joi, 11 iunie 2015

MUNTE. Suiș și coborîș.

MUNTE.

(o fi tare valabil în viață, ca întreg).
.
N-AM IDEE DACĂ-ȘI BATE MULTĂ LUME CAPUL cu treaba asta.
.
Suișul în viață și carieră sînt deseori foarte iuți. Se înțelege că și al naibii de plăcute.

În schimb, fratele geamăn al dlui Ascent, adicătele coborîșul, e ceva mai discret. Bașca mai puțin plăcut.
.
Scanez niste filme vechi si realizez etapele Suișului meu montan.

Cînd am pățit întîia dată pe munte. Cînd bîjbîit în premieră prin fascinantul abrupt. Cînd m-am destupat nițeluș, cum că (de pildă) există pe acolo niște chestii numite văi, iar altele brîuri.

Apoi m-am mai destupat un pic, inițial pe cont propriu. De pildă, parcurgînd uluitoarea vale Seacă a Caraimanului (a luat-o Ordean razna, folosește epitete colosale!).
După asta, următoarea treaptă a fost întîlnirea cu un grup de montaniarzi de calitate.

În pozele de aici, sînt reproduse momente din prima tură alături de ei.
Apoi (peste 1-3 ani), amicii fiind ocupați ori certîndu-mă eu cu unii, m-am aruncat la alte amiciții - chit că prima dragoste, primul simțit bine alături de oameni pe munte mi-a rămas...
.
SOCOT CĂ URCUȘUL meu figurativ pe munte a durat 7-8 ani. De acolo, lucrurile au luat-o ușor, pe nesimțite la vale.
Chestie de fizic. Pe la 30 de ani, te lasă și elasticitatea, și îndrăzneala maximă (ce noroc!). Te căpătuiești în schimb cu experiență.

Asta nu-i vorbă chiar de disprețuit, multe minunății fac azi grație Ei.

Revenind la cestiune, coborîrea din vîrf e mult mai lungă, dar tot cu etape. „De la momentul cutare, am observat că nu se mai poate face cutare drum. Iar pe ruta X am observat că am obosit ceva mai iute... După cum m-am întrebat ceva mai frecvent ce naiba caut pe acolo...”
Nu-s neapărat prăpăstios.
Cît consider că-i aiurea să nu tratezi și așa subiect.
.
„Nu merge, coane. Unghiuri d-astea îți taie teribil cheful de viață...”

Se poate.
Dar nu eu am scris opuri despre pofta de viață ce ne animă...



Tura a fost prin Mălin, Valea Hornului, Brîul Mare spre sud, Valea Albă.
Cu toate în Coștila, Bucegi, România.

7 octombrie 1979.

PS
Iertăciune, pentru calitatea imaginilor.








 Mai sus, vedere din șaua Poieniței, spre văile Colților și Mălin.


 Sub Săritoarea zisă Mare, a Mălinului.



 În gura Văii Hornului.
Noi am intrat în vale însă mai sus, din poiana Lespezilor.




Cred că-oi prima săritoare din valea Hornului.


Vedere spre Colțul Mălinului.WE vorba de imaginea de mai sus.
Mai jos, pe Coama Colților, aceea care separă văile Colților și Hornului de Gălbenele.





Cred că e Alba, aici, văzută din Brîul Mare.


Vedere spre  Peretele Văii Albe.





Versant Caraiman, așa numita prispă a Văii Albe. Și vreo două capre, pe acolo.
La acel moment, nu pătrunsesem deloc în acel versant, care-mi va deveni peste ani pasiune maximă.








2 comentarii:

  1. M-a emotionat in special poza #1. Daca e din 1979, afla ca in vara aceea am fost in tabara de scolari la aminul Alpin. Era buna si o poza din acea pozitie catre Munticelu, catre inceputul traseelor. Tin minte ca dupa baraca de muncitori (care mai e si acum !) era izlaz pana la padure. Generatii intregi de scolari au fost in tabere acolo. Au invatat la Caminul Alpin respectul pentru munte.
    In prezent nu mai e cazul. Ceea ce faceti, d-ta si complicii d-tale din CAR nu are nici o utilitate educationala.
    A-ti fi putut rezerva o luna de vara si una de iarna pt. tabere scolare.
    In plus, distrugeti si istoria Caminului Alpin, acoperindu-l cu polistiren. De parca nu se putea izola la interior.
    ACESTA E UN MESAZ DE URA PE CARE IL TIN IN MINE DE MULT!

    RăspundețiȘtergere