ca si dementul celalalt de la Timisoara ) o asociatie numita Clubul Alpin Roman. Eu eram secretar general al CAR, ce crezi tu, in superficialitatea ta, ca ar fi trebuit sa fac eu ? Am facut exact ce ma obliga calitatea pe cae o aveam, adica am cerut in instanta ca Anghel sa schimbe denumirea asociatiei pentru ca era interzis de lege sa existe doua asociatii cu aceeasi denumire. Eu am facut actiunea iar Sandulescu s-a prezentat la Judecatoria Galati la termene respective. Instanta s-a pronuntat ( ca si cazul de Timisoara ) in sensul ca a obligat pe Anghel sa schimbe denumirea asociatiei pe care a facut-o la Galati. Nu am avut absolut nici un dialog cu Anghel, nu m-am certat cu el si nu am vorbit cu el niciodata pe aceasta tema. Inainte de acest episod eu l-am apreciat pentru ca a facut naveta intre Galati si Bucuresti ca sa inventarieze biblioteca pe care o lasase Baticu CAR-ului si care se gasea la mine la birou. Ca o paranteza, dementulo de Timisoara nu numai ca nu a schimbat denumirea asociatie pe care a facut-o, dar a si inregistrat la OSIM, pe numele lui personal , intr-o dementa totala, denumirea si sigla Clubului Alpin Roman. Ai idee despre ce vorbesc ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere